Valentin Szocs și povestea hotelului plutitor din Cambodgia. Aventura tânărului plecat din Târgu Mureș în căutarea străinătății, ajuns din întâmplare în Asia și devenit proprietarul unui complex de lux pe apă

Valentin Szocs avea 24 de ani când a ajuns în Franța, la îndemnul unui prieten care îl înscrisese într-un program post universitar. Avea de gând să-și găsească un job și să se stabilească acolo însă, francezilor nu prea le plăcea de el că prea știa să facă de toate. Printr-o conjunctură, un prieten al unui prieten i-a propus să fie managerul unui hotel din Cambodgia. Valentin Szoch a spus că dacă pilotul știe să-l ducă acolo, el se duce, fiind la vârsta la care nu-l lega nimic de nimeni și de nimic, la vârsta la care și fiii de împărat pleacă în lume. Doar că a rămas în lumea largă, în Cambodgia și după ani de muncă și-a deschis propriul business, un hotel plutitor de lux. Mai degrabă niște corturi plutitoare pe râul Tatai în care turiștii au parte de o experiență de neuitat.

După 16 ani, Valentin Szocs are acum o soție, doi copii și un job provocator, însă nu a uitat de unde a plecat pentru că periodic îl apucă dorul de casă. Iar dorul acesta este tot mai stăruitor pentru că deja și-a făcut planul ca într-un an sau doi să se mute cu familia, înapoi în România. Sau măcar să încerce.

O poveste interesantă, cu multe învățăminte printre glumele și vorbele mucalite ale lui Valentin Szocs.

Ce înseamnă un hotel plutitor în Cambodgia?

Un hotel plutitor e o structură pe apă care efectiv plutește și se ridică odată cu nivelul apei și scade odată cu mareele. Efectiv de pe terasa camerei sari direct în râu și faci bani.

Ce râu?

Se numește râul Tatai, este un râu mic, cu o lungime de vreo 50 de kilometri în total și care se varsă în mare la vreo 10 kilometri de unde suntem noi. De aceea vorbeam de maree.

E un hotel de lux?

Să spunem semi lux.

De ce Cambodgia?

Am căutat de lucru în Franța, prin 2004, ca orice român. Eram la Paris și am întâlnit un francez care zicea că are o firmă de croazieră și își căuta un manager. Nu aveam nici un atașament, așa că am zis că dacă pilotul știe unde e Cambodgia, eu mă urc în avion. Am venit cu un contract pe doi ani, după care voiam să văd ce urmează și iată-mă aici de 16 ani.

Hotelul e al tău acum?

Da, e al meu în parteneriat cu cineva.

Tu ce-ți căutai de lucru în Franța? Ce voiai să muncești?

Era foarte greu cu CV-ul meu pentru că nu aveam o specializare. Eram inginer mecanic, dar nu am lucrat niciodată pe profesia mea. Totdeauna am făcut job-uri fără nici o legătură cu profesia pentru că mereu mi-a plăcut să învăț ceva nou. Iar când scrii toate astea într-un CV sună cam aiurea. La francezi nu le-a plăcut pentru că eram prea multilateral dezvoltat, cum ne spunea nouă Ceaușescu.

Erai prea bun la toate…

Nu știu dacă eram eu prea bun la toate, dar mă băgam în toate 😀

Ce vârstă aveai când te-ai dus în Franța?

M-am dus la 26 de ani și am stat acolo trei ani.

Cum te-ai hotărât tu să pleci de acasă la 26 de ani? Ai pus rucsacul în spate și ai pornit în lume?

M-a împins de la spate un prieten care era de mult în Franța și m-a tras după el. Era un program postuniversitar și m-a înscris pur și simplu la el.

Ce studiai?

Managementul IMM-urilor.

Și în cei patru ani ai lucrat în Franța?

Am făcut un an la școală și am mai stat vreo doi lucrând puțin la negru, iar când mi-am găsit job în regulă a fost aproape imposibil să mă angajez pentru că erau foarte multe hârtii de făcut cu statul francez, pe vremea aceea noi nefiind în UE. Am lucrat la o librărie online, am lucrat în logistică, am și zugrăvit…

Din ce parte a țării ești?

