Și-a pierdut afacerea, prietenii și familia. A plecat la Hollywood să se regăsească, iar acum, întors acasă, visează să se reinveteze: se voia predicator, acum Silviu Rotariu e nihilist convins

Cum te percepeai tu pe tine la acest eșec?

Mai am o vorbă care îmi place: Omul vrea la 20 de ani să schimbe lumea, la 40 să schimbe doar o mână de oameni din jurul lui, iar la 60 își dorește să se schimbe pe el însuși. Eu, la 20 eram în atitudinea de a schimba lumea. Știam că pot! Că vreau și pot! Și mai era ceva: eram dependent de optimism, dar într-un mod nociv pentru că te poți rupe de realitate. După eșecul din 2012, m-am echilibrat, devenind pesimist, dar și realist.

Cum ai scris viața apoi?

La 33 de ani, exact de ziua mea, mi-am pus întrebarea: Ce m-ar face fericit? Și răspunsul pe care mi l-am dat atunci a fost să devin actor. Să intru în lumea artei, să fac artă, să fac filme, să joc și să nu mă mai gândesc la bani. Gândul de a deveni actor mi-a readus bucuria de a trăi. Din acest motiv, în 2015 m-am mutat la Hollywood.

Citește și: Lupta unei mame puternice pentru viitorul copilului său cu autism. Elisabeta Lăcătuș: „Autismul nu se vindecă, nu se recuperează, în sensul pe care noi, că părinți, ni l-am dori”

De ce actorie?

În toate căutările mele de sine, am ajuns la concluzia că în artă ești cel mai conectat cu tine însuți sau cu divinitatea. Silviu cel excentric, se putea arăta așa cum este el, în toată splendoarea lui prin actorie.

Ce-ai făcut pentru acest vis?

În 2015 m-am mutat în Los Angeles! La acel moment vedeam Hollywood-ul altfel de cum îl văd acum. Îl vedeam ca pe destinația care mă face om mare, cum se spune. Acum îl văd ca pe un ocean în care ești doar o picătură, iar oceanul nu are nevoie de o picătură în plus sau în minus. Am învățat acolo lucruri pe care le pun în scenă în țara mea. Acum am mai multe șanse să produc filme în România, dar cu ce am învățat acolo.