Trecutul nu are nicio obligaţie să devină viitor

Nu vreţi să ştiţi de câte ori pe săptămână aud profeţii despre viitor. Nu, nu vă panicaţi, nu halucinez. Ci stau de vorbă cu oameni care cred că dacă ceva s-a petrecut într-un  anumit mod până acum, asta are legătură cu felul în care vor merge lucrurile de acum încolo. Mă refer la afirmaţii de genul „eu nu am noroc în dragoste” sau „n-o să mă descurc” ori „aşa sunt eu, nu mă pot schimba”. Replica mea standard este că „trecutul nu are nicio obligaţie să devină viitor”.

Lăsăm realitatea să ne surprindă mult prea rar. Creierul nostru este ahtiat după control. Şi pentru că habar nu are ce ne rezervă viitorul, face un artificiu de calcul remarcabil. Ia trecutul, îl înnădeşte cu prezentul şi îl promovează drept viitor plin de certitudini. Cumva sfârşim cu toţii prin a „cumpăra” ce ne prezintă creierul şi credem că trecutul defineşte (inevitabil şi iremediabil) cine suntem şi (mai ales) cine vom fi.  Şi nu numai atât, dar şi că experienţele noastre trecute sunt singurul viitor posibil. Ei bine, nu trecutul defineşte asta. Ci ce facem cu el. În oricare dintre momentele prezentului sau viitorului.

Să luăm de pildă acest exemplu. De ce credeţi că stă măgarul aşa de cuminte? Ei bine, deşi majoritatea credem despre noi că suntem mai inteligenţi decât măgarul în chestiune, răspunsul la întrebare este simplu – din acelaşi motiv. Cândva în existenţa lui, probabil nu numai o dată, a fost legat de chestii cu mult mai impresionante. A încercat pe la începuturi să scape, dar nu a reuşit. De la un moment dat, creierul lui a constat echivalenţa „eşti legat = nu poţi scăpa”. Exact în acel moment, măgarul a încetat să chestioneze ce-i aducea realitatea prezentă şi a decis să se bazeze exclusiv pe experienţa lui nefericită şi trecută. Dacă măgarul în chestiune ar fi decis că trecutul nu are nicio obligaţie să devină viitor ar fi continuat cu perseverenţă (sau încăpăţânare, cum doriţi, căci e tot aia) să smucească de orice lucru de care ar fi fost legat. Şi sigur, putem argumenta că, ce contează, stăpânul s-ar fi prins şi el şi îl lega de stâlp. Doar că, indiferent de rezultat, măgarul ar fi avut o şansă la schimbare. Şi la a înţelege cu ce contribuie la ceea ce se petrece cu viaţa lui.

Şi-acum o să vă rog să faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi să înlocuiţi scaunul cu orice simţiţi a fi inexorabil şi inevitabil în viitorul vostru. Şi să vă întrebaţi… are vreo obligaţie trecutul să devină viitor?