Viaţa lui Tudor Arghezi, scriitorul genial care le-a trăit pe toate: sărăcie, viaţă monahală, deţinut politic, reabilitare şi răsfăţ al regimului comunist

Poet, prozator, publicist, autor de cărţi pentru copii. Tudor Arghezi a fost una dintre cele mai impresionante figuri din literatura noastră. Viaţa sa a fost însă marcată şi de multe necunoscute, în special în ceea ce priveşte primii ani de viaţă, precum şi de o mulţime de controverse. Nimic din toate acestea nu îi ştirbeşte însă geniul şi faptul că un tânăr fără bacalaureat a ajuns unul dintre cei mai importanţi poeţi români.

O copilărie cu multe necunoscute şi petrecută în sărăcie

Tudor Arghezi s-a născut pe 21 mai 1880, la Bucureşti, drept Ion Nae Theodorescu. Copilăria lui e plină de neconcordanţe, vorbindu-se despre faptul că mama lui din acte nu ar fi fost, de fapt, mama naturală şi nici nu ar fi fost prezentă în viaţa lui, ci aleasă să fie trecută pe certificatul de naştere doar pentru că purta acelaşi nume cu tatăl poetului. Mama naturală ar fi fost Rozalia Ergezi, o femeie care lucra ca menajeră şi care a încercat să vegheze asupra lui pe ascuns. Copilăria lui Arghezi a fost plină de tristeţe şi sărăcie, el însuşi mărturisind că amintirile lui din acea perioadă sunt pline de durere.

Este cea mai amară vârstă a vieţii. N-aş mai voi să fiu o dată copil.

Profesorii din şcoală i-au adus însă plăcerea pentru ceea ce avea să-i devină ghid în viaţă, scrisul. A iubit atât de mult învăţătura încât, la 11 ani, când nu mai avea pe nimeni care să îl ajute şi să îl susţină, a început să dea meditaţii ca să facă rost de bani pentru mâncare şi întreţinere. Mai târziu, în liceu s-a angajat pe post de custode la o expoziţie de pictură, astfel încât să-şi asigure un venit constant.

A abandonat şcoala, dar n-a abandonat propria educaţie

Tot în perioada liceului îşi face şi debutul literar, cu poezia Tatăl meu, pe care o semnează Ion Theo. Următoarele creaţii le semnează apoi drept Ion Th. Arhezi, rămânând apoi la pseudonimul de Tudor Arghezi, un melanj între numele tatălui, Tudor – Theodorescu şi, conform spuselor lui, Arghezi de la Argesis, denumirea latină a Argeşului. Alţii susţin că Arghezi ar fi fost luat ca o amintire a celei despre care se spunea că ar fi fost mama naturală.

Talentul său a fost rapid remarcat de marile figuri literare ale acelor vremuri.

Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanţă fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalităţile de imagini şi idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi şi în străinătate, ca o culme a poeticii şi a artei. – Alexandru Macedonski

În ciuda aprecierilor primite, tânărul poet renunţă la liceu şi se angajează la o fabrică de zahăr din Chitila. Moartea iubitei sale l-ar fi aruncat însă într-o prăpastie de durere, motiv pentru care la 19 ani a renunţat la postul din fabrică şi s-a călugărit la mănăstirea Cernica.

Vreme de 4 ani a fost cunoscut drept călugărul Iosif, iar la un moment dat a fost hirotonisit diacon şi trimis la Mitropolie, pe post de secretar. Nu a renunţat însă nicio clipă la activitatea literară şi publicistică, iar comportamentul din sânul bisericii, caracterizat de întrebări legate de existenţa lui Dumnezeu, dar şi de critici la adresa conducerii mănăstirii, a transformat perioada sa monahală într-una extrem de controversată.

Un periplu de 5 ani prin Europa

Nu este clar dacă relaţia cu profesoara Constanţa Zissu a început înainte ca el să renunţe la viaţa monahală, dar un lucru este sigur: faptul că aceasta a rămas însărcinată şi a plecat la Paris, ca să ascundă acest lucru, l-a determinat şi pe Arghezi să părăsească ţara, dorind să îşi recunoască fiul născut în Franţa, Eliazar Lotar. De acolo pleacă toţi 3 în Elveţia, unde participă la mai multe cursuri ale universităţilor din Freiburg şi Geneva, scrie poezii şi lucrează într-o ceasornicărie şi bijuterie ca să îşi câştige existenţa. Ajunge apoi la Londra, din dorinţa de a învăţa limba engleză şi în Italia. Au fost ani intenşi pentru Arghezi, pe care i-a descris ca etapa care l-a desăvârşit ca scriitor.

