Atunci când te iei la întrebări cu Dumnezeu: cât de mult și-a schimbat viața antreprenoarea Alina Popa după semnele primite de sus? Și ce înseamnă să faci business cu bijuterii cu amprentă vocală

Alina Popa este antreprenoare și, după ce a ieșit dintr-o relație complicată și o afacere profitabilă cu echipamente medicale, a ales să creadă în semne, în vise și să o ia de la zero cu bijuterii de lux, cu amprentă vocală, Ostara. O idee simplă și, tocmai din acest motiv, valoroasă.
Acum trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu cel ce i-a devenit între timp logodnic, după ce s-a luat de gât cu Dumnezeu în căutarea unor răspunsuri la întrebările care ne macină pe toți.

Iată o poveste care ne inspiră!

Cum ți-a venit ideea acestui business?

Alina Popa: Se întâmpla acum 4 ani, în primăvară, și mă aflam într-un moment mai dificil al vieții mele.

Pentru cei care mă vedeau atunci, viața mea părea o poveste. Pentru mine însă nu era chiar așa. Ieșisem dintr-o relație lungă, aveam o firmă care mergea foarte bine, dar era într-un domeniu care simțeam că mă sufocă. Lucram în pharma, în distribuție de aparatură medicală.

Sigur, de când mă știu mi-a plăcut să câștig bani, înainte de pharma ajunsesem director general într-o firmă de asigurări, deci eram obișnuită cu o anumită bunăstare. Recunosc, îmi plăcea acest statut.

Îmi doream însă din toată inima o schimbare. Fiindcă nu eram fericită deloc.

Numele Ostara l-am visat în ianuarie, chiar de Bobotează, când, se zice, fetele își visează ursitul. Eu am visat că toată lumea mă striga Alina Ostara. Nu știam ce înseamnă, dar am început să caut pe net. Și am găsit explicația: Ostara este o zeiță nordică ce simbolizează renașterea. Am făcut o poză acestei explicații, după care mi-a ieșit complet din minte.

Câteva luni mai târziu am găsit poza în telefon. Ostara era numele care se potrivea mănușă pentru momentul în care mă aflam eu.

Tot atunci, cum umblam aiurea pe telefon și ascultam chestii înregistrate, mi-am dat seama ce fain arată vocea atunci când o transpui geometric. Iar de acolo a mai fost doar un pas.

Primul meu gând a fost să fac o brățară pe care să pun acele linii, nici nu știam cum se numesc. Expresia de bijuterie cu amprentă vocală cred că eu am inventat-o, fiindcă nu exista așa ceva în România.

A durat vreo două luni până când am conturat ideea, timp în care mergeam la diverși oameni din domeniul înregistrărilor audio, cărora le explicam extraordinara apariție a înregistrărilor de voce, dar entuziasmul meu îi lăsa reci.

„Vezi bucățica asta? Aici eu am spus: te iubesc sau mulțumesc! Bucățica asta vreau să o iau și să o pun pe bijuterie”. Și nimeni nu înțelegea la ce mă refeream.

A început o perioadă de căutări și realizări, iar rezultatele au început să se vadă din 2016, când am avut deja un site gata și un magazin online.

Intuiția mea de la început s-a dovedit bună și am mers pe formele geometrice pentru că iubesc geometria, mai ales cea sacră.

Ce înseamnă geometrie sacră?

Alina Popa: În geometria sacră se găsesc toate formele geometrice de bază, dar, după mine, este o combinație între filozofie, astrologie și se regăsește în special în culturile orientale.

Ce e sacru în povestea asta?

Hai să luăm triunghiul, care, în mai multe civilizații, însemnă trinitate. El este folosit și la ochiul lui Dumnezeu. Triunghiul și un cerc, compun deja un alt semn. Eu am început să fac diverse combinații de acest fel și s-a născut colecția numită Geometria iubirii, în care, practic, un El și o Ea, un triunghi și un cerc se completează perfect.

Triunghiul cu vârful în jos simbolizează feminitatea, cu vârful în sus este masculinitatea. Este semnul alchimistului. Unul lângă altul formează un romb, din romb un pătrat și așa mai departe.

M-am jucat cu formele geometrice. Le ador!

Dacă mă întorc la ce spuneai la început, că ai ieșit dintr-o relație și ai desăvârșit această despărțire într-o afacere cu multă iubire în ea. De ce așa?

Alina Popa: Cât timp am fost în această relație, practic, trăiam între România și Elveția. Când am terminat povestea de iubire, a apărut, printre altele, ideea să pun la lucru niște bani economisiți și să fac ceva care să mă țină mai mult în România.

Am pus foarte multă iubire și atenție în acest start. Până am găsit fabrica cu care lucrez acum am încercat foarte multe colaborări, iar până nu a ieșit prima piesă așa cum mi-am dorit-o, nu am dat drumul afacerii.

Uite, o brățară, de pildă. Voi vedeți o plăcuță. Ei bine, această plăcuță, până a ajuns la modelul din 2018 a fost refăcută de 12 ori. Pentru că, această plăcuță, de la 1cm până la 4,5 cm a fost verificată la modul următor: prima variantă, un dreptunghi clasic, rudimentar. Nu mi-a plăcut. Așa că l-am refăcut de nenumărate ori până am ajuns la o lățime de 4 mm. Nu mi-am închipuit asta la început.

Norocul meu este că am colaboratori la fabrică destul de indulgenți și, când le spun că vreau cu un milimetru mai subțire, nu-mi zic decât atât: „Doamnă, iaaaar?” (râde)

Dar cum îți dădeai seama că sunt cu un milimetru mai groase?

Alina Popa: Îmi cumpărasem niște cartoane care aveau exact aceste grosimi și am început să le croiesc.

Nu ți-a furat nimeni cartoanele alea?

Alina Popa: Sincer, s-a întâmplat să mi le mai mănânce câinele mamei mele, când mai rămânea la mine. (râde)

Hai să vorbim despre această amprentă vocală. Cum pot să aud aceste cuvinte?

Practic se înregistrează un mesaj, care durează maximum 10 secunde pentru toate bijuteriile mici. Iar pe brățările fixe, pot pune până la 30 de secunde, chiar o poveste. Prima mea brățară are vocea mea imprimată cu rugăciunea „Tatăl nostru”.

Și o port tot timpul cu mine.

Din înregistrare extragem vocea și, la sfârșit, fiecare client primește un certificat de garanție în care este descrisă bijuteria, iar mesajul devine un cod QR pe care omul îl poate asculta.

Aș vrea să îmi spui de ce ai făcut proiectul inimilor pătrate și al Reginei Maria!

Alina Popa: Despre Regina Maria nu știam prea multe lucruri, ca foarte mulți dintre noi care am copilărit cam în aceeași perioadă. Știam din poveștile tatălui meu că a existat un Rege în România și că mai trăiește pe undeva.

De fiecare dată când eram bolnavă și făceam antibiotic, tata îmi spunea că medicamentele funcționează ca „armata Regelui”, care merge în corp și omoară inamicul. Și mi-a rămas această imagine a armatei Regelui care ucide inamicul.

Apoi am început să citesc despre Regina Maria și mi-a plăcut foarte mult. Este un personaj despre care ar trebui să vorbim mai mult.

Întâmplarea a făcut să am o colaborare cu Iulia Gorneanu și, vorbind cu ea despre inima pătrată din colecția mea, mi-a venit ideea să pun urma vocii Reginei Maria pe inima pătrată. Am simțit că această inimă  pătrată, un model unic, înregistrat la OSIM, o altfel de inimă care trebuie șlefuită pentru a ajunge la perfecțiune, este exact modelul pe care s-ar potrivi vocea Reginei. Este inima oricărei femei, ușor mai colțuroasă, dar dacă îi dai colțurile la o parte ajungi acolo unde îți dorești.

Vocea am luat-o dintr-un interviu pe care Regina l-a acordat după o călătorie la New York. Majestatea Sa este întrebată de reporter dacă vrea să se mai întoarcă. Iar ea a spus că niciodată nu-și pierde speranța. Am ales din acest interviu aceste cuvinte pentru că mi se par extrem de importante pentru fiecare dintre noi: „Niciodată nu îți pierde speranța! Eu am sperat întotdeauna!”

Care au fost cele mai tulburătoare mesaje pe care le-ai primit după ce ai livrat aceste bijuterii?

Alina Popa: Cele mai tulburătoare mesaje vin de la clienți care și-au dorit înregistrări ale persoanelor care nu mai sunt în viață.

Eu mi-am făcut o brățară fixă pe care am imprimat câteva cuvinte ale tatălui meu, care nu mai este cu noi din 2000: „Te iubesc, păpușă!”. Iar mama îmi spune: „Te iubesc, dulceață!”.

Mama a fost un pic sceptică în privința acestei afaceri ale mele. Știi discursul: „Ai învățat atât, ai avut o carieră și acum faci bijuterii?”. Apoi m-a întrebat dacă mi-am făcut carte de muncă, apoi a vrut să știe, dacă nu mai lucrez cu spitalele, ce-o să fac dacă se îmbolnăvesc ei? Mi-am mai păstrat vreo relație acolo? (râde)

Și, într-o zi de 8 martie, i-am dus o brățară în care pusesem puțin din vocea tatălui meu și a mea. A fost foarte emoționată la început, apoi m-a întrebat: „Ce e asta?” I-am explicat cât de bine am putut, până când am realizat că primul meu client, mama, a fost și cel mai dur dintre toți.

Realizez din dialogul cu tine că tu crezi foarte mult în semne, în partea nevăzută și mistică a lucrurilor. Cum așa?

Alina Popa: Dintotdeauna am avut o latură ușor senzitivă, simt anumite lucruri. Dimineața când mă trezesc știu clar dacă am o zi bună sau proastă și am învățat să mă protejez. Iar de vreo 15 ani am învățat să țin cont de semne și să îmi ascult primul gând.

Și am să-ți dau un exemplu. S-a întâmplat la un moment dat să trebuiască să fac o deplasare la Ploiești, dar de câteva nopți visam obsesiv un accident.

Am amânat călătoria. Când am pornit la drum totuși, mi-am dat seama că eram îmbrăcată ca în vis. M-am speriat un pic, dar am ignorat cumva spaima. M-am oprit puțin la Mănăstire la Ghighiu, după care am pornit spre București.

Am trecut de Românești și mi-am zis: „gata, a fost doar un vis!” Mă apropiam de oraș, trecusem de câmpul de zăpadă din vis și m-am gândit că a fost o prostie să cred că visele se pot adeveri. Nu am terminat gândul și din partea opusă am văzut un camion care venea direct spre mine, probabil condus de un șofer adormit. Am intrat în șanț, mașina a fost ușor șifonată, dar nu am pățit nimic.

M-a zdruncinat rău întâmplarea.

Din acel moment mi-am propus să țin cont de aceste semne. Știu și simt. Nu aș zice că sunt paranormală, ci doar că simt când pot sau nu să fac ceva.

Iar asta m-a transformat, pentru că până atunci îmi era greu să spun nu. Așa am învățat să refuz când simt asta.

Îmi place zona asta mistică în care m-ai dus și aș vrea să-mi spui cum a venit la tine „inițierea” într-ale semnelor?

Alina Popa: După moartea tatălui meu, care a venit într-un moment complet neașteptat, când eu aveam 23 de ani, am vrut să aflu foarte multe lucruri. M-am dus la terapie, era o dramă ce trăiam și aveam nevoie de ajutor.

De acolo mai departe am căutat tot ce avea cumva legătură cu șamanismul și vindecarea. Așa am aflat două lucruri importante: să nu îmi pierd încrederea în mine, fiindcă Dumnezeu este în fiecare dintre noi, indiferent unde l-am căuta, și să cer căci voi primi.

În 2016 l-am cunoscut pe actualul meu iubit, logodnic și, dacă mă hotărăsc, facem și nunta.

Eram în postul Crăciunului, ușor supărată și îngrijorată că vin sărbătorile. Fostul iubit îmi dădea un pic târcoale. Eram în mașină și am avut o discuție cu mine și cu Dumnezeul meu. Ne-am certat, dacă ar trebui să fiu precisă.

Am bătut cu mâna în volan și am zis: „Moșule, tu ce ai de gând cu mine!?” Mă mai certasem cu el de câteva ori. I-am zis: „Vreau și eu un bărbat în viața mea, înalt, frumos, deștept, cu bani, care să mă iubească, despre care prefer să fie gelos decât să mă înșele. Să aibă păr pe cap și să nu aibă burtă!” (râde) I-am dat toate detaliile.

Peste o oră și jumătate m-a sunat actualul meu iubit. Nu ne cunoșteam și venea dintr-un mediu care implica avocați și chestiuni juridice, deci complet străin pentru mine.

A durat mult până să fim împreună. Recunosc, am fost mai scorpie cu el decât cu orice alt bărbat din viața mea.

Iar primul semn care mi-a deschis ochii s-a întâmplat de Crăciun, când m-a sunat și mi-a spus că mama lui, care este din Focșani, are același duhovnic ca și mine, părintele Ștefan Argatu, din Slobozia Ciorăști, de lângă Focșani.

Abia atunci l-am luat în seamă și am înțeles planul lui Dumnezeu.

Te-ai schimbat, din ce îmi zici, mult o dată cu Ostara. Ce anume s-a întâmplat și cum erai înainte de schimbare?

Alina Popa: Înainte aveam nevoie de confirmări. Îmi plăcea să câștig, să am recunoaștere, să cumpăr poșete și haine, cele mai frumoase, pentru că era un mod de a acoperi ce îmi lipsea. Nu aveam liniște, siguranță și iubire într-o relație. Și le tot căutam.

Acum sunt Alina Ostara și îmi place să știu că bijuteriile mele sunt apreciate și cunoscute, dar am mult mai multă încredere în mine. Îmi place când văd o vedetă că poartă bijuteriile mele, este o confirmare, de care am nevoie, dar nu trăiesc pentru ea.