Din Târgu Mureș.

Ce meserii aveau părinții tăi?

Tata a fost inginer, iar mama a lucrat tot în domeniul tehnic, era desenator tehnic.

Familie mixtă?

Da, mama era unguroaică și tata era român.

Când spui Cambodgia te gândești la ceva exotic, dar parcă sună a sărăcie. Ce ai găsit tu acolo când ai ajuns?

Era exact România pe care eu am ratat-o după Revoluție, când eu dădeam chefuri iar alții se ocupau cu treburi serioase, să-și facă o firmă, să-și facă o carieră… Momentul de după Revoluție eu l-am cam ratat din punct de vedere economic al carierei. Era România de acum 30 de ani, cu libertatea de atunci. Așa că am putut să mă exprim. Din cauză că este o țară mai puțin dezvoltată, e o libertate enormă, cu legi foarte puține. Dacă ai o idee, o pui în practică și apoi vine unul și te întreabă: „Nu ai plătit nu știu ce taxă?”. „Păi nu am știut. Trebuia?”. Iar răspunsul este năucitor: „Păi ar cam trebui”. 😂 E foarte lejer.

Să faci un hotel de semi-lux într-o țară săracă e un business? Ai clienți?

Eu am numai străini. Fac parte dintr-o serie de circuite internaționale, nu am avut niciodată gândul de a mă adresa localnicilor. Știam că vin mulți turiști străini pentru că țara asta are cam 8 milioane de străini care o vizitează.

E România de acum 30 de ani din punct de vedere al legislației, dar e România de peste 300 de ani din punct de vedere al turismului…

Da, dar au un mare avantaj. Au templele de la Angkor Wat pe care nu ei le-au construit, dar s-au găsit cu ele în grădină.

Vin doar pentru templele acelea sau vin și pentru alte experiențe?

Prima destinație sunt templele, asta e clar. Templele le vezi în două-trei zile, iar apoi, dacă vrei, mai stai puțin în Cambodgia sau te duci în Vietnam, în Thailanda sau în Laos.

Părinții tăi sunt în țară?

Părinții mei nu mai sunt din păcate, i-am pierdut de mult. Soră-mea e aici cu mine.

Nu te mai leagă nimic de țară?

Am prietenii din copilărie cu care țin legătura și pe care îi văd cam o dată pe an când vin în România. Eu în vacanță vin acasă.

Până la urmă „acasă” e tot aici…

Așa cu jumătate de gură că atunci când sunt în România mi-e dor de Cambodgia că m-am obișnuit aici….

Dar tu până să accepți postul de manager de hotel pentru francez ai avut vreo treabă cu turismul? Știai despre ce e vorba?

Niciodată și i-am spus omului de la bun început: „Măi eu nu am lucrat în turism, eu nu am fost în Asia, eu nu am văzut un vapor în viața mea”. Erau vapoare de croazieră care trebuiau manageriate, așa că l-am întrebat dacă el chiar crede că pot să fac treaba asta. Și el mi-a răspuns: „Du-te, du-te că poți”. Atunci mi-am zis că dacă el zice că pot, nu pot să fiu eu ăla care să spună că nu poate.

Dar cine era omul acesta? Cum l-ai cunoscut? Cum a avut el așa încredere în tine?

Era prieten al unui prieten. Am primit job-ul acesta prin relații personale, nu l-am găsit în ziar. Dar a picat bine.

Ți-ai făcut familie în acești ani?

Am o soție filipineză, ne-am întâlnit aici, ea era expatriată din Filipine, își căuta și ea locul și m-a găsit pe mine. Avem doi băieți, unul de 9 ani și unul de 12 ani, Adrian și Cristian…

Nume românești?

Am căutat nume internaționale, să fie pronunțabile în toate limbile.

Dar nu ești genul care locuiește în hotel, nu? Ai făcut și tu o casă, ai plantat un pom?

