Tudor Roșu și povestea copilului actor de la grădiniță. De cât talent ai nevoie să joci alături de Stela Popescu sau Victor Rebengiuc și cât contează munca și pasiunea pe scenă

Tudor Roşu are 15 ani, iar 10 dintre ei şi i-a petrecut pe platourile de filmare şi scenele teatrelor. La 5 ani i-a spus mamei că vrea să devină actor. La vârsta lui puţini l-ar fi luat în serios. Părinţii l-au luat însă de mână şi l-au dus la primele castinguri. Nu doar că a fost ales, dar a dat dovadă de o seriozitate şi determinare de care nu dau dovadă unii dintre adulţi.

A apărut de atunci în 3 piese de teatru (Micul prinţ), 5 filme pentru marele ecran (Ho Ho Ho 2, Mamaia, Poveste de dragoste, #Selfie 69) şi 8 seriale (Sacrificiul, Fructul oprit, Deschide ochii), printre care şi unul produs de BBC şi a primit lecţii de la nume grele ale teatrului românesc, precum Stela Popescu şi Victor Rebengiuc. Deşi munceşte uneori din zori şi până seara târziu, Tudor Roşu spune că nu îi e greu pentru că face totul cu pasiune, iar ăsta este lucrul care îl conduce în viaţă.

Descoperă povestea lui Tudor Roșu, actorul care a jucat cu Stela Popescu și Victor Rebengiuc: 

Tudor, cum a început pasiunea ta pentru actorie?

Cred că din curiozitate. Eram foarte curios cum merge treaba în arta asta şi am avut noroc cu mama mea, care m-a dus la nişte castinguri şi am văzut cum stă treaba şi mi-a plăcut.

Dar de unde ţi-a pornit curiozitatea?

Mă uitam la foarte multe filme când eram mic. Nu înţelegeam foarte mult din ele, dar îmi plăcea ideea asta, să apar la televizor. Nu înţelegeam cum stă treaba şi, cu timpul, am învăţat.

Şi-n loc să vrei să te faci prezentator de ştiri, tu ai vrut să te faci actor.

Da. Mi-a plăcut ideea asta, să intru în pielea unui personaj, să-l joci, să intri în viaţa lui şi să schimb foarte multe personaje pentru că apare un alt proiect, trebuie să joci un alt personaj şi tot aşa.

Cum a fost la primul tău casting?

A fost la HO HO HO 2. Eram foarte emoţionat şi am fost foarte bucuros când am aflat că l-am luat pentru că prima dată am dat casting pentru un personaj mult mai mare pe care nu l-am luat. Dar m-am încadrat pentru un personaj mai mic şi eram foarte bucuros.

Şi când ai călcat prima dată pe platoul de filmare?

Nu înţelegeam foarte multe lucruri. Eram surprins. Am învăţat cu timpul ce face fiecare lucru şi am învăţat de la mai mulţi actori diferite lucruri care mă puteau ajuta. Mi-a plăcut!

Ce nu înţelegeai?

Chestii tehnice, cum funcţionează o cameră, microfoanele, tot.

Cum îţi învăţai rolurile?

De obicei eram foarte conştiincios. Învăţam scenariul de acasă şi veneam pregătit pe platou, ca să nu creez probleme. Mereu îmi era frică să nu-l încurc pe celălalt şi atunci era important să învăţ scenariul şi să merg pregătit de fiecare dată.

Nu ţi s-a părut niciodată greu să înveţi toate rolurile astea?

Nu, mereu mi-a plăcut. Mai degrabă învăţam un scenariu decât să învăţ pentru la şcoală. Îmi plăcea mult mai mult. Şi eram foarte bucuros când aflam că voi fi într-un nou proiect sau că voi fi ales.

Sunt oameni care învaţă mai uşor, alţii care învaţă mai greu. Ţie ţi s-a părut uşor să înveţi?

Sincer, îmi e mult mai uşor să învăţ un scenariu decât să învăţ o lecţie la istorie. Parcă înţeleg mai multe din acest scenariu decât învăţ dintr-o lecţie de istorie, de exemplu.

Pentru că tot a venit vorba de şcoală, cum a fost să le împaci pe amândouă?

A fost destul de greu, mai ales că unii profesori n-au înţeles. Dar eu zic că m-am descurcat destul de bine. Pentru mine, strict pentru mine, a fost prioritar platoul de filmare. În clasa a VII-a cred că am fost mai mult pe platoul de filmare decât la şcoală.

Când trebuia să te pregăteşti de capacitate.

Exact. În clasa a VIII-a am dat capacitatea. M-am descurcat destul de OK având în vedere că am lipsit destul de mult.

Mi-au şoptit mie nişte vrăbiuţe că te-ai descurcat mai mult decât destul de OK. Ai intrat la unul dintre cele mai bune licee din Bucureşti.

Mai mult, da.

Spune-mi ce înveţi tu pentru tine, pentru dezvoltarea ta pe platoul de filmare.

Învăţ foarte multe lucruri mai ales că, trăind viaţa unui personaj, te poate ajuta în viaţa reală. Să ştii cum să te descurci.

Te întâlneşti cu situaţii cu care tu nu te-ai întâlnit şi te ajută?

Uneori se întâmplă ca personajul să fie destul de asemănător cu mine. Sunt unele provocări când trebuie să joci un personaj care e total opus cu ceea ce eşti tu zi de zi.

Cum faci atunci?

Învăţ. Încerc să mă pun în pielea personajului, încerc să văd ce probleme are, încerc să le confrunt şi să văd ce trăieşte el.

Nu e copleşitor pentru un copil să facă asta?

Părerea mea e că dacă îi place, nu.

Te-au ajutat părinţii în momentele în care poate aveai un rol prea greu sau care te punea într-o stare ciudată, căutai sfaturi la cineva?

Sunt sigur că părinţii mei m-ar ajuta dacă aş vrea, doar că mie mi-a fost mult mai OK când încercam eu singur să văd cum stă treaba şi să îmi dau eu singur sfaturi şi să văd ce-ar trebui să fac.

Ai făcut cursuri de actorie când erai mic, de film, dacă nu mă înşel. Apoi ai vrut să înveţi şi teatru?

Da. Şi am fost la nişte cursuri de teatru de-ale Deliei Nartea.

De ce ai vrut şi teatru? Acum, magia e pe zona filmului.

Eu n-aş putea să aleg niciodată între film şi teatru pentru că mi se par 2 lucruri asemănătoare, dar totuşi diferite. Jucând în foarte multe filme aş fi vrut şi chiar am avut norocul să fiu pe o scenă de teatru şi să văd cum e. Ambele sunt grele, ambele sunt uşoare. Cred că, din nou, din curiozitate am vrut să văd şi am învăţat destul de multe. Am învăţat de la cursurile de teatru lucruri importante şi pentru film.

Ce-ţi place mai mult? Ce ţi se pare mai interesant, filmul sau teatrul?

Pentru viitor aş vrea să merg mai mult pe film, dar n-aş vrea să uit nici de teatru pentru că îmi place. Este o altă experienţă, mai grea, mai serioasă, dar şi filmul îmi place şi n-o să renunţ la el.

Visezi la Hollywood?

Cred că orice actor visează.

Cu cine ţi-ar plăcea să joci acolo?

Cu orice actor. Mi-ar plăcea să fiu la Hollywood în viitor.

Dar ai actori pe care îi admiri sau care te inspiră?

Îmi place foarte mult Joaquin Phoenix. De la filmul Joker mi-a plăcut foarte mult cum a jucat şi pot spune că e actorul meu preferat. Brad Pitt îmi place, Leondardo di Caprio, îmi plac foarte mulţi actori.

Ce-ţi place la ei?

Mi-e greu să zic. Cum interpretează şi cum se schimbă de la un personaj la altul.

Pentru cei din exterior evoluţia ta este fantastică şi presupun că şi pentru tine. Cum îţi vezi tu drumul de acum înainte?

Sper să mă descurc şi de acum înainte. Nu m-aş vedea făcând altceva. Nici nu cred că m-am gândit să fac vreodată altceva. Îmi place această meserie şi o să merg pe acest drum. Este o meserie grea în comparaţie cu alte job-uri, dar este frumoasă. Eu sper ca în viitor să mă descurc şi, dacă de la 6 ani până acum, cred că n-am stat în niciun an degeaba – într-un an am avut proiecte mai mari, în alt an am avut proiecte mai mici – dar în niciun an nu am stat degeaba şi sper să fie aşa şi în viitor.

Vrei să faci UNATC-ul?

Până acum 2-3 luni aveam în plan ca după ce termin clasa a XII-a să dau la UNATC, dar am luat în considerare şi să plec în străinătate, în America, să fac o facultate acolo. Doar că atunci când o să mă întorc înapoi în România, mi-e frică să nu mă uite lumea. Am cunoscut foarte mulţi actori, sunt foarte mulţi regizori pe care îi ştiu acum şi 4 ani, sper să nu fie prea mult.

Sau poate de acolo te duci direct la Hollywood.

Da, există şi posibilitatea asta.

Deci acum eşti în dilemă.

Mai sunt 3 ani, deci am timp de gândire.

Spune-mi, te rog, cum te-ai descurcat la şcoală. Ştiu că au fost câteva incidente, să le spunem.

E drept. Am avut o profesoară de română în clasa a V-a şi a VI-a pe care o chemam la piesele mele de teatru şi venea şi-i plăcea. Am avut însă şi o profesoară la matematică care nu înţelegea atât de mult, nici nu cred că o interesa. Ea doar voia să fiu la ore şi mereu a avut o supărare pe mine. Dar au fost şi mulţi profesori care m-au înţeles, se uitau la televizor.

Ştiu că la un moment dat s-a pus problema să te tunzi. Aveai părul lung.

Da, cu proiectul pentru Fructul oprit a trebuit să mă tund. Oricum voiam eu să mă tund la un moment dat, proiectul ăsta m-a ajutat. De atunci nici nu mi-am mai lăsat părul foarte lung, cum l-am avut până atunci.

Dar ai avut o problemă la şcoală din cauza părului lung la un moment dat.

Da, în clasele mici. Învăţătoarei nu îi plăcea părul meu. Chiar şi dacă mie îmi plăcea şi mă ajuta destul de mult pentru că îmi dădea un aspect anume.

Te ajuta să ai încredere în tine?

Nu. Părul, pur şi simplu mă ajuta la fizic. Îmi stătea destul de OK cu părul lung.

Cum te descurci şi cu învăţatul, şi cu rolurile, şi cu mersul la filmări? E un program infernal.

Da, au fost unele zile în care mergeam la şcoală, la filmări şi după aia iar mă întorceam la şcoală şi tot aşa, într-o singură zi. Dar am încercat să le îmbin pe toate, să mă descurc la ambele.

Şi când simţeai oboseală ce făceai?

De obicei nu simţeam oboseală. Când faci ceea ce-ţi place nu simţi oboseala.

Şi cum e să-ţi câştigi proprii bani înainte să-ţi termini şcoala?

A fost destul de interesant pentru că foarte mulţi copii cer bani de la părinţi, dar eu aveam banii mei şi mă descurcam singur şi îmi plăcea ideea asta: să mă pot descurca cu banii şi dacă sunt minor.

Şi ai aruncat cu ei în stânga şi-n dreapta sau ai învăţat şi să păstrezi?

Când eram mic aruncam cu banii şi îmi luam orice pentru că dacă ajungeau banii la mine, logic că îmi luam tot ce voiam. De curând am început să mai şi economisesc.

De ce?

Pentru că la 18 ani o să vreau să-mi iau şi eu o maşină, o motocicletă şi trebuie să strâng bani.

Mama ce zice de ideea asta, că vrei să-ţi iei motocicletă?

E de acord cu mine, mă susţine.

Crezi că ai fi ajuns aici dacă nu ţi-ar fi oferit suportul?

Nu cred. Părinţii m-au susţinut de fiecare dată şi le mulţumesc. Nu cred că ajungeam aici pentru că poate nu aveam atâta încredere în mine, nu ajungeam la foarte multe castinguri, nu luam foarte multe castinguri pentru că nu aveam încredere în mine.

Ce-ţi spuneau?

Chiar şi dacă nu luam un casting îmi spuneau că nu e nicio problemă, că poate nu a trebuit să iau eu rolul acela pentru că rolul acela era mai bun pentru altcineva şi că la următorul casting o să mă descurc mai bine.

Mai ţii minte când te-au văzut părinţii prima oară la televizor?

Prima oară cred că a fost la HO HO 2. Eram şi eu şi ei bucuroşi. Apăream prima oară la televizor. A fost frumos.

Tu vorbeşti despre ceea ce faci de parcă ar fi ceva banal.

