Și animalele au emoții, „chiar dacă nu li se înroșesc obrajii și nu le tremură mâinile, chiar dacă nu au riduri să se încrunte ori glas să spună mi-e dor”. Cum arată viața sălbatică prin obiectivul fotografului Rareș Beșliu - Pagina 2 din 4 - LIFE.ro
Sari la conținut

Rareș Beșliu: E o lume fantastică, plină de neprevăzut și de… emoții. Pentru că și ele simt la fel ca noi, chiar dacă nu li se înroșesc obrajii și nu le tremură mâinile, chiar dacă nu au riduri să se încrunte ori glas să spună mi-e dor

Dar de ce ți-ai dorit să captezi în imagini emoția transmisă de păsări și animale? 

Mi-am dorit mereu să inovez. Am descoperit fotografia, apoi wildlife-ul și am căutat să le îmbin cât mai armonios. Personificarea viețuitoarelor m-a entuziasmat cel mai mult – să le privesc ca pe oameni, să le caut sclipirea din privire, să mă gândesc la ce simt, dar și la ce îmi transmit ele mie. E o lume fantastică, plină de neprevăzut și de… emoții. Pentru că și ele simt la fel ca noi, chiar dacă nu li se înroșesc obrajii și nu le tremură mâinile, chiar dacă nu au riduri să se încrunte ori glas să spună „mi-e dor”.

Cum a apărut acest gând, această dorință?

A pornit de la un gând care a crescut în timp. Îmi plăcea mult să fotografiez viața sălbatică, doar că la un moment dat am asociat cadrele mele cu cele din cărțile de specialitate. Mai exact, genul de fotografie descriptivă, unde adesea e suficient să existe pasărea în cadru, fără să conteze compoziția fotografică, lumina, atmosfera. Fără emoție, doar detalii geometrice și culoare. Conștientizam asta, dar nu știam exact ce trebuie făcut și încotro să-mi îndrept pașii. Până la momentul care m-a marcat – atunci când am obținut cadrul cu piciorongul (sau cowboy-ul cu picioare lungi, cum îmi place mie să-i spun), fotografia care mi-a descris drumul către ceea ce am devenit astăzi. 

A fost prima fotografie care am simțit că strigă la mine si-mi zice să nu mă opresc din a căuta momente ca acesta – când în minte mi s-a derulat un întreg scenariu și o poveste complexă despre ce îmi transmite piciorongul. Îl vedeam călare, pe un cal în Vestul Sălbatic și în cap îmi răsuna „L’estasi dell’oro” a lui Ennio Morricone. Conduceam de la Mahmudia spre București și tot drumul m-am gândit la povestea piciorongului. 

Așa mi-am construit un filtru în a selecta imaginile. Dacă nu-mi transmite o poveste și emoții, atunci cadrul respectiv nu e bun pentru mine și ajunge la coșul de gunoi. 

ursul
Ursul, animalul cel mai expresiv în opinia lui Rareș Beșliu

Care este cel mai expresiv animal pe care l-ai fotografiat vreodată?

Ursul – îmi pot imagina orice în privirea lui, iar fotografia cu el îmi transmite cele mai multe și mai diverse emoții. Îmi exprimă blândețe, frică, tristețe, speranță, iar dacă te uiți atent în ochii lui, ai impresia că te îndeamnă să fii mai bun. 

Care a fost cea mai interesantă întâlnire pe care ai avut-o în „wildlife”?

Eram în Canada și fotografiam veverițe. Le construiam un set-up, le aduceam floricele, morcovi cu frunze… o nebunie, când am simțit un uragan în spatele meu. Era un vultur ce se așezase la doar câțiva metri de mine. Acela, urmărit zilnic de fotografii locali, acolo sus, în copac – unde-și are cuibul. Culmea a fost că a zburat după câteva minute și a revenit la mine o jumătate de oră mai târziu. Răpitoarele sunt păsări destul de greu de văzut și fotografiat, iar acela mi-a fost servit pe tavă și surpriza a fost cu atât mai mare.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora