Și animalele au emoții, „chiar dacă nu li se înroșesc obrajii și nu le tremură mâinile, chiar dacă nu au riduri să se încrunte ori glas să spună mi-e dor”. Cum arată viața sălbatică prin obiectivul fotografului Rareș Beșliu

Rareș Beșliu: „Cel puțin în România, arta nu e un domeniu din care să-ți plătești facturile, cu prea puține excepții”

Rareș, cum a început pentru tine această relație cu fotografia?

Din 2015 fac fotografie de turist – căram câte 3-4 obiective cu mine în concedii, care erau foarte dese, mai ales în străinătate. Tot pe atunci am învățat să renunț la modul auto și să înțeleg mai bine aparatul din mână. Însă, mai serios m-am apucat în 2018, iar pandemia m-a prins pregătit, cu chef de ieșit din casă și cu energie cât pentru a crea o carte – ceea ce s-a și întâmplat odată cu albumul fotografic „Dor de VISCRI”, lansat în vara anului trecut. Astăzi am ajuns ca, dintr-un an întreg, aproximativ 300 de zile să le dedic fotografiei. 

Dar cum a ajuns un economist să facă fotografie de natură?

De mic visam să fiu artist. Și am încercat multe. Am pictat două tablouri în ulei (le am și acum în camera mea de la Mizil), apoi am descoperit chitara. Bineînțeles, la pachet cu versuri – compuneam melodii ori de câte ori eram îndrăgostit. În paralel, am cântat în cor. Pe la 20 și un pic de ani, viața mea de artist în devenire s-a oprit și m-am concentrat doar pe cariera de unde puteam avea un venit stabil. Însă visul meu era latent și, odată cu criza de 40 de ani, am găsit o altă modalitate de a încerca să mă exprim artistic. Mă bucur să pot face asta liber, fără să fiu constrâns de nevoia de a fi zilnic la serviciu.

Am ales fotografia de natură după îndelungi căutări și încercări. Am cochetat cu mai multe stiluri fotografice, iar când am descoperit peisajul, iar mai apoi wildlife-ul, am știut că aici îmi e locul. 

Citește și: Fotograful care încearcă să surprindă România frumoasă, Alexandru Handrache: „Când ești pe coclauri așteptând răsăritul, ego-ul trebuie să rămână acasă pentru că realizezi că nu ești așa de important în fața frumuseții naturii”

Îți mai amintești care a fost prima fotografie care ți-a atras atenția?

Am fost și voi fi mereu fascinat de arta lui Steve McCurry, iar „Fata afgană”, pentru care a și luat Pulitzer, mi se pare cea mai bun portret din istorie. Probabil m-a inspirat și tocmai acesta este motivul pentru care insist să scot la suprafață emoția – e drept că nu din oameni, ci din păsări și animale.

Ai absolvit New York Institute of Photography, secția Nature & Landscape. Cum ai ajuns acolo? Și cum a fost această experiență pentru tine?

De prin 2018 am început să cumpăr frecvent albume de fotografie, în general ale fotografilor Magnum, iar astăzi am o colecție impresionantă. Le voiam pentru studiu și îmi petreceam multe ore în fața lor. În paralel, citeam cărți de artă fotografică și parcurgeam tratate de pictură în așa fel încât să învăț cum influențează lumina fotografia, care sunt tehnicile de încadrare și de poziționare a subiectului etc. Este adevărat că regula de aur este să încalci toate celelalte reguli, dar pentru asta, e nevoie mai întâi să le respecți. Iar ca să le respecți, trebuie mai întâi să le cunoști. Dorința asta de cunoaștere m-a făcut să urmez cursurile acestei școli, cu o activitate de peste o sută de ani. 

În primul rând, și-a pus amprenta pe mentalitatea mea. Oamenii de acolo sunt deschiși, curioși, nu critică doar de dragul de a o face, tratează orice problemă în mod constructiv, îți dau încredere, te motivează și, mai presus de toate, sunt corecți. Pentru că proiectele aveau o pondere foarte mare în cadrul cursurilor, îmi amintesc cu plăcere cât de impresionați erau mereu de peisajele din țara noastră la orele în care ni se analizau fotografiile. La finalul școlii, am înțeles ce înseamnă compoziția, cum să controlezi lumina, și poate cel mai important aspect, am învățat că fotografia înseamnă și regie și scenografie – lucruri pe care încerc să le aplic ori de câte ori am ocazia.

Trăiești din fotografie sau este doar o pasiune?

Cel puțin în România, arta nu e un domeniu din care să-ți plătești facturile, cu prea puține excepții. Ca să revin la întrebarea ta, momentan fotografia este doar o pasiune, însă nu exclud posibilitatea de a fi la un moment dat și o sursă de venit.