Totul despre Hiroshima: cum arată viața după atacul nuclear - LIFE.ro
Sari la conținut

Hiroshima este un municipiu din Japonia, centrul administrativ al prefecturii cu același nume. La data de 6 august 1945, Hiroshima a devenit primul oraș din lume care a fost lovit de o bombă atomică. De altfel, evenimentele de pe 6 august 1945 la Hiroshima și pe 9 august la Nagasaki au pus capăt celui de-al II-lea Război Mondial. 

78 de ani de la atacul nuclear de la Hiroshima. Ceremonie de comemorare a victimelor 

Pe 6 august 2023 s-au împlinit 78 de ani de când orașul japonez Hiroshima a fost distrus de o bombă nucleară lansată de Statele Unite ale Americii. În acest context premierul japonez Fumio Kishida a denunţat ameninţările Rusiei de a-şi folosi armele nucleare. La Hiroshima a fost organizată o ceremonie de comemorare la care au participat aproximativ 50.000 de persoane. Iată ce a declarat premierul Kishida: „Distrugerea provocată de armele nucleare la Hiroshima şi Nagasaki nu trebuie să se repete niciodată. Japonia, singura naţiune care a suferit bombardamente atomice în timpul războiului, îşi va continua eforturile pentru o lume fără arme nucleare”, a anunţat Kishida.

Istoria orașului Hiroshima 

Hiroshima, al cărui nume se traduce prin „insula largă”, este orașul situat pe delta râului Ōta. A fost fondat ca un oraș castel de către domnul feudal Mōri Terumoto în secolul al XVI-lea. Din 1868 încoace a fost un centru militar, ceea ce a făcut din acesta o țintă potențială pentru bombardamentele aliate din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La data de 6 august 1945, la orele 08.15, peste orașul care nu fusese niciodată atacat, a căzut o bombă atomică lansată de un bombardier B-29 al Forțelor Aeriene ale Armatei SUA. Astfel a fost distrusă cea mai mare parte a orașului, iar estimările privind numărul de persoane ucise imediat sau la scurt timp după explozie au variat de la 70.000. În deceniile următoare, numărul victimelor a continuat să crească prin decese și boli provocate de radiații.

Parcul Păcii din epicentrul exploziei

Chiar în epicentrul exploziei atomice a fost construit un Parc Memorial al Păcii care include un muzeu și monumente dedicate celor uciși de explozie. În prezent acesta este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Japonia și o emblemă a orașului Hiroshima. Parcul se întinde pe o suprafață de 122.000 ha și a fost proiectat de profesorul arhitect Kenzo Tange. Monumentul dedicat victimelor bombardamentelor are formă de șa și acoperă un mormânt gol care conține numele tuturor celor care și-au pierdut viața în urma exploziei devastatoare. Același parc găzduiește Monumentul Păcii pentru Copii, reprezentat de statuia unei fete cu brațele întinse în care ține o figurină origami. 

Totul despre Hiroshima: Povestea Domului Bombei Atomice 

Domul bombei atomice a fost desemnat de UNESCO site al Patrimoniului Mondial în 1996 și reprezintă rămășițele uneia dintre puținele clădiri care nu au fost distruse complet de explozie. Este clădirea cea mai apropiată de locul în care a explodat bomba nucleară devenită un martor istoric care transmite suferința produsă de prima bombă atomică din istoria omenirii. Domul este, totodată, un simbol care promite abolirea armelor nucleare și pacea mondială veșnică. 

Citește și: Cine a realizat cele mai puternice bombe din lume și unde au fost testate acestea

Viața după atacul de la Hiroshima

Reconstrucția orașului Hiroshima a început în jurul anului 1950 odată cu refacerea Podului Inari. Procesul de restaurare a durat aproximativ doi ani, iar populația orașului, care scăzuse la aproximativ optzeci de mii de locuitori după bombardament, s-a dublat în scurt timp. Până în martie 1946, ruinele au fost rase, iar clădirile avariate, dar încă în picioare, au fost supuse unor demolări controlate. În prezent orașul găzduiește o mulțime de birouri administrative, centre de utilități publice, colegii și universități. Industriile produc oțel, automobile, cauciuc, produse chimice, nave și mașini de transport, tot aici fiind și sediul Mazda Motor Corporation. Orașul are un aeroport internațional și conexiuni rutiere și feroviare extinse, inclusiv o stație de tren de mare viteză. Castelul Hiroshima, distrus în urma bombardamentelor, a fost restaurat în 1957 și găzduiește un muzeu al istoriei orașului.

Totul despre Hiroshima: Efectele radiațiilor 

Hiroshima a devenit un centru spiritual al mișcării pentru pace pentru interzicerea armelor nucleare. În 1947, Comisia pentru victimele bombei atomice a început să efectueze cercetări medicale și biologice privind efectele radiațiilor în Hiroshima. Mai multe spitale publice și clinici private oferă tratament gratuit victimelor bombardamentelor atomice. Radiațiile au crescut cel mai mult riscul de leucemie în rândul supraviețuitorilor, urmat de cancerul de stomac, de plămâni, de ficat și de sân. A existat un impact redus asupra cancerelor de rect, de prostată și de rinichi. Conform unui raport din 2016, se crede că locul unde a fost amplasat reactorul nu va redeveni locuibil decât peste cel puțin 20.000 de ani.

În prezent, atât Hiroshima cât și Nagasaki sunt centre urbane pline de viață, iar nivelurile de radiații din aceste orașe se aliniază celor generale de fond înregistrate în întreaga lume.

Sursa foto: Pinterest

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora