Viața la cort, dar în confort. Cum ajungi să lași un salariu de mii de euro și viața la Geneva ca să construiești glamping-ul Ursa Mică în munții românești

Mersul cu cortul nu e pentru toată lumea, asta e clar. Deși sunt mulți oameni care și-ar dori o asemenea experiență, trebuie să recunoaștem că sunt destui pentru care viața în mijlocul naturii nu este tocmai comod de dus. Unii se plâng de insecte, alții de frig sau de neplăcerea de a dormi atât de aproape de pământ, alții sunt stresați de lipsa grupurilor sanitare. Pentru ei și nu numai a apărut conceptul de glamping. Iar de câțiva ani acesta a fost adus și în România. Unii dintre promotorii acestui tip de business sunt Alina și Răzvan Marinescu, cei care au investit bani, muncă și suflet în Ursa Mică Glamping Resort, cel de-al doilea copil al familiei. Am vrut să aflu de unde le-a venit ideea, dar și ce tip de clienți le calcă ”pragul”.

Alina, cum a fost perioada asta pentru voi, de când cu epidemia de coronavirus?

Noi suntem din martie aici, ne-am izolat și chiar mă uitam la cortulețe că sunt atât de frumoase. Și inspiram aerul curat când m-ai sunat tu. Am folosit toată perioada asta ca să muncim. Am ridicat cortulețele, am făcut procedurile, am instituit și am implementat normele de prevenție, ne-am pregătim cu pași ușori, dar temeinici să dăm drumul.

Dacă tot am început cu asta, spune-mi ce măsuri ați implementat voi acum, în contextul ăsta pandemic.

Noi ne-am pregătit chiar înainte să iasă autoritățile cu normele și ulterior am citit temeinic ce norme au publicat ei. Așteptam cu sufletul la gură să apară Hotărârea de guvern, am stat până la 12 noaptea ca să văd ce scrie în ea. Am pus mult accent pe distanțarea socială și pe dezinfectat absolut tot ce se poate. Folosim doar soluțiile recomandate, toate pe bază de clor, am instituit proceduri interne pentru toți angajații, pe fiecare departament, vor purta toți mănuși și măști în bucătărie și peste tot unde este nevoie.

La noi va fi simplu pentru că oricum corturile sunt la cel puțin 10 metri distanță și sunt individuale. Cei care vin să stea într-un cort sunt complet izolați de toți ceilalți. Zona în care suntem este o zonă destul de izolată chiar de aglomerațiile sătești, nu mai vorbesc de cele urbane, ceea ce ajută destul de mult. Drumul însă este facil până la noi.

Am eliminat și partea cu recepția încă de anul trecut, parcă am simțit că va veni ceva. Avem o platformă prin care se fac rezervările online și odată ce clientul și-a făcut rezervarea, primește un link cu o aplicație prin care poate să își facă check-in-ul și check-out-ul online. Partea de comandă către restaurant, de mâncare sau de băuturi de la bar se face și ea online și am făcut și o zonă de take-away până la deschiderea terasei. Inclusiv semnatul fișei de cazare se face online: clientul primește acea aplicație unde își introduce datele obligatorii pentru fișa de cazare și semnează. În felul acesta am rezolvat și partea cu distanțarea la recepție.

Sauna va rămâne închisă deocamdată, fiind o zonă închisă. Să vedem cum facem cu ciuberele, că ele fiind în aer liber și concentrația de clor, mare, teoretic ar putea fi folosite. Așteptăm indicații de la autorități.

Fiecare client primește normele ce trebuie respectate. În momentul în care ajunge, la intrare este un punct marcat unde trebuie să vină, pe rând, fiecare persoană pentru măsurarea temperaturii. Foarte avantajos la noi este faptul că aproape totul se desfășoară în aer liber. Singura zonă închisă este cea de grupuri sanitare. Și aici am instituit regula ca accesul să fie de maximum 3 persoane care nu sunt din aceeași familie. Avem peste tot dezinfectant, am pus marcaje în tot resortul atât cu procedurile interne, cât și cu regulile și obligațiile clienților.

Se simte acest avantaj al aerului liber? Aveți rezervări, sună telefoanele mai mult ca de obicei?