Am plantat mai mulți 😀 Hotelul e la vreo 300 de kilometri de capitala Phnom Penh. Noi stăm în capitală, într-o casă închiriată că nu are rost să ne cumpărăm aici casă. Mergem la hotel câte o săptămână, în rest avem o echipă foarte bună de localnici și doi filipinezi care se ocupă de gestionarea hotelului astfel încât să nu fie nevoie de noi tot timpul. Eu sunt mai mult cu construcțiile și cu vânzările. Soția mea se ocupă cu operațiunile hoteliere.

Ce capacitate aveți?

Momentan avem șapte corturi mari, de lux, pe apă și cinci corturi pe uscat. Vrem să ajungem la 18. În 2018 am întâmpinat o catastrofă, a fost o lună de ploi, s-au umflat apele și autoritățile au dat drumul la barajul din amonte, iar hotelul meu s-a dus vreo 10 kilometri pe apă, s-a rupt în bucăți, eram gata să-mi tai venele 😀

Am reușit să reconstruim într-o altă locație, mai protejată, sub o altă configurație. Cam de un an și jumătate cu asta mă ocup, cu reconstruitul.

Acolo e sezon tot timpul?

E cald tot timpul, dar sezonul mai bun e iarna când sunt cam 25 de grade Celsius. Când e foarte frig sunt 21 de grade. Mi-e dor de zăpadă de mor. Apoi începe sezonul foarte cald, din martie, aprilie, mai, iar apoi încep ploile, din iunie până în octombrie. Plouă cam cinci luni pe an, dar când spun că plouă, plouă repezit, nu continuu.

Sunt turiști atunci?

Sunt, dar mai puțini. E perioada bună în Europa, așa că lumea se mișcă mai mult local.

Aveți și restaurant?

Da. Turiștii mei sunt captivi pentru că hotelul fiind pe apă, se află la cinci kilometri de recepție. Recepția hotelului e în sat, lângă drumul național unde omul își lasă mașina, îl luăm cu barca și îl ducem cinci kilometri până pe o insuliță. Așa că fiind atât de izolat, trebuie să le dăm și de mâncare.

Și ce le dați? Mâncăruri locale sau gulyaș?

Mâncăruri locale că asta caută, dar le adaptăm la gustul european. Gulyaș-ul nu l-am încercat pe ei, îl fac singur acasă.

Trăiești bine din business-ul acesta?

E bine. Acum suntem la 300 de dolari pe noapte, ne plătim salariile și e ok. Nu ne-am îmbogățit, mai ales după tragedia de acum doi ani, dar trimit copiii la școala franceză care costă 5000 de dolari pe an și cam asta e cel mai important.

Asta voiam să te întreb, unde învață și ce învață?

La Liceul francez din Phnom Penh. I-am pus să vorbească mai multe limbi, franceză, engleză, filipineză.

Română?

Decizia grea era româna sau maghiara, dar nu ar fi avut cu cine să vorbească în afară de mine. Dar cred că o să-i duc la școală undeva în Ardeal și o să le învețe pe amândouă.

Te vezi acolo la pensie?

Nu, acasă mă văd la pensie. Eu de mult visez la asta și ne-am făcut și planuri. Nu anul acesta, dar cred că anul viitor vrem să facem un an de probă, să stăm undeva lângă București că acolo e singura școală franceză și vrem să stăm un an expatriați în România. Gestionăm hotelul de la distanță, mai venim o lună pe aici și vedem ce se întâmplă. Dar la facultate clar nu-i văd aici pe copii, îi văd în țară.

Noi ne vedem la pensie undeva pe o plajă, cum ar fi Cambodgia. Tu te vezi în Târgu Mureș?

Nu neapărat Târgu Mureș, toată Europa e accesibilă, vreau să călătoresc că eu nu am apucat să o fac. Eu am plecat exact când au început să vină toate trupele rock în România, când s-au deschis granițele, totul a început să se întâmple după ce am plecat eu. Parcă au așteptat să plec ca să înceapă să vină Judas Priest și alții la București. Mi-e ciudă de mor 😂