Viaţa lui Mads Mikkelsen, actorul danez ajuns star la Hollywood după ce a renunţat la cariera de dansator profesionist
Poate că încă nu ştie toată lumea să-i pronunţe corect numele, dar Mads Mikkelsen este un nume, fără doar şi poate, la Hollywood. Deşi şi-a început cariera la o vârstă neobişnuită pentru mulţi dintre actorii care au cunoscut celebritatea, danezul s-a făcut destul de rapid remarcat şi a devenit preferatul regizorilor, îndeosebi pentru a întruchipa personaje malefice, dar complexe. A convins din nou cu cea mai recentă apariţie a sa, în Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore, unde a intrat în pielea maleficului Gellert Grindelwald după ce Johnny Depp a fost concediat.
Mads Mikkelsen, drumul de la balet la actorie
Mads Mikkelsen s-a născut în 1965, la Copenhaga şi de mic copil a mers la gimnastică. Visa să devină atlet profesionist, dar s-a apucat până la urmă să studieze dansul. A fost acceptat la Balletakademien din Goteburg, Suedia, unde a învăţat nu doar balet, ci şi să vorbească fluent în suedeză. Ştie să vorbească şi franceză, germană, un pic de rusă şi un pic de spaniolă şi este fluent în engleză, pe aceasta din urmă învăţând-o urmărind sketch-urile umoristice Monty Phyton.
Şi-a început cariera de dansator profesionist la mijlocul anilor `80 şi asta a făcut mai bine de 10 ani.
A realizat însă că nu era chiar ce-şi dorea de la viaţă, aşa că la 31 de ani s-a înscris la Arthus Theatre School, ca să ia lecţii de actorie. Povestea într-un interviu că era cu mult mai îndrăgostit de drama din dans decât de dansul în sine. Cu doar câţiva ani în urmă fratele său, Lars Mikkelsen (îl recunoşti drept Viktor Petrov, preşedintele Rusiei în serialul House of Cards) făcuse şi el o schimbare de carieră asemănătoare. După ce a fost în armata Danemarcei şi a studiat Biologia s-a mutat la Teatru.
Dansul m-a ajutat în ceea ce priveşte prezenţa mea atunci când sunt într-o cameră – cât de greu sau de uşor este un personaj, încet sau rapid – dar rareori mă gândesc la lucrul ăsta. Gimnastica, în schimb, este evident că îmi este de folos ori de câte ori am de făcut cascadorii.
Şi-a făcut debutul în actorie în acelaşi an în care a început şi studiile, iar primul său rol a fost acela al unui dealer de droguri în Pusher. A primit apoi roluri diverse în comedii, drame şi filme cu gangsteri, toate realizate în Danemarca. Ofertele au început să fie tot mai multe, la fel ca şi premiile pe care le câştiga sau la care era nominalizat. În doar câţiva ani de la primul său rol Mads Mikkelsen era deja o vedetă naţională, iar în 2004 a fost remarcat şi de publicul internaţional, odată cu apariţia sa în rolul lui Tristan în King Arthur.
Rolurile negative, reprezentative pentru băiatul bun din Danemarca
În 2006 trecea de la a fi remarcat la succes mondial după ce intra în rolul lui Le Chiffre în cel de-al 21-lea film din seria James Bond, Casino Royale. Mikkelsen mărturisea apoi că a luat castingul atât de uşor încât şi Daniel Craig l-a întrebat dacă a întreţinut relaţii intime cu cineva din staff ca să primească rolul. Criticii se întreceau în laude la adresa sa, iar premiile continuau să vină pentru mai toate rolurile pe care le juca. Care îi este secretul?
Încerc să fac ca fiecare scenă pe care o joc să fie cea mai importantă scenă pe care am avut-o vreodată.
Iar rolurile de personaje negative s-au lipit de el ca marca de scrisoare. Ce-i drept, pe toate le-a jucat remarcabil, aşa că regizorii merg la sigur cu el.
Când i s-a oferit rolul lui Hannibal Lecter din serialul Hannibal difuzat de NBC în primă fază a vrut să-l refuze. Considera că Anthony Hopkins l-a întruchipat perfect. Tocmai de aceea însă a acceptat, era o provocare prea mare ca să o ignore. Iar serialul a devenit un succes la nivel mondial.
N-a dat înapoi nici când i s-a oferit rolul lui Kaecilius în Doctor Strange şi bine a făcut. Criticii l-au ridicat în slăvi şi au considerat că personajul său merita să primească mai mult spaţiu în film.
În noiembrie 2020 a recunoscut că este în negocieri să preia rolul lui Gellert Grindelwald din Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore după ce Johnny Depp, cel care îl interpretase pe Grindelwald în primele 2 filme din franciză, a fost concediat din cauza procesului cu fosta soţie, Amber Heard. Toţi cei care l-au văzut vreodată pe Johnny Depp jucând ar fi fugit mâncând pământul de o asemenea ofertă. Pare ireal să te aştepţi ca măcar să te apropii de performanţele lui. Nu şi dacă vorbim de Mads Mikkelsen. Am stabilit deja că îi plac provocările şi a reuşit şi de data aceasta. A fost ca şi cum rolul a fost al lui încă de la bun început.
Familist convins, votat constant printre cei mai sexy bărbaţi din lume
Odată cu creşterea ofertelor pentru roluri negative actorul danez devenea tot mai popular şi în topurile celor mai sexy bărbaţi din lume. Întrebat de apariţiile frecvente în aceste clasamente actorul a mărturisit că preferă să fie catalogat drept cel mai sexy bărbat din Danemarca decât cel mai urât. Firesc, nu?
Cu toate astea, nici celebritatea, nici popularitatea nu l-au scos de pe traseul său în ceea ce priveşte viaţa personală. Şi-a cunoscut soţia, pe coregrafa Hanne Jacobsen, în 1987, pe când era dansator. S-au căsătorit după 13 ani de relaţie şi după ce aveau deja cei 2 copii, Viola şi Carl.
Iar dacă ei i-au pus cariera pe primul plan, l-au sprijinit şi au mers cu el acolo unde îl duceau filmările, la rândul său el le-a rămas mereu aproape, fără să fie vreo clipă atras de mirajul de la Hollywood.