Ştiaţi că fostul basist Guns N’ Roses a scris o carte? Acum este tradusă şi în română
Publicată în America în 2015 şi devenită bestseller în topul New York Times, cartea autobiografică „It’s So Easy… şi Alte Minciuni”, a lui Duff McKagan, basistul trupei Guns N’ Roses, ajunge şi la cititorii din România graţie traducerii făcută de Editura Casa. Aceasta va fi lansată pe 23 noiembrie, la Cărtureşti Carusel, din Bucureşti, unde va fi prezentată de Lenţi Chiriac, realizator de emisiuni rock la Radio România Bucureşti.
Membru fondator al trupelor Guns N ‘Roses şi Velvet Revolver, Duff McKagan împărtăşeşte în această carte de 368 de pagini, povestea ascensiunii sale, lupta cu alcoolismul şi dependenţa de droguri, prăbuşirea şi ridicarea, asemenea unei păsări Phonix, din propria cenuşă.
McKagan povesteşte cu sinceritate şi într-un limbaj familiar, cum a ajuns, în 1984, să facă echipă cu Guns N ‘Roses, în urma unui anunţ semnat ”Slash”, prin care era căutat basist pentru trupă. Cum a ajuns Guns N ‘Roses una dintre cele mai bune trupe rock (cu 100 de milioane de albume vândute în întreaga lume), cum se desfăşurau concertele de stadion şi momentele din culise, care au fost motivele pentru care McKagan a părăsit trupa în 1997 (revenind în 2015 odată cu turneul „Not in This Lifetime”), cum a fost la un pas de moarte din cauza alcoolismului şi cum a reuşit să-şi învingă demonii alegând în final calea sobrietăţii – sunt doar câteva din aspectele abordate în această carte scrisă de una din cele mai interesante personalităţi ale rock-ului.
Pe scurt, „It’s So Easy… şi Alte Minciuni” este o oportunitate de a păşi în universul uneia dintre cele mai de succes formaţii rock şi de a înţelege meandrele sufleteşti ale unui artist adevărat.