Silvia Chiteală și Laura Cazacu sau Chotronette, fetele care au cucerit Hollywood-ul, revista Vogue și America: „Dacă aveam niște copilării fericite nu mai reușeam sa creăm un brand internațional”

Cum credeți că ați ajuns să fiți colege de liceu? (soarta, aceeași vocație sau o altă forță)

Credem amândouă într-o mică măsură în destin și poate chiar așa a fost scris în stele. Ne știam din vedere din clasa a IV-a, când am fost amândouă la cercul de matematică, dar se pare că niciuna nu a excelat în domeniul științelor exacte. Apoi am fost în clase paralele și ne-am tot zărit pe holurile gimnaziului până în clasa a IX-a când am devenit colege de clasă. Ca orice poveste de dragoste de succes, a început cu un teasing și o ușoară antipatie reciprocă doar că destinul a avut alte planuri și s-au aliniat niște planete în așa fel încât după ce am terminat liceul am devenit nedespărțite. 

Chiar se spune că în liceu se leagă cele mai sincere și mature prietenii, iar voi întăriți acest lucru. Totuși, ce trebuie să aibă o prietenie în liceu care să continue apoi?

Principalul lucru care a coagulat prietenia noastră încă de la început a fost faptul ca am avut niște copilăriii triste amândouă, lucru care poate ne-a maturizat prematur. Ne-am simțit amândouă foarte diferite de ceilalți și asta ne-a apropiat enorm. 

Silvia Chiteală: „Eu am făcut Litere și Filosofie, iar Laura a terminat Medicina. Singurul punct comun e că nu ne-a prins pe niciuna profesia aleasă”

Apoi ați urmat facultăți diferite. Ce aveau în comun facultățile voastre?

Eu am făcut Litere și Filosofie, iar Laura a terminat Medicina. Singurul punct comun e că nu ne-a prins pe niciuna profesia aleasă. Am lucrat la un moment dat chiar la aceeași firmă. Scriam articole în engleză la un site de lifestyle și cred că asta ne-a deschis apetitul pentru orice însemna New Media. Ne-am îndrăgostit pur și simplu de posibilitățile infinite pe care le oferea internetul. 

Ani mai târziu, după finalizarea facultății ați cochetat cu ideea creării unui magazin cu haine vintage și chiar ați făcut câțiva pași în această direcție, apoi ați creat o colecție de voalete și pălării extravagante. Cu alte cuvinte, eu înțeleg faptul că a existat o voce interioară care vă dicta traseul ales ulterior. Mă înșel?

A existat mereu o voce interioară care ne-a împins înainte. Noi am pornit de la început cu ideea de a face ceva diferit de tot ceea ce exista și nu ca o strategie exotică de marketing, ci pentru că asta simțeam. Ne simțeam foarte diferite și voiam să creăm ceva care să exprime asta. Nu aveam nici cea mai vagă idee ce facem, dar tocmai lucrurile care ne făceau ciudățelele liceului ne-au ajutat să formăm o comunitate de oameni similari nouă. Am avut marele noroc că vocile interioare ne-au încurajat mereu să fim autentice și să credem în noi.