Liviu Rebreanu a fost un romancier, dramaturg și academician român, membru titular al Academiei Române și unul dintre cei mai mari scriitori români din secolul al XX-lea. În tradiția critică românească numele lui Liviu Rebreanu se traduce prin întemeietorul romanului modern în literatura română. Viața lui a fost plină de sacrificii și momente grele și s-a încheiat brusc, la o vârstă la care mai avea multe de spus. Iată câteva dintre cele mai importante aspecte legate de cel ce stă în spatele romanelor celebre Ion și Răscoala.
Cele mai frumoase zile din viața lui Liviu Rebreanu
Marele scriitor Liviu Rebreanu s-a născut la data de 27 noiembrie 1885 într-un sat din județul Bistrița-Năsăud. A avut 13 frați, el fiind cel mai mare dintre copiii familiei Rebreanu. Tatăl său era învățător, iar mama sa era pasionată de teatru. În 1889, Liviu Rebreanu s-a mutat cu familia în comuna Maieru, pe valea Someșului Mare, unde scriitorul de mai târziu avea să spună că a trăit cele mai frumoase zile din viața sa: În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai fericite zile ale vieții mele. Până ce, când să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu.
Cum a început să scrie
După școala primară, Liviu Rebreanu a urmat două clase la Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud, în limba română (1895), iar doi ani mai târziu s-a transferat la școala de băieți din Bistrița care astăzi îi poartă numele. În 1900 a început să urmeze Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron, iar la sfârșitului anului I a obținut calificativul „eminent”. Primele sale scrieri au fost în Limba maghiară, apoi în Limba română și au avut în prim-plan amintiri din copilăria petrecută în comuna Maieru.
Liviu Rebreanu: forțat să plece din armată & debutul în presa românească
În toamna anului 1906, Liviu Rebreanu a fost repartizat ca sublocotenent în armata austro-ungară, unde, pe lângă îndeletniciri specifice a avut numeroase preocupări literare. Doi ani mai târziu a fost forțat să demisioneze din armată și a debutat în presa românească la Sibiu, în revista Luceafărul, cu nuvela Ofilire, povestirea Codrea și nuvela Răfuiala. În 1910, Rebreanu a debutat în capitala țării, în revista Convorbiri critice a apărut nuvela Volbura dragostei (Cântecul iubirii). În București a fost angajat la publicația Ordinea, apoi a fost secretar de redacție la Falanga literară și artistică și la Convorbiri critice.
Cele mai cunoscute opere ale sale
Liviu Rebreanu a scris nuvele, romane sociale, romane psihologice, romane polițiste și teatru. Dintre cele mai cunoscute opere ale sale amintim romanele Ion, Răscoala și Pădurea spânzuraților, incluse în programa pentru bacalaureat. Cea mai cunoscută nuvelă a lui Liviu Rebreanu este Ițic Ștrul Dezertor. În romanele sale, acțiunea se petrecea în satul transilvănean și aducea în prim-plan problematica țărănească – preocupări, frământări, deziluzii, tragedii. Liviu Rebreanu a scris și romane polițiste, un exemplu în acest sens fiind opera Amândoi din 1940. Multe dintre operele sale au fost transformate, peste ani, în scenarii de film. Liviu Rebreanu a fost președintele Societății Scriitorilor Români și membru al Academiei Române din 1934. În 1941 a fost numit din nou director al Teatrului Național și director al cotidianului Viața.
Închis la Văcărești și Gyula
În luna februarie a anului 1910, Liviu Rebreanu care lucra ca funcționar la primăria din Vărarea, a fost arestat și deținut la Văcărești, după care la Gyula unde își continuă activitatea publicistică. După șase luni de sentință, Liviu Rebreanu este eliberat din închisoare și se angajează ca ajutor de notar în Măgura Ilvei și apoi în Nimigea.
Liviu Rebreanu și teatrul
Marele scriitor s-a remarcat și în lumea teatrului. A colaborat cu Emil Gârleanu care era directorul Teatrului Național din Craiova. A întocmit repertoriul pentru reclamele publicitare, a tradus numeroase piese și a ajutat la pregătirea revistei bilunare Teatrul. Grație acestor preocupări și a activității sale din cadrul Teatrului Național Craiova, Liviu Rebreanu a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină soție – actrița Ștefania Rădulescu.
Mariajul și problemele cu banii
Liviu Rebreanu și soția sa, Ștefania Rădulescu – Fanny, s-au cunoscut pe vremea când el lucra ca secretar la Teatrul Național din Craiova. Ea avea 26 de ani și un copil de 3 ani dintr-o căsnicie anterioară. Atât de mult a iubit-o Rebreanu încât i-a recunoscut copilul făcut cu un alt bărbat. Cei doi s-au căsătorit în 1912, iar gestul făcut față de copilul Ștefaniei a fost taxat de către familia scriitorului. Rebreanu și-a mărturisit dragostea pentru soția sa în volumul Mărturisire. Iată ce spunea romancierul: ”Te iubesc pentru că mă iubeşti: acesta este un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc; aici începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice: te iubesc pentru că eşti oacheşă; nici: te iubesc pentru că eşti bună. Omul îndrăgostit zice: te iubesc cu toate că eşti oacheşă, cu toate că eşti bună şi te-aş iubi chiar dacă ai fi blondă sau dacă ai fi rea”. Anul 1910 a fost unul plin de încercări financiare pentru marele scriitor: Am sosit cu 300 de lei în buzunar… Și aici… aici… aici începe un capitol întunecat al vieții mele, o epocă grea, de luptă dârză cu mizeria și pasiunea de scriitor. Concedierea soției sale de la Teatrul Național din Craiova a fost o lovitură grea pentru Rebreanu. Acesta s-a văzut nevoit să se mute cu familia sa în București unde a dat de mai mult greu. „Neavând la cine apela la Craiova, sunt nevoit să mă dedau la cerșetorie și, cum n-am la altcineva aici afară de tine, sunt nevoit să mă cerșetoresc la tine, cu toate că mi-e nespus de penibil”, sunt cuvintele lui Liviu Rebreanu adresate lui Constantin Șaban-Făgețel.
Liviu Rebreanu și-a prevestit sfârșitul
Liviu Rebreanu s-a stins din viață la 1 septembrie 1944, la vârsta de 59 de ani. Cu câteva luni înainte de moarte, scriitorul – grav bolnav, s-a retras în satul Valea Mare din județul Argeș. O boală de plămâni a fost cea care l-a îngenunchiat pe marele scriitor, conștient că sfârșitul este aproape: „Perspective puține de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi și bronșita cronică.”, nota Rebreanu în Jurnal.
Sursa foto: Pinterest
Pe aceeași temă
Citește mai multe