Da, la noi au sunat telefoanele încă de când a început pandemia. Am avut cereri de la clienți care își doreau să deschidem mai devreme, dar am vrut să fie totul foarte clar, să punem la punct toate normele de prevenție. Dar, da, lumea pare să înțeleagă că statul în natură ajută foarte mult și dacă respecți și partea asta de spălare frecventă, de dezinfectare, de puțină atenție, lucrurile pot merge spre bine.

Bun. Acum a venit vremea să-mi explici ce este, de fapt, glampingul acesta.

Glampingul vine de la 2 termeni: glamorous și camping. Din punctul nostru de vedere înseamnă să-ți petreci o vacanță în natură, în aer liber, dar în condiții de confort, în același timp respectând natura, reglementările și țara în care te afli și faci businessul acesta respectând resursele naturale pe care le ai.

La ce ar trebui să se aștepte lumea când ajunge acolo? Îmi povesteai că mulți își pun probleme legate de temperatura din cort, de exemplu.

Că va avea parte de o vacanță în sânul naturii, într-o zonă foarte frumoasă. Că vrei, că nu vrei, te conectezi cu natura. Dormitul în cort este aproape ca dormitul în aer liber, dar în același timp ai confort. Ai grupuri sanitare foarte curate, foarte apropiate de ceea ce găsești într-un hotel, ai apă curentă, ai un restaurant în care primești mese calde și proaspete, mâncare bună, băuturi, cafea, cocktailuri, deserturi bune. În cort ai un mediu plăcut. Cortul este înalt de 3 metri, stai în picioare în el, are cam 20 de metri pătrați suprafață, patul și saltelele sunt foarte confortabile, lenjeria este de hotel de 4 stele, o sobă care îți creează confortul termic, dar și ambientul.

Dar ursul vine la glamping?

Nu ne-a vizitat până acum. Noi avem și 2 câini ciobănești – nici nu știu cum să le zic, că nu pot să îi numesc investiție sau achiziție – ei sunt partenerii noștri, au fost primul lucru la care ne-am gândit în momentul în care am zis că vrem să facem un glamping, în 2013.

Noi n-aveam proiect, teren, nu discutasem cu nimeni despre asta, dar noi am zis clar că primul lucru este să luăm 2 ciobănești. Am luat 2 chestii mici cât 2 pumni care acum sunt extrem de mari, inteligenți, prietenoși și foarte apropiați de noi. Copiii trag de ei în toate părțile și Lola și Tarzan nici nu mișcă, în schimb nu lasă niciun animal să intre pe proprietatea noastră. Doar acum, în perioada asta de izolare, cât nu a fost nimeni aici, am mai văzut câteva vulpițe trecând și parcă salutându-ne, așa.

Plus că zona în care suntem e destul de neinteresantă pentru urși pentru că nu este foarte populată, nu au nici pomi fructiferi sau zmeură și atunci nu prea au ce să caute aici. Noi nu i-am văzut până acum și soțul meu mereu îmi spune că ursul e deștept, vine după mâncare, nu vine să ne vadă pe noi. Dar noi avem și niște reguli foarte clare. În cort nu se ține mâncare pe timpul nopții și nici ziua. Avem un set de reguli pe care îl primesc clienții, iar asta este una dintre ele.

Bine, asta este una din regulile clare ale celor care merg cu cortul clasic, ca să-i zic așa. Dar, ce-i drept, clienții voștri cred că sunt cei care au visat la mersul cu cortul, dar care își doreau și să le fie simplu.

Da, noi avem un tip de client nișat și nu prea, am avut surprize de toate felurile. Într-adevăr, majoritatea celor care vin sunt cei care nu au încercat niciodată un cort clasic, ar vrea să încerce, dar le e frică, nu doresc să doarmă pe jos, sunt cei care caută experiențe. Soțul vrea, dar soția nu concepe să doarmă la cort și el încearcă de o viață întreagă să o convingă și acum a găsit varianta sau invers, soția e cea căreia îi place statul în natură. Am avut tot felul de surprize.

