Căutare

Share this article

Vlad Petrescu are numai 25 de ani și până la această vârstă este unul dintre norocoșii care au dat mâna cu Elon Musk și cu Lewis Hamilton. Poate mai sunt și alții care au reușit asta, însă nu mulți se pot lăuda că lucrează în echipa de ingineri care creează motoarele pentru mașinile de Formula 1 și, mai mult decât atât, motoarele campionului mondial la această competiție.

Vlad Petrescu a fost un copil ca oricare altul, am putea spune, unul care nu a inventat roboți la 5 ani, care nu a învățat să scrie și să citească la 3 ani și care nici măcar nu a descoperit internetul din fașă. L-am întrebat dacă a fost împins de la spate de către părinți sau doar a fost el pasionat de tehnologie și inovație. Mi-a răspuns că în copilărie părea să fie foarte liber și să fie stăpân pe deciziile și alegerile lui, însă, privind retrospectiv realizează că părinții au avut o foarte mare influență asupra dezvoltării lui.

Încă de la începutul liceului și-a băgat nasul printre piese, motoare, vaseline și uleiuri, a pus întrebări și a încercat să afle cât mai multe lucruri de la mecanicii și inginerii care lucrau la firma mamei lui. Primul său proiect a fost un skateboard electric, iar la 15 ani a început să-și construiască o mașină ca să poată conduce înainte de a avea permis. Din păcate a terminat-o când deja avea 18 ani și obținuse carnetul de șoferi, însă i-a folosit ca experiență pe mai târziu. Vlad Petrescu a ales să studieze ingineria aero-spațială în Olanda, o facultate unde se intră destul de greu, dar care se termină și mai greu. După facultate, împreună cu alți doi olandezi, a pus bazele unui ONG pentru care a adunat alți 40 de ingineri formând o echipă cu care să participe la competiția organizată de Elon Musk. Au construit proiectul Hyperloop, o capsulă care poate atinge o viteză uimitoare dacă circulă printr-un tub vidat, evitând astfel frecarea vehiculului cu aerul. Împreună cu echipa sa a câștigat locul II și posibilitatea de a putea aplica oricând pentru o slujbă la Tesla. S-a întors însă la Londra unde urma să facă un master la UCL, iar la final a fost selectat în echipa de ingineri a Mercedes, sub care concurează Hamilton și Botas.

Vlad împreună cu echipa de ingineri Mercedes

E o plăcere să stai de vorbă cu astfel de tineri, să vezi viitorul prin ochii lor și să încerci să înțelegi prezentul colorat de imaginația lor. Citiți azi povestea lui Vlad Petrescu, inginerul care duce și stegulețul României pe circuitele de Formula 1.

Vlad, unde locuiești tu acum?

Acum locuiesc în Northampton, la vreo oră de Londra. Lucrez aici, în zonă, pentru că aici este foarte dezvoltată această industrie automotive. În Londra, de obicei, sectorul financiar este foarte dezvoltat.

Lucrezi în echipa lui Lewis Hamilton?

Da. Am început în august, anul trecut și iată că se face un an de când lucrez aici. Denumirea oficială a companiei este Mercedes AMG High Performance Powertrains. Adică echipa de Formula 1 care face motoarele pentru mașinile de curse ale lui Hamilton, Botas, dar și pentru alte două echipe precum Williams și Racing Point.

Voi lucrați la computer, nu în atelier, nu?

Da. Nu ne murdărim pe mâini aproape deloc. Câteodată ne mai băgăm și noi în seamă cu tehnicienii să vedem exact despre ce e vorba.

Dar la curse, bănuiesc că nu sunteți la boxe, decât dacă vreți, nu?

Cam toată lumea, doar că e o echipă foarte restrânsă formată din cei mai buni. Toată lumea își dorește să fie acolo, să călătorească cu echipa, să fie practic cu Hamilton și cu Botas, doar că sunt altfel de departamente. Eu sunt designer, job-ul meu constă în a construi niște piese de la zero, de a face calculele anumitor piese care sunt legate de motor, iar ceilalți, din celelalte departamente sunt mai mult pe partea operațională. Ei se asigură că motorul rulează în parametri optimi, ajustează motorul pentru a scoate tot ce-i mai bun din el. E total altceva față de ce fac eu. Mi-aș dori, dar ar cam trebui să o iau de la zero și să-mi câștig respectul în departamentele respective de la zero.

