Smaranda Hristodorescu, eroina care s-a dus după un om și a ajuns să salveze 5000 de refugiați din calea bombelor: „Mi-e teamă de un singur lucru: de un declin”

Smaranda Hristodorescu și-a propus să ajute un copil nenăscut, dar a ajuns să salveze 5000 de oameni din calea bombardamentelor. Are 27 de ani, a absolvit Medicina și face voluntariat de când se știe. În prima zi de declanșare a războiului a văzut o mamă însărcinată în luna a 8-a care cerea ajutorul. Nu a stat mult pe gânduri și a căutat soluții să o aducă în România și a găsit. L-a găsit pe Dragos, un tânăr la fel de filantrop care nu s-a speriat de bombe, deși le vedea în fața lui. El s-a dus să aducă un om, și a continuat să facă asta pentru că războiul încă nu este încheiat. A comunicat pe viper, whatsapp și telefonic, a apelat la traducători, n-a dormit zi noapte, deși era obosită și în demersul ei a reușit să mai convingă alți oameni să i se alăture. Smaranda este un fel de Oskar Schindler al zilelor noastre. După ce a început să facă bine, s-a încercat oprirea ei, dar ea mai cu îndârzire și cu sprijin a creat și un ONG pentru miracolele pe care le face. Se numește Embrace România și are nevoie de noi, de fiecare în parte.

Nu halatul alb o face eroină pe Smaranda asta, deși la bază este medic, ci empatia, dorința de a ajuta și curajul de a nu se speria, chiar dacă a simțit mirosul morții și l-a auzit. Presa internațională a descris-o drept eroul devenit peste noapte, oamenii salvați ar vrea să o cunoască personal, voluntarii au crezut în puterea ei de leader, însă ea se descrie drept un simplu om care ar fi fost zilnic bătut pe umăr de conștiința sa, dacă nu lupta pentru viețile celor salvați.

Smaranda, o tânără de 27 de ani se implică în orice. Când și la ce vârstă a fost Smaranda prima dată empatică?

Nefiresc ar fi să trecem pasivi prin viață. A mă implica atunci când știu că acțiunea mea va aduce un rezultat pozitiv, a devenit un reflex, un automatism, astfel încât nu pot afirma cu certitudine când am devenit empatică. Am deprins acest lucru, probabil, de la oamenii din jur, care m-au format, de la familie la persoanele ce mi-au devenit reper de bunătate, curaj, blândețe. 

Smaranda Hristodorescu: „Poate dintr-o lumină este un act de egoism, acest proces al altruismului”

Smaranda, cât de greu este să faci bine?

Când din adâncul inimii izvorăște dorința de a face bine, când nu vezi alt drum în afară de a-l ridica pe cel de jos, singura greutate este imensitatea împlinirii. Poate dintr-o lumină este un act de egoism, acest proces al altruismului. Să îl știi pe omul care îți cere disperat ajutorul că este în siguranță și ai contribuit la liniștea lui, măcar cu un pas pe drumul vieții lui, aduce o satisfacție infinit mai mare decât oricare altă împlinire. Greu ar fi să trăiesc cu regretul și mustrarea de conștiință că aș fi putut face ceva și nu am făcut-o. 

Ți-ai propus să scoți o viitoare mămică din calea bombardamentelor, dar ai ajuns să salvezi mii de ucraineni. Din calea morții, oricât de dur ar suna. De unde a pornit totul?

De la o postare de pe Facebook a unei doamne însărcinate din Odessa, în prima vineri a săptămânii în care a început războiul, pe 25 februarie. Am postat la rândul meu, în speranța că voi găsi pe cineva pentru transport. Nu am stat mult pe gânduri, nu aveam un plan, nu am cântărit-o, nu am știut în ce poveste voi intra. A răspuns Dragoș, eroul despre care toată lumea ar trebui să știe. Curajul lui a antrenat și a alimentat atât de mulți oameni extraordinari care acum sunt uniți sub numele grupului de voluntari “Embrace România”. Dragoș a plecat vineri seara spre Odessa. A condus noaptea, am stat în telefon non-stop pentru a-l ține la curent cu eventualele atacuri de pe drum. Mi-a fost foarte frică, mie, stând acasă în siguranță și butonând un telefon. Curajul lui Dragoș a dat aripi celorlalți și ne-a alimentat cu putere să putem depăși oboseala care ducea spre epuizare și stresul din zilele și săptămânile care au urmat. 

Smaranda Hristodorescu: „Din cauza sperieturii am vrut să renunț, mi-a fost foarte frică, nu cred că pot cuprinde în cuvinte dezolarea pe care am simțit-o”

Cum ți-a fost inima și glandele lacrimale în toată perioada în care salvai suflete? Ai aflat vreo poveste a celor salvați care te-au făcut să plângi foarte tare?

Sunt extrem de multe. Voi povesti însă doar una dintre ele. O poveste fără de care probabil aș fi renunțat pentru că presiunea și emoțiile erau mult prea mari. 

Dragoș plecase vineri seara spre Odessa. A doua zi, sâmbătă, tot spre seară, se afla în coada de mașini, în vama spre România, din Ucraina. M-a sunat și mi-a spus că la maximum un kilometru de el se vede o explozie, se aud elicoptere, oamenii își părăsesc mașinile, aleargă cu copiii în brațe, se aud tancuri venind în bezna nopții pe câmp spre mașini. Am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare. L-am întrebat dacă vede vreo inscripție pe tancuri, însă fiind noapte nu putea observa. A fost îngrozitor! Ulterior, după câteva minute de groază, s-a dovedit că tancurile erau ale ucrainienilor și îi redirecționau pe oameni pentru că la 1 km distanță atacaseră rușii. 

Din cauza sperieturii am vrut să renunț, mi-a fost foarte frică, nu cred că pot cuprinde în cuvinte dezolarea pe care am simțit-o. Mi-am repetat că ar trebui să renunț, să îi las pe alții să se implice, nu pot duce atât de multă presiune. Mesajele veneau cu zecile pe whatsapp și viber, erau ucrainieni care văzuseră postarea despre transportul lui Dragoș și îmi cereau ajutorul. M-am simțit copleșită și incapabilă să ajut atât de mulți oameni. Exact când eram pe punctul de a renunța, m-a contactat o fată pe nume Nathalie, din Odessa. Era aproximativ 2-3 noaptea sâmbătă spre duminică. M-a rugat să o ajut. Venise în Ucraina împreună cu fratele ei mai mic pentru a-i face pașaport. Nathalie era balerină, părinții locuiau în altă țară, iar ea stătea singură, cu fratele ei mai mic, pe podeaua băii, cu lumina stinsă. Acolo urmau să doarmă până a două zi. Nathalie avea 27 de ani și fratele ei 16 ani. Și eu am un frate de 16 ani. Coincidență sau nu, am considerat un semn că nu trebuie să mă opresc. A doua zi deja, inexplicabil, ne adunaserăm o mână de oameni dornici să ajutăm. Din acel moment s-a format grupul nostru. Volumul de cereri de ajutor a crescut exponențial de la o zi la alta. 

Smaranda Hristodorescu: „Războiul ăsta mi-a adus multe lecții personale. Am învățat enorm de la oamenii din grup. Nu credeam că poate încăpea atâta forță, dăruire, bunătate, lepădare de sine în oameni”

Inițial au reușit să iasă din țara lor cei care au avut ceva resurse, iar acum ne simțim neputincioși. Cum te simți tu acum?

Și eu mă simt neputincioasă. Aș vrea să pot face mai mult. Mă simt mai bogată ca niciodată, am cunoscut oameni pe care îi consider prieteni acum, the family you got to choose, deși nu i-am întâlnit vreodată. Războiul ăsta mi-a adus multe lecții personale. Am învățat enorm de la oamenii din grup. Nu credeam că poate încăpea atâta forță, dăruire, bunătate, lepădare de sine în oameni. 

Cât ai reușit să te odihneșți în acele zile ca să poți da randament?

Acum totul este mult mai organizat, avem deja experiență…:)) 

În primele săptămâni dormeam vreo 2-3h pe noapte pentru că telefonul suna încontinuu, zi și noapte, pentru că aveam transporturi a doua zi, nu puteam să nu răspundem ucrainienilor care ne contactau în timpul nopții. Imediat ce se ridicau restricțiile de circulație și puteau ieși din casă, se îndreptau spre punctul de întâlnire al autocarelor. Dacă nu le răspundeam, nu m-aș fi putut ierta că au ratat un drum și cine știe ce le-ar fi putut aduce ziua de mâine. Nu puteam duce povara asta, să știu că din cauza somnului meu alți oameni își pot rata biletul spre siguranță. 

Spune-mi despre acest grup creat ad-hoc.

“Embrace România” este grupul nostru. Acum avem nume pentru că toți întrebau cine sunt ei, cei care tot ajută în Odessa. Am fost nevoiți să ne identificăm cumva. 

Spuneai că telefonul a fost arma ta….dacă pot spune așa. Din telefon ai reușit să salvezi. Care a fost mecanismul? Concret?

