Un nou tratament împotriva accidentului vascular cerebral - LIFE.ro
Sari la conținut

Un nou tratament împotriva accidentului vascular cerebral

Serviciile medicale britanice, cunoscute sub numele The National Health Service (NHS), sunt pe cale de a introduce în toate centrele de specialitate din Marea Britanie un nou tratament împotriva accidentelor vasculare cerebrale
Share this article

Serviciile medicale britanice, cunoscute sub numele The National Health Service (NHS), sunt pe cale de a introduce în toate centrele de specialitate din Marea Britanie un nou tratament împotriva accidentelor vasculare cerebrale, informează The Independent.

În ce constă acest tratament, disponibil deocamdată doar în câteva unităţi medicale britanice? Ei bine, în introducerea unui tub mic într-o arteră din zona abdomenului şi manevrarea acestuia spre creier. Cheagul de sânge este apoi, fie aspirat în tubul cu pricina, fie scos cu un fir mic din organism.

Una din primele 10 inovaţii ale deceniului”, astfel numeşte neuroradiologistul Sanjeev Nayak acest tratament care “readuce la viaţă oamenii” şi pe care el însuşi l-a testat la University Hospitals of North Midlands NHS Trust.

Vă imaginaţi miracolul acestui tratament dacă ne gândim doar că în Marea Britanie sunt raportate peste 100.000 de atacuri cerebrale în fiecare an şi că atacul cerebral este principala cauză de handicap în această ţară, aproape două treimi dintre supravieţuitorii unui accident vascular cerebral părăsind spitalul cu un handicap?

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora