Viaţa actriţei Catrinel Dumitrescu, un model de sensibilitate şi forţă interioară

Delicată, discretă, rafinată, dar în egală măsură puternică şi determinată. Aşa ar putea fi descrisă actriţa Catrinel Dumitrescu în doar câteva cuvinte. A ajuns pe scenă încă dinainte să se nască, mama ei fiind şi ea actriţă şi jucând în toată perioada sarcinii. A respirat teatru din copilărie şi spune că acesta a fost unul din marile privilegii ale vieţii sale, faptul că a considerat mereu munca pe care o face drept un dar.

Pe scenă încă dinainte să se nască

Catrinel Dumitrescu s-a născut pe 11 octombrie 1956 la Brăila, iar locul ei de joacă preferat a fost, încă din primii ani de viaţă, teatrul. Mama era actriţă, iar tatăl, regizor tehnic la Teatrul Maria Filotti.

Ţin minte, când am deschis ochii, ce mă impresiona la teatru: candelabrele strălucitoare, starea febrilă de sărbătoare înaintea fiecărui spectacol, zumzetul sălii care se auzea în difuzoarele din cabină, glasul regizorului tehnic care ruga publicul „să-şi ocupe locurile în sală”, agitaţia cabinierelor cu costumele… iubeam mirosul acela de proaspăt călcat ce păstra izul de fard şi transpiraţie şi naftalină… şi actorii preocupaţi, emoţionaţi păreau nişte gâze ce aşteaptă gongul care vesteşte ceasul de seară când vor dobândi puterea de a lumina feeric şi a deveni licurici.

Tot la teatru avea să aibă loc o întâlnire ce avea să-i definească drumul pentru totdeauna. Avea 16 ani, era încă elevă, iar regizorul Alexandru Tocilescu căuta o tânără talentată care să joace în spectacolul Svanevit. A crezut în ea şi în potenţialul său şi i-a oferit rolul. A fost momentul care tinerei i-a dat încredere să încerce să dea admitere la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale. A intrat din prima încercare şi a ajuns în clasa lui Octavian Cotescu.

De la el am învăţat că pe scenă se spune necondiţionat adevărul, că arta e senină, că vocaţia artistică e ceva ce e înăuntrul tău de când te naşti şi trebuie să-i consacri toată viaţa fără să aştepţi nimic în schimb.

De la el am învăţat să refuz drumurile uşoare, să nu dau vina pe alţii şi să-mi asum eşecurile şi mai ales că teatrul se face cu dragoste şi încredere şi că noi, actorii, încercăm prin „arta noastră” să facem oamenii mai buni.

A urcat pe scenă alături de profesorul său încă din anul III de facultate, la Teatrul Bulandra, în Anecdote provinciale. A absolvit apoi Institutul în 1979 şi a jucat de-a lungul anilor şi la Bulandra, la Sibiu, iar din 1990 a intrat în echipa teatrului Nottara. A jucat în zeci de piese şi a făcut roluri memorabile. Printre acestea: Viviana în Un regat pentru un asasin, în regia lui Tudor Mărăscu, Lizzie în Omul care aduce ploaia sau Liza în Fierarii, în regia lui Horaţiu Mălăele.

Roluri ce au intrat în mentalul colectic a făcut însă şi în filme. Cine poate uita interpretarea ei în rolul Silviei, în Buletin de Bucureşti şi Căsătorie cu repetiţie? Nu a lipsit nici în ultimii ani din distribuţia celor mai populare seriale româneşti, precum Pariu cu viaţa, Sacrificiul sau Adela.

Catrinel Dumitrescu a apreciat foarte mult tot ce a primit ea în facultate, aşa că a vrut să dea înapoi din lucrurile pe care le ştie şi le iubeşte şi a făcut trecerea şi la postura de profesoară de actorie.

Aceasta este o meserie pe care ori o faci foarte bine, ori nu o faci deloc. Cât am fost profesor universitar, în primul rând le-am spus studenţilor să iubească această meserie mai mult decât orice şi să nu urmărească, de la început, succesul şi gloria, căci acestea se plătesc în avans. Trebuie să munceşti mult pentru această meserie, cu credinţă, să te dedici şi să fii în stare să sacrifici multe.

Catrinel Dumitrescu şi Emil Hossu, o iubire nemuritoare

Deşi a fost mereu în lumina reflectoarelor, Catrinel Dumitrescu a pus mereu mare preţ pe discreţie când venea vorba de viaţa personală. Povestea ei de dragoste cu Emil Hossu a fost însă mereu privită de cei din jur cu bucuria pe care ţi-o dă iubirea tihnită şi respectul dintre 2 parteneri.

Se simţeau atât de bine împreună încât au ales să fie foarte des împreună şi pe scenă. 10 ani au jucat, mereu cu sala plină, piesa Doi pe o bancă.

Împreună erau şi la facultate, unde predau actoria. Şi tot împreună au fost şi când actorul s-a stins din viaţă. Pe 25 ianuarie 2012 se pregăteau să urce pe scenă, pentru piesa Aniversarea, când Emil Hossu s-a prăbuşit ca din senin.

Îmi aduc aminte că era lume multă, a venit salvarea. Filmul meu e rupt şi nici nu am încercat să mă întorc la momentele acelea pentru că au fost cumplite. M-au secerat.

Martorii spun că ultimele cuvinte ale actorului au fost tot pentru ea. I-a spus pentru o ultimă dată femeii cu care a fost căsătorit vreme de 20 de ani că o iubeşte.

Toată viaţa noastră o păstrez vie. Pentru mine nu s-a întâmplat nefericitul eveniment Simt mereu pierderea ca şi cum s-ar fi întâmplat recent. Sigur că timpul a mai atenuat puţin din intensitatea durerii, dar toate amintirile sunt vii. Iar cea mai vine amintire este cea a momentului în care am realizat că el nu mai e. Amintirea asta rămâne vie şi intensă în fiecare zi a vieţii mele.

Catrinel Dumitrescu nu şi-a refăcut viaţa după pierderea soţului. Este însă la fel de activă în carieră şi ne încântă cu fiecare rol pe care îl interpretează.

Citeşte şi: Vasile Muraru: „Când am cunoscut-o pe soția mea, i-am spus că sunt student la Construcții, nu la Teatru, ca să par mai serios” – LIFE.ro