Silviu Lungu, deschizătorul de drumuri pentru oamenii care caută noi începuturi: „Am atâtea lupte cu mine ce le-am câștigat pierzând”

Când și cum a luat naștere prima ta dorință de a deveni antreprenor?

Îmi amintesc în clar că aveam 17 ani și lucram pe terasa Hotelului Unirea din Focșani. Eram în vacanța de vară și descopeream lumea. Școala vieții, cum spuneam mai devreme. Începusem ca ospătar dar am fost remarcat rapid că mă pricep la niște lucruri și am fost schimbat pe postul de barman. Am primit o gestiune și făceam inventarul cu pixul pe hârtie. Tot barul era în răspunderea mea și nimic nu mișca fără mine. Cred că a fost primul semn când am simțit că responsabilitatea înseamnă putere și poate duce la libertate.

Ce te-a urmărit după primul tău contract semnat din postura de „șef”?

Mult timp m-a urmărit spiritul de sacrificiu! De multe ori sacrificiul inutil. Mulți ani! Simțeam că dacă nu muncesc cel mai greu, cel mai mult timp, cel mai intens, cel mai concentrat, cel mai eficient, nu sunt un bun exemplu pentru ceilalți și nu mă pot considera un leader. Eram în tot și în toate!

De la Cătălin, asociatul meu din prezent am învățat o mulțime de lucruri! Mi-a deschis ochii și m-a ajutat să înțeleg că lucrurile să pot face și altfel, mai organizat, iar rezultatele sunt net superioare atât calitativ cât și cantitativ.

De ce te-ai oprit din a fi business man? Doar burn out-ul ți-a dat cartonașul roșu?

Da… În anul 2018 am făcut exit și m-am mutat în Spania, lângă Alicante. Ajunsesem în tot soiul de blocaje care veneau din heirup-ul pe care îl făceam. Nu mai eram lucid și nu reușeam să găsesc soluții la problemele și provocările din business. La câteva luni după ce am încheiat mi-am dat seama că am creat un monstru care mă copleșise. Nu-i mai făceam față. A fost o lecție enormă și sunt foarte fericit că s-a întâmplat așa cum s-a întâmplat. Chestiile care atunci îmi păreau imposibile, acum sunt o joacă de copil. Pe unele chiar le-am delegat lupilor tineri.

Silviu Lungu: „Îmi plac lupii. Sunt foarte bine organizați, focusați, trăiesc doar în grupuri solide, se susțin reciproc, au strategii foarte bine calculate”

De ce lupi? Ce înseamnă asta?

„Lupii mei nu-s flămânzi, vânează doar de plăcere!” E un vers dintr-o melodie care îmi place foarte mult și care mi s-a întipărit de prima dată când l-am auzit. A trezit ceva puternic în mine.

Lupii sunt foarte bine organizați, focusați, trăiesc doar în grupuri solide, se susțin reciproc, au strategii foarte bine calculate când pleacă într-o misiune, au o anduranță foarte mare, sunt un simbol al vitejiei și curajului, al înțelepciunii și devotamentului. Sunt animale cu instincte foarte puternice dar și cu o prezență și cu o atenție desăvârșite.

Toate acestea sunt în fapt niște valori umane foarte importante pe care noi le cultivăm activ în companie.

Până la urmă, ce a însemnat pauza luată?

A însemnat sănătate fizică și psihică. A însemnat dezvoltare personală și spirituală. A însemnat vindecare. A însemnat creștere. În prima fază doar am redevenit uman…eram sălbatic.

Un an și jumătate am călătorit, am participat la cursuri, retreat-uri diverse în țară și în afară, am făcut psihoterapie o lungă perioadă, am participat la un curs de meditație Vipassana (6 zile fără telefon, cărți, sunete, vorbe, semne, nimic – nici un fel de interacțiune cu ceilalți, doar Interiorizare și introspecție).

Silviu Lungu: „La jumătatea anului sabatic am încheiat și o perioadă de 7 ani în care am fost vegetarian”

În anul jumătate luat asumat de către tine ai urmărit doar descoperirea/redescoperirea ta sau și răspunsuri la întrebări pe care nu aveai timp să le pui anterior?

A fost o explorare permanentă a lumii mele interioare, a programelor pe care le aveam în conștient și în subconștient, de asemenea am avut o perioadă socială activă după mult timp de încordare și izolare în muncă. La jumătatea anului sabatic am încheiat și o perioadă de 7 ani în care am fost vegetarian. Sunt fericit și cu faptul că am fost vegetarian și cu faptul că nu mai sunt vegetarian.

Răspunsurile sunt ușor de găsit dacă îți pui întrebările potrivite. Pot spune că am avut timp să îmi formulez și să îmi adresez întrebările de care aveam nevoie în evoluția mea și a celor din jurul meu. Asta este o altă vorbă pe care o știu de la ai mei – „Întrebarea este cea care luminează, nu răspunsul!”

A fost suficient un an jumătate?

A fost un pic cam mult. Ultimele 2-3 luni au fost chiar grele. Simțeam că sunt inutil societății, că nu creez valoare în jur, că nu ajut pe nimeni cu priceperea mea. Să-mi ajut semenii și să îmi aduc contribuția în societate este o valoare fundamentală pe care am învățat-o de la părinții mei. În perioada asta de 2-3 luni am vizitat sau revizitat aproape toate muzeele din București. A fost o perioadă puternic inspirațională.

Te-ai întors, în pandemie, să-ți reiei „ecusonul” de antreprenor. Te-ai simțit novice, sau mai bine spus, ai vrut să te simți novice, să o iei de la capăt sau au continuat ce începuseși în urmă cu un deceniu?

La un moment dat am avut un click și mi-am dat seama că mie îmi plăcea foarte mult ceea ce făceam. Singura problemă erau niște blocaje personale pe care simțeam că între timp le descifrasem și le-am simțit rezolvate.

M-am simțit novice și am luat-o de la zero. Am pornit cu experiență și know-how însă în mod conștient am ales să descopăr lucrurile ca și cum le-aș face prima dată, nu pe pilot automat. Simțeam că de data asta puteam face lucrurile mult mai elegant și așezat, net superior. Așa a fost și așa este.

Silviu Lungu: „Nu mai suportam Bucureștiul pentru că era prea agitat însă cu timpul am înțeles că agitația care mă deranja se afla în mine”