Viaţa lui Jean Constantin, geniul teatrului de revistă

I s-a spus maestrul comediei. Pentru alţii a fost mereu „Ismail mâncam, cu polonicul dădeam.” Indiferent de titulatură, Jean Constantin a rămas în memoria noastră drept unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români de comedie. Celebritatea i-a adus roluri tot mai multe, atât în filme, cât şi la teatru. Nimic nu l-a convins însă să lase în urmă oraşul vieţii lui, Constanţa.

Jean Constantin, actorul fără studii, dar cu talent cât pentru 100

Născut în 1927 la Techirghiol, în Constanţa, Jean Constantin a avut 8 fraţi, el fiind cel mai mic dintre băieţi. Mama, grecoaică venită cu părinţii de la Salonic, în 1880, avea o voce extrem de frumoasă şi era atrasă de partea artistică. Tatăl, Dumitru Jean, era conductor arhitect şi avea un simţ al umorului deosebit, glumele fiind la ordinea zilei la ei în casă.

La 16 ani Jean Constantin a decis că i-a ajuns cu şcoala şi că vrea să muncească. Îşi dorise să lucreze în port pentru că aşa credea că va putea să se îmbarce pe un vas, dar a ajuns pe şantier. Aici muncea din greu, ca hamal, dar tot aici a pus şi prima cărămidă la drumul pe care avea să-l ia.

Adevărul este că mie, fiind cel mai mic și mai răsfățat dintre frați, nu mi-a plăcut deloc cartea. De-aia, deși tata voia să mă facă arhitect, auzi la el, m-am făcut artist. Înarmaţi doar cu naivitatea şi cu visele celor 16 ani, mai mulţi colegi de liceu ne-am înrolat cu entuziasm în Brigada a 3-a Constanţa, ce urma să plece pe şantierul Bumbeşti-Livezeni.

Era coleg cu Ilarion Ciobanu şi împreună au atras repede atenţia. Au început să facă tot felul de spectacole, iar reacţiile publicului arătau clar că erau făcuţi pentru scenă. În 1952 Jean Constantin a fost însă luat în armată şi a ajuns tocmai la Turnu Severin, la grăniceri.

2 ani mai târziu, scăpat din armată, a ajuns la Bucureşti pentru un festival de amatori, iar acesta a fost momentul care i-a arătat şi mai clar ce are de făcut.

Când m-a auzit Constanţa Crăciun interpretând monologul lui N. Canner, Nu mă bag, a spus: „Legitimaţi-l p-ăla! Dacă nu e artist profesionist, daţi-i premiul I, că merită.” Şi cum abia atunci mi s-au descoperit talentele m-au cooptat în echipa Casei de Cultură a Sindicatelor din Medgidia unde, cu rolul marinarului Tono, din opereta Vânt de libertate, de Dunaevschi, am mai cucerit un loc I pe ţară.

Actoria şi marea, marile sale iubiri

Succesul pe scenă i-a adus promovarea la muncă, dar nu ăsta era ţelul lui. El voia să intre pe scenă şi acolo să rămână. A fost mai întâi la Casa de Cultură, apoi a dat concurs la Teatrul de Stat din Constanţa şi secţia de estradă Fantasio a devenit a doua lui casă. A avut colaborări şi cu Teatrul Constantin Tănase, cu Teatrul Naţional Bucureşti, a jucat în peste 50 de filme, dar Fantasio şi oraşul Constanţa au rămas mereu constantele din viaţa sa.

M-am născut la malul Mării Negre şi de fiecare dată când am plutit pe alte mări, tot la ea mă gândeam. Pentru că marea mea are un anumit ecou, un zumzet şi un urlet ale ei. Este o fiinţă care înseamnă pentru mine totul – viaţă, existenţă, aer.

Anii 70 i-au adus lui Jean Constantin un nou statut, cel de celebritate naţională. Apariţia în celebra serie B(rigada) D(iverse), alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu şi Iurie Darie l-a dus în galeria marilor actori ai României, iar intrarea în pielea turcului Ismail, în Toate pânzele sus i-au adus o imagine ce avea să rămână pentru totdeauna în mentalul colectiv. A devenit un obişnuit al filmelor lui Sergiu Nicolaescu, ultimele pelicule în care a jucat fiind regizate tot de el, Supravieţuitorul şi Poker.

Esenţa gândirii regizorilor era asta: „Am nevoie de o pată de culoare în filmul meu că prea se măcelăresc toţi.” Aşa am ajuns să fac adevărate roluri de compoziţie, precum Parpanghel în Haiducii, vioristul din Explozia, unde am intrat în flăcări de-adevăratelea, Izmail în Toate pânzele sus sau Mitică DKW, din Mastodontul.

Căsătorit de 3 ori de-a lungul vieţii, actorul vorbea mereu cu drag de cele cu care a împărţit câte o bucată de viaţă, în special de Nina, cea care i-a fost alături până la final. Nu a avut copii, dar l-a privit ca pe fiul său pe cântăreţul Ionuţ Galani, băiatul unuia dintre cei mai buni prieteni ai săi. Tot el a fost cel care l-a găsit fără suflare, în casă şi cel care a moştenit unul dintre cele mai dragi lucruri ale lui Jean Constantin, barca sa.

În 2009 şi 2010 actorul a fost internat de mai multe ori din cauza problemelor cardiace. A fost găsit fără suflare pe 26 mai 2010, în apartamentul său din Constanţa şi înmormântat în Cimitirul Central al oraşului pe care l-a iubit cu fiecare por.

Citeşte şi: Viaţa lui Sergiu Nicolaescu, regizorul care a făcut să suspine multe femei şi şi-a găsit marea dragoste abia la 65 de ani – LIFE.ro