Ştefan Câlţia povesteşte, în atelierul său rupt de lume, dar aflat în mijlocul ei, (cartierul în care lucrează pictorul nu este departe de centrul Capitalei) despre o lume dispărută. Aceea în care oamenii se uitau unii în ochii altora, în care mâncarea avea rostul de a hrăni şi trupuri, dar şi suflete. Privindu-l, am avut impresia că retrăiesc împreună cu Domnia sa, o frântură dintr-o zi la Şona… V-o dăruiesc!
Vedeţi şi:
Ştefan Câlţia (1): pictorul pădurilor, aerului şi timpului
Ştefan Câlţia (2): „Când se spune că ai conducătorii pe care îi meriţi, e adevărat”
Ştefan Câlţia (4): „Îmi şopteşte Dumnezeu la ureche”
Ştefan Câlţia (5): „Niciodată nu vom trăi într-o lume fără probleme”
