Viața lui Angus Young și povestea tragică din spatele trupei AC/DC
Oricine știe ceva despre muzică, a auzit de AC/DC, însă foarte puțini știu despre viața membrilor trupei, în special despre cea a lui Angus Young și a fratelui său.
Cei care au fondat AC/DC au fost chiar frații Young, Angus și Malcolm și ei – împreună cu ceilalți prieteni din trupă – au avut o viață departe de noțiunea de confort și siguranță. Muzica lor – muzică aspră, violentă, cu riff-uri care îți vin direct în suflet – le-a vorbit tuturor, într-un mod complet nepretențios, onest, pe care îl putem înțelege cu toții, deoarece au fost în aceleași călătorii ca și fanii lor. Highway to Hell, într-adevăr. Dar să-i cunoaștem:
Doi frați diferiți, același suflet
Frații Angus și Malcolm au povești diferite, dar împărtășite parcă de același suflet. Malcolm, fratele mai mare era și cel mai înalt dintre cei doi, Angus măsurând numai 157,5 cm. Motivul din spatele înălțimii mărunte este dat de contaminarea cu plumb a țevilor ce alimentau cu apă casa din Glasgow, în care s-a născut.
Cei doi frați – împreună cu părinții și ceilalți copii ai lor – au avut o copilărie încercată de sărăcie din cauză că tatăl era mai tot timpul șomer. Legenda spune că lucrurile s-au îmbunătățit în 1963, după cea mai grea iarnă înregistrată în istoria Scoției, când părinții au semnat pentru un program guvernamental ce încuraja imigrarea în Australia. Cu prețul a două bilete dus pentru doi adulți, au împachetat totul și au plecat. Când au ajuns în Australia au început totul de la zero. Familia trăia din nou într-o sărăcie lucie, iar muzica a fost cea care i-a salvat atunci când fratele mai mare, George și trupa lui au scos un sigle ce a ajuns primul hit rock internațional al Australiei, Friday on My Mind.
Au fost rugați să părăsească școala
În 1980, revista Rolling Stones a aruncat o privire în spatele cortinei trupei AC/DC care avea reputația clasică a trupelor rock ce provoacă probleme. În schimb au descoperit câțiva oameni din aceeași familie, foarte devotați, cu mult ceai pe masă și cu un fel ciudat de reflecție introspectă. Neașteptat? Bineînțeles, însă membrii trupei au spus că reputația li se trage dintr-un trecut tragic în care temperamentul violent a ieșit la iveală.
„Asta pentru că noi suntem mereu împreună”, a spus Angus.
Malcolm și-a amintit școala din Glasgow unde a fost tot timpul implicat în conflicte. Din această cauză, când a venit rândul lui Angus să urmeze școala din Australia, pe numele lui era deja pusă o etichetă. A fost molestat încă din prima zi, doar pentru a da un exemplu. Când a ajuns la vârsta de 15 ani i s-a spus că ori pleacă, ori va fi exmatriculat. Mai tâziu, când a fost întrebat despre acest episod, Angus a spus: „Da, am fost pus pe liber dar amuzant este că la vârsta aceea nu eram mare fan al școlii”
Moartea lui Bon Scott
AC/DC a ajuns la o mare răscruce atunci când s-a anunțat moartea tragică a solistului Bon Scott. Cu 13 ani mai în vârstă ca Angus, el fusese angajat inițial pe postul de șofer. Când a murit, Angus a declarat: „eram foarte trist pentru Bon. Nici măcar nu m-am gândit ce se va întâmpla cu trupa”.
Ce s-a întâmplat în noaptea în care a murit Scott – singur, într-un Renault 5 parcat pe o stradă din Londra – rămâne încă un mister. Se pare că cineva i-a dat o băutură alcoolică ce conținea o otravă mortală. Abia mai târziu s-a asfixiat în propria vomă după o încăierare la finalul unei nopți de beție. Un mod oribil de a muri, însă nu toți sunt convinși că așa au stat lucrurile. Sunt unii care suspectează că moartea ar fi survenit în urma unei supradoze de heroină.
AC/DC criminal în serie
AC/DC a apărut întotdeauna cu un nume surprinzător, așa cum a fost turneul din 1976, numit Lock Up Your Daughters Tour. Sună amuzant, însă la mijlocul anilor 1980 lucrurile au luat o altă întorsătură, una sumbră, atunci când AC/DC a fost găsită la locul crimei lui Dayle Okazaki, victima unui criminal în serie. Media a pornit investigarea cazului și curând AC/DC a fost legată de un eveniment satanic. Aparent, ascultând muzica lor, fanii erau incitați la acte criminale.
În final criminalul în serie a fost prins și identificat în persoana lui Richard Ramirez. Însă nu a fost deloc bine când un apropiat al criminalului a mărturisit public dragostea acestuia pentru trupă și când media l-a poreclit „The Night Stalker”.
Conform publicației LA Times, trupa a oprit brusc concertele și multe orașe au interzis AC/DC în concertele lor. Acest eveniment rămâne și acum o pată întunecată pe reputația artiștilor.