Noi, de exemplu, am mers cu cortul dintotdeauna. Bine, eu, de când l-am cunoscut pe soțul meu. El este genul care poate să stea în sălbăticie oricât, se descurcă în orice situație și merg cu el peste tot. E pasionat de pescuit, de munte, de cățărări, are și niște ascensiuni la 5000 de metri și merg și eu cu el, îl urmez peste tot: pe mare, pe munte, pe sub apă, oriunde. Și noi mergem cu cortul prin zone foarte sălbatice, dar eu tot timpul am la mine trusa aceasta micuță de care are nevoie o doamnă sau domnișoară ca să se simtă bine, o cremă, un parfumel.

Am râs odată cu el că am mers pe munte, la cabana Omu și a fost un weekend super full și am dormit efectiv pe jos, în sac de dormit, în sala de mese. Nu mai existau locuri de cazare, dar nici nu mai aveam unde să plecăm de acolo. Și înainte să mă culc, cu toată lumea acolo, eu mi-am scos crema de ochi, de față, mi-am făcut tot ce îmi trebuie mie. Eram cu prietenii lui, au râs toți de mine. Era prima noastră ieșire împreună, eu eram nouă în grup și s-au făcut miștouri.

Dar eu, peste tot, și în Deltă când mă duc, el îmi ia tot ce îmi trebuie ca să am tot confortul. Prietenii lui cam râdeau de mine, că îmi iau toate chestiile astea și la un moment dat le-am spus că eu nu înțeleg de ce toate astea, că eu sunt convinsă că există soluții chiar și pe munte, cu cortul, să ai confort. De aici a și pornit oarecum ideea, că erau tot timpul niște discuții din astea contradictorii pe acest subiect. Ei ziceau că dacă te duci pe munte trebuie să fii relaxat, nu trebuie să cari toate porcăriile, așa cum ziceau că fac eu, dar nouă ne plăcea să ne păstrăm plăcerile și în sălbăticie. Și așa au pornit și ideile de creare a businessului, de glamping.

Dar cu soțul tău cum te-ai cunoscut că păreți așa, diferiți, dar totuși asemănători?

Exact așa suntem. Suntem foarte diferiți, dar și asemănători, ne completăm. Ne-am cunoscut dintr-o întâmplare. Eu aveam antamat un weekend cu colegii de muncă la Vama Veche și chiar trebuia să cunosc pe cineva atunci, iar vărul meu mi-a zis că o să fie și el tot atunci, dar la 2 mai. I-am zis că aș veni și eu, el mi-a spus că pleacă vineri, iar la noi era programat pentru sâmbătă, așa că am zis că merg cu el de vineri și apoi mă duc în Vamă. M-am dus la 2 mai, nu știam decât că vine cu niște prieteni și l-am cunoscut pe soțul meu și nu prea m-am mai dus pe la Vamă.

Și a fost foarte simpatic, că a doua zi m-a întrebat dacă vreau să mergem la plajă. I-am zis că da, dar să mă aștepte puțin. Eu sunt genul care oriunde mă duc trebuie să pun o rochiță, un ruj, un parfumel și am stat vreo jumătate de oră. Și când am ieșit era deja exasperat, m-a întrebat ce am putut să fac atâta timp într-o cameră. Și de atunci mă tot așteaptă, săracul. Este extrem de răbdător, nu știu cum poate.

Dar noi nu ne-am împrietenit imediat, a mai durat o perioadă, iar după ce am început relația, la 2 ani, eu am plecat pentru 4 ani în Elveția și ne-am căutat prin Europa și prin toată lumea, ne făceam weekenduri pe unde reușeam să ajungem mai ușor, eu de la Geneva, el de la București: la Milano, la Madrid. Am avut o relație extrem de tumultoasă și de frumoasă.

Totuși, nu pot să nu te întreb: ce-ai căutat să te întorci de la Geneva în România?

Eu sunt atrasă foarte mult de dezvoltarea personală, de ceea ce se vede și ceea ce se simte și m-am întrebat și eu de multe ori lucrul acesta. Am făcut ceea ce am simțit. Motivul principal a fost că am dorit să îmi întemeiez o familie cu soțul meu și că am crezut extrem de mult că tot ce am găsit eu frumos în Elveția, toată partea bună a vieții de acolo poate fi foarte frumos îmbinată la noi, în România. Asta încercăm să facem și cu acest glamping.

