Life StoriesMoviesTheater
Life StoriesMoviesTheater
„Secretul fericirii” lui Vlad Zamfirescu: „ Dacă l-aş spune n-ar mai fi secret, nu?”
Ramona Raduly
|Reading time: 4 mins
Share this article

Vlad Zamfiresc îşi face debutul în regia de film. A regizat şi jucat în „Secretul fericirii”, un film ce spune „o poveste intima, îndrăzneaţă şi provocatoare”, cum descrie chiar el.

Acţiunea filmului se desfăşoară pe parcursul unei singure nopţi în casa lui Tom (Vlad Zamfirescu), care a aflat de curând că soţia lui, Ana (Irina Velcescu) l-a înşelat cu cel mai bun prieten, David (Theo Marton).

Un spaţiu fără posibilităţi de evadare din prezent. Susţinând oportunităţi pe cât de bizare pe atât de posibile, Tom îşi împinge soţia şi prietenul într -un joc bizar şi greu de acceptat, cu situaţii la limita absurdului din dorinţa de a deconspira secrete bine păzite de aceştia. Fără ca aceştia să bănuiască ţinta urmărită de Tom, cei doi intră în jocul propus din care nu mai au scăpare, asemenea unui unui tunel din care care nu te mai poţi întoarce şi trebuie să înfrunte până la capăt pericolele. Filmul va intra în cinematografe din 19 octombrie şi mai mult ca sigur este unul de neratat. Este un alt fel de film românesc ce se bazează pe un subiect dramatic, dar pe care îl prezintă cu mult umor. Despre subiectul înşelatului Vlad spune că probabil orice bărbat, în funcţie de vârstă, şi-a pus la un moment dat nişte întrebări.

Despre film, actorie, regie, teatru, dar şi despre viaţă, am povestit cu Vlad Zamfirescu în interviul de mai jos.

Tu te consideri fericit?

Mă consider un om care are parte de momente de fericire.

Care ar fi secretul fericirii sau nefericirii tale?

Dacă l-aş spune n-ar mai fi secret, nu?

De unde a venit ideea filmului „Secretul fericirii”?

Alex Popa mi-a dat scenariul , l-am citit şi am zis că trebuie făcut.

Lucrezi de mult să treci şi la partea de regie, nu numai actorie?

Nu ştiu dacă pot spune că “lucrez” sau am “lucrat” să devin regizor. Ipostaza asta a apărut, la un moment dat, ca un pas firesc şi necesar pentru a realiza proiectele în care cred. S-a născut, a devenit.

Cum descrii tu acest film?

O poveste intimă, îndrăzneaţă, provocatoare care, cel puţin până acum, nu a lăsat pe nimeni indiferent. Am şi un exemplu referitor la asta. La filmări, într-o noapte, un membru din echipa tehnică aflat „în trecere” pe platou a „subtilizat” un text şi s-a retras într-un colţ ca să citească finalul.  L-am descoperit chiar eu, cautându-mi textul, şi omul m-a rugat să îl mai las câteva minute să termine ultimele pagini. 

Cum au decurs filmările?

A fost o perioadă intensă, solicitantă. Am filmat doar noaptea, aproape 3 săptămâni în care parcă eram pe alt fus orar. Din fericire am avut privilegiul să am alături o echipă excepţională de profesionişti, integral dedicaţi proiectului.

Cum a fost colaborarea cu Theo şi Irina? Şi cum de i-ai ales pe ei pentru aceste roluri?

Nu a fost prima mea colaborare cu ei . A fost un casting restrâns în urma căruia am considerat că ei sunt cei mai potriviţi pentru aceste roluri . Cred că nu m-am înşelat .

Cum te aştepţi să primească publicul nostru acest prim film al tău?

N-am aşteptări într-un anumit sens. Îmi doresc ca oamenii să vină, să-l vadă.

Te-ai imaginat vreodată în rolul lui Tom?

A trebuit să mă pun în această ipostază când am construit rolul. În funcţie de vârstă, experienţa şi nivelul de luciditate, cred că foate mult bărbaţi şi-au pus măcar o întrebare din sfera celor care par să-l frământe pe Toma.

Care este pentru tine diferenţa dintre teatru şi film? Ce îţi place să joci mai mult?

Sunt diferenţe fireşti între două „specii” care, deşi înrudite, au mijloace de exprimare destul de diferite. Nu mă refer neapărat la actorie, cât la întregul univers pe care îl implică fiecare dintre cele două. 

Ţi-ar plăcea să regizezi o piesă de teatru sau un film în care rolul principal să fie jucat de tatăl tău?

Dacă se naşte contextul potrivit, cu cea mai mare plăcere. Chiar în această perioadă e pe cale să se lege ceva, dar încă nu pot să ofer amănunte.

Ce îţi aminteşti cu mare plăcere din debutul tau actoricesc?

Întâlnirea cu profesorul meu Ion Cojar. Care mi-a fost, îmi este şi îmi va fi un reper permanent.

Ai avut vreodată sentimentul că ţi-ai greşit meseria?

Ce insinuezi prin această întrebare ? (râde)

Nimic jignitor. Sunt actori tineri care se plâng că le este foarte greu să răzbată în această lume. Tu cât de mult ai muncit să ajungi aici?

Dacă munca este echivalentul pasiunii şi dăruiirii atunci da, am muncit enorm.

Dacă nu te faceai actor, ce te faceai?

Chiar, ce mă făceam?

Înţeleg că ai doi copii. Ţi-ar plăcea ca istoria să se repete? Tu mare actor/regizor, iar ei studenţi la UNATC?

Cred că fiecare trebuie să meargă pe drumul lui şi indiferent ce faci în viaţă, să faci cu pasiune.

Ne întoarcem la fericire. Crezi că există?

În fiecare zi.

Credit Foto: Adi Marineci, Adi Bulboacă, Cristofor Lăzărescu

Life StoriesMoviesTheater
Share this article