Vacanța la Marea Neagră: 10 locuri pe care să le vizitezi - LIFE.ro
Mergi la conținut

Vacanța la Marea Neagră: 10 locuri pe care să le vizitezi

Dacă ai în plan să alegi o vacanță în țară, Marea Neagră poate fi foarte ofertantă, de la stațiunile populare, cum ar fi Mamaia sau Vama Veche până la câteva locuri retrase, departe de aglomerație. Pentru un sejur inedit și o experiență completă, îți propunem 10 locuri unde merită să ajungi în această vară și credem că vei dori să te întorci (unele pot deveni chiar destinații de suflet).
Share this article

Dacă ai în plan să alegi o vacanță în țară, Marea Neagră poate fi foarte ofertantă, de la stațiunile populare, cum ar fi Mamaia sau Vama Veche până la câteva locuri retrase, departe de aglomerație. Pentru un sejur inedit și o experiență completă, îți propunem 10 locuri unde merită să ajungi în această vară și credem că vei dori să te întorci (unele pot deveni chiar destinații de suflet).

Plaja sălbatică de la Perișor

Situată la confluența Dunării cu Marea Neagră,  este un loc din România absolut minunat, ascuns de turiști.

Este cu adevărat o plajă sălbatică, cu apă cristalină, cai și tot felul de păsări

Plaja are o lățime de câțiva metri, iar accesul acolo se face pe cale navigabilă. La sud de plajă se află aria protejată Periteasca-Leahova, iar la nord Sacalin-Zatoane.

De aici poți vizita și lacurile Chiril, Isac, Uzlina și Gura Filatului.

Plaja Periboina

Este o plajă de o sălbăticie aparte, unde apele lacului Sinoe se contopesc cu marea și este situată la 30 km de Constanța.

Stuf, scoici, păsări şi mici vieţuitoare care îşi croiesc drum în acest loc sălbatic, un loc vizitat foarte rar de oameni.

Aici se găsește și o mică așezare pescărească

Dacă ai chef să te aventurezi pe litoral, un traseu sălbatic te va purta de la Plaja Vadu, prin Rezervația Naturală a Biosferei Delta Dunării Grindu Chirtuc până la sălbatica plajă Periboina.

Citește și: Viața în Constanța: cât costă să trăiești la Marea Neagră

Unul dintre cele mai animate locuri din Mangalia este cu siguranță portul turistic, cel mai modern port românesc destinat navelor turistice de dimensiuni mici care navighează de-a lungul litoralului Mării Negre.

O plimbare relaxantă, o croazieră pe mare, o băutură rece servită pe terasă, sunt câteva dintre activităţile de care te poți bucura

Cea mai importantă atracție a portului este vechiul far genovez, construit în perioada anilor 1858 – 1860 și reabilitat în 1998, considerat simbol al orașului.

Portul turistic Mangalia a devenit și locul preferat al păsărilor (lebede, cormorani, pescăruși) care vin aici să se cuibărească și să încânte privirile turiștilor.

Orașul Sulina

Orașul Sulina este o alternativă a stațiunilor de pe litoral. Turiștii se bucură aici atât de Deltă, cât și de cele mai virgine și liniștite plaje de pe litoralul românesc.

Plaja Sulina, situată la 2 km de oraș, este cea mai lată porţiune de acest fel de pe litoralul Mării Negre si are cel mai fin nisip.

Citește și: Unde poţi merge la Marea Neagră în 2021. 10 locuri fermecătoare de cazare pe litoralul românesc

Deși Sulina este cunoscută mai mult ca locul unde se varsă Dunărea în Marea Neagră, fiind o destinație de plajă, poate fi și locul de pornire spre cele mai frumoase călătorii în Delta Dunării: spre pădurea Letea, lacul Lumina, lacul Roșu și lacul Puiu.

Lacul Razim și localitatea Sarichioi

Sistemul lagunar Razim-Sinoe este format din lacuri precum Razim, Goloviţa, Zmeica sau Sinoe.

A fost în urmă cu mii de ani un golf al Mării Negre, dar înnisipările l-au transformat într-un lac, cel mai mare din România.

În zona Lagunei Razim-Sinoe se găsesc 10 din cele 20 de arii strict protejate ale Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.Înconjurat de lacul Razim, Sarichioi este un sat cu oameni veseli și multe flori, unde trăiește cea mai mare comunitate de ruși lipoveni din țară.

Plaja Tuzla

Plaja Tuzla, cu apă turcoaz, situată imediat după stațiunea Eforie Sud,  poate fi destinația perfectă pentru petrecerea unei vacacanţe linistite pe timpul verii.

Plaja de la Tuzla este încă un loc virgin, cu apă curată, vegetaţie, stânci şi barăci de pescari unde oaspeţii sunt primiţi cu preparate ca la malul mării borș, pește, salate din grădină, etc.

La Tuzla vă puteți caza chiar pe plajă, în corturi sau puteți petrece aici doar o zi, ca o evadare din aglomerația de pe litoral.

Cherhanaua Popasul Pescarilor din Olimp

Popasul Pescarilor” este unul din cele mai vechi restaurante cu specific pescăresc din sudul litoralului Românesc, unde peștele servit este pescuit la prima oră dimineața din Marea Neagră de către pescari sau din lacul din spatele restaurantului.

Este un loc unde trebuie neapărat să ajungi, deoarece preparatele din pește absolut delicioase sunt completate de atmfosera romantică a restaurantului situat direct pe plajă, amenajat cu mult stuf și lemn.

Gura Portiței

Gura Portitei este un loc sălbatic, locuit de lipoveni, situat pe o fâșie îngustă de nisip, între Marea Neagră și Lacul Golovița, din Delta Dunării.

Inițial sat pescăresc și cherhana, Gura Portiței (Portița) este cunoscută astăzi ca una dintre cele mai retrase (și încă relativ liniștite) destinații turistice de pe litoralul românesc, o alternativă pentru stațiuni aglomerate.

Mâncarea cu specific românesc completează farmecul locului, având și influența bucătăriei Dobrogene și a numeroaselor etnii ce conviețuiesc aici. Un mod plăcut de a îmbina cultura cu bucatele locale.

Plajele Corbu și Vadu

Corbu a devenit celebră după ce a fost inclusă de o publicație în topul celor mai frumoase plaje din lume. Aici și-au făcut loc câteva restaurante, baruri și taverne, cu toate acestea încă mai poți găsi liniște în timp ce te bucuri de preparatele bune de pește.

Citește și: Ce să faci într-o vacanță în Dobrogea. O călătorie prin istorie, din Jurassic până în prezent

Spre deosebire de plaja Corbu, La Vadu nu s-a construit încă, cele mai apropiate posibilități de cazare fiind la Corbu, 9km distanță. Aici nisipul este fin și intrarea în apă mai lină.

La final vă propunem o scurtă oprire la Lacul de cretă, cunoscut și sub denumirea de Fântânița, situat la ieșirea din Murfatlar

Acesta suprinde orice turist prin peisajul captivant. Așa că, în drum spre mare, o oprire de câteva minute te va face să te simți într-o lume diferită.

Lacul de pe fundul carierei îți va dezvălui o zonă plină de viețuitoare, o oază de liniște inainte de a da piept cu agitația de pe litoral.

Sursa foto: Facebook

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora