Și-au dat demisia cu cinci ani în urmă și au început să călătorească. Cristi și Raluca: „Urmează puțin Kazahstan, Uzbekistan, apoi o țară surpriză, China și Statele Unite. Va fi un soi de maraton cu întoarcere în România în vară”

Au îmbrățișat adrenalina, necunoscutul și noul. Și-au dat demisia și au început să călătorească. Deși veneai la plajă în Benidorm, îl găseai pe Cristi, dar nu în timpul liber întins pe vreun șezlong. Tânărul lucra. Închiria mașini. Seara după ce o parcai, dacă voiai să bei o bere în timp ce vizionai Manchester City-Chelsea la o terasă frumoasă aproape de plajă, ți-o servea Ralu, iubita lui. Până într-o zi, când au luat decizia de a pune pe modul „hold” viața cotidiană.

Prima aventură a lor în afara Spaniei, fiind țara unde s-au cunoscut și locuiau ambii de când erau mici, a fost în Hamburg. Au dat astfel de gust. Când au avut buget, Cristi Și Raluca au făcut o călătorie de 17 zile în Thailanda și vreo 15 în Canada. Atunci a fost click-ul, iar astăzi numără peste 40 de țări vizitate, iar din februarie 2023 nu mai scot nici bani din buzunar.  

Cristi și Raluca: „Ne simțim confortabili în România, deși suntem plecați de mulți ani în afara ei”

Când și unde v-ați cunoscut?

O să mă certe Ralu, dar nu aș ști să-ți spun exact luna sau ziua. Dar știm că e în vara lui 2008. Sau 2009?! Ideea e că ne știm de mici, am crescut împreună. Ne-am văzut prima oară la o petrecere în Talavera de la Reina, Spania.

Citește și: File din jurnalul unui călător fără frontiere. Dezvăluirile lui Codrin Roman, un tânăr antreprenor, care în trei luni a călătorit în 17 țări

Formați un cuplu de foarte mulți ani. Ați crescut împreună. Deviza voastră este să înțelegeți nevoile unuia și a celuilalt?

Credem că secretul unei relații de lungă durata este să ai răbdarea Ralucăi. Glumesc. Crescând împreună, ne-am adaptat unul celuilalt. Am văzut schimbările în noi atât bune, dar și rele, gradual și ne cunoaștem mai bine unul pe celălalt decât pe noi înșine.

Am întrebat asta pentru că știu că dorința mare de a călători peste tot a fost a ta, Cristi, iar Raluca te-a urmat.

Da, așa este.

Ralu:”Era visul tău și mereu merg după tine, și la război dacă e nevoie.”

Eu am fost mereu mai nemulțumit (nefericit e un cuvânt mare și urat), însă mereu am avut anxietăți și chestii de genul, cred că ea speră că această nebunie îmi va calma cumva aceste sentimente. N-a fost cazul, însă revenind la întrebare, noi credem că nu e nimic rău în asta, în faptul că uneori unul decide și celălalt urmează. Chris Rock avea un număr de stand-up numit “Tambourine” unde explică foarte elegant acest lucru, nu mereu putem decide totul împreună.

Spania v-a fost acasă. Acasă e și acum?

Probabil că da, deși ne simțim mai legați de România decât de Spania acum datorită acestui proiect. Dar de obicei acasă e unde îți sunt părinții.

 Dar România ce mai înseamnă pentru voi?

Pentru noi chiar e țara tuturor posibilităților, niciodată nu ne-am fi gândit că vom reveni și cu atât mai puțin în felul ăsta, să ne oprească lumea pe stradă. România e locul ăla “gri” care a împins mulți oameni în afară lui, dar care prinde culoare tot mai frumos și mai repede. Ne simțim foarte bine și confortabili în țară, inclusiv după atât de mulți ani plecați.

Cristi și Raluca: „Mă topeam ca o lumânare la birou”

Acum nu mai lucrați, dar înainte de a începe această aventură, unde dădeam de fiecare dintre voi? Ce joburi aveați?

Dacă veneai la plajă în Benidorm, dacă voiai să închiriezi o mașină ți-o dădeam eu. Seara după ce o parcai, dacă voiai să vezi o bere în timp ce vizionai Manchester City-Chelsea la o terasă frumoasă aproape de plajă, ți-o servea Ralu.

 Ați avut, cred cu tărie, călătorii înainte, dar niciodată atât de lungi. Care a fost prima călătorie în care ați plecat împreună?

Prima noastră excursie a fost un weekend în Segovia, când am primit bursele de la școală. Nu faceți asta, erau pentru alte lucruri banii ăia. Apoi prima călătorie în afară țării(Spaniei) a fost în Hamburg, un oraș care ne-a fost foarte drag. Și așa a apărut “virusul”.

Când am avut buget am făcut o călătorie de 17 zile în Thailanda și vreo 15 în Canada. Atunci a fost click-ul.

Recomand: Povestea unui visător călător. Ionuț Trandafirescu: „caut un călător, nu turist, o persoana care respectă locurile și oamenii pe care îi întâlnește, care nu lasă urme acolo unde ajunge”

Sunt o groază de motive pentru care oamenii își iau un an sabatic. Care a fost motivația acestei aventuri a voastră?

Ne-a plăcut mult ce am văzut în călătoriile noastre și devenea tot mai “la modă”. Chiar credeai că e do-able și așa a fost. Plus că mă topeam ca o lumânare la birou în fiecare zi.

Ați plecat cu un gând curios de ce veți întâlni. Ați vrut să gustați și din alte civilizații. Ce puteți spune acum, la 3 ani distanță de când faceți acest lucru, adică să călătoriți continuu, despre ce ați văzut cu ochii voștri?

O mică corecție, tocmai am intrat în anul 5 de când am plecat. Deși nu pare sau recomandările generale spun exact opusul, să șțiți că majoritatea oamenilor pe acest pământ, sunt buni! Sunt oameni la fel de curioși ca noi. Nu prea am întâmpinat probleme și dacă citești despre unele țări în care am fost, te gândești că pleci cu vestă Kevlar la tine. Apoi, deși am fost profund impresionați de diferite culturi, tradiții și oameni, suntem recunoscători că ne-am născut în Europa. Viața aici este mult mai ușoară.

Oamenii, oare, v-au impresionat cel mai mult?

Mai degrabă poveștile lor, am cunoscut oameni extraordinari. Sau le-am ascultat povestea. Locurile pot deveni repetitive, ce s-a întâmplat în fiecare dintre ele, ne schimbă total percepția.

Încă vă stârnește fiori decizia pe care ați luat-o când ați decis să plecați în Asia?

Suntem foarte, foarte, foarte nostalgici. Uneori ne uităm la video-urile vechi. Am plăti să mai simțim ce am simțit în acea primă săptămână.

Cristi și Raluca: „Pandemia ne-a prins în Coreea de Sud”

Câte locuri ați vizitat în primul an sabatic pe care vi l-ați luat?

Pfu, primul an a fost probabil cel mai “chill” pentru că după 4 luni începea pandemia. Noi eram în Coreea de Sud, am prins-o mai repede. Însă cred că am făcut Thailanda, Cambodgia, Vietnam, Coreea de Sud, Filipine, Bali, Spania, Polonia, Lituania, Letonia, Grecia, Germania, Republica Dominicană, Spania, România. CRED!

De acolo energia de a nu vă opri din ce începuserăți deja, adică o altă viață?

Energia amândurora, e de la Ralu. A mea s-a consumat de ceva vreme. Cumva capacitatea de surprindere scade și asta mă întristează uneori. Însă nu cred că ne vom opri în următorii 5-6 ani.

V-au fost inspirație alți vloggeri sau bloggeri și doreați să trăiți o viață ca a lor, plină de adrenalină?

 Da! Urmăream vloggeri însă în engleză sau spaniolă. Am cunoscut un singur Vlogger din România care făcea asta.

Nu v-a fost frică să nu vă pierdeți locurile de muncă? Cum a decurs discuția cu angajatorii?

Deloc! Eram foarte deciși, aveam 20 și ceva de ani și știam că ne vom găsi altceva. Adică nu eram savanți, erau joburi de rutină. Ralu oricum muncea 9 luni pe an, iar 3 cât era low season stăteam acasă. Inițial, trebuia să plecăm în Mai însă angajatorul meu mi-a propus să mai rămân până după sezon cu condiția că mă “vor da ei afară”. Așa am primit o sumă considerabilă de bani. La momentul respectiv deja eram office manager la Goldcar Benidorm. Încă așa apar pe Linkdin:). Dacă renunțam eu, cum a fost cazul Ralucăi, ieșeam cu mâinile în buzunar, fără nicio compensație. Ceea ce îmi asumasem, deci asta a fost ca un bonus. Dar frică, deloc!

Angajatorii ca angajatorii, dar familiile voastre ce au zis?

Țînând cont că ne cunoșteam de mici și noi de fapt, mai fugiserăm o dată, nu prea i-a surprins. Când am împlinit 19 sau 20 de ani, ne-am mutat de unde locuiau familiile noastre (Talavera de la Reina) în Benidorm, noi doi singuri cu vreo 1000 de euro. Fără niciun loc de muncă anterior, CV-ul încăpea pe-un șervețel. Și atunci au zis că suntem nebuni dar ne-au sprijinit. Știau ei ce știau. Sincer, mereu ne-a mers bine! Cel puțin pentru standardele noastre de “Bine”.

Cristi și Raluca: „Am început să câștigăm bani relativ repede. Consumul de Youtube la cote maxime a ajuns în pandemie”

Cristi și Raluca, cu ce bani ați plecat și cum v-ați descurcat în primele luni?

