Un diagnostic greșit îți poate distruge viața: cum învingem cele mai complicate alergii? Povestea emoționantă a Dr. Andriana Nicolae și lupta pe care multă lume o duce zilnic în tăcere

De ce credeți că s-a ajuns aici? Omul acela e pus acolo fix să dea un diagnostic, un diagnostic corect.

Nu se pune neapărat așa problema în alergologie. Spre deosebire de alți specialiști, aici se fac niște manevre pentru a stabili un diagnostic care pot afecta sănătatea omului. Pentru a diagnostica o anumită afecțiune, pentru a confirma o alergie pot face niște manevre care îți pot pune viața în pericol. Cu alte cuvinte, ca să confirm, de exemplu, o alergie medicamentoasă, testarea sau provocarea la medicamentul respectiv poate să fie însoțită de o reacție anafilactică. Același lucru se poate întâmpla și dacă faci o provocare la un aliment, ca să nu mai spun că, într-un procent foarte mic, chiar banala testare cutanată prick poate să fie însoțită de o reacție anafilactică.

Ori trebuie să ai cadrul necesar unde să faci lucrurile astea, trebuie să ai la îndemână toate instrumentele care să contracareze o astfel de reacție. Trebuie să ai poate la îndemână o secţie de terapie intensivă. Sunt niște criterii pe care trebuie să le îndeplinească un loc atunci când un profesionist își practică meseria la acest nivel. Deci nu este vorba numai de comoditatea omului în sine, ci și de faptul că în continuare sistemul sau, mă rog, locurile de muncă nu sunt potrivite pentru așa ceva. Sunt convinsă că toți colegii mei ar face, numai că nu poți să te încumeți să faci astfel de procedee invazive dacă nu ai condițiile necesare, pentru că pui viața pacientului în pericol.

Ajungem la veșnica problemă a lipsurilor din sistem.

Da, da, ar trebui să schimbăm ceva la acest nivel. Ar trebui să fie cât mai multe secții de alergologie în spitale. Ar trebui să existe secții de alergologie în spitalele de pediatrie. Aici este cred că cel mai important lucru de punctat. Pentru că în rândul copiilor incidența alergiilor a crescut foarte mult. Nu poți să compari ultimii 5 ani, chiar și 10 ani, dar ultimii 5 ani nu pot să-i compar cu nimic din toată cariera mea și cred că aici toți colegii mei sunt de acord.

Chiar era una din întrebările mele, dacă avem vreo statistică în acest sens.

Nu avem statistici. Mi s-a spus uneori: „Poate că la dumneavoastră ajung cei mai mulți, că să zicem că aveți expertiză mai multă și se îndreaptă mai mulţi.” Dar eu sunt convinsă, și din ce discut cu colegii mei, că nu sunt numai eu sau o altă colegă de-a mea care se ocupă de același lucru sau încă doi-trei din București și din toată țara. E o problemă generală pe care ar trebui să o înțeleagă Ministerul Sănătății și Administrația spitalelor, să creeze aceste secții dedicate pentru că acești copii au nevoie să capete un diagnostic corect.

Trebuie să spun însă şi că diagnosticul de alergie alimentară este unul supralicitat. Uneori, mamele autodiagnostichează și se bazează după aceea pe niște paneluri care nu arată, de cele mai multe ori, ceea ce ne-am dori să arate cu toții. Ne-am dori să existe metode de diagnostic in vitro sau chiar in vivo, cum este testarea cutanată, care să ne confirme alergia. Ori, dacă nu există un tablou clinic, prezența unor teste pozitive nu face altceva decât să te încurce, pentru că ele nu-ți confirmă alergia.

Mulți au tendința să facă diete restrictive și să-și declare copiii alergici pe baza acestor investigații. Adeseori sunt făcute din sânge, investigații serologice, la indicația diverşilor medici, că sunt medici de familie, că sunt pediatri sau altă specialitate. Fac aceste analize, ele ies pozitive, poate la multe lucruri și își declară copiii alergici. Este mare păcat pentru viața copilului, pentru calitatea vieții familiei și calitatea vieții lui, pentru că declarându-l alergic fără să fie alergic atunci el este privat de alimente esențiale.

Plus, toată teama adiacentă că dacă s-ar întâlni cu alergenul, ce s-ar întâmpla. Dar el, până în momentul acela în care s-au făcut analize, pur și simplu pentru că aşa i s-a indicat, el a mâncat, a consumat alimentul respectiv, nu s-a întâmplat nimic și părintele își face tot felul de procese de conștiință. Ia uite, i-am dat să mănânce până acum și au ieșit analizele astea atât de rele, înseamnă că am greșit enorm. Dar el nu a avut niciun tablou clinic.

Pe de altă parte, alte probleme apar când tot diagnosticul este corect și după o anumită perioadă, ai vrea să vezi dacă mai este sau nu alergic, dacă poate consuma sau nu. Mulți rămân înghețați în acel moment, pentru că nu au unde să se ducă să facă un test de provocare în condiții de maximă siguranță și ca acel copil, din acel moment, să poată consuma alimentul respectiv și să se purceadă la reintroducerea lui în alimentație.

Și să își schimbe cu totul calitatea vieții. Din acel moment nu mai stă cu trusa de urgență, nu? Până atunci are peste tot indicații de diete speciale, așa că efectiv, momentul acela în care îi dai voie să consume alimentul respectiv, este un moment atât de impresionant că poate am putea să scriem și o carte în legătură cu asta. Părinții nici nu știu cum să reacționeze: unii plâng, alții râd, te îmbrățișează, se îmbrățișează de zici că s-a mai născut un copil. Și ăsta-i adevărul! Să-i spui unui copil care ani de zile nu a consumat un aliment că din acest moment poate să o facă, este o bucurie atât de mare și o eliberare atât de mare. Pentru asta merită să lupți, să lupți ca acești copii să aibă parte de un diagnostic corect și de ceea ce urmează după aceea. De aceea trebuie lucrat mai mult să diagnosticăm cât mai corect, să îndreptăm pacienții către specialiști, chiar dacă nu toți au expertiză în anumite nișe, să zicem, că fiecare specialist poate să fie nișat pe ceva, dar este bine să fim corecți.

Citeşte şi: Cât de periculoase sunt metalele grele și toxinele în organism? Și cum ne pot distruge viața substanțele chimice? Sfaturi de la Dr. Radu Ţincu, specialist ATI şi Toxicologie despre cum ne putem menține sănătatea în era poluării – LIFE.ro