Singurul copil cu studii din familia sa: părinții l-au retras de pe băncile școlii în clasa I. Marcel Mustafa: „Am fost „oaia neagră” a familiei deoarece eu voiam să mă duc la școală și nu la muncă”
Să fim înconjurați de dragoste este idealul fiecăruia dintre noi. Să primim educație și să creștem într-un mediu sănătos iarăși este un ideal. Doar că nu toți copiii sunt privilegiați să primească acestea din familia în care s-au născut. Adulții proveniți din copii care au făcut cunoștință, fără să-și dorească, cu o viață cu lipsuri, au înțeles că nu e nici vina lor, dar nici nu au stat pe loc. Au muncit pentru a-și îndeplini visul, acela de a deveni oameni educați și care muncesc pentru un rol în societate.
Deseori vorbesc oamenii despre traiul pe care și-l doresc pentru copiii lor, dar tot de atâtea ori nu le iese pentru că viața te surprinde și cu bune, și cu rele. Nu sunt, cred cu tărie, bucuroși nici părinții care n-au ce să le ofere copiilor, dar nici nu ar trebui să-și rezerve dreptul să îi împiedice să urmeze școala.
Marcel Mustafa, un tânăr de 22 de ani, al șaselea copil din familia sa și singurul care are studii, s-a întâlnit cu situația când părinții săi l-au retras din clasa I pentru că nu aveau cele necesare să-l țină pe băncile școlii. Sârguincios de mic, s-a împotrivit deciziei lor. A avut alți oameni care au crezut în potențialul său. Și l-a valorificat la maxim. A intrat al treilea la facultatea dorită, a muncit și-n paralel pentru a-și plăti toate rânduielile, iar în continuare va merge cu ambiția și determinarea la braț.
Marcel se organizează și-și planifică viața ca un om matur. Cum reușește și de unde își extrage motivația, aflăm chiar de la el.
Marcel Mustafa: „De prin clasa a X-a mi-am făcut un dream chart”
Cine este Marcel?
Numele meu este Mustafa Marcel, am vârsta de 22 de ani și sunt proaspăt student la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Marcel este un băiat cu bun simț, care iubește să fie respectat și să respecte. Îi place punctualitatea și are personalitate. Știe să se facă plăcut, este o persoană comunicativă căreia îi place să iasă din zona de confort și are o modestie pe care mulți ar cataloga-o ca pe un joc de teatru. Îi plac lucrurile simple, îi place să împartă și este un om de cuvânt. În timpul liber îi place să citească, să iasă în natură, iubește tenisul de masă, înotul și fotbalul. Are abilitați de comunicare, se orientează spre oameni de la care are ce învăța și se adaptează oricărei situații. Este un pic nerăbdător, dar nu-l vede ca pe un punct slab, ci ca pe un punct forte deoarece vrea să facă cât mai multe lucruri și știe când să fie răbdator și când nu. Marcel este o persoană căreia îi place mai mult să facă, decât să vorbească și dă 100% în ceea ce face. Este un bun ascultător și un prieten de nădejde.
Cum ești în această perioadă? Oare mai liniștit după examenul de Bacalaureat?
Sunt puțin mai relaxat față de momentul în care eram cu examenul de bacalaureat, dar nu atât de relaxat încât să uit că urmează o perioadă foarte grea, că va trebui să mă întrețin singur în continuare, am o chirie de plătit și va trebui să-mi găsesc un job flexibil în așa fel încât să nu neglijez studiile.
Ce ai dorit să urmezi și ai bifat ca proiect de studiu pentru viitor?
De prin clasa a X-a mi-am făcut un dream chart și ca obiective de acolo pe care le-am atins deja prin forțele proprii sunt următoarele: școala de șoferi, câteva intervenții la dantură, liceul terminat, bacul luat (aproape identic cu mediile trecute atunci în dream chart), admis la facultate. Am ales facultatea de management în domeniul agricol deoarece de mic copil mi-a plăcut conexiunea cu natura, senzația aceea de libertate deplină atunci când ești înconjurat de frumusețea creației Domnului, aerul proaspăt pe care-l respiri după ce ară tractorul, culesul roadelor muncii tale și, nu în ultimul rând, contribuția pe care o voi aduce societății prin agricultură. Să nu uităm că indiferent de criza prin care trecem sau de război, avem și vom avea nevoie de hrană.
Ce ai urmat până acum te mulțumește? Știu că ai urmat liceul la seral ca să poți și să lucrezi.