Facebook, Viber, Whatsapp. Grup cu voluntarii. Grup separat unde aveam translatori și dădeam linkul de invite al grupului către ucrainieni. Acolo postam toate informațiile despre transport. Făceam un mesaj lung cu toate indicațiile, copy-paste în ucraineană și trimiteam acest mesaj tuturor celor care îmi scriau, eu necunoscând limba. Îmi răspundeau la rândul lor și puneau întrebări, pe același mecanism copy-paste google translate. Voluntarii translatori la rândul lor au vorbit cu sute, mii de ucraineni, zi și noapte.  

Smaranda Hristodorescu: „Teama capătă altă dimensiune după o astfel de experiență. Dispare frica fizică, lumească, după ce auzi și vezi astfel de povești”

Cine te-a contactat în tot acest timp să ți se alăture în demersul tău?

Toți cei care suntem acum în grup. Sunt oameni pe care nu i-am cunoscut în viața mea. Nu sunt prieteni, colegi. Sunt oameni din țară, oameni dinafară. 

Smaranda, ai simțit mirosul morții? Cum ai făcut față?

Da, l-am simțit aproape zilnic prin mesajele de disperare. Îmi bătea inima foarte tare, mă pierdeam în fața mesajelor, intram în panică foarte ușor la început, mă simțeam și neputincioasă uneori. Apoi treceam la dat zeci de telefoane și rezolvat. Nu am avut de ales. Nu aș putea trăi cu regretul că nu am întins o mână de ajutor și aș fi putut să o fac. Eu, din confortul propriei case, unde dormeam în patul meu, a doua zi puteam să îmi beau cafeaua în liniște. Ar fi o dovadă de ipocrizie și să mă plâng. Eu am văzut moartea prin ecranul unui telefon. Ei au văzut-o în fața lor, au mirosit-o, au auzit-o, au simțit-o.

Te temi de ceva acum?

Teama capătă altă dimensiune după o astfel de experiență. Dispare frica fizică, lumească, după ce auzi și vezi astfel de povești. Probabil mintea umană are resursele necesare de a se adapta ostilităților. Mi-e teamă de un singur lucru: de un declin, regres rapid al nostru, al omenirii și de ireversibilitatea acestui proces.  

Au existat oameni care ți-au spus că ar trebui să nu faci atâtea sacrificii? Care să-ți spună să nu mai ajuți?

Da, oamenii dragi care s-au speriat de gradul de epuizare în care ajunsesem. 

Apropo de ajutor…cum putem ajuta?

Făcând cunoscută povestea noastră și donând către Fundația Filantropică Metropolis, care s-a alăturat nouă, grupului de voluntari Embrace România. 

FUNDATIA FILANTROPICA METROPOLIS  

CIF : 23249281  

Lei Iban : RO08 RNCB 0280 1714 3032 0001

Deschis la BCR DOROBANȚI  

EUR : RO24RNCB0280171430320004

USD : RO40RNCB0280171430320007

SWIFT : RNCB RO BU

Mențiune: Ajutor refugiați din Ucraina

Smaranda Hristodorescu: „Persoanele noastre de legătură din Odessa, Nikolayev, Harkov ne fac liste cu necesar și noi le acoperim. Avem nevoie de donații”

Unde au plecat refugiații după ce au fost salvați? 

Au fost aduși la centrele speciale pentru refugiați. Misiunea noastră este de a-i aduce în siguranță și de a duce în Ucraina ajutoare. Persoanele noastre de legătură din Odessa, Nikolayev, Harkov ne fac liste cu necesar și noi le acoperim. Avem nevoie de donații. Oamenii să înțeleagă că războiul nu s-a terminat. Doar pentru că ne-am obișnuit cu un stimul, nu înseamnă că a dispărut. Oamenii săraci care nu și-au putut părăsi țara, locuința, viața, încă au nevoie de noi. Să nu mai judecăm dacă nu am fost o secundă forțați de destin să pierdem tot. Cu toții am obosit, cu toții încercăm să ne întoarcem la viața de dinainte de război, dar nu putem închide ochii la o realitate atât de aproape de noi. Suntem un popor de oameni buni, încercați la rândul nostru de greutăți de-a lungul timpului și probabil este și acesta un argument al altruismului nostru. Vreau să cred că oamenii vor continua să ajute. Prieteni, cunoscuți, străini. Nu vă dați seama cât de mult contează orice donație. Nu trebuie să faceți toți voluntariat, este de ajuns să donați și mai departe voluntarii din atâtea organizații și fundații vor duce ajutorul vostru acolo unde este cerut. 

Ce imagine nu o poți scoate din memorie din toată această perioadă?

Anumite fotografii primite pe viber de la ucrainieni. 

Cu ce rămâne Smaranda după ce își consumă toate resursele?

Firesc și natural este să ajuți, iar cum natura nu își epuizează resursele, nici eu nu mi le voi epuiza vreodată. Împlinirea mea din asta vine.