Eu m-am întors foarte schimbată de acolo, cu foarte multe idei, lucruri. M-am dezvoltat extrem de mult, în condițiile în care eu am refuzat inițial să plec acolo. Lucram la o multinațională în România și respectiva companie a trecut de la modelul regional la modelul global și am fost anunțați că unii dintre noi, ce urmau să fie aleși, va trebui să ne mutăm. Eu făceam dezvoltare de business atunci pentru Europa de Sud-Est și noul meu șef mi-a spus că vrea să fiu în echipa lui. I-am zis că nu vreau să îl încurc, că eu vreau să fac business în România.

A, deci tu oricum aveai ideea asta, să faci ceva al tău.

Da, eu de mică am vrut asta. Mi-a plăcut mereu să muncesc, să fac bani, să creez. Primul business l-am avut la 24 de ani. Am deschis o agenție de publicitate și după primul an aveam cifră de afaceri de 200.000 de euro. Dar eu am vrut să merg în multinațională, să fac carieră. Soțul meu și acum râde de mine că am făcut asta.

Ideea principală este aceeași: mie viața mi-a arătat că lucrurile pe care mi le-am dorit cu ardoare au fost niște lecții fantastice.

Revenind, atunci când șeful meu mi-a spus că vrea să plec, eu i-am spus că rămân în România, că am alte planuri. El m-a lăsat ușor, mi-a zis că înțelege, dar m-a rugat ca înainte să refuz să mă duc să lucrez o săptămână într-unul dintre birourile disponibile și abia apoi să îi dau răspunsul. Aveam de ales între Dubai, Londra și Geneva și am zis că mă duc să văd cum e la Geneva, mai ales că îi știam pe unii dintre colegii de acolo de la traininguri. Mă gândeam că mă duc, văd cum e pe acolo, îi revăd pe ei. Eram curioasă să văd ce înseamnă Elveția asta, mai ales că tatăl meu avusese toată viața dorința să ajungă acolo. Culmea e că atunci când am ajuns acolo m-am simțit ca acasă și ca să fie și bomboana de pe tort, când m-am întors, șeful meu mi-a spus că îmi dă și oferta financiară și apoi mă lasă în pace dacă tot zic că nu vreau. Când mi-a dat oferta financiară mi-am dat seama că nu am cum să refuz așa ceva. Am zis că o să mă întorc în România, o să fac un alt business, dar nu am cum să refuz asta.

Jobul era oricum foarte mișto, călătoream peste tot, dezvoltarea mea era fantastică și când am spus că plec, decizia a fost luată cu tot sufletul. L-am sunat pe Răvan și i-am zis că vreau să ne vedem la prânz, că am să îi spun ceva. După ce îl înnebunisem că vreau antreprenoriat românesc, acum i-am spus că îmi doresc foarte mult să plec în Elveția, dar că aș vrea să păstrăm relația dacă e de acord. Mi-a zis și el că nu am cum să refuz o asemenea ofertă și mi-a spus că relația va merge mai departe. Normal că amândoi știam că promisiunile astea sunt de moment, nu știi dacă le poți ține.

Au urmat 4 ani superbi, am cunoscut alți oameni, am văzut o altă lume, o altă viață, cu totul altceva decât ce știam până atunci. Dar la un moment dat perioada Geneva a început să treacă. Între timp noi ne-am căsătorit și nu se mai legau lucrurile cu Geneva, așa că am decis să mă întorc în România. Oricum o vedeam ca pe o țară cu posibilități fantastice, o văd în continuare și m-am întors cu o energie fantastică.

Ideea de glamping o aveați deja încolțită. Cum v-ați convins că asta era ce trebuie să faceți?

Soțul meu era deja antreprenor, dar își dorea un al doilea business, total diferit de ceea ce făcea el. Ne cam săturasem de avioane și de alergat prin toate colțurile lumii ca să ne întâlnim, așa că am zis că trebuie să facem ceva împreună, în România, că am stat destul despărțiți. Ne doream să ieșim din business center, oricum noi suntem amândoi pasionați de natură și sport, facem schi, sailing, diving, mountain bike, eu alerg, el se cațără. Era clar că business-ul trebuie să ne reprezinte, să îmbine principiile de afaceri pe care le aveam amândoi, dar să fie ceva și cu natură, cu aer curat.