Am ales liceu la seral deoarece mi-a fost foarte greu să mă întrețin în școala profesională și mă gândeam că dacă voi alege să continui liceul la zi, vor urma alți doi ani în care mă voi chinui. Și așa am ales să fac liceul la seral și nu la zi, astfel încât, să-mi iau un job full-time și după-amiază să mă duc la cursuri. Da, sunt mulțumit de tot parcursul meu de până acum și în ciuda faptului că provin dintr-o familie în care niciun membru nu are măcar o clasă și nimeni nu pune accentul pe educație, eu, Marcel Mustafa, am reușit să intru la facultate și nu oricum, Am intrat al treilea. Sunt foarte mândru de mine că mi-am urmat și îmi urmez în continuare visul, acela de a fi un om educat.
Marcel Mustafa: „Ziua lucram și noaptea învățam”
Ce ai lucrat și cum te-ai împărțit între studii și job/joburi? Mi-ai spus mai devreme, ce e drept, câteva lucruri despre programul tău.
În timpul școlii profesionale, lucram la evenimente ca ospătar, mai mult în weekend-uri, dar erau zile când lucram și în timpul săptămânii. Pe perioada verii mă duceam pe litoral să lucrez ca ospătar. Cu banii strânși îmi plăteam chiria în avans și îmi faceam un buget pe zile astfel încât să nu risipesc banii și să-mi ajungă cât mai mult timp fără să apelez la bursă, ca mai apoi banii din bursă sa fie un back-up. După ce am terminat școala profesională, în 2020, m-am înscris la liceul seral. Imediat după ce am terminat școala profesională, voiam să mă angajez, dar era o perioadă foarte grea, în plină pandemie, unde angajări nu se mai făceau și prin urmare, am plecat la București să lucrez ca instalator la un angajator care oferea și cazare. Am lucrat ca instalator pe toată perioada liceului seral și cu 2 luni înaintea încheierii ultimului an de liceu, mi-am dat demisia ca să pot aloca mai mult timp studiului pentru examenul de bacalaureat. Pe tot parcursul liceului făceam naveta de la București la Brăila de cel puțin 2/3 ori pe săptămână și când nu eram fizic la școală intram online cu profesorii, de multe ori nici nu mai apucam să mă schimb de hainele de lucru. Mă înțelegeam foarte bine cu șeful de la instalații, mi-a înțeles situația și a acceptat îmi dea liber în cursul săptămânii, ca mai apoi să recuperez în weekend-uri. Cât despre organizare, eu sunt o persoană foarte ordonată și organizată. Ziua lucram și noaptea învățam. Cu timpul am devenit autodidact, am renunțat la multe modalități de petrecere a timpului liber, aveam un program strict pe zile și în locul în care învățam, aveam pe perete o foaie cu sarcinile zilei.
Lămurește-mă de ce ai terminat la 22 de ani și nu puțin mai devreme. Ce s-a pierdut în drumul tău? Mă gândesc că ai întrerupt cândva școala din cauze financiare?
Eu am rămas repetent în clasa întâi deoarece părinții nu-și permiteau financiar să-mi asigure cele necesare pentru școală și m-au retras de la cursuri după doar 2 luni de școală. Am reluat clasa întâi unde m-a preluat o doamnă învățătoare Dan Săndica-Ionica, care mi-a fost ca a doua mamă. Mi-a oferit consiliere psihologică, s-a luptat cu mentalitatea părinților de a mă lăsa la școală și nu în ultimul rând, mi-a oferit cele necesare pentru școală din banii dumneaei. Am terminat școala profesională la 19 ani și după aceea a mai durat 3 ani liceul la seral (liceul la seral după școala profesională durează 2 ani și un semestru, practic pierzi 3 ani). Și așa am ajuns să termin liceul la 22 de ani și nu la 18 cum ar fi fost „normal”.
Citește și:
Crezi că educația este arma indispensabilă a unui om pentru a reuși în viață?
Cred cu tărie că educația este primordială în dezvoltarea fiecărui om și este mai mult decât o necesitate pentru a reuși în viață și în societate. Indiferent de felul în care alegi să te educi, fie că alegi o școală/facultate care să te pregătească în domeniul dorit, fie că alegi anumite cursuri pentru că ți se par mai practice și mai utile decât o facultate, educația râmâne treapta de care ai nevoie pentru a trece la următorul nivel. Dacă îți dorești o anumită funcție de la locul de muncă, trebuie să te educi mai mult și să muncești mai mult decât o fac ceilalți. Educația este și va rămâne cheia spre o viață mai bună.
Ce planuri mai ai pentru tine, Marcel, pe lângă o nouă aventură ca formă de educație?
Complementar studiului la facultate, îmi doresc să mă apuc de arte marțiale deoarece vreau să am un control mai bun în gestionarea emoțiilor și a reacțiilor pe care le am în urma a ceea ce mi se întâmplă. Consider că mă va ajuta atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Un alt țel pe care-l văd de viitor și poate dărâma multe bariere este învățarea a cel puțin 2 limbi străine. Îmi doresc să călătoresc în cât mai multe țări, să cunosc oameni noi, să descopăr culturi diferite și să am parte de cât mai multe experiențe care clar îmi vor lărgi orizontul și cu siguranță mă vor ajuta în dezvoltarea mea.
Marcel Mustafa: „Vor urma alți patru ani în care va trebui să mă împart între facultate și muncă”
Ai de gând, de-asemenea, să și muncești în paralel? Ce crezi că îți permite să faci?
Vor urma alți patru ani în care va trebui să mă împart între facultate și muncă. În continuare trebuie să mă susțin și să mă întrețin singur. Va trebui să-mi găsesc un job flexibil și dacă aș găsi în domeniu ar fi super să îmbin teoria cu practica. Voi fi la fel de organizat în ceea ce ține de managementul timpului astfel încât să nu neglijez nimic din ceea ce mi-am propus ca planuri de viitor.
Simt că vorbesc cu un tânăr deja matur. Simt că vorbesc cu un om care își cântărește foarte bine posibilitățile. Contextul în care ai crescut te-a determinat să te maturizezi precoce, puțin forțat?
Am ajuns să mă maturizez mai devreme datorită mediului în care am trăit și datorită experiențelor pe care le-am avut de-a lungul timpului. Am conștientizat de la o vârstă fragedă că dacă îmi doresc ceva, va trebui să muncesc pentru el și că nimeni nu-mi va da de pomană. Încă de prin clasa a VIII-a am realizat că trebuie să-mi iau viața în propriile mâini și să mă descurc singur. Am început să iau propriile decizii, să mă gospodăresc singur și, totodată, să nu regret o clipă deciziile pe care le-am luat.
Munca înnobilează omul, vorba românească. Tu ce ai mai învățat datorită serviciului?
De mic copil am apreciat munca și sunt de părere că nu ar trebui să-ți fie rușine cu munca pe care o păstrezi atâta timp cât îți câștigi pâinea cinstit. Am învățat să apreciez fiecare bănuț și să-l cheltui cu folos. Am devenit independent ceea ce le recomand tuturor tinerilor si nu numai.
N-ai avut încotro, să zicem așa, și ai fost nevoit să îmbrățișezi munca încă de mic?
Daa, nu am avut de ales. Am crescut într-o familie cu 8 guri de hrănit în condițiile în care niciun membru al familiei nu avea un job stabil. Am fost nevoit să mă duc cu părinții și cu frații la muncile câmpului pentru a avea ce pune pe masă.
Marcel Mustafa: „Am fost „oaia neagră” a familiei deoarece eu voiam sa mă duc la școală și nu la muncă”
Cum definești timpul prezent pe care-l trăiești? Ai fi dorit să fii în altă parte dacă ai fi avut alte posibilități?
Sunt mândru de mine și cu ce-am realizat până acum. Nu-mi garantează nimeni că dacă aș fi fost într-o familie mai bună aș fi reușit să fiu omul de azi. Sunt atâtea cazuri în care sunt copii de bani gata, cărora nu le-a lipsit nimic, au avut totul de-a gata și au ajuns niște epave în societate. Toate se întamplă cu un scop și pentru fiecare dintre noi, Dumnezeu are un plan. De cele mai multe ori nu ni se întâmplă ce vrem noi, nu primim ceea ce ne dorim, ci primim ceea ce avem nevoie.
Dar despre timpul trecut dacă ar fi să mă iei de mână?
Despre timpul trecut nu am niciun regret și nu aș vrea să șterg nimic din ceea ce mi s-a întâmplat. Consider că fără acele momente de care mulți ar fi fugit și le-ar fi dat uitării, nu aș fi fost în punctul acesta în care să am încredere deplină în propriile forțe, să am puterea să o iau de la capăt indiferent de greutățile pe care le întâmpin și să fiu independent. Toate momentele din copilărie au ajutat și vor ajuta în continuare la formarea mea. Le sunt recunoscator părinților mei pentru ceea ce mi-au oferit și pentru ceea ce nu mi-au oferit. Fără ei, Marcel nu ar fi fost.
Știu că ai avut o copilărie presărată cu greutăți, dar cât de mult crezi că a contat la formarea și creșterea ta?
Enorm de mult. Toate experiențele și neajunsurile au ajutat și vor ajuta în continuare la formarea mea. Amintirile din trecut sunt ca niște motoare pentru mine, fără de care nu aș mai putea să înaintez, și mai ales împotriva “curenților”. Greutățile nu au făcut nimic altceva decât să mă întărească și să mă facă să îmi doresc mai mult de la viață, astfel încât, să pot oferi un trai mai bun familiei mele și să pot ajuta copiii nevoiași.
Cine au fost oamenii care au crezut în tine?
