Ștefan Pădurariu, campionul de pe ringul de dans, elev de 10 pe linie și unul dintre cei mai buni din țară la examenul de capacitate - LIFE.ro
Sari la conținut

Unele povești ale copiilor se scriu cu succes, dar un succes care nu vine peste noapte. Ștefan Pădurariu guvernează în jurul dansului, îi va rămâne loial și vrea să dăinuie în această lume muzicală și ritmică cât mai mult posibil. A ajuns abia la prima sa carte de identitate internațională, în schimb titlurile, premiile și medaliile obținute la competițiile de dans din țări precum Estonia, Polonia, Slovacia, Olanda, Germania formează pașaportul cu care iese în lume adolescentul, dar și media de 10 cu care a finalizat cei patru ani de gimnaziu. De curând, a primit rezultatele de la Evaluarea Națională. A obținut al 54-lea rezultat pe țară. Fizic, a avut emoții că nu va ajunge. Cu două zile înainte se afla pe podium la campionatul european în Polonia.

Visurile și aspirațiile sale cresc odată cu dezvoltarea sa. Se simte onorat că, din joaca cu care a privit acest sport la început pe care l-a transformat în performanță pentru el, imnul țării noastre a cântat peste granițe. Se simte recunoscător pentru familia pe care i-a dat-o Dumnezeu și pentru că a fost răsplătit, ca fiu al părinților săi, cu atât de mult sprijin. Se simte mulțumit că și-a identificat pasiunea odată cu intrarea în sala de antrenament, iar de atunci antrenorii săi l-au îndrumat în lumea fascinantă a dansului și au investit în el ca în propriul lor copil. Se simte satisfăcut că la 14 ani este strigat cu cinste și aplaudat sincer la scenă deschisă. 

Ștefan Pădurariu:„ Nu am să trădez niciodată clubul de dans.”

Mi-a zis Silviu, antrenorul tău, că sunteți împreună la Timișoara. Faci dans, dar nu înseamnă ore de antrenament doar în sala voastră din Iași. Ce-mi poți spune despre acest cantonament în care vă aflați?

În acest moment ne antrenăm. Mai mult stăm în sală, în rest, nu facem altceva în afara orelor de dans. Înainte ca eu să am examenul de Evaluare Națională, mă pregăteam de oriunde mă aflam, la mate și la română, dar acum nu mai este necesar. Mă concentrez 100% pe ce se întâmplă aici. 

De cine a fost organizat acest cantonament?

Acest cantonament a fost organizat de un club de dans din Timișoara și sunt invitați mai mulți antrenori din mai multe federații și e o plăcere pentru noi să învățăm și de la alții. 

Ești în prezența antrenorului tău. De cât timp vă cunoașteți și munciți împreună?

Cu domnul Silviu mă cunosc de 8 ani. În vara anului 2013, înainte de a intra eu în clasa pregătitoare. Domnul Silviu, pe mine și pe o prietenă, ne-a luat de mici și de atunci lucrăm doar împreună. 

Acum că este lângă tine, ce cuvinte ai de spus la adresa lui, dar și a soției, căci ei fac muncă în echipă?

Apreciez foarte mult tot ceea ce face pentru noi. Îmi imaginez că este destul de dificil să combini atât latura sportivă, cât și familia întrucât am fost recunoscător mereu atât pentru unul, cât și pentru altul. Ca să rezum, aș dori să spun doar câteva cuvinte. Nu cred că puteau să existe persoane mai potrivite pentru a forma această echipă. 

Ștefan, te identifici cu acest sport de ani buni. Mi-ai pronunțat mai devreme o cifră:opt. Opt ani de când faci dans sau înainte de a veni la clubul de dans al Alexandrei și al lui Silviu, ai descoperit această artă și-n altă parte?

Dansul sportiv l-am început atunci, în 2013. Este primul, dar și ultimul club sportiv la care am să rămân pentru toată viața mea. Nu am să trădez, dar înainte am mai făcut și alte sporturi. 

Ștefan Pădurariu:„ În Polonia, am devenit vicecampioni în cadrul campionatului european de 10 dansuri.”

Mai simte emoții sportivul Ștefan înainte să urce pe scenă având în vedere că ai aproape un deceniu de experiență?

Da, întotdeauna vor fi emoții înainte să intrăm pe ring. De obicei, înainte de prima rundă sunt emoțiile și mai ales când este foarte faină atmosfera. O îmbrățișezi și tu, ca participant. 

Ai vreo pregătire anume și tu și Mălina, partenera ta, înainte de un concurs? Sau poate un obicei.

Da, de obicei înainte să intrăm, ne luăm de mână la fiecare rundă și ne transmitem energia unuia celuilalt. 

Ce scene ați cucerit?

Pe lângă România, prima competiție de anul acesta câștigată a fost în Slovacia, apoi a urmat Estonia. De curând, am fost în Polonia. Cred că ne-am descurcat destul de bine. 

Care a fost titlul obținut în Polonia?

În Polonia am devenit vicecampioni europeni la Secțiunea 10 dansuri. 

Care este titlul care te onorează cel mai mult sau te onorează toate în egală măsură?

Este o onoare să reprezinți România peste hotare. Această ultimă competiție este foarte importantă pentru statutul românesc, așadar această competiție este cea mai importantă, dar și celelalte au o însemnătate mare pentru mine. 

Citește și: https://life.ro/viata-alinei-cojocaru-romanca-ajunsa-pe-lista-celor-mai-bune-balerine-ale-tuturor-timpurilor/

Toate aceste titluri reprezintă cartea ta de vizită cu care mergi în societate?

Da, pot să spun de când sunt mic și am devenit cunoscut în competiții naționale, pot spune că mă mândresc și merg cu această carte de vizită peste tot. 

Te încântă că eforturile tale plăsmuite în toți acești ani sunt răsplătite cu rezultate foarte bune, dar ai avut și momente când ai vrut să renunți? Probabil, dansul nu înseamnă pași în ritm, ci și glezne răsucite. 

Da, au fost și din acestea, dar nu atât de grave. Sunt momente în mintea noastră când ne spunem că nu mai putem, dar cu câteva zile de repaos, ne trece. Cel puțin, așa a fost la mine mereu. Totul e lucrat din creier. 

Ștefan Pădurariu:„ Se știe că în sport este nevoie și de partea financiară.”

Să înțeleg că nu ai vrut niciodată să abandonezi?

Nu, nu am vrut și nu am ajuns într-o așa mare gravitate a situației de oboseală încât să mă determine să renunț la pasiunea mea. Nu am ajuns în acel punct. 

Ești o fire competitivă sau poate ți s-a alimentat în timp. A contat susținerea părinților?

Clar, fără susținerea părinților nu aș fi ajuns aici. Se știe că în sport este nevoie și de partea financiară.

Ai o imagine cu tine la primul concurs, dar împreună cu părinții tăi? Ce vorbe ți-au spus ai tăi înainte de a intra pe scenă? Mai ții minte?

Ți-a zis Silviu de o poză cu mama mea?

Nu. 

Da, deci este o poza cu mama mea de la un concurs de la Iași. Îmi aduc aminte că în timpul dansului ei numărau și eu mă uitam la ei, în loc să mă uit la antrenoarea mea, Alexandra. M-au derutat, m-au deconcentrat și nu a fost un rezultat foarte bun. 

Dar în continuare îi vrei alături de tine?

Da, clar. E ceva special când părinții sunt lângă tine și sunt fericiți odată cu tine. 

Ai pomenit mai devreme de partea financiară. Orice sport, știm cu toții, înseamnă sacrificii, dar de care ordin?

 A fost dificil să mă susțină. Au fost sacrificii. Unele nu le știu eu, dar nici nu au dorit să știu tot ce fac ei pentru mine, pentru că o fac din iubire pentru fiul lor. 

Ștefan Pădurariu:„ Cu două zile înainte de Evaluarea Națională, eu am avut campionatul european de dans.”

Au fost momente cruciale în familia voastră când au vrut să cedeze având în vedere costurile mari?

Niciodată ei nu au spus că nu o să-mi susțină sportul. Clar că au fost nelămuriri atunci când a fost vorba să plecăm undeva. Mai este și partea financiară pe care o atribuie la școală. A fost mai greu, dar am rezolvat situațiile. Mă susțin și moral foarte mult. Ei vorbesc cu profesorii când eu lipsesc, ei vorbesc cu profesorii să mă pregătească când am un examen mai greu de dat. De exemplu, cu două zile înainte de Evaluarea Națională, eu am avut campionatul european de dans, dar a fost ok până la urmă. 

Poți să spui că parcursul tău a fost greu sau ușor? Cum îl vezi tu prin ochii proprii?