Pentru mine aşa şi este, m-am obişnuit. Când aveam un serial sau ceva era deja o rutină. Mă trezeam dimineaţa, mă duceam pe platoul de filmare, terminam, mergeam şi la şcoală dacă mai aveam timp. Pentru mine era o rutină. O rutină frumoasă.

Mai apuci să mai faci şi altceva?

Nu. N-am făcut niciun sport pentru că nu mai aveam timp. Dar nu regret.

Timp pentru prieteni, jocuri pe calculator mai găseşti?

Da, seara când ajung acasă, de obicei mai am timp. Bine, când am un proiect şi trebuie să citesc scenariul, bineînţeles că era prioritar scenariul. Dacă mai rămânea timp liber…

Spune-mi ce rol a avut Domnica Cîrciumaru în viaţa ta?

Domnica a avut un rol foarte important în viaţa mea pentru că la vârsta de 6 ani am fost la un casting la ea. M-a descoperit şi m-a ajutat mai departe. M-a dus la mai multe castinguri pe care le-am luat şi cred eu că Domnica m-a ajutat foarte mult.

Ce înseamnă un casting de film?

Primeşti scenariul, îl citeşti, îl înveţi, încerci să înţelegi cât mai multe din el şi, când ajungi la casting, trebuie să dai tot ce poţi din tine şi să arăţi că meriţi rolul acela şi că te potriveşti şi că poţi să te descurci.

Mai ai emoţii când mergi la castinguri?

Când eram mic bineînţeles că aveam multe emoţii, dar cu timpul m-am obişnuit şi nu mai am, chiar dacă emoţiile te pot ajuta.

Ai simţit că te pot ajuta?

Da, părerea mea este că nişte emoţii te pot ajuta.

Ai jucat cu mulţi dintre actorii noştri mari. Spune-mi câţiva dintre ei care te-au impresionat, te-au influenţat, te-au învăţat.

Am avut norocul ca la vârsta de 7 ani, eram în clasa I sau a II-a, să joc cu Stela Popescu în filmul Mamaia. Am fost la un casting făcut de Domnica. Şi tot la vârsta aceea am jucat în serialul Orbul, cu Victor Rebengiuc. Am jucat cu foarte mulţi actori.

Cum e să fii pe acelaşi platou de filmare cu astfel de oameni?

A fost foarte frumos pentru că m-au învăţat foarte multe lucruri. Eu, neavând bunici, mi-au murit când eram destul de mic – în acel film Stela Popescu îmi era bunică şi am văzut cum era să ai o bunică. Era o femeie foarte specială. M-a învăţat foarte multe lucruri.

Ce te-a învăţat?

Cum să învăţ scenariul mai repede, foarte multe lucruri care m-au ajutat şi mă ajută şi acum. Mereu am încercat să iau sfaturile de la actorii foarte buni, care voiau să mă ajute şi sunt sigur că m-au ajutat când eram mai mic.

Îţi aduci aminte o scenă anume care ţi-a plăcut în mod special?

Tot în filmul Mamaia, când am filmat cu Stela Popescu, era o iarnă foarte, foarte friguroasă şi am filmat pe o bancă, în parc. Era foarte frig şi uitam şi eu şi ea scenariul. Tot voiam să terminăm mai rapid, că era foarte frig. A fost foarte frumos, mi-a plăcut.

Ce ţi-ai cumpărat cu primii bani câştigaţi?

Cred că primii bani câştigaţi au fost de la HO HO 2 şi cred că mi-am luat o jucărie, LEGO sau ceva de genul ăsta. Ştiu că mi-l doream foarte mult şi l-am luat cu banii mei. Şi parcă mă bucur mai mult de un lucru când e luat din banii mei decât din banii părinţilor.

Ţi se pare că munca valorizează mai tare respectivul lucru?

Cu siguranţă că da. Uneori, mama şi tata se mai împrumutau de la mine cu bani. Bineînţeles că eu puneam un comision şi când mi-i dădeau înapoi ceream mai mult.

Erai ca o bancă.

Exact. Exact ca banca. Bineînţeles că le-am luat şi cadouri din banii mei şi mi s-a părut frumos.

Ce-a zis mama când a văzut primul cadou luat din banii tăi?

Cred că eram destul de mic, eram foarte mic şi s-a bucurat.