Viața lui Lev Tolstoi. De la copilăria umbrită de moartea tuturor celor dragi, la scrierea celor mai mari capodopere literare și până la crearea unei dogmatici religioase ce avea să-l facă pe Gandhi discipolul său

Viața lui Lev Tolstoi a fost probabil cea mai urmărită de pasionații de literatură din toate timpurile, din moment ce este unul dintre geniile literaturii rusești ce a lăsat moștenire câteva capodopere a căror valoare este inestimabilă.

Tolstoi este faimos pentru două dintre operele sale, Război și Pace (scrisă între anii 1865 și 1869 și Anna Karenina (scrisă între anii 1875 și 1877), capodopere ce au rămas până azi două dintre cele mai bine scrise romane ale tuturor timpurilor. Război și Pace în mod special este o operă ce pare să definească stilul literaturii clasice în general, și pe cel al literaturii rusești, în particular. Dintre scrierile scurte ale lui Tolstoi, Moartea lui Ivan Ilyich este clasificată ca unul dintre cele mai bune exemple de nuvelă scrisă.

În ultimii 30 de ani de viață Lev Tolstoi a obținut și renumele mondial ca profesor moral și religios. Doctrina sa despre a nu opune rezistență la rău a avut o influență importantă asupra lui Gandhi. Deși ideile religioase ale lui Lev Tolstoi nu mai impun respectul pe care l-au făcut odată, interesul pentru viața și personalitatea sa a crescut de-a lungul anilor.

Viața și copilăria lui Lev Tolstoi. Umbra morții i-a acoperit sufletul după pierderea celor dragi

Fiu al unor aristocrați proeminenți, Tolstoi s-a născut la moșia familiei, la aproximativ 210 kilometri sud de Moscova, unde urma să trăiască cea mai bună parte a vieții sale și să-și scrie cele mai importante lucrări.

Mama sa, Mariya Nikolayevna, născută prințesa Volkonskaya, a murit înainte ca fiul ei să împlinească vârsta de doi ani, iar tatăl său Nikolay Ilich, Graf (contele) Tolstoi, a urmat-o în 1837. Bunica sa a murit 11 luni mai târziu, iar apoi următorul său tutore, mătușa sa Aleksandra, în 1841. Tolstoi și cei patru frați ai săi au fost apoi transferați în grija unei alte mătuși din Kazan, în vestul Rusiei. Tolstoi și-a amintit de o verișoară care locuia la Yasnaya Polyana, Tatyana Aleksandrovna Yergolskaya („Mătușa Toinette”, așa cum o numea el), ca fiind cea care a avut cea mai mare influență asupra copilăriei sale, iar mai târziu, ca tânăr nuvelist a transcris câteva dintre cele mai emoționante scrisori ale sale pentru ea. În ciuda prezenței constante a morții, Tolstoi și-a amintit copilăria în termeni idilici. Prima sa lucrare publicată, Detstvo (1852; Copilărie), a fost o relatare fictivă și nostalgică a primilor săi ani.

Educat acasă de tutori, Tolstoi s-a înscris la Universitatea din Kazan în 1844, ca student la secția de limbi orientale. Slabele sale performanțe academice l-au forțat în curând să se transfere la facultatea de drept, mai puțin solicitantă, unde a scris o comparație între The Spirit of Laws a filozofului politic francez Montesquieu și nakaz-ul Catherinei cea Mare (instrucțiuni pentru un cod de lege). Interesat de literatură și etică, el a fost atras de operele romancierilor englezi Laurence Sterne și Charles Dickens și, mai ales, de scrierile filosofului francez Jean-Jacques Rousseau; în locul unei cruci, purta un medalion cu un portret al lui Rousseau. Dar și-a petrecut cea mai mare parte a timpului încercând să fie comme il faut (corect din punct de vedere social), să bea, să joace jocuri de noroc și să se angajeze în alte activități desfrânate.

Viața lui Lev Tolstoi – copilul talentat, fără diplomă de studii ce-și pierde viața în desfrâu

După ce a părăsit universitatea în 1847 fără licență, Tolstoi s-a întors la Yasnaya Polyana, unde a planificat să se educe, să-și gestioneze moșia și să îmbunătățească lotul iobagilor săi.