 A fost dificil, cu bețe în roate, dar simt că am ajuns într-un punct în care cred că nu există greutate peste care să nu pot trece.

Care a fost cea mai mare provocare până acum în dans?

Cea mai mare provocare până în prezent a fost anul acesta. Nu a existat ceva mai mare de atât. 

Însemnând?

Însemnând să echivalez ambele părți, cea sportivă cu cea a școlii și nu mă așteptam să iasă atât de bine, dar tot am avut emoții.

Ștefan Pădurariu:„ O lună înainte, am fost plecat cam în fiecare weekend cu dansul, întrucât îmi luam cu mine manuale, cărți, tableta ca să lucrez.”

Ai îmbinat perfect școala cu școala de dans. Ai și reușit. Ai terminat cu 10, ai obținut și titluri la dans, dar și un bun punctaj la Evaluarea Națională. Cum ai reușit? Cât timp ai lipsit de la școală?

În toți acești patru ani, m-am pregătit constant. A fost o evoluție constantă. Am și învățat cât am putut de fiecare dată și m-am pregătit chiar din clasa a V-a. Dansul m-a ajutat să mă dezvolt intelectual. Am avut și sprijin, iar educația oferită de dans, mai exact disciplina, m-a ajutat enorm. M-am focusat pe obiectivele mele.

Se spune că este primul examen serios. Cum l-ai simțit tu având în vedere că, ai și spus mai devreme, cu fix două zile înainte tu erai pe scenă, respectiv pe podium la campionatul european?

O lună înainte, am fost plecat cam în fiecare weekend cu dansul așa că îmi luam cu mine manuale, cărți, tableta ca să lucrez. Am avut emoții că nu voi fi concentrat la examen și mai ales, speram să și ajung fizic:)) Se anulează în ultima perioadă zboruri, se întârzie. Ideea e că am fost în Polonia și mai greu să găseau zboruri din orașul în care am fost noi. 

Știi să te autoevaluezi corect? Te așteptai la notele acestea mari?

Sincer, când am ieșit de la limba română m-am gândit că voi lua notă maximă. Acum depinde și de profesori, de interpretarea fiecăruia. La matematică, știam că am greșit pentru că am avut rezolvare diferită față de barem, dar se pare că a fost o reușită până la final.

Ce planuri ai pentru tine, Ștefan? Ce perspectivă de viitor ai?

Eu am terminat școala gimnazială la Colegiul „Costache Negruzzi” din Iași. Mă voi înscrie tot la același colegiu la Științe ale Naturii pentru că vreau să fac ceva legat de științe la facultate.

Ștefan Pădurariu:„ Totul se învârte în jurul dansului.”

Ce meserie vrei să îmbrățișezi?

Mă gândeam să mă duc la UMF să fac medicină sportivă sau să fac ceva unde este implicată chimia, căci am avut un profesor super care m-a făcut să iubesc mult această materie. Mă pasionează mult chimia. 

Ce ai învățat până la această vârstă, Ștefan?

Pot să spun că partea sportivă m-a disciplinat și de-asta am ajuns atât de sus. Tot partea sportivă m-a ajutat să-mi creez repere, să am obiective pe care vreau să le ating în această viață. Totul se învârte în jurul dansului. 

Apropo de obiective, care este dorința cea mai arzătoare care zace-n tine?

În viitor, să fiu un om de succes și să păstrez această parte a dansului pe care să o combin cu performanța școlară. 

Cum definești tu succesul la anii tăi?

Un om de succes este un om cunoscut, apreciat de către ceilalți, care aduce zâmbetul pe buzele oamenilor. 

În privința dansului, care este obiectivul cel mai înalt?

Deocamdată, suntem la categoria 12-16 ani, așa că anul acesta vom încerca să obținem titlul de campioni mondiali la secțiunea 10 dansuri și vrem ca de anul viitor să participăm la campionatele europene și mondiale la secțiunea latino și 10 dansuri și să concurăm până la categoria adulți. Atunci am vrea să fim printre primii 12. 

Și dacă tot este Mălina lângă tine, ce cuvinte i-ai adresa și ei?

Mălina m-a ajutat să trec peste multe situații și a fost o persoană importantă în evoluția mea. 

Ați fost umăr la umăr.

Exact, ca niște frați. 

Prin acest interviu, aș dori să le transmiți și profesorilor tăi ceva, căci și ei te-au ajutat fiind foarte înțelegători. 

Le mulțumesc fiecăruia și promit că o să le port recunoștință mereu.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora