Virginia Zeani a fost una din cele mai prestigioase soprane din anii ’50, ’60 și ’70 ai secolului al XX-lea și a fost timp de 25 de ani „prima donna assoluta” a Teatrului de Operă din Roma.
A cântat alături de cei mai renumiți tenori ai lumii, de la Beniamino Gigli și Ferruccio Tagliavini până la Luciano Pavarotti și Plácido Domingo.
Virginia Zehan, pe numele avut la naştere, a venit pe lume la 21 octombrie 1925, în satul Solovăstru, județul Mureș.
La vârsta de 7 ani a venit la Bucureşti, iar când avea 9 ani, un văr care studia conservatorul a dus-o să vadă „Madama Butterfly”. După spectacol, micuţa Virginia a plâns toată seara, iar când a ajuns acasă i-a spus mamei: „Uite, eu am să devin cântăreaţă de operă!”. „Fii serioasă!”, i-a răspuns părintele său.
A început studiul muzicii încă de la vârsta de 12 ani, apoi, în paralel cu literatura şi filosofia, studiate la Universitatea din Bucureşti, a dezlegat tainele cântului, mai întâi cu Lucia Anghel şi, mai apoi, cu celebra Lydia Lipkowska.
La 19 ani obţine o bursă în Italia şi se perfecţionează la Milano, cu Aureliano Pertile.
Grație acestei educații muzicale de excepţie și tehnicii vocale impecabile, Virginia Zeani a reușit să mențină un standard foarte înalt de-a lungul celor 30 de ani de carieră internațională, interpretând peste 60 de roluri diferite.
La 9 ani s-a îndrăgostit de operă
Virginia Zeani s-a născut Virginia Zehan, pe 21 octombrie 1925, în Solovastru, un sat din centrul Transilvaniei, România.
De mică a cântat mereu, acasă, la școală și în coruri, iar la nouă ani s-a îndrăgostit de operă după ce a văzut o producție din Madama Butterfly.
La treisprezece ani a început să ia lecții serioase de canto cu Lucia Anghel la București care, din cauza bogăției sunetului ei, a considerat-o a fi mezzosoprană. Neconvinsă, ea a continuat să studieze cu celebra soprană de coloratură Lydia Lipkowska, care a deschis rapid și expert întreaga gamă a lui Zeani și a transformat-o într-o soprană de lirico leggero. De asemenea, ea a antrenat-o în rolurile complete din Violetta, Mimi, Marguerite și Manon lui Massenet, care au devenit cărțile de vizită ale carierei ei timpurii.
Cântarea ei pentru Societatea Culturală Italiană din București i-a impresionat atât de mult pe ambasadorul Italiei, pe consulul italian și pe atașatul de presă, încât i-au aranjat permisiunea de a studia în Italia.
La 21 de ani, Zeani și-a făcut debutul profesional
În martie 1947, la vârsta de douăzeci și unu și cu o gamă stabilită, ea a călătorit la Milano pentru a lucra cu legendarul tenor veteran Aureliano Pertile. Pe lângă marele ajutor pe care i l-a oferit, Zeani a învățat și de la antrenorii lui Toscanini de la Scala. Tradițiile transmise ei de Narducci, Fornarini, Gennai și Tonini la Milano și de Piazza, Marini și mai ales Luigi Ricci, fostul repetitor al lui Puccini și Mascagni, la Roma i-au ajutat capacitatea dramatică de a crea personaje cu vocea ei.
În mai 1948 a apărut o oportunitate când soprana Margherita Carosio s-a îmbolnăvit și Teatrul Duse din Bologna avea nevoie de o înlocuire. La vârsta de douăzeci și doi de ani și fără experiență scenică anterioară, Zeani și-a făcut debutul profesional în ceea ce avea să devină cel mai mare rol al ei, cel al Violettei din La Traviata. Spectacolul a fost atât de reușit încât dirijorul uluit i-a oferit imediat un tur cu încă treizeci de spectacole. Violetta a fost un rol pe care l-a cântat de peste 600 de ori în întreaga lume de-a lungul carierei sale. Partenerul ei în acea seară a fost tenorul Arrigo Pola (Alfredo), profesorul de voce al lui Luciano Pavarotti.
Citește și: Mariana Nicolesco, soprana cu cele mai multe premiere absolute la Scala din Milano
Cariera ei a fost la început concentrată în primul rând în Italia, unde a cântat în multe dintre teatrele de operă regionale. Ea descrie acești ani drept „a face oasele”, cântând multe spectacole de roluri mari în case mai mici pentru a câștiga putere și experiență.
În ianuarie 1950, a fost invitată să joace într-un „turnee” sau sezon de trei luni la Cairo și Alexandria în Egipt, cântând Violetta, Nedda, Michaela și cel mai semnificativ Adina în L’elisir d’amore, alături de marele tenor italian Beniamino Gigli. Ea avea 24 de ani, el 60.
În 1952 a venit un pas important când, din nou în scurt timp, dirijorul Tullio Serafin a ales-o pentru a o înlocui pe marea Maria Meneghini Callas ca Elvira la Teatrul Comunal din Florența.
În curând, reputația ei în creștere a dus la invitații la multe dintre marile teatre de operă din Europa, iar Violetta a fost rolul ei de debut la Viena și Paris. În 1953, pentru a sărbători Încoronarea Reginei Elisabeta a II-a, a întreprins un turneu important în Insulele Britanice cântând rolurile Violetta și Mimi.
Zeani a devenit la mare căutare în întreaga lume
În 1956 și-a făcut un nou debut la Scala, Milano ca Cleopatra în Giulio Cesare de Händel. Distribuția i-a inclus pe Franco Corelli și Giulietta Simionato, iar în rolul principal celebrul bas Nicola Rossi Lemeni cu care cântase pentru scurt timp în Puritani din Florența.
Ea îl văzuse doar anterior pe scenă îmbrăcat ca un bărbat în vârstă și nu-și dăduse seama că avea treizeci de ani.
Într-o săptămână, el a rugat-o să se căsătorească cu el și în trei săptămâni ea a acceptat propunerea lui. Cuplul s-a căsătorit la Roma în primăvara următoare.
Înainte de aceasta, în ianuarie 1957, a avut loc premiera mondială de mare succes la Scala a noii opere de Poulenc, Dialogues des Carmelites, în care, ales în special de Poulenc însuși, Zeani a cântat rolul principal al lui Blanche. La scurt timp după aceea, ea a apărut la Londra ca Violetta și ca Lucia di Lammermoor în primele spectacole postbelice de la Teatrul Stoll, a ceea ce era considerat la acea vreme de criticii sceptici o curiozitate depășită.
Succesul lui Zeani ca Lucia a fost atât de impresionant, încât Covent Garden și-a scuturat îndoielile anterioare cu privire la operă și doi ani mai târziu a continuat cu producția inovatoare Zeffirelli, care a făcut-o pe Joan Sutherland o vedetă.
Zeani era acum la mare căutare în întreaga lume și cânta regulat în majoritatea capitalelor europene, precum și în Rusia, America de Sud și Africa de Sud. De asemenea, a născut fiul ei Alessandro, a cărui sosire timpurie a însemnat că nu a putut cânta alături de soțul ei la premiera mondială a piesei „Assassinio nella Cattedrale” de Pizzetti.
„Care este Alfredo al meu?”
În ciuda faptului că a apărut în mai multe turnee de succes în Marea Britanie, ea încă nu a apărut la Royal Opera House Covent Garden. Debutul ei a venit în cele din urmă în ianuarie 1960, din nou ca înlocuitor de urgență, dar de data aceasta pentru faimosul acum pe dreptate Joan Sutherland. Ea își amintește că a ajuns la Royal Opera House la ora 16.00, după o noapte nedormită și zboruri din Viena prin Frankfurt.
Era doar timp pentru costumații și o scurtă odihnă înainte de a păși, pentru prima dată, pe scena din Covent Garden.
Ea nu mai întâlnise niciodată vreunul din distribuție și a trebuit să întrebe „Care este Alfredo al meu?” Acea performanță remarcabilă a fost difuzată în întreaga lume și a fost păstrată pe disc și postată pe YouTube în patru părți.
Timp de 25 de ani, Virginia Zeani a fost „prima donna assoluta” a Teatrului de Operă din Roma
Virginia Zeani a fost recompensată cu numeroase premii şi distincţii, printre acestea aflându-se titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Muzică București și al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, la propunerea Facultății de Teologie Greco-Catolică.
A fost decorată de Regele Farouk al Egiptului pentru merite culturale şi a cântat la logodna acestuia, fiind aplaudată, printre alţii, şi de prinţul Ali Khan şi de legendara lui soră, prințesa Fawzia, prima soţie a şahului Persiei.
Are meritul de a fi contribuit la începuturile Şcolii de Operă din Noua Zeelandă, alături de regizorul Raymond Hawthorne şi de dirijorul şi profesorul Eliano Matteozzi Petralia.
Virginia Zeani a susţinut un turneu în Anglia în anul încoronării Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi a păstrat, pe toată durata carierei sale artistice, relaţii apropiate cu Principatul Monte Carlo şi cu Casa Regală a Egiptului.
În anul 2010, Virginia Zeani a fost declarată Profesoara anului, de către Revista „Cântăreţi clasici”, iar la 11 mai 2011, regele Mihai I i-a acordat Decorația Regală „Nihil Sine Deo”.
Şi-a păstrat reputaţia în epoca marilor dive în arta lirică mondială, Callas, Tebaldi, Caballé, Birgit Nilsson, impresionând prin vocea sa flexibilă, care îmbina fericit notele calde de piept cu supraacute pline de strălucire, cu o impecabilă frazare şi un joc actoricesc comparabil cu cel al unei artiste de teatru.
Virginia Zeani a locuit în Florida, Statele Unite ale Americii și s-a stins din viaţă la vârsta de 97 de ani, ea exprimându-şi de-a lungul anilor dorinţa să fie adusă în satul natal pentru a fi înmormântată, alături de părinţii ei.
Conducerea Primăriei comunei Solovăstru a început demersurile pentru eliberarea casei părinteşti a Virginiei Zeani, astfel încât, în câţiva ani, imobilul să poată deveni casă memorială.
Sursa foto: Pinterest.ro
Pe aceeași temă
Citește mai multe
