„Viața mea se învârtea în jurul vieții de oraș și a petrecerilor, mi-a luat câțiva ani să-mi dau seama că nu mă face fericită și că încep să mă sălbăticesc”. După trei vacanțe în Asia, Ioana l-a cunoscut pe Andrei, pe Tinder și acum explorează Europa într-un van pe nume „Balenă”

S-au cunoscut pe Tinder și după 5 ore de stat la povești, au hotărât „pe loc că ne placem și că vrem să vedem ce iese. Și a ieșit. Recent ne-am logodit”. Iar lucrurile i-au adus astăzi împreună, călătorind într-un van. Ioana are 32 de ani și este din Caransebeș, Andrei are 34 și este din Deva. Dar Ioana spune că dacă s-ar fi cunoscut acum zece ani, probabil că nu s-ar fi înțeles deloc – „el mereu a fost pasionat de drumeții, munte și sporturi. Eu am avut o perioadă în care viața mea se învărtea în jurul vieții de oraș și a petrecerilor. Mi-au luat câțiva ani să-mi dau seama că nu-i viața care mă face fericită și să încep să mă sălbăticesc”.

Acum Ioana și Andrei pleacă în căutarea libertății și a naturii alături de cei doi câini și de van-ul lor pe nume Balenă. Când am vorbit cu Ioana erau, deja de câteva zile, în Alpii austrieci și urmau să se întoarcă acasă, în Timișoara. Au văzut deja opt țări și s-au plimbat în timpul pandemiei prin toată România. Dar ce au învățat din experienața vanlife? Și ce înseamnă acest stil de viață pentru ei? 

Ioana, pe unde ați fost până acum, pe unde v-ați plimbat cu vanul?

De doi ani de când suntem împreună ne-am plimbat prin Italia, Franța, Elveția, Albania, Grecia, Turcia, Croația, Austria și bineînțeles România, mai ales după începerea pandemiei.

Cum este să împarți un van cu patru băieți 🙂

Plictisitor sigur nu e! Și nici înghesuit cum poate ai tinde să crezi. Fiecare are locul lui și am învățat să conviețuim bine împreună. Singura mea nemulțumire e că unii dintre băieții ăștia mai latră noaptea, dar îmi dau iubire, protecție și sentimentul de „acasă”, deci sunt dispusă să trec gălăgia cu vederea. E o casă plină, dar fericită.

Ioana și aventura ei prin Asia, cu rucsacul în spate

Cât de diferită este această aventură față de cea în Asia, acolo unde ai fost singură cu rucsacul în spate?

Felul în care am călătorit în Asia și felul în care călătoresc acum sunt parcă din total alte lumi. În Asia am fost singură, ce căram în spate era tot ce aveam la mine, luam decizii fără să țin cont de nimeni altcineva și mâncam de multe ori ce găseam. A fost oarecum un mod egoist de a călători. Cel în dubă, în echipă, mi se pare mult mai matur. Tot hippiot, tot neconvențional, dar oarecum mai responsabil. 

Am luxul de a avea mult spațiu de depozitare, ne gătim aproape mereu și mereu mâncare sănătoasă și luăm fiecare membru în considerare atunci când ne facem planuri. Am păstrat spiritul de aventură pe care îl aveam, dar am învățat că poți avea aventuri și în familie. Asia m-a scos din carapace, dar van-ul și băieții mi-au dat un cămin.

Povestește-mi puțin despre această aventură… pe unde ai fost? 

Am fost de trei ori în Asia singură. Prima oară a fost o excursie de 2 săptămâni în Thailanda. Am plecat singură, deși nu așa fusese plănuit inițial și m-am îndrăgostit de Asia, de cultura backpackingului și de mine în postura aia, așa că am făcut tot posibilul să revin. Următorul an am mers în Indonezia pentru o lună și cel de după în Thailanda, Cambodgia și Vietnam pentru 2 luni și jumătate. 

Și ce ai învățat despre tine în toată această perioadă?

Cred că fiecare plecare de acasă a fost o lecție din cadrul Școlii Vieții, dar Asia cu siguranță a fost masteratul. M-am trezit acolo departe și singură, înconjurată de nou, de o lume diferită și de oameni neconvenționali care-și trăiau viața după regulile lor: călători, artiști, visători, antreprenori. Oamenii pe care eu îi idealizam acasă erau reali și nu foarte diferiți de mine. Toate experiențele astea mi-au dărâmat concepțiile pe care le aveam despre viață și despre mine și mi-au făcut loc în minte ca să visez cum nu o făcusem până atunci. 

Am avut multe momente uimitoare, dar am avut și multe clipe de singurătate, tristețe și întrebări de genul „ce caut eu aici?”. Dar asta a făcut parte din magia experienței. Întrebările pe care mi le-am pus acolo despre mine și despre viața mea m-au făcut să mă descopăr dedesubt de toate ideile pe care le aveam de la societatea în care trăisem, de la părinți, de la profesori și prieteni. Deși au fost doar câteva luni, sunt cărămizi destul de importante care stau la baza omului care am devenit azi.

Revenind la aventurile de acum, cum se numește mașina voastră 🙂

Pe mașină o cheamă Balena. E un nume pe care i l-am dat pe vremea când Andrei avea permisul suspendat și conduceam eu în stilul meu un pic mai agresiv. Mi-a zis să-mi imaginez că e o balenă pe care trebuie să o manevrez cu grijă ca să nu i se facă rău.

Ioana, Andrei, doi câini și un van numită Balenă

Cât ați stat cel mai mult în casa pe patru roți?

Cel mai mult am fost plecați prin Europa o lună și o săptămână.

Cum de ați avut această idee a construirii unui van? 

Andrei avea van-ul deja când l-am cunoscut și unul mai vechi înainte de Balenă. Chiar și părinții lui au călătorit mult cu rulota, deci probabil să fi moștenit spiritul ăsta aventurier de la ei.

Citește și: Povestea celor doi tineri care și-au dat demisiile, și-au vândut mașinile și au plecat după soare, trăind într-un van făcut de ei

Voi v-ați ocupat de întreaga conversie a mașinii? 

Andrei s-a ocupat de conversia mașinii, care a fost făcută în două etape. În prima etapă s-a construit la comandă dulapul alcătuit din bucătăria cu frigider, aragaz și masă de gătit care a fost în portbagaj. În a doua etapă, dulapul a fost mutat în interiorul mașinii ca să le facem loc câinilor în portbagaj și s-a adăugat un dulap de haine și o băncuță cu spațiu de depozitare, amândouă construite de Andrei.

La exterior tot el a montat rezervoarele de apă și a podit acoperișul cu lemn. Cred că în total a durat o săptămână și nu a fost greu deloc fiindcă lui Andrei i-a plăcut să facă munca asta și chiar se pricepe.

Cât v-a costat conversia?

Undeva la 5-6000 de Euro.

Ce au spus prietenii, familia când le-ați povestit de planul vostru pe patru roți?

Cred că ai mei își doreau la un moment să mi se mai liniștească un pic nevoia asta de explorare, dar au înțeles și ei într-un final că nu e cazul și s-au bucurat că mi-am găsit un partener la fel (sau chiar și) mai zvăpăiat ca mine. Cred că toți se bucură pentru noi când ne văd că suntem fericiți.

Povestiți-ne puțin despre voi 🙂

Eu am 32 de ani și sunt din Caransebeș, Andrei are 34 și este din Deva, dar amândoi locuiam în Timișoara când ne-am cunoscut. Am avut vieți total diferite și probabil dacă ne-am fi cunoscut acum 10 ani nu ne-am fi înțeles deloc. El mereu a fost pasionat de drumeții, munte și sporturi. Eu am avut o perioadă în care viața mea se învărtea în jurul vieții de oraș și a petrecerilor. Mi-au luat câțiva ani să-mi dau seama că nu-i viața care mă face fericită și să încep să mă „sălbăticesc” și ne-am întâlnit exact la timp.

Cum v-ați cunoscut?

Ne-am cunoscut pe Tinder. Eu numai ce mă întorsesem din Asia și eram la pat din cauza unei accidentări. A fost mai mult ceva de plictiseală, nu prea speram să găsesc pe cineva acolo, dar a fost match cu băiatul ăsta zâmbăreț, iubitor de câini și de natură, așa că am vorbit vreo săptămână până m-am vindecat, ne-am văzut la o limonadă, am stat la povești 5 ore și ne-am hotărât pe loc că ne placem și că vrem să vedem ce iese. Și a ieșit. Recent ne-am logodit.

Citește și: Cum trăiesc cei doi români pe care pandemia de coronavirus i-a prins cu autorulota în Spania, într-un sat de la poalele munților Pirinei

Ce faceți? Din ce trăiți?

În ultimii 4 ani m-am ocupat de o mică afacere online. Vindeam bijuterii din argint sub formă de cadou pentru diferite ocazii. Afacerea asta mi-a dat posibilitatea să mă plimb destul de mult și sunt foarte recunoscătoare pentru ea, dar în același timp m-a și stresat enorm, iar valorile mele s-au schimbat de când am început-o. Mă pregătesc deci să renunț la activitatea asta și să mă asociez cu Andrei în proiectul lui, Activitate Afară, care e un program de after school, cluburi de vacanță si tabere pentru copii cu orientare spre joacă în aer liber, sporturi în natură și socializare offline. 

Cererea părinților e mare așa că vrem să creștem activitatea ca să le putem oferi cât mai multor copii posibilitatea de a se juca afară cum o făceam și noi pe vremuri.

Și despre proiectul liberi.ro. Care a fost ideea site-ului?

Mare parte din viață am fost destul de negativistă, speriată și anxioasă și cred că natura, călătoriile și poveștile oamenilor interesanți pe care i-am întâlnit m-au schimbat mult. Simt nevoia să spun poveștile astea și așa s-a născut liberi.ro. E un alt canal prin care încerc să mă exprim, să mă înțeleg și sper eu, să le dau curaj celor care se simt pierduți, așa cum mă simțeam și eu odată.

Care este mesajul vostru pentru cei care se gândesc să facă pasul și să călătorească pe patru roți?

Sfatul nostru pentru cei care nu au călătorit niciodată în autorulotă ar fi să închirieze întâi una, să vadă dacă le place stilul ăsta de viață. E o vacanță, dar nu chiar. Trebuie să faci toate lucrurile pe care le faci și acasă și chiar unele în plus. 

Care sunt cele mai importante lucruri de care trebuie să țină cont?

În primul rând, să ia în considerare munca și timpul pe care le implică alimentatul cu apă, găsirea unui loc bun de campare, punerea și strângerea taberei. Apoi să ia în calcul că lucrurile uzuale, precum dușul si mersul la toaletă, pot deveni mult mai complicate decât acasă și să țină cont de toate problemele care pot apărea la căsuța lor pe roți: defecțiuni, rămasul în pană etc. 

Iar cel mai important lucru pe care să-l aibă în vedere e că locurile unde campează trebuie lăsate la fel cum le-au găsit sau chiar mai curate.

Care sunt lucrurile la care nu vă așteptați și vi s-au întâmplat: plăcute sau neplăcute?

N-am trecut prin experiențe prea neplăcute. S-a mai întâmplat să se strice mașina sau să rămânem împotmoliți, dar nu le-am văzut neaparat ca pe niște probleme. Fac parte din experiența vanlife-ului și ne asumăm asta de fiecare dată când plecăm de acasă. Orice s-ar întâmpla, suntem liniștiți că avem un pat și mâncare.

Surprizele plăcute ni le face natura, mai ales în diminețile în care ne trezim și vedem pentru prima oară locul de campare în care am ajuns noaptea pe întuneric și oamenii prietenoși pe care îi întâlnim călătorind care sunt curioși de noi și de felul în care trăim.

„Iubim lumea și natura în general. Pe toată.”

Ce ați învățat despre voi din toate aventurile pe care le-ați avut pe patru roți?

Am învățat în primul rând să fim economi, să prețuim fiecare picătură de apă si bucată de mâncare, să nu facem risipă. Am mai învățat și că toată lumea e a noastră ca să ne bucurăm de minunile ei și că asta implică și responsabilitate mare față de ea. Dacă ajungem într-un loc murdar ne punem și strângem gunoaiele pentru că știm că nu o să vină nimeni altcineva să o facă. Și am învățat să iubim chiar mai intens natura pentru că o simțim ca acasă, nu la modul abstract, ci cât se poate de concret.

Cât de mult v-a ajutat în relație?

Ne-am dat seama destul de rapid că ne potrivim și putem fi împreună. Dacă reușești să faci echipă și să te înțelegi bine într-un spațiu atât de mic, e un indicator bun că ai șanse să reziști o viață împreună. Am învățat să ne dăm spațiu, să ne înțelegem nevoile și să facem compromisuri, astfel încât la sfârșitul zilei, amândoi să fi avut o experiență faină.

Când v-ați propus să vă întoarceți acasă? Și unde înseamnă acasă pentru voi 🙂

Când nu călătorim, locuim într-un apartament din Timișoara, dar nu prea îl considerăm „acasă”. Acasă pentru noi implică natură, copaci și umblatul desculți. Sperăm să ne întoarcem „acasă” cândva anul viitor când vrem să ne mutăm undeva în afara orașului lângă o pădure.

Și, ultima întrebare, care este locul vostru preferat și de ce?

Nu prea putem să râspundem la asta. Cred că așa se simt părinții atunci când îi întrebi care e copilul lor preferat. Iubim multe locuri la fel de mult, dar în moduri diferite. În Austria iubim curățenia, grija față de natură și munții, iar în Turcia iubim căldura oamenilor, mâncarea și posibilitatea de a ne scoate masa afară și a mânca oriunde fără să deranjăm pe nimeni. Iubim lumea și natura în general. Pe toată.