Vlad Iancu, „uriașul" ce-ți asigură securitatea electronică trăiește cu semipareză. A refuzat o carieră militară pentru a se dedica antreprenoriatului

Există vreun moment când nu te simți în siguranță?

Sunt o persoană foarte sigură pe mine în orice situație. Cu toate acestea, există și momente în viața mea când „împing” lucrurile până la limita când nu mai depind de mine. De acolo și până la finalizarea acelei acțiuni, neavând un control asupra desfășurării, mă simt vulnerabil.

Pe de altă parte în materie de siguranță fizică, pot spune faptul că contrar poveștii cu croitorașul care nu are timp să-și croiască haine, eu mi-am făcut timp să-mi „croiesc” mie și familiei destule sisteme și proceduri de protecție și siguranță.

Când „împingi” lucrurile până la limita când nu mai depind de tine? Ți-ai pus vreodată sănătatea în pericol?

În domeniul securității am intrat de la 18 ani, iar în nenumăratele operațiuni la care am luat parte au existat și situații limită care au avut un impact destul de dur asupra mea.

Totuși cele mai mari amenințări au fost și sunt stresul și epuizarea psihică. Fiind o persoană competitivă, îmi împing limitele la extrem și ajung să lucrez și 12 ore pe zi.

Vlad, ai promis că astăzi ești cu cărțile pe față, așadar, te întreb direct: Ai un diagnostic?

La vârsta de 6 ani am fost diagnosticat cu pareză facială periferică a frigore. Este o patologie care afectează nervul facial.

Fiind doar un copil, am avut de suferit atât fizic, cât mai ales psihic. Îmi era teamă că voi rămâne așa și nu mă voi recupera. Cu jumătate de față plângeam în timp ce, cealaltă jumătate rămânea inertă.

Au urmat câteva luni chinuitoare cu un tratament rudimentar de electroșocuri și medicamentație. M-am recuperat chiar bine și la timp încât să încep clasa I .

La 14 ani a mai urmat un episod mai ușor al acestei boli, în urmă căruia, la fel, recuperarea a fost destul de rapidă.

Vlad Iancu: „Îmi găsesc liniștea sufletească într-o mănăstire lângă Ploiești unde am obiceiul de a merge pentru a mă ruga”

În ianuarie 2021, boala și-a făcut din nou apariția. M-am trezit cu semnele specifice, axa gurii strâmbe, nu puteam să fluier, iar în numai 24 ore semnele erau foarte vizibile pe fața mea.

În ciuda tratamentelor imediate și mult mai avansate decât în trecut, de data aceasta recuperarea s-a dovedit destul de greoaie. Și de această dată semnele bolii sunt vizibile, mai ales când sunt obosit, iar un regres poate apărea oricând.

În ciuda acestor lucruri, mi-am construit un psihic foarte puternic care m-a ajutat să trec peste acestea și mă ține motivat zi de zi să fac față la orice îmi apare în cale. Este o luptă psihică care nu are câștigători sau înfrânți dar devii mai puternic cu fiecare zi ce trece.

Care-i lecția din spatele acestor întâmplări care s-au repetat?

Niciodată să nu te dai bătut! Nu poți lăsa nimic și pe nimeni să îți controleze viața și trebuie încontinuu să lupți, inclusiv cu tine însuți.

Ești o persoană religioasă?

Am fost crescut până la 4 ani de bunica mea care mi-a insuflat religia creștină și m-a învățat toate cutumele bisericești de fiecare dată când îmi petreceam vacanța la țară.

Îmi găsesc liniștea sufletească într-o mănăstire lângă Ploiești unde am obiceiul de a merge pentru a mă ruga.

Ce va face Vlad peste 10 ani?

Vlad de peste 10 ani va continua să facă același lucru, deoarece ceea ce fac acum o fac în mare parte și din pasiune, posibil dintr-un rol mai mult de consultant.