„Sunt o supraviețuitoare a abuzului emoțional”. Violența în școlile românești: 1 elev din 2 amenințat sau agresat. Cum vede Ruxandra Mercea educația românească și cum putem spune STOP violenței

Ruxandra Mercea: „Fiecare copil trebuie îngrijit astfel încât să poată crește și să-și găsească locul acasă, în România”

Ruxandra, povestește-ne despre Școala încrederii și campania pe care o faceți despre stoparea violenței în școli…
Am început Școala Încrederii în plină pandemie, cu 54 de grădinițe și școli curajoase, directori și profesori care au înțeles că școlile lor trebuie să se schimbe și să devină cea mai bună variantă a lor. Am reușit în doar doi ani să ajungem la 204 școli din 36 județe și cu sute de alte școli în lista de așteptare. Campania lansată recent are scopul de a ieși în față cu mult curaj, fiecare dintre noi (așa cum au făcut directorii și profesorii), în calitatea noastră de foști elevi sau actuali părinți și tineri, pentru a ne spune poveștile despre ce a însemnat sau ce înseamnă pentru noi impactul violenței și al bullyingului. Avem nevoie să arătăm că această problemă este una reală, urgentă, dar mai ales că suntem mai mulți decât credem și decât spun cifrele. Doar împreună putem să o conștientizăm, să o rezolvăm și apoi să reușim să ne vindecăm. 

Ce vă propuneți prin această campanie? Și cum a fost ea primită până acum?
Ne dorim să arătăm magnitudinea problemei, să ieșim din indiferență și să aducem la lumină ceea ce ni s-a întâmplat cât timp am fost la școală, să dăm o voce durerii noastre, ca apoi să putem face asta pentru toți copiii din România. Am fost bucuroși să vedem un interes atât de mare până acum, venit atât de la persoane publice, cât și de la profesori și părinți ai căror copii trec prin asta ori de la adulți care acum spun pentru prima oară experiențele lor de când erau mai mici. Așteptăm în continuare poveștile oamenilor și le primim cu inimă deschisă și empatie pe site-ul campaniei: https://www.scoalaincrederii.spunestop.ro/ 

Spuneți că România are nevoie de o revoluție a educației. Cum vedeți voi acest proces?
Acest proces poate fi dus mai departe doar făcând cu toții un pas în față – să ne spunem povestea pe care am trăit-o în școli și să ne asumăm că o revoluție înseamnă să spunem „stop” și să facem marea schimbare atât de necesară pentru copiii noștri. Ne aflăm într-un moment în care generația actuală de părinți și profesori poate să înțeleagă și să își accepte trecutul și este pregătită să își asume schimbarea pentru ca toți copiii din familiile și școlile noastre să aibă șansa la o viață mai bună din toate punctele de vedere. Fiecare copil trebuie îngrijit astfel încât să poată crește și să-și găsească locul acasă, în România.

Citește și: Este bătaia ruptă din rai? Carmen Nemeș, Asociația Anais: „Avem în jur de 500 de apeluri telefonice în fiecare an”: cât de ușor este să ieși dintr-o relație violentă

Și care sunt partenerii pe care îi aveți în demersurile voastre?
Programul este susținut exclusiv din sponsorizări și donații, iar pentru asta le mulțumim tuturor companiilor și persoanelor care aleg să se implice și să fie alături de noi. Datorită lor reușim ca programul nostru să fie gratuit pentru toate școlile înscrise.

Pentru cei care își doresc să contribuie, campania de strângere de fonduri este deschisă și se poate dona fie prin trimiterea textului INCREDERE la 8845, fie prin transfer bancar prin intermediul site-ului nostru: https://scoalaincrederii.ro/doneaza/ 

Ruxandra Mercea: „Mi s-a spus atât de mult faptul că nu se va alege mare lucru de mine, încât aproape că am crezut asta”

Ruxandra, cât de importantă este pentru tine această cauză? Cum ai ajuns să te implici tu în acest demers?
Totul a început cu un dialog din viitor, care mi-a răsunat mult timp în cap: „Mamă, mereu îmi spui să fac o diferență în tot ce realizez, să cred într-o cauză și să lucrez pentru ea, să am grijă de cei pe care-i iubesc și să-i înțeleg… Dar tu? Tu ce simți că ai făcut pentru viitorul meu?”
Apoi m-am imaginat pe mine răspunzând: „Am fost o mamă bună, am fost o soție bună, am muncit foarte mult să ai o altfel de școală, un altfel de mediu în care să crești”.
A venit și răspunsul: „Da, sunt recunoscătoare pentru toate astea. Dar cum rămâne cu soțul meu, care a crescut într-o școală de stat? Sau cu prietenii mei, cu colegii cu care lucrez acum și pe care îi văd trecând prin momente dureroase, care puteau fi evitate dacă ar fi avut cu toții un adult care să creadă în ei?”.

Acel dialog imaginar și vocea fiicei mele, Ilinca, răspunzându-mi în cap, m-au făcut să-mi doresc să fac ceva mai mult. E misiunea mea și datoria pe care o am eu față de țara în care trăiesc și îmi cresc copiii. 

Cum au fost pentru tine anii de școală? Cât de mult crezi că te-au ajutat? Și ce ți-ai fi dorit să fi fost diferit?
Anii de școală au venit cu tot ceea ce mi-aș dori să eliminăm din educația copiilor – critică, rușine, comparație și umilire. Mi s-a spus atât de mult faptul că nu se va alege mare lucru de mine, încât aproape că am crezut asta. Creativitatea mea era o problemă constantă, iar energia cu care îmi doream să mă implic și să aduc o schimbare în jurul meu era adesea obositoare pentru profesori și colegi. 

Acolo, în traumele din școală, s-a născut în mine această dorință, de a face o schimbare pentru ca fiecare copil din fiecare școală să conteze cu adevărat. Acolo am simțit pentru prima dată nevoia de a face tot ceea ce-mi stă în putință ca fiecare copil să fie văzut pentru cine este, pentru cine poate fi, pentru a fi auzit, înțeles și sprijinit. 

La vârsta mea, încă fac terapie pentru a-mi vindeca traumele din școală și îmi doresc ca acest lucru să nu li se întâmple și copiilor mei sau altor copii. Consecințele traumelor pe care le-am suferit în școală m-au făcut să mă îndoiesc de mine, să-mi pese prea mult de părerea celorlalți, să simt rușine și insuficiență și uneori să mă găsesc și în cealaltă extremă – perfecționismul.

Cum arată viața ta astăzi?
Mă simt binecuvântată pentru familia pe care o am, iar cei patru copii ai mei mă motivează să fiu un om mai bun și să contribui fără oprire la cele 3 proiecte: Transylvania College, Școala Încrederii și Spark School. Fiecare dintre aceste proiecte reprezintă o misiune proprie și am avut norocul de a aduna în jurul lor niște oameni incredibili, mânați și ei, la fel ca mine, de aceeași dorință de a face lucrurile mai bine pentru copii. Viața mea de azi e împlinitoare, sunt tot mai încrezătoare în mine și mulțumită de cum sunt ca mamă, parteneră de viață, colegă și prietenă.