Revenirea în România şi recunoaşterea ca un creator de excepţie

Poetul revine în România în 1910 şi, probabil marcat de ceea ce i-a lipsit lui în copilărie, se preocupă în mod special de educaţia fiului său. De data aceasta Arghezi îşi câştigă traiul din ceea ce iubea să facă, din scris, publicând pamflete şi articole polemice în presa de atunci.

Pamfletul săvârşeşte pentru artă şi compensaţiile vieţii sociale o operă de înviorare. El poate fi ori bine, ori idiot scris. O linie medie nu există. Pamfletul bun este mai rar ca o bună poezie. De aceea a fost profesat numai de oameni inteligenţi. – Tudor Arghezi

A continuat să scrie şi să publice şi poezie, a fost numit editor-şef al ziarului Seara şi s-a făcut remarcat drept un critic de artă valoros. La 5 ani după întoarcerea în ţară Tudor Arghezi s-a căsătorit cu Paraschiva Burda, însă căsnicia le-a fost marcată de multe evenimente complicate. La câteva luni după nuntă România intra în Primul Război Mondial, iar Arghezi se remarca prin articole extrem de critice la adresa taberelor politice care susţineau o tabără sau o alta. Considera că neutralitatea e cea mai bună soluţie, dar opiniile sale l-au trimis în 1919 în închisoare, sub acuzaţia de trădare şi colaboraţionism. Un an de zile a fost încarcerat până la eliberarea sa, prin decret regal.

În 1926 cumpără un teren imens în apropierea închisorii Văcăreşti, acolo unde fusese încarcerat cu câţiva ani în urmă şi începe construcţia locuinţei cunoscută ulterior drept Mărţişor, dar şi cultivarea unei suprafeţe impresionante cu pomi fructiferi şi viţă de vie. Tot aici începe amenajarea tipografiei unde plănuia să publice tot ceea ce scrisese şi avea să mai scrie de-a lungul vieţii.

47 de ani avea Tudor Arghezi când a publicat primul volum de versuri, Cuvinte potrivite, iar 2 ani mai târziu şi-a făcut debutul şi ca prozator, cu Icoane de lemn. a fost descris de critici drept cel mai mare poet român de la Mihai Eminescu, iar asta l-a încurajat să scrie şi să publice tot mai mult, inclusiv cărţi pentru copii.

Tudor Arghezi, declinul şi revenirea sub regimul comunist

În 1943 este arestat din nou după publicarea mai multor pamflete acide, care au culminat cu cel intitulat Baroane, o critică usturătoare a ambasadorului german la Bucureşti, Manfred von Killinger şi a fascismului, în general. Ajunge în lagărul de la Târgu Jiu şi este la un pas să fie trimis într-un lagăr de exterminare.

Instaurarea regimului comunist îi aduce eliberarea, însă după ce refuză în mod repetat să ţină isonul noii conduceri, i se interzice total apariţia în presă, cărţile sale sunt retrase din librării, tipografia este distrusă, iar el, Paraschiva şi copiii lor, Baruţu şi Mitzura Arghezi primesc interdicţie din a mai părăsi locuinţa. Intră într-o nouă perioadă cruntă de sărăcie şi supravieţuiesc doar din vânzarea fructelor de pe moşie.

Am ars ulucile din gardul grădinii. Ne era frig, nu aveam lemne, mai puneam un lemn din gard pe foc. Când am terminat de ars gardul grădinii am trecut la crengile pomilor din grădină. Câteodată pe cărămizi turnam gaz, îi dădeam foc şi le lăsam în sobele de teracotă, să le încălzească. – Baruţu Arghezi

Nimic nu îl opreşte însă pe Tudor Arghezi din creaţie, acesta ajungând să scrie pe hârtie igienică pe care apoi o îngropam la rădăcinile unui copac, ca să nu fie descoperite de Securitate.

Gheorghe Gheorghiu Deja a fost cel care a propus reabilitarea lui Tudor Arghezi, începând cu 1952. Nimic nu se întâmpla însă degeaba, aşa că poetul a trebuit să plătească cu articole favorabile despre regimul acestuia. A primit în schimb bani, titluri, premii şi a fost inclus în rândul membrilor Academiei Române. A fost şi sărbătorit ca poet naţional la împlinirea a 80, respectiv 85 de ani.

Tudor Arghezi a murit pe 14 iulie 1967 şi a fost înmormântat alături de soţia sa, în grădina locuinţei devenită 7 ani mai târziu Casă Memorială.

Citeşte şi: Povestea de iubire dintre George Bacovia şi Agatha Grigorescu, „cea mai feroce şi devotată nevastă din literele române” – LIFE.ro