La un moment dat am zis că facem pensiune, aveam un teren, am depus dosarul pentru fonduri europene, dar a fost un eșec total. Ba nu primeam fondurile, ba nu primeam banii de la bancă. Practic, toată treaba asta cu glampingul a pornit de la un eșec. Noi l-am considerat atunci un eșec, dar a fost bobârnacul care ne-a propulsat înainte.

Am zis că renunțăm la fondurile europene, facem din fonduri proprii, dar încă nu știam ce. Și ne-am adus aminte că eu tot voiam să îl duc pe soţul meu, pe când eram încă în Elveţia, la un glamping aflat la 2000 de metri altitudine, foarte frumos, dar la care nu găseam niciodată locuri. N-am apucat să îl duc, dar am reţinut ideea şi mi s-a părut fantastică. Şi tot discutând noi de ceea ce voiam să facem am zis că o să facem glamping.

Ţi se şi potrivea. Dacă tu mergeai cu cremele după tine, pe munte, la cabană…

Da, da, da, exact. Râdeau şi prietenii: se ştie cine este glamorous şi se ştie cine e camping. Așa a ieșit glamping.

Au fost idei care au tot zburat peste noi şi aşa am pus totul la punct. Iniţial am zis că punem corturile jos, pe pământ, dar m-am gândit la fetele care nu apreciază statul pe iarbă. Aşa am ajuns să facem platforme. În 2016 am dat drumul.

Şi totuşi nu cred că a fost aşa, floare la ureche.

A, nu. Am vrut să renunţăm de o mulţime de ori. Ba nu găseam corturile care ne trebuiau, nu aveam apă, utilităţi. A fost foarte greu şi de multe ori am zis că renunţăm. Acum, când mă uit din afară la noi, stau şi mă gândesc de unde am avut atâta perseverenţă şi răbdare să se întâmple lucrurile pas cu pas. Mie nu-mi vine să cred că am reuşit, atât de multe limite şi eşecuri am avut.

Ştiu că la un moment dat aţi şi mutat locaţia. De ce?

Acolo aveam o mare problemă cu utilităţile. Ele nu existau. Noi am tot sperat că o să se întâmple, dar la un moment dat ne-am dat seama că nu va fi aşa, că nu era nici infrastructura. Pe termen lung, pentru un business adevărat, era clar că am fi avut foarte mult de muncă ca să susţinem tot ce ne dorim, la standardul pe care ni-l dorim.

Am decis că trebuie să ne mutăm, să o luăm de la capăt într-un loc în care să avem utilităţi. Nici nu ne mai puteam dezvolta pentru că nu aveam teren îndeajuns şi în momentul în care am vrut să cumpărăm preţurile au urcat fantastic.

Eu eram atunci însărcinată în 8 luni şi până la urmă am luat decizia să mutăm totul, să luăm lucrurile de la zero şi să le facem aşa cum ne dorim. Am învăţat din toate problemele de care ne-am lovit acolo şi am pornit să căutăm un teren care să aibă tot ceea ce aveam noi nevoie ca să putem dezvolta proiectul exact aşa cum ne doream.

Am avut temeri, dar soţul meu e genul care transformă imposibilul în posibil aşa că am crezut în asta, am fost alături de el şi l-am susţinut. Acum, când mă uit în urmă, nu-mi vine să cred că noi am luat totul şi ne-am mutat de pe un munte pe altul.

Se spune că nu e bine să amesteci afacerile cu plăcerea. Cum e să lucrezi cot la cot cu soţul?

Da, se spune şi se spune bine. E foarte greu. Dar, aşa cum spuneam şi la început, noi suntem diferiţi şi asemănători. În business avem departamente şi experienţă foarte clare şi nu prea ne băgăm în ceea ce face celălalt. Sigur, ne mai întrebăm, ne mai sfătuim, ne mai contrazicem, dar e foarte important că avem aceleaşi principii şi de business şi de viaţă şi chiar dacă ne ciocnim, la un moment dat ajungem la ideea de bază care este mereu aceeaşi şi cumva reuşim să ne înţelegem.

Scântei există, suntem personalităţi foarte puternice amândoi, dar ne-am descurcat foarte bine până în momentul de faţă. Şi ne şi completăm.

Au fost atât de multe cazuri în care poate eu intram în impas şi el venea cu o idee din afară, din exterior şi parcă îmi lumina negura. Şi invers a fost la fel. Când vedeam că se întâmplă un blocaj în partea tehnică începeam eu să pun întrebări şi din ele apăreau soluţiile.

Ce a adus copilul în viaţa voastră?

Într-un fel el a adus acest glamping pentru că soţul meu mereu spunea că ar vrea să ne creştem copilul la munte sau pe barcă, pe mare. De aici a pornit totul pentru că am spus că vrem să facem un business care să ne permită să ne creştem copilul în natură.

Şi asta se şi întâmplă. Miruna stă cu mine şi aude cum vorbesc cu clienţii şi mai îmi cere câteodată să-i dau un mail pentru Ursa Mică. Iar când e cu taică-su, pune mâna pe bormaşină, pe ciocan.

Am înţeles până acum: business, familie, corporaţie, sport activ. Dar actoria de unde a apărut?

Actoria a fost dintotdeauna în viaţa mea, dar nu mi-am dat eu seama. Când m-am întors din Geneva am zis că eu vreau să dansez. Am tot căutat cursuri de dans, dar nu am găsit ceva care să-mi placă. Din întâmplare am ajuns la nişte cursuri de actorie, amatori, am făcut nişte spectacole la Godot, iar unul dintre ele a ieşit atât de bine încât era sala plină şi mai stăteau oamenii şi pe afară, ca să ne audă. A fost o energie extraordinară, iar spectacolul ăla a schimbat ceva în mine. Eu voiam să facem mai mult, dar uitam că suntem amatori. Lumea mai întârzia şi într-o zi m-am revoltat şi i-am luat la rost. Profesoara m-a apostrofat şi mi-a spus că oamenii ăştia vin la curs mai ales ca să socializeze. Dacă nu-mi convine, să dau la Actorie.

M-am supărat, îţi dai seama, iar după câteva zile profesoara m-a întrebat dacă m-am hotărât, dacă vreau să dau la Actorie, că ea e dispusă să mă pregătească. M-am uitat aşa la ea! Cine să mă mai primească pe mine, am 34 de ani, n-am curaj. Şi mi-a spus că dacă n-am curaj, nu dau. Atunci asta a săpat în mine şi i-am spus că vreau să mă pregătească şi să încerc. Eram convinsă că nu o să intru, dar eu sunt genul de persoană care atunci când am de dat un examen, eu mă pregătesc pentru nota 10, pentru nimic altceva.

Noi construiam glamping resortul, dormeam în cort şi în timp ce Răzvan încerca să se odihnească, eu spuneam mereu tot felul de poezii sau de texte. Era hilar cum strigam eu prin pădure, pe acolo. Deşi mă pregătisem foarte bine, când am ajuns acolo şi am văzut numai copii, unii dintre ei dădeau a nu ştiu câta oară, m-a bufnit râsul şi mi-am zis că n-am nicio şansă. Până şi profesorii râdeau pe seama mea, mă întrebau ce caut acolo. Am intrat la clasa profesorului Şerban Puiu şi a fost fantastic.

În anul I de facultate am rămas şi însărcinată cu Miruna. Mi-am dat toate examenele, inclusiv baletul, pe când intrasem în 5 luni. La începutul anului II am născut şi multă lume mă îndemna să-mi îngheţ anul. Am refuzat şi m-a ajutat foarte mult Răzvan. Stătea pe afară, pe la UNATC, şi aştepta să ies în pauze ca să îi dau să sugă Mirunei. La un moment dat am luat-o cu mine, când îmi pregăteam examenele. A fost foarte interesant.

Pari, aşa, neobosită. Ce planuri ai pentru anii următori, că vrei să faci şi business, şi actorie?

Da, e provocator, mai ales că Ursa Mică are 3 linii de business, de fapt: glampingul, reprezentanţa CanvasCamp în România și Europa de Sud-Est și Huzur Glamping. Dar nu vreau să renunţ nici la actorie. Cred însă foarte tare că îmi voi găsi locul şi că o să le pot împăca pe toate.

Dar mai las timpul un pic să treacă şi să se aşeze lucrurile.