Vlad Petrescu lucrând la unul dintre proiectele sale

Spui că acolo lucrează cei mai buni. Adică sunt mai buni ca tine? Există așa ceva? 😀

😀 Normal că sunt oameni mult mai buni ca mine dar, de exemplu, nimeni din departamentul meu nu ar putea să ajungă acolo pentru că nu e nevoie de oameni ca noi acolo. Noi avem o idee, un concept, îl implementăm, trebuie să-l testăm și avem nevoie de câteva săptămâni bune până vedem piesa construită efectiv în aplicare. Suntem implicați în partea de rulare, de tunaj inițial, iar apoi sunt alți oameni care preiau mai departe munca respectivă. Da, ei sunt cei mai buni, odată datorită experienței, dar și a inteligenței aceleia analitice ce-i ajută să ia niște decizii rapide, pe moment.

Câți ani ai tu, Vlad?

25 de ani.

Acesta e primul tău job?

Nu. Am mai avut unul după ce am terminat studiile. Am făcut liceul în București, la George Coșbuc, apoi am plecat în Olanda să studiez inginerie aero-spațială, am absolvit și apoi am vrut să încep să lucrez înainte să-mi aleg masterul și să mă specializez într-un anumit domeniu. Imediat după ce am terminat facultatea la Delft, am avut un fel de start-up non profit, pe care l-am inițializat împreună cu alți doi colegi. Am construit o echipă de 40 de oameni care lucrau full time și toți banii pe care i-am strâns nu i-am folosit pentru salarii și alte cheltuieli, ci i-am investit într-un proiect cu care am participat la concursul organizat de Elon Musk.

La care ați luat locul II….

Exact. Proiectul acela s-a numit Hyperloop și a avut ca scop construirea unei echipe cu care să ajungem la competiția din Los Angeles a lui Elon Musk și să încercăm să câștigăm. Rezultatul a fost că am obținut locul II, ne-au bătut nemții, dar oricum a fost un lucru mare să ajungem până acolo, iar acea experiență a fost wow. Eu îl numesc și pe acela un job, chiar dacă mulți ar spune că a fost o joacă. Multe alte echipe s-au jucat, noi am luat-o foarte în serios și chestia asta se poate vedea prin prototipul pe care l-am construit, prin ce teste am făcut. Dacă ar fi să compar acel proiect cu ce fac astăzi, pot spune că e foarte similar, dinamica fiind aceeași, totul făcându-se foarte rapid.

Vlad Petrescu și echipa lui, lucrând la proiectul hyperloop

Vorbește-mi puțin mai mult despre acest proiect. Ceilalți doi colegi erau români?

Nu, olandezi.

Și cum reușeați voi să faceți rost de bani pentru investiția în proiect?

În Olanda se întâmplă ceva destul de special, nu am mai văzut asta nici în România, nici în UK. De exemplu, când am avut nevoie de un motor, am fost de la un producător la altul, de la cei mai mici, la cei mai mari. Unii ne priveau ca pe un business și ne întrebau ce au de câștigat, iar noi le ofeream expunere la această competiție mare, toată lumea știind de Elon Musk. Alții au spus da, doar ca să încurajeze inițiativa. Am avut vreo 40 de sponsori, pe diferite categorii, care și-au pus logo-urile mai mari sau mai mici pe prototipul nostru, în funcție de cât au investit. Cam ca la Formula 1 sau în orice alt motorsport.

Ce vreau să subliniez este că în Olanda am reușit foarte mult să convingem tot felul de business-uri mici care au văzut multă pasiune în noi, motiv pentru care au crezut în noi și pe lângă acel logo, au vrut să facă parte dintr-un proiect revoluționar, nu doar să facă piese pentru companii. Pentru mulți proiectul nostru a fost o inspirație pentru angajații lor, pentru tehnicienii care lucrau să facă acea piesă.

Cât a durat proiectul acesta?

Un an de zile. Chiar mai puțin, de fapt. Nu eu am fost cel care a avut ideea inițială, a fost unul dintre olandezi care avea niște contacte destul de bune. El studiase fizica, se pricepea foarte bine la mecanică și voia pe cineva care să știe puțină electronică și soft. Eu avusesem niște proiecte înainte de robotică și i s-a părut că am aptitudinile potrivite pentru ideea lui. Așa că împreună am hotărât să începem chestia asta îndrăzneață.

Dar din ce trăiai dacă salariu nu încasai?

Am fost foarte norocos că m-au susținut părinții mei în acel an, deoarece eu nu aveam nici un alt job, eram dedicat 100% proiectului, de la 7 dimineața, până la 10 seara, în fiecare zi. Timp de un an de zile nu mi-a trebuit altceva decât un acoperiș și ceva de mâncare.

Vlad alături de colegii lui de la Universitatea Delft, din Olanda

Descrie-mi puțin acest prototip Hyperloop…. Ce vrea să fie și ce urmează să fie? Urmează să fie?

Eu spun că urmează. Noi am format un fel de legacy, acum există o echipăă care a preluat ștafeta și care în continuare încearcă să dezvolte acest concept. Noi am pornit în 2017 și am ținut echipa până în 2018 și de atunci au mai fost încă trei echipe. Când am terminat, am ales un alt trio similar cu al nostru (unul ce se ocupa de contracte, unul pe partea tehnică și altul pe partea financiară) care la rândul lor și-au ales o altă echipă de 40 de ingineri. Aici, imediat după studii sunt mulți studenți care vor să încerce ceva diferit timp de un an, înainte de master, e foarte popular să capete experiență lucrând ca voluntari într-un proiect interesant.

Proiectul Hyperloop este un tren de foarte mare viteză care merge într-un tub vidat care are avantajul de a nu avea frecare absolut deloc. Când mergem cu mașina, de exemplu, avem presiunea ce se creează în jurul nostru trebuind să împingem aerul ca să putem să înaintăm. Această frecare cu aerul cauzează foarte multe pierderi. Hyperloop-ul funcționând într-un mediu vidat, practic un singur impuls poate să propulseze capsula și să meargă sute de kilometri fără să încetinească aproape de loc. În realitate încetinește puțin pentru că sunt și alte forțe de frecare, însă este eliminată cea mai mare, cea cu aerul.

Elon Musk a construit un tub vidat de 1 km în fața fabricii Tesla din Los Angeles și a invitat tot felul de companii să vină cu prototipurile lor să vină să testeze. Toată lumea a avut o săptămână la dispoziție pentru teste, iar la finalul săptămânii toți au trebuit să intre în tub și doar trei echipe au fost selectate pentru a scoate tot ce e mai bun din prototipul lor, să accelereze, să scoată viteza maximă și să decelereze într-un kilometru. E un tip foarte tare acest Elon Musk. A venit la standul nostru, am vorbit cu el și era foarte interesat de cum am reușit să punem noi atât de compact bateriile. El dedică foarte mult timp domeniului de dezvoltare al bateriilor ca să aibă cele mai bune baterii pentru Tesla. A fost o experiență interesantă ce m-a ajutat să mă dezvolt foarte mult, experiență pe care nu cred că aș fi obținut-o din nici un internship și din partea nici unei companii.

Ați primit vreun premiu?

Am primit trofeul pentru locul doi, pe care încă îl avem în biroul din Olanda. Acolo este și prototipul pe care studenții pot veni să-l vadă. Nu am primit bani sau altceva.

Dar nemții care au câștigat locul I au primit măcar oferte de job?

Și noi am primit oferte de job, și noi ne-am înscris pe niște liste acolo. De exemplu, pentru SpaceX se iau doar americani, pentru Tesla poate să aplice oricine e interesat. Eu, personal deja eram înscris la un master în Londra și știam ce vreau să fac. Însă porțile sunt deschise oricând, oricând pot să încerc să aplic.

Dar nu ai numărul de telefon al lui Elon Musk…

Nu, nici chiar așa. Aș vrea eu. 😀

E greu să faci un master la UCL?

Față de facultatea din Olanda mi s-a părut destul de ușor. Nu vreau să fiu arogant și să spun că a fost o joacă, dar simplul fapt că mi-a permis să am un job full time în paralel, mi s-a părut foarte ușor. În Delft standardele sunt mult mai înalte, ingineria aero-spațială e un program foarte greu. Am început 400 de studenți și după primul an am rămas doar 150, în urma selecției naturale. În Olanda e foarte riguros sistemul de învățământ universitar.

Dar cum ai ales tu facultatea asta? Mă gândeam că ar fi trebuit să termini liceul Tudor Vianu ca să ajungi acolo….

Întrebarea e cum de am ajuns la Coșbuc. 😀 Nu știu de ce nu am ajuns la Vianu, cred că nu am avut medie bună pentru că la școala generală nu am avut note mari.

Dar acolo era locul tău, nu?

Cred că da. Oricum în clasa a XI-a făceam meditație cu proful de fizică de la Vianu ca să mă pregătesc pentru olimpiade. Și oricum toți prietenii mei erau din Vianu, cumva în zona respectivă mă învârteam și eu. Dar nu mi-a părut rău că am ajuns la Coșbuc pentru că a fost un liceu super fain. Fratele meu, care e cu patru ani mai mic ca mine, a fost la Vianu și prin el am trăit puțin standardele competitive de acolo, numai cu olimpici naționali și internaționali și am realizat că ar fi fost foarte greu. În Coșbuc am avut noroc să fie un mediu mai liberal, open minded, ce mi-a prins foarte bine.

Dar ce căutai tu la olimpiade când puteai să mergi prin cluburi și să te distrezi?

Cred că din școala generală am început. Am făcut școala 79 care e foarte bună pe matematică și era ceva normal ca toată clasa să aplice la concursuri și olimpiade. De atunci am fost învățat că în fiecare an trebuie să merg la cel puțin un concurs, altfel am ratat anul. La vremea aceea, ce era în afara ariei mele, matematică, fizică și informatică, nu mă interesa absolut de loc, luam numai note mici și cred că de aceea am avut medie mică. Știam exact ce vreau și voiam să fac chestia aia cât mai bine, restul nu mă interesa.

Vlad și fratele său, în brațele părinților lor

Ce meserie au ai tăi?

Tatăl meu lucrează în domeniul IT, iar mama are o firmă de scule industriale. Pot să spun că datorită ei am avut curajul să fac tot felul de proiecte și să meșteresc ce-mi trecea prin cap. Avea la firmă tot felul de ingineri și meșteri care reparau sculele, desfăceau motoarele și cred că de pe la 10-12 ani am stat printre ei. A fost un mediu care m-a ajutat mult, fără el nu știu cum aș fi putut să ajung să fac atât de multe proiecte la vârsta respectivă. Primul proiect a fost un skateboard electric. Am desfăcut o șurubelniță electrică, am pus niște acumulatori, o curea de la o freză și într-o vară mi-am făcut un skateboard. Apoi am făcut trotinete, avioane și, cel mai important, înainte să plec la Delft, am reușit să termin o mașină cu un singur scaun, un buggy offroad. Am luat un motor Kawasaky ce a rămas dintr-un accident de motocicletă, un motor care inițial nu mergea foarte bine, dar pe care am reușit să-l repar și să salvez câteva piese din el. Astfel am reușit să fac o mașină, un proiect care m-a ajutat foarte mult în viitor. Am lucrat la el mai bine de trei ani, aproape tot liceul, în fiecare vară am muncit pentru el. Eram prin cimitire de mașini, luam piese de la Tico și apoi mă duceam la atelier și ceream ajutorul mecanicilor de la mama de la firmă.

Și l-ai terminat? A fost funcțional?

Da. L-am început la 15 ani deoarece voiam neapărat să conduc înainte să-mi iau carnetul. Tata îmi dădea mașina pe la țară, foarte puțin și voiam mai mult. Atunci tata mi-a spus: „Fă un plan, arată-mi schițele, fă calculul și vezi care e bugetul, eu te sponsorizez cu jumătate și ai la dispoziție un an ca să realizezi proiectul”. Mi-a luat trei ani, dar am reușit să mă încadrez în buget cât de cât, însă când l-am terminat aveam deja carnet.

Buggy-ul ofroad construit de Vlad petrescu în perioada liceului

Ai fost genul de copil precoce, ai avut tu o inteligență nativă sau părinții s-au ocupat să te ghideze pe un anumit drum?

Nu cred că e vorba de inteligență. Nu am fost cel mai inteligent din grupul meu, ci a fost mai mult vorba de hărnicie, de pasiune și de a avea ambiția de a merge până în pânzele albe pentru țelul tău. Ai mei au avut o influență foarte mare asupra mea. Nu mi-au spus niciodată ce trebuie să fac, tot timpul m-au lăsat foarte liber, însă, acum privind înapoi, îmi dau seama că din umbră tot timpul m-au împins de la spate și m-au încurajat. De fiecare dată când le ceream bani pentru piese sau pentru alte proiecte, de fiecare dată mă susțineau, oricât de ușor, sau greu era pentru ei.

Dar ai fost copilul care a învățat să citească la 3 ani sau a făcut primul robot la 7?

Nu, în nici un caz. Nu sunt un geniu ascuns. Pur și simplu am avut extrem de mult noroc cu oportunitățile din jurul meu, iar mai departe lucrurile au mers de la sine.

Ce face fratele tău acum?

El e tot în Olanda, culmea, fără nici o presiune din partea mea sau a alor mei. El studiază Administrarea Afacerilor Internaționale și se gândește deja la un an de experiență înainte de master.

Ce vrei să te faci când o să fii mare?

Elon Musk 😀 Clar e un model foarte puternic pentru mine, un om extraordinar de motivat care știe foarte bine ce vrea.

În timpul liber Vlad Petrescu participă la competiții de alergare, ciclism și triatlon

Dacă ai fi avut ocazia să alegi orice echipă din Formula 1, ai fi ales tot Mercedes? (Hai că interviul va fi în limba română, nu vor înțelege șefii tăi 😀)

(Râde) Ca primă echipă, clar Mercedes. Acum mi-ar părea destul de interesant să văd ce se întâmplă și într-o altă echipă, într-o echipă mai mică care ar vrea să asculte și ar vrea să învețe de la cineva care poate să aducă procese și chestii noi. Oricum, dacă aș vrea în momentul acesta să schimb echipa, să merg la Red Bull, de exemplu, trebuie să aștept un an conform contractului, ca să am timp să uit tehnologia cu care am lucrat. Un an e suficient ca să fie depășită tehnologia cu care am lucrat.

Adică tu ai vrea să pui umărul acolo unde se poate construi…

Da. Mi-a plăcut foarte mult ce am făcut în Hyperloop, rolul pe care l-am avut și cred că mi s-ar potrivi din punct de vedere al motivației. Acum sunt un fel de minion într-o echipă foarte mare.

De când nu i-ai văzut pe ai tăi?

Din februarie, când au venit pentru prima dată în UK, de ziua mea.

Vlad împreună cu fratele său mai mic și cu părinții veniți în vizită, la începutul acestui an

Sunt mândri de tine?

Sper. Am fost crescut într-un mediu destul de critic în care tot timpul era loc de mai bine, ceea ce a făcut ca lucrurile să fie mai interesante. Pe mama se vede mai ușor, se cam dă de gol că e mândră de mine, tata a fost mereu genul care tot timpul a cerut mai mult. Când veneam acasă cu 9,95 întreba de ce nu a fost 10, când am luat locul II la competiția lui Elon Musk a întