Viața lui Marcel Proust și 10 lucruri interesante despre unul dintre cei mai citiți scriitori din istorie

Marcel Proust este unul dintre cei mai renumiți scriitori francezi ai secolului al XIX-lea, iar viața lui s-a desfășurat în jurul cuvintelor așternute maiestuos pe o foaie de hârtie.

Acest om a iubit cu adevărat să scrie, motiv pentru care este autorul celui mai lung roman publicat vreodată. Majoritatea, dacă nu toate operele lui sunt pe jumătate autobiografice și ating atât viața de adult cât și copilăria lui Marcel Proust.

Operele lui Marcel Proust au inspirat nenumărați autori și chiar există o expresie în Franța care își are originea în capodoperele sale. Viața lui Marcel Proust a fost una extrem de interesantă și din scrierile sale reies o serie de fapte fascinante despre el. Iată 10 dintre cele mai interesante 10 fapte din viața lui Marcel Proust.

Marcel Proust s-a născut în timpul unei perioade foarte tumultoase din istoria Franței

Marcel Proust s-a născut în 1871, în zona celui de-al 16-lea arondisment al Parisului, numit Auteuil. Această zonă este cunoscută ca fiind una dintre cele mai scumpe din oraș și multe familii bogate au trăit și încă mai trăiesc aici. Tatăl lui Proust a fost patolog, ceea ce înseamnă că studia cauza bolilor, iar mama sa era cunoscută pentru interesul pe care îl afișa pentru citit și scris. Chiar ea a fost cea care l-a ajutat pe Proust să traducă lucrările autorului britanic, John Ruskin.

Proust s-a născut la finalul războiului franco-prusac și era doar un bebeluș în timpul răscoalei din Paris, din anul 1971. Multe dintre scrierile sale reflectă schimbările masive care au apărut în Franța, în acea perioadă. În mod notabil, Proust reflectează la declinul elitei societății și la ridicarea clasei de mijloc.

Marcel Proust este cel mai bine cunoscut pentru romanul său în șapte volume „În căutarea timpului pierdut”

În 1909, Proust a început să lucreze la ceea ce avea să devină capodopera sa. „A la recherche du temps perdu” (În căutarea timpului pierdut) este un roman în șapte volume la care Proust a lucrat 13 ani pentru a-l termina.

Romanul urmărește reflecțiile autorului asupra copilăriei și a vieții sale de adult în Parisul secolelor al XIX-lea și al XX-lea. Este considerat capodopera lui Proust și a fost tradus în zeci de limbi.

Romanul atinge teme precum pierderea timpului, lipsa de înțeles, amintirile și schimbările sociale petrecute în Franța, în perioada respectivă. Romanul a fost publicat în Franța între 1912 și 1927. De la publicare și până azi, acest roman a primit o mulțime de critici pozitive și a inspirat o serie de autori precum Virginia Woolf sau Vladimir Nabokov.

Marcel Proust a scris cel mai mare roman care a fost vreodată publicat

„În căutarea timpului pierdut” are 3200 de pagini (uneori și 4000, în funcție de editura care l-a publicat) și conține peste 1,2 milioane de cuvinte. Lungimea lui îți poate da o senzație de intimidare dacă vrei să te apuci să-l citești. Proust a lucrat la acest roman între anii 1909 și 1922 și este bine cunoscut faptul că a editat și adăugat noi materiale de-a lungul timpului.

Și-a asumat faptul că a știut structura romanului încă de la începutul scrierii, însă acest lucru nu l-a oprit din a se întoarce și a reedita.

Ultimele trei volume sunt considerate în mod general neterminate deoarece Proust a murit între timp și nu a mai apucat să recitească și să reediteze. Fratele său, Robert, a fost cel care a supravegheat publicarea acestor volume după moartea lui Proust.

Marcel Proust a scris cea mai lungă frază care s-a publicat vreodată

Pe lângă faptul că a scris cel mai lung roman ce s-a publicat vreodată, Proust a scris și cea mai lungă frază care s-a tipărit vreodată, aceasta din urmă apărând, evident, în lucrarea sa, „În căutarea timpului pierdut”. Fraza are 847 de cuvinte!

Capodopera lui Marcel Proust a fost refuzată inițial de câteva edituri

Când Proust s-a gândit să publice primul volum din „În căutarea timpului pierdut”, câteva edituri mari din Paris l-au refuzat. Faimosului scriitor Andre Gide, i s-a oferit manuscrisul, în speranța că va face presiuni asupra revistei literare „Nouvelle Revue Francaise” să-l publice. Și Gide l-a respins. Mai târziu, Gide a venit la Proust să-i ceară scuze, spunând că aceea a fost cea mai mare greșeală din cariera lui.

Simțindu-se descurajat, Proust a decis să publice cartea pe cheltuiala proprie. Editura Grasset a fost de acord să publice primul volum, numai dacă Proust suporta toate cheltuielile. „Swann”, primul volum al romanului său, a văzut lumina tiparului în 1913 și a fost întâmpinat numai cu critici pozitive. După succesul primului volum, editura Gallimard (cea care publica și revista literară „Nouvelle Revue Francaise”), s-a oferit să publice și restul volumelor. Acum a fost rândul lui Proust să refuze, alegând să rămână alături de Grasset.