14.000 de euro. 1.000-1500 euro cheltuiam lunar. Eram ok, călătoream foarte ieftin, ne chinuiam uneori dar era parte din experiență. Mai aveam vreo 5000 de euro acasă pentru zile negre, când reveneam. Știu că sună a bătrânisme dar 14.000 de euro în 2019 nu erau aceiași 14000 de Euro de acum.

 Presupun că v-ați făcut un plan pe hârtie sau cum v-ați organizat?

Dacă te referi la partea financiară, spuneam că aveam 20$ de cheltuială pe lângă cazări și transport. Deci cam 50$ pe zi pentru amândoi. Sună aproape imposibil, dar era relativ ușor în țări precum Cambodgia și cu pofta de viață pe care o aveam.

Dacă te referi la plan în general: nuuuu, am intrat în Thailanda cu “bilet de ieșire” făcut în word. Habar n-aveam ce urma să facem. Am avut zbor dus Madrid-Moscova-Bangkok și cazare pe 3 nopți. Atât!

Am întrebat doar de primele luni pentru că știu că ulterior ați început să câștigați resurse din ce faceți. Așa-i?

Da, am început să facem ceva bănuți relativ repede, probabil și din cauza pandemiei care a dus consumul de YouTube la cote maxime. Însă nu suficient pentru a ne autosusține.

Acoperă sumele câștigate cheltuielile voastre? Mă refer la bilete de avion, cazare, mese?

Din Februrie 2023 n-am mai scos bani din buzunar.

Vă găsim ba pe plaje, printre temple, în munți. Unde vă place cel mai mult?

Ralu e cu plaja, eu mă plictisesc teribil. Nu-mi place nisipul, nu-mi place soarele, nu-mi place apa sărată de mare. Sunt mai de munte sau eventual lacuri. Plus că la plajă nu prea ai ce filma, conținutul e foarte limitat. Dar preferințele noastre variază cu timpul. Dacă ne întrebai acum 3 ani îți spuneam că suntem oameni de orașe mari, metropole. Ne fascinau. Acum cât mai spre munte, zone verzi, Patagonia, Costa Rica…

Cristi și Raluca: „Fricile mari sunt raportate la boli precum Dengue, Malarie și chestii de genul. Suntem pățiți”

Cunoașteți numărul țărilor vizitate?

Nu, dar cu siguranță sunt peste 40.

Unde v-ați întoarce?

Buenos Aires și Patagonia Argentinei, Rwanda, Thailanda oricând la orice oră, Slovenia, Mexic, Oman, Hong Kong.

Unde v-a fost frică și nu mai sunteți curioși să mergeți și a doua oară?

Republica Dominicană sau în general zona aceea a Caraibelor.

Apropo de frici, nu purtați cu voi și insecurități? Totuși, sunteți pe alte meleaguri.

Eu da, Ralu nu. Ralu are încredere în omenire în general. Eu sunt paranoic. Asta mă stresează, dar cred că ne-a și protejat. Fricile mari sunt raportate la boli precum Dengue, Malarie și chestii de genul. Suntem pățiți.

Anul acesta cum arată? Ce planuri aveți?

Încă nu am relevat ce facem anul asta însă pot spune că urmează puțin Kazahstan, Uzbekistan apoi o țară surpriză, China și Statele Unite. Va fi un soi de maraton cu întoarcere în România în vară. Vrem să venim mai mult în țară. Inițial am spus că nu revenim până de Crăciun, dar trebuie să venim mai des. Ne ajută din toate punctele de vedere: spiritual, fizic, psihic și brand awarness. Ochii care nu se văd, se uită.

Cristi și Raluca: „Mi-am sărbătorit cei 32 de ani în Ushuaia, la capătul lumii”

Fiecare dintre voi, deși sunteți un cuplu, are, garantat, și gusturi diferite față de ale celuilalt. Cea mai frumoasă experiență trăită pentru fiecare în parte care a fost?

Ralu: Când am văzut prima oară Aurora Boreală în Kiruna, Suedia (Laponia). Am visat mereu să observ acest fenomen și deși șansele de a se întâmpla erau spre 0, s-a întâmplat într-o noapte. Nu ne venea să credem. Mai ales că a fost foarte greu pentru noi să ajungem acolo când încă eram la început și nu aveam mulți bănuți. Dar Cristi a făcut tot posibilul și a găsit o companie din Laponia cu care să colaborăm. A fost superb.

La fel safari-ul din Rwanda, primul pentru noi sau când am fost cu autorulota 11 zile din Vancouver în Calgary traversând The Rocky Mountains.

Cristi: Mi-am sărbătorit cei 32 de ani în Ushuaia, la capătul lumii și a început să ningă ca în poveste. Asta pe 29 Octombrie. Faptul că am reușit să urcăm pe Fitz Roy în Adidas și fără pregătire fizică, primul răsărit la Angkor War și prima oară când ne-am întors