În ciuda hotărârilor dese de a-și schimba căile, el și-a continuat viața liberă în timpul șederilor în Tula, Moscova și Sankt Petersburg. În 1851 s-a alăturat fratelui său mai mare Nikolay, ofițer al armatei, în Caucaz și apoi a intrat el în războaie. A luat parte la campanii împotriva popoarelor native și, la scurt timp, la Războiul Crimeii (1853–56).

În 1847 Tolstoi a început să țină un jurnal, care a devenit laboratorul său pentru experimentele de auto-analiză și, mai târziu, pentru ficțiunea sa. Cu unele întreruperi, Tolstoi și-a păstrat jurnalele de-a lungul vieții, iar acestea arată unul dintre cei mai bogați în idei scriitori ce au trăit vreodată.

Reflectând viața pe care o ducea, primul său jurnal începe prin a-i mărturisi că este posibil să fi contractat o boală venerică. Primele jurnale înregistrează o fascinație pentru elaborarea regulilor, deoarece Tolstoi a compus reguli pentru diverse aspecte ale comportamentului social și moral. Sunt înregistrate de asemenea, eșecul repetat al scriitorului de a respecta aceste reguli, încercările sale de a formula altele noi și actele sale frecvente de auto pedepsire. Credința ulterioară a lui Tolstoi că viața este prea complexă și dezordonată pentru a se conforma regulilor sau sistemelor filozofice poate derivă din aceste încercări inutile de autoreglare.

Viața lui Lev Tolstoi și primele scrieri publicate

Ascunzându-și identitatea, Tolstoi a trimis Copilăria pentru publicare în Sovremennik („Contemporanul”), un jurnal proeminent editat de poetul Nikolay Nekrasov. Nekrasov s-a entuziasmat, iar lucrarea publicată sub pseudonim a fost lăudată pe scară largă.

În următorii câțiva ani Tolstoi a publicat o serie de povești bazate pe experiențele sale din Caucaz, inclusiv „Nabeg” (1853; „Raidul”) și cele trei schițe ale sale despre asediul Sevastopolului în timpul războiului din Crimeea: „Sevastopol v dekabre mesyatse ”(„ Sevastopol în decembrie ”),„ Sevastopol v mai ”(„ Sevastopol în mai ”) și„ Sevastopol v avguste 1855 goda ”(„ Sevastopol în august ”); toate publicate între 1855 și 1856.

Cititorii au remarcat de atunci capacitatea lui Tolstoi de a face un astfel de „limbaj absolut”, care de obicei distruge ficțiunea realistă, eficientă din punct de vedere estetic.

După războiul din Crimeea, Tolstoi a demisionat din armată și a fost la început salutat de lumea literară din Sankt Petersburg. Însă vanitatea lui înțepătoare, refuzul său de a se alătura oricărei tabere intelectuale și insistența asupra independenței sale complete i-au adus în curând dezgustul intelectualității radicale.

El avea să rămână de-a lungul vieții sale un „arhaist”, opus tendințelor intelectuale predominante. În 1857, Tolstoi a călătorit la Paris și s-a întors după ce și-a jucat banii la pariuri.

După întoarcerea sa în Rusia, a decis că vocația sa reală este pedagogia, așa că a organizat o școală pentru copiii țăranilor de pe moșia sa.

Viața lui Lev Tolstoi – de la iubirea pentru familie, la Război și Pace

Tolstoi s-a căsătorit cu Sonya Andreyevna Bers, fiica unui renumit medic din Moscova, în 1862 și în curând a început să depună toată energia în această relație pentru compoziția lucrării Război și Pace. Tolstoi și soția sa au avut 13 copii, dintre care 10 au supraviețuit copilăriei.

Lucrările lui Tolstoi de la sfârșitul anilor 1850 și începutul anilor 1860 au experimentat noi forme de exprimare a preocupărilor sale morale și filosofice.

Viața lui Tolstoi și perioada marilor creații (1863 – 1877)

Cu o căsătorie fericită și legat de soția și familia sa la Yasnaya Polyana, Tolstoi a atins apogeul puterilor sale creative. El a consacrat anii rămași din anii 1860 scrierii lucrării Război și pace.

Apoi, după un interludiu în timpul căruia s-a gândit să scrie un roman despre Petru cel Mare și s-a întors pentru scurt timp la pedagogie (scoțând o serie de manuale care erau utilizate pe scară largă), Tolstoi și-a scris celălalt mare roman, Anna Karenina. Aceste două lucrări împărtășesc o viziune a experienței umane înrădăcinate într-o apreciere a vieții de zi cu zi și a virtuților prozaice.

Viața lui Lev Tolstoi: Excomunicarea și credințele religioase

La finalizarea romanului Anna Karenina, Tolstoi a căzut într-o profundă stare de disperare existențială, pe care o descrie în Ispoved (1884; Mărturisirea mea). Toată activitatea părea complet lipsită de sens în fața morții, iar Tolstoi, impresionat de credința oamenilor de rând, s-a orientat spre religie.

Atras la început de biserica ortodoxă rusă în care se născuse, el a decis rapid că aceasta, precum și toate celelalte biserici creștine, erau instituții corupte care falsificaseră adevăratul creștinism.

După ce a descoperit ceea ce el credea a fi mesajul lui Hristos și după ce și-a depășit teama paralizantă de moarte, Tolstoi și-a dedicat restul vieții dezvoltării și propagării noii sale credințe. A fost excomunicat de la biserica ortodoxă rusă în 1901.

El a respins Vechiul Testament și o mare parte din Noul, motiv pentru care, după ce a studiat greaca, a compus propria sa versiune „corectată” a Evangheliilor. Pentru Tolstoi, „omul Iisus”, așa cum îl numea el, nu era fiul lui Dumnezeu, ci doar un om înțelept care ajunsese la o adevărată relatare a vieții. Respingerea de către Tolstoi a ritualului religios contrastează semnificativ cu atitudinea sa din Anna Karenina, unde religia este privită ca o chestiune nu de dogmă, ci de formare tradițională a vieții de zi cu zi.

Afirmat pozitiv, creștinismul din ultimele decenii ale lui Tolstoi a subliniat cinci principii: să nu fii supărat, să nu poftești, să nu depui jurământuri, să nu te împotrivești răului și să-ți iubești dușmanii. Nonrezistența la rău, doctrina care l-a inspirat pe Gandhi, nu însemna că răul trebuie acceptat, ci doar că nu poate fi combătut cu mijloace rele, în special cu violența.

Astfel, Tolstoi a devenit pacifist. Deoarece guvernele se bazează pe amenințarea violenței pentru a-și aplica legile, Tolstoi a devenit și un fel de anarhist. El le-a impus adepților săi nu numai să refuze serviciul militar, ci și să se abțină de la vot sau de la recurs la instanțe. Prin urmare, el a trebuit să treacă printr-un conflict interior considerabil când a venit timpul să-și facă testamentul sau să folosească redevențe garantate prin drepturi de autor chiar și pentru lucrări bune. În general, se poate spune că Tolstoi știa bine că nu a reușit să trăiască conform învățăturilor sale.

Soția sa, deja îngrijorată de relațiile lor tensionate, a obiectat. În apărarea ideilor sale cele mai extreme, Tolstoi a comparat creștinismul cu o lampă care nu este staționară, dar este purtată de oameni; luminează tărâmuri morale mereu noi și dezvăluie idealuri din ce în ce mai înalte pe măsură ce omenirea progresează spiritual.

Ultimii ani din viața lui Lev Tolstoi

Cu excepția fiicei sale, Aleksandra, pe care a și numit-o moștenitoarea sa, familia lui Tolstoi a rămas departe de el sau ostilă învățăturilor sale. Soția sa s-a supărat în special din cauza prezenței constante a discipolilor, conduși de dogmaticul V.G. Chertkov, la Yasnaya Polyana. Viața lor odată fericită se transformase într-una dintre cele mai faimoase căsătorii proaste din istoria literară.
Chinuit de situația sa internă și de contradicția dintre viața sa și principiile sale, în 1910 Tolstoi a scăpat în cele din urmă incognito de la Yasnaya Polyana, însoțit de Aleksandra și medicul său.

În ciuda dorinței sale de intimitate, presa internațională a reușit în curând să relateze despre acțiunile sale. În câteva zile, a contractat pneumonie și a murit de insuficiență cardiacă la gara din Astapovo.

Spre deosebire de alți scriitori psihologici, cum ar fi Dostoievski, care s-a specializat în procesele inconștiente, Tolstoi a descris viața mentală conștientă cu o stăpânire fără egal.

Oscilând între scepticism și dogmatism, Tolstoi a explorat cele mai diverse abordări ale experienței umane. Mai presus de toate, cele mai mari lucrări ale sale, Război și pace și Anna Karenina, rezistă ca vârf al ficțiunii realiste.