Expresia franțuzească „La madeleine de Proust” a fost inspirată de însuși Marcel Proust

Expresia franțuzească „La madeleine de Proust” face referire la o secțiune din volumul „Swann”. Capitolul descrie un moment în care mama naratorului îl servește cu madeleine și ceai. Proust descrie acel moment în mare detaliu, iar naratorului îi amintește de o perioadă în care mama i-a oferit lui, copil fiind, aceeași gustare.

În carte naratorul este copleșit de emoțiile și amintirile ce-i revin atunci când mănâncă madeleine. Este doar unul din multele momente care apar în „În căutarea timpului pierdut”, momente ce examinează amintirile și efectele pe care acestea le pot avea asupra vieții unei persoane.

Expresia se folosește azi uzual atunci când vrei să descrii ceva care inevitabil îți amintește de ceva din copilărie.

Marcel Proust a mai scris și alte romane și nuvele

Proust este autorul cel mai cunoscut pentru „În căutarea timpului pierdut”, însă acest roman nu a fost singura lui operă pe care a scris-o. Când era elev, a publicat articole în diferite reviste literare și a contribuit și la realizarea rubricii dedicate societății din ziarul „Le Mensuel”.

El a pus umărul la fondarea unei reviste de recenzii literare numită Le Banquet, în care a publicat mai multe piese.

În 1886 Proust a publicat o colecție de poezie și proză, numită Ses Plaisirs et les jours. Cartea avea o introducere semnată de Anatole France, un bine cunoscut romancier al vremii și era ilustrată de Madeleine Lemaire, o faimoasă pictoriță franceză.

În același an, Proust a început să lucreze la un roman ce s-a numit Jean Santeuil, dar care a fost publicat după moartea sa, în 1952. Acest roman este considerat neterminat deoarece Proust a renunțat să mai lucreze la el în 1899. Criticii spun că este presărat cu exemple ale acelorași teme care pot fi găsite și în „În căutarea timpului pierdut”, deși nu sunt la fel de bine dezvoltate ca în capodopera sa.

Marcel Proust suferea de astm

Am spus deja că tatăl lui Marcel Proust era patolog. În mod destul de bizar, propriul fiu suferea de o boală ale cărei cauze el nu le putea explica. La sfârșitul secolului al XIX-lea, medicii nu știau care e cauza astmului.

Astmul de care suferea Marcel Proust a avut un efect de lungă durată asupra vieții lui. A avut prima criză serioasă la vârsta de doar 9 ani și de atunci încolo a fost considerat un copil bolnăvicios. Deși era foarte bun la învățătură, Proust era mai tot timpul bolnav.

După ce mama lui Proust a murit în anul 1905, starea lui de sănătate a continuat să se înrăutățească. Din cauza bolilor sale, se știa despre el că doarme aproape toată ziua și că stă treaz noaptea, scriind în pat. Ultimii trei ani de viață și i-a petrecut la pat.

Marcel Proust era gay

Marcel Proust nu a făcut niciodată oficial faptul că era gay, însă acest lucru este de înțeles având în vedere presiunea timpurilor în care trăia asupra heterosexualilor. În ciuda faptului că nu a recunoscut niciodată, familia și prietenii lui erau conștienți de preferințele sale sexuale. În plus, există foarte multe referințe la homosexualitate în lucrările lui Proust.

Unul dintre personajele principale din „Sodoma și Gomora” este un bărbat homosexual introvertit, despre care se presupune că a fost inspirat din viața personală a lui Proust.

Marcel Proust l-a iubit în secret pe secretarul lui, un bărbat pe nume Alfred Agostinelli. A fost atât de îndrăgostit de el încât atunci când acesta și-a manifestat interesul de a zbura, Proust i-a cumpărat un avion. Albert a murit într-un mod tragic într-un accident aviatic.

Marcel Proust a plănuit să-și termine capodopera după cinci volume

Așa cum am spus mai sus, Marcel Proust și-a petrecut ultimii trei ani din viață la pat, însă asta nu l-a oprit din a-și continua opera. Deși Proust era bolnav, se pare că boala i-a inspirat scriitura și l-a împins să muncească și mai mult.

”În căutarea timpului pierdut” conține cea mai lungă frază publicată vreodată. Unii savanți spun că această frază a fost inspirată de frica pe care Proust o trăia în fața morții: dacă se oprea din scris, ar fi putut muri și nu ar mai fi fost niciodată capabil să continue.

În primăvara anului 1922, Proust i-a spus secretarei sale, Celeste Albaret (cea care l-a ajutat să citească și să editeze opera) că a scris cuvântul „sfârșit” la finalul volumului „Captiva. Fugara”, al cincilea al romanului „În căutarea timpului pierdut”. Cei doi au început apoi să editeze manuscrisul pentru a-l trimite spre publicare. Pe 8 noiembrie 1922, Proust și Celeste au stat până la 3 dimineața pentru a edita manuscrisul. Marcel Proust a murit câteva ore mai târziu.

Ultimele două volume din „În căutarea timpului pierdut” au fost elaborate în timp ce Proust scria „Swann” și „La umbra fetelor în floare”. După moartea lui, fratele său, Robert, a adunat toate notele și textele neterminate pe care le-a găsit și le-a publicat, completând volumele finale ale capodoperei.

Marcel Proust a murit într-un mod foarte trist, la vârsta de 51 de ani, fiind învins de pneumonie, o boală agravată de astmul său din copilărie. Legenda lui trăiește și azi și este sărbătorită în întreaga lume pentru opera sa.