Viața lui Kevin Costner, actorul ce a dansat cu lupii de la Hollywood până a reușit să domine arta cinematografică
Capabil să ofere performanțe admirabile pe platourile de filmare și să lucreze cele mai fine caracteristici ale personajelor sale, Kevin Michael Costner este una dintre figurile rare care reușește să facă față cu brio dublului rol de actor și regizor, într-o concurență acerbă cum este cea de la Hollywood.
Fiind al treilea fiu al lui Bill și Sharon Costner, viața lui Kevin Costner a început în sânul unei familii importante din comunitatea Lynwood, California, pe data de 18 ianuarie 1955.
Kevin Costner și-a petrecut mare parte din copilăria sa asemenea oricărui alt copil din zonă, urmând liceul Villa Park și fiind implicat activ în sporturile ce se predau la școală.
Tatăl său era managerul unei companii importante din zonă, motiv pentru care el era obligat încă de mic să aibă grijă la etichetă și la ceea ce ar fi avut de spus oamenii despre el.
Interesul pentru actorie a apărut abia în anii de facultate când a început să ia lecții de actorie, cinci seri pe săptămână, în cadrul unuia dintre programele Universității de stat din California.
Din acest moment, văzând cât de mult îi place să intre în pielea personajelor, fermecătorul puști Kevin Costner, a început să cocheteze tot mai mult cu ideea de a deveni actor. Nu a avut încă curajul să se aventureze pe platourile de filmare, așa că a ales să lucreze în marketing, tot în domeniul cinematografic, după ce a obținut diploma în administrarea afacerilor și marketing.
Viața lui Kevin Costner și debutul în cinematografie
Fără doar și poate, timiditatea tânărului Costner avea să capete alte proporții, iar el avea să se răzgândească cu privire la cariera lui abia după ce l-a cunoscut pe Richard Burton, într-un avion ce se întorcea din Mexic. Stând de vorbă cu Burton, acesta l-a convins pe Kevin Costner să dea o șansă actoriei ca viitoare profesie în viață.
Din momentul în care a coborât din avion, a realizat că pașii lui trebuie să se îndrepte către Los Angeles, în căutarea unor oportunități mai bune. Multă vreme a obținut doar roluri mărunte, până într-un final când a fost distribuit în filmul „Stacy’s Knights” (1983). Speranțele lui au început să devină realitate când Lawrence Kasdan l-a inclus în lista distribuției pentru „The Big Chill” (1983), alături de staruri deja consacrate precum Tom Berenger, Glenn Close, Jeff Goldblum și William Hurt. Însă norocul nu a ținut mult deoarece, într-o secundă, Kasdan a decis să-i șteargă scena la montaj. Din fericire, marele regizor i-a oferit o nouă oportunitate mai târziu, în următorul său film, „Silverado” (1985), lucru ce s-a dovedit de bun augur și a făcut ca numele lui Kevin Costner să iasă la suprafață.
Astfel a urmat o serie de filme cu mare succes de box office, printre care „The Untouchables” (1987), „No Way Out” (1987), „Bull Durham” (1988) și „Field of dreams” (1989).
Cu o carieră promițătoare în față, cu o popularitate în creștere, dar totuși cu puțină experiență cinematografică, Kevin Costner a decis să facă o cotitură în viața sa și a ales să-și încerce mâna ca regizor și producător de film cu „Dances with Wolves” (1990), după romanul scris de prietenul său, Michael Blake.
În ciuda experienței, în mod miraculos, filmul a avut încasări de peste 420 de milioane de dolari în întreaga lume și un val uriaș de ovații atât din partea publicului, cât și a criticilor de film. Următorii doi ani, filmul s-a bucurat de un succes extraordinar, inclusiv șapte premii Oscar, unul pentru cel mai bun regizor, și unul pentru cel mai bun film al anului 1991.
Trecând la următoarele proiecte, „Robin Hood: Prince of Thieves” (1991) și „The Bodyguard” (1992), Kevin Costner și-a solidificat în mod minunat existența la Hollywood, atât ca actor respectat, cât și ca producător, când ambele filme au obținut peste 120 de milioane de dolari pe plan intern. În încercarea de a repeta succesul lui „Dances with Wolves”, Costner a cheltuit 175 de milioane de dolari pentru epicul SF „Waterworld” care nu a corespuns nici pe departe așteptărilor.
Deși Kevin Costner a lansat mai târziu „Tin Cup” (1996) care i-a adus o nominalizare la Globurile de aur, nu a reușit să mai strălucească o lungă perioadă de timp, aproape cinci ani de zile. Între 1997 și 2002, majoritatea filmelor sale au fost slabe și nu au adus nici o satisfacție fanilor și criticilor de film, dar mai ales nu au mai avut succes comercial. Dragonfly, de exemplu a fost o pierdere de aproximativ 60 de milioane de dolari.
Încercând să readucă lumina stelei sale ce stătea să pălească, Kevin Cosner și-a concentrat energia și abilitățile de a face un alt western occidental, intitulat „Open Range” (2003), iar acest efort a fost destul de reușit atunci când a obținut un rezultat moderat în timpul rulării sale în cinematografe. Următoarele două decenii a reușit totuși să trăiască din „The Upside of Anger” (2005), „Rumor Has It” (2005”, „The Tortilla Curtain” (2006” și „The Guardian” (2006).
Viața personală a lui Kevin Costner
În ceea ce privește viața personală a lui Kevin Costner, e de menționat faptul că s-a căsătorit prima dată cu fosta lui iubită din liceu, Cindy Silva, în 1978, iubire ce i-a adus trei copii: Annie, Lily și Joe.
Pentru că prima iubire s-a destrămat în 1994, Kevin Cosner i-a oferit inima lui Bridget Rooney, care i-a dăruit un fiu, Liam. Însă dragostea desăvârșită a apărut abia în 2004, când s-a căsătorit cu Christine Baumgartner cu care are azi un fiu în vârstă de 13 ani, Cayden Wyatt Costner.