Viața lui Joe Cocker, „a big wild party”, presărată cu alcool, droguri, iubiri neîmplinite, dar și cu poate cea mai bună muzică a tuturor timpurilor

Era 22 decembrie 2014 când presa internațională anunța că viața lui Joe Cocker a fost curmată brusc din cauza unei boli devastatoare, cancerul de plămâni. Fanii, mulți dintre ei ajunși deja la vârsta a treia, trăind cu amintirea vie a festivalului de la Woodstock, au încremenit. S-a stins o voce unică.

Joe Cocker a fost un cântăreț englez de rock și blues, ce a cunoscut popularitatea în anii ’60 cu vocea sa zdrobitoare, cu mișcările spasmodice ale corpului pe scenă, dar mai ales cu melodiile sale absolut speciale.

Cover-ul „With a Little Help from My Friends” după originalul lui Beatles, a ajuns numărul 1 în topurile muzicale din UK în 1968 și a înnebunit o generație de hipioți veniți la Woodstock în 1969. Versiunea cântată de Cocker a fost coloana sonoră a popularului serial TV, „The Wonder Years”. Mai târziu, în 1975, un alt cover, de această dată după cântecul lui Billy Preston, „You Are So Beautiful”, a ajuns numărul cinci în topurile din America. De-a lungul anilor, cariera și viața lui Joe Cocker au fost presărate cu tot felul de întâmplări, unele fericite, altele triste, dependențe de droguri și alcool, premii Grammy și o mulțime de recunoașteri în domeniul muzical.

Nu o dată Joe Cocker a spus că ar fi fost pierdut de mult în lumea alcoolului și a drogurilor dacă nu ar fi avut un înger păzitor, pe Pam Baker, cea de-a doua soție a sa.

Viața și copilăria lui Joe Cocker

Joe Cocker s-a născut pe data de 20 mai 1944, în Crookes, Sheffield, South Yorkshire, Marea Britanie. A fost fiul cel mic al unui funcționar public, Harold Cocker. Conform mai multor povești de familie, Cocker și-a primit porecla Joe deoarece îi plăcea foarte tare un joc numit „Cowboy Joe” sau de la un localnic, spălător de geamuri, pe nume Joe.

Încă de mic i-a plăcut muzica, iar o influență majoră în dezvoltarea sa a avut-o muzica lui Ray Charles și a lui Lonnie Donegan. Prima dată a urcat pe scenă pentru a cânta la vârsta de 12 ani, când fratele său mai mare, Victor, l-a invitat să cânte în timpul unei reprezentații locale pe care o avea cu grupul său.

În 1960, împreună cu alți trei prieteni, Cocker și-a făcut prima formație, Cavaliers. Însă viața de muzicieni nu era atât de frumoasă precum și-o imaginaseră ei. Pentru prima reprezentație într-un club de tineret au fost nevoiți să plătească un preț destul de piperat ca să urce pe scenă. După aproape un an s-au despărțit. Joe Cocker a renunțat la școală și s-a angajat ca ucenic la o firmă de instalații de gaz, în paralel urmărind o carieră în muzică.

Cam în aceeași perioadă, se năștea și Jarvis Cocker, tot în Sheffield, care ani mai târziu ajungea un muzician destul de cunoscut. Tot ani mai târziu, tatăl acestuia, fiind prezentator la un radio din Australia, dădea de înțeles că fiul lui, Jarvis era frate cu Joe Cocker, acesta din urmă fiind deja un star rock cunoscut în toată lumea. Nu a trecut mult și zvonurile au fost dezmințite, între cei doi neexistând nici un fel de legătură de rudenie.

Cum începe viața de muzician a lui Joe Cocker?

În 1961, sub numele de scenă Vance Arnold, Cocker își continuă visul de a deveni muzician alături, Vance Arnold ans the Avengers. Numele era o combinație între Vince Everett, personajul lui Elvis Presley din Jailhouse Rock (al cărui nume Cocker l-a înțeles greșit ca fiind Vance) și cântărețul country Eddy Arnold. Formația a cântat în special în pub-urile din Sheffield, melodii celebre semnate de Chick Berry și Ray Charles.

Poate primul pas important al carierei sale l-a făcut în 1963 când a cântat împreună cu trupa în deschiderea concertului Rolling Stones de la Primăria Shetffiels.

În 1964 Joe Cocker a semnat un contract de înregistrare, solo, cu Decca și a lansat primul său single, un cover după originalul lui Beatles, „I’ll Cry Instead” (cu Big Jim Sullivan și Jimmy Page la chitară). În ciuda unei promoții extinse din partea lui Decca, care lăuda rădăcinile tinereții și ale clasei muncitoare, discul a fost un flop, iar contractul său de înregistrare cu Decca a expirat la sfârșitul anului 1964.

După acest episod a renunțat la numele de scenă și a format un nou grup, Joe Cocker’s Big Blues.

Există o singură înregistrare a Big Blues-ului lui Joe Cocker pe un EP dat de The Sheffield College în timpul Săptămânii Rag și numit Rag Goes Mad at the Mojo.

Grease Band (1966 – 19690)

În 1966, după o pauză de un an de la muzică, Cocker a făcut echipă cu Chris Stainton, pe care îl cunoscuse cu câțiva ani înainte, pentru a forma Grease Band. Grease Band a intrat în atenția lui Denny Cordell, producătorul Procol Harum, The Moody Blues și Georgie Fame. Cocker a înregistrat single-ul „Marjorine” fără Grease Band, pentru Cordell, într-un studio din Londra. Apoi s-a mutat la Londra cu Chris Stainton, iar Grease Band a fost dizolvată.

„A fost un băiat adorabil din nord pe care l-am iubit și, asemenea multor oameni, i-am iubit muzica. Am fost extrem de încântat când a decis să facă un cover după „With a Little Help from My Friends” și îmi amintesc când a venit cu producătorul Denny Cordell la studioul nostru și ne-a pus să ascultăm ce au înregistrat. Era ceva uluitor, a transformat total acea melodie într-un imn al sufletului și îi voi rămâne veșnic recunoscător că a făcut asta” povestea Paul McCartney.

Au urmat nenumărate turnee, un album și participarea incredibilă de la Festivalul Woodstock, despre care Cocker a spus: „ a fost ca o eclipsă… a fost o zi foarte specială”. Și imediat după Woodstock, Cocker a lansat al doilea album, „Joe Cocker!”, câteva dintre piese fiind semnate Beatles, după ce Paul McCartney și George Harrison au rămas profund impresionați de vocea lui.

La finalul anilor ’60, începutul anilor ’70, vocea lui Joe Cocker a luat o turnură blues și așa a fost posibil turneul Mad Dogs &Englishmen în 48 de orașe, „a big, wild party”, cum l-au descris unii membri ai formației lui. Cocker a sfârșit într-o depresie și a început să bea excesiv de mult, starea sa fizică și psihică deteriorându-se vizibil.

În 1972, după doi ani în care a stat departe de muzică, Cocker a pornit din nou în turneu, alături de o trupă formată de Chris Stainton, în America și Europa. Însă, în 1972, când ajungeau în Australia, Cocker și alți șase membri ai formației au fost arestați pentru posesie de marijuana. Cu o mulțime de acuzații, Joe a avut 48 de ore pentru a părăsi țara, lucru care a scandalizat teribil publicul și fanii.

La scurt timp după turneul din Australia, Stainton s-a retras din cariera sa muzicală pentru a-și fonda propriul studio de înregistrări. După plecarea prietenului său și înstrăinarea celui care i-a fost producător, Denny Cordell, Cocker s-a scufundat în depresie și a început să consume heroină. În 1973 a renunțat la droguri, însă a continuat să bea foarte mult alcool și să facă muzică.

În 1976 Cocker avea o datorie de 800 de mii de dolari la A&M Records și se lupta cu alcoolismul. A urmat o carieră cu suișuri și coborâșuri, piese noi, albume noi, dar și foarte multe concerte, toate având pata stării sale fizice și psihice degradate.

Viața personală a lui Joe Cocker

În 1963, în viața lui Joe Cocker a intrat Eileen Webster, o tânără originară din Sheffield. Cei doi au avut o relație intermitentă timp de 13 ani, până în 1976 când au decis să se despartă pentru totdeauna.

În 1978, când Joe Cocker trecea poate prin cea mai grea perioadă a vieții sale, umbrită de depresie, alcoolism și multe datorii, s-a mutat la o fermă din Santa Barbara, California, a cărei proprietară era Jane Fonda. Pam Baker, directoarea unei tabere de vară din localitate, dar și o mare fană a lui Cocker, a convins-o pe actriță să-i lase casa lui Joe. Baker a început o relație cu marele muzician, pe 11 octombrie 1987 căsătorindu-se cu el. A fost salvarea pe care viața lui Joe Cocker o aștepta. Femeia a știut să fie alături de el și să-l convingă să aleagă ceea ce era bine pentru el.

Pe 17 septembrie 2014, în timpul concertului de la Madison Square Garden, Joe Cocker „nu se simțea foarte bine”, după cum povestea prietenul său, Billy Joel. Cu toate acestea numele lui era introdus în Rock and Roll Hall of Fame.

Câteva luni mai târziu, pe 22 decembrie 2014, cu puțin înainte de Crăciun, Joe Cocker murea din cauza cancerului de plămâni. Ultimii doi membri în viață ai trupei The Beatles, Paul McCartney și Ringo Star, au fost printre primii care i-au plătit tribut, imediat după ce agentul său, Barrie Marshall a spus: „Cocker a fost, fără îndoială, cel mai mare cântăreț de rock/soul pe care l-a dat vreodată Marea Britanie”