Le mulțumesc și le sunt recunoscător părinților mei că au reușit să crească așa o minune de băiat. Îi mulțumesc învățătoarei Dan Săndica-Ionica, cea care a crezut în mine și a aprins scânteia care mai apoi a devenit un foc arzător de cunoaștere, de dorința de a studia și de a-mi depăși condiția. Le mulțumesc tuturor profesorilor din gimnaziu, cât și celor din liceu că au contribuit fiecare în parte la formarea mea. Le mulțumesc puținilor prieteni care au crezut de la bun început în mine, că m-au acceptat în grupul lor și că m-au ajutat din puținul lor. Le sunt profund recunoscător doamnei directoare Panait Gabriela de la liceul tehnologic Panait Istrati și diriginților Clincă Viorica și Gheorghe Valentin pentru tot sprijinul și pentru toată îndrumarea. Mulțumesc familiei mele din București care m-a primit cu atâta căldură în casa lor și care mi-au oferit tot sprijinul și toată susținerea lor. Îi iubesc și mă bucur din plin de toate momentele petrecute împreună.
Despre familia în care ai crescut, ce-mi poți mărturisi? Al câtelea copil ești și ce posibilități ați avut?
Provin dintr-o familie cu 6 copii și eu sunt cel mai mic dintre băieți. Am 3 frați și 2 surori, una mai mare decât mine și cealaltă mai mică. Atât posibilitățile, cât și șansele pentru fiecare membru al familiei au fost aceleași. Nu au fost făcute diferențe între copii, dar pot spune că eu am fost “oaia neagră” a familiei deoarece eu voiam sa mă duc la școală și nu la muncă,.
Ești singurul copil cu studii, care a gustat din examenele vieții. De ce nu au fost încurajați și ceilalți frați?
Neavând niciunul dintre părinți nicio legătură cu școala, nu aveam de unde să primim încurajare spre a ne duce să studiem. Orice părinte vrea binele copiilor, dar ăla era binele pe care-l vedeau ei. Nici eu nu am fost sprijinit ca să continui studiile, ba din contră, mă puneau de multe ori să aleg între școală și muncă. Cât despre frații mei, nici nu cred că voiau la școală sau poate că ar fi vrut dar nu au putut să lupte împotriva voinței părinților, așa cum am făcut-o eu.
Marcel Mustafa: „Părinții au fost un exemplu de așa nu. Eu nu o să-mi neglijez copiii”
Ce te-au învățat părinții în viață? De pe partea maternă, ce ți-ai însușit? Dar partea paternă?
M-au învățat extraordinar de multe și unele dintre ele rar le mai găsești în societatea de astăzi. De exemplu: respect, bun simț, demnitate, să salut când intru/ies dintr-o încăpere chiar dacă nu primesc răspuns, munca cinstită, să sar în ajutor când e nevoie, să împart din bucățica mea de pâine, să nu deranjez pe celălalt și multe altele.
În ce termeni este relația voastră?
Avem o relație foarte bună. Ei tot încearcă să mă convingă să mă întorc acasă și să-mi caut ceva de lucru în zonă, dar cu toate astea încerc să le explic pe cât de bine pot eu, că drumul meu este altul și că nu pot să mă întorc de unde am plecat. Au început încet-încet să conștientizeze faptul că mi-am ales alt drum și că nu voi mai putea să mă întorc acolo să stau cu ei, ci doar în vizită. Ținem legătura telefonic și îi vizitez ori de câte ori am ocazia și pot.
Pe lângă partea financiară, ți-a mai lipsit ceva din partea părinților? Mă refer la iubire, la sentimentul de iubire așa cum ar trebui să-l cunoască toți copiii.
Mi-a lipsit afecțiunea, dar nu în totalitate. Am avut si momente când am fost răsfățat și-mi făceau pe plac. Nu-i condam cu nimic și nici nu le reproșez.
Ai învățat și din greșelile lor? Ce n-o să faci tu vreodată?
Am învățat foarte multe de la ei și nu mi-ar ajunge câteva pagini pentru a enumera câte. Cât despre greșelile lor, au fost un exemplu de așa nu. Eu nu o să-mi neglijez niciodată copiii și o să mă implic în educația lor. Îi voi îndruma de mici să facă sport, să învețe cel puțin o limbă straină și să aibă cât mai multe activități care să le stimuleaze imaginația și creativitatea. I-aș învăța de mici să fie independenți, le-aș da anumite sarcini cum ar fi să facă patul, să facă curat la locul de joacă, astfel încât să-i responsabilizez, să-i fac conștienți de importanța muncii și să aprecieze fiecare bănuț primit de la noi. Eu nu mi-aș dori să facă ceva pentru mine sau să facă ceva ce-mi place mie, ci să facă ceea ce le place și rolul meu în această ecuație este să-i sfătuiesc și să-i sprijin.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