Alcoolismul lui Malcolm
AC / DC a lansat albumul Blow Up Your Video în 1988, iar un turneu a urmat imediat acestei lansări. Însă în culise lucrurile nu străluceau așa cum și-ar fi imaginat unii. Chiar înainte de începerea turneului, Malcolm Young a anunțat că se retrage pentru a se ocupa de o problemă stringentă de sănătate, care se înrăutățea pe zi ce trecea: dependența sa de alcool.
„M-a prins imediat și am pierdut controlul„, spunea el pentru The Guardian. „Angus mi-a spus atunci. „Sunt fratele tău și nu vreau să te văd mort pe scenă. Așa că am luat o pauză și m-am dus la dezalcoolizare”.
Nepotul lui, Stevie Young, i-a luat locul pe scenă în turneu și astfel a putut să revină pentru următorul album lansat în 1990. Însă dependența lui de alcool a avut un mare impact asupra tuturor acțiunilor pe care le-a întreprins trupa. De atunci aproape nimeni nu mai consumă alcool, iar Angus Young este bine cunoscut pentru faptul că nu bea niciodată. Toți membrii trupei beau ceai și fumează tutun, acesta e singurul lor viciu.
Concertul mortal
În 1991, un concert AC/DC s-a terminat tragic cu moartea a trei adolescenți, unul de 19 ani și doi de 14 ani. Toți trei au fost zdrobiți și călcați în picioare de fanii care voiau să înainteze spre scenă.
Au fost aproape 13 mii de oameni la concert și, conform revistei People, 4400 dintre ei stăteau înghesuiți pe peluză, un aranjament care a dus la decesul a 11 persoane la un concert Who din 1979.
Se pare că a durat aproape 45 de minute până ce cineva a reușit să ajungă pe scenă și să spună ce s-a întâmplat. Abia atunci, Brian Johnson a cerut să se pună lumină în mulțime pentru a potoli haosul creat de fani.
Zece ani mai târziu, AC/DC s-a reîntors în Salt Lake City pentru un nou concert. Atunci Johnson a declarat. „Nu contează când s-a întâmplat, tot te gândești la asta. Speri și te rogi să nu se mai întâmple niciodată… A fost un incident teribil, ce ne-a lovit foarte tare”.
Lupta lui Malcolm cu demența
Malcolm Young a murit pe 18 noiembrie 2017. Când trupa a anunțat moartea sa pe Facebook, Angus a scris: „Fiind fratele lui îmi este foarte greu să exprim în cuvinte ce a însemnat el pentru mine, în timpul vieții, legătura pe care o aveam era unică și foarte specială… Malcolm, ai făcut o treabă foarte bună”.
Moartea sa a venit după o lungă și sfâșietoare luptă cu demența, veste anunțată în 2014. La început știrea a fost evazivă, spunându-se doar că are niște probleme de sănătate pentru care trebuie să se retragă din trupă, urmând ca același nepot, Stevie, să-i țină locul. Ceva mai târziu Angus a anunțat public că Malcolm a trecut prin câteva operații serioase la inimă și la plămâni: „Părea că toate l-au lovit dintr-o dată, mai puțin demența”.
Într-un interviu acordat pentru The Guardian, Angus a povestit că primele semne de demență au apărut la Malcolm în timpul turneului „Black Ice”. Avea nevoie să învețe din nou cântecele pe care le scrisese, înainte de a se urca pe scenă.
Problemele cu legea ale lui Phil Rudd
După ce AC/DC a anunțat retragerea lui Malcolm, un alt membru ținea titlurile ziarelor, toboșarul Phil Rudd, care a ajuns în instanța de judecată.
Rudd a primit opt luni de arest la domiciliu după ce pledat vinovat la acuzația posesie de droguri și amenințare cu moartea asupra fostului său agent de securitate. După eșecul albumului său solo, Rudd a concediat aproape tot personalul care lucra pentru el, iar apoi l-a sunat pe un fost asociat de-al său. Conform înregistrării audio, i-a oferit acestuia 200 de mii de dolari și posibilitatea de a-și alege o mașină, o motocicletă sau o casă pentru a-l omorî pe fostul său agent de securitate. Erau probe că nu l-a amenințat doar pe angajatul lui, ci și pe fiica acestuia. Cu ajutorul unui mandat de arestare, la percheziție s-au descoperit doze importante de marijuana și amfetamină la locuința lui.
Problemele cu auzul ale lui Brian Johnson
În 2016, fanii trupei au primit răspunsuri de genul: „Stai puțin… Cum?”. Era momentul în care AC/DC anunța brusc că Brian Johnson părăsea trupa și era înlocuit cu Axl Rose. La scut timp după aceea, Johnson clarifica lucrurile: medicii îi spuseseră că are două opțiuni, să renunțe la muzică sau să riște să-și piardă definitiv auzul.
„A fost cea mai neagră zi din cariera mea”, spunea Johnson care a recunoscut că avea probleme de ceva timp. Pierderea parțială a auzului a fost cauzată de sunetul puternic din timpul concertelor. „Fanii noști merită ca eu să ofer cea mai înaltă performanță, iar dacă pentru un motiv sau altul eu nu pot să fac asta, nu-i voi dezamăgi și nici nu-i voi face de râs pe membrii AC/DC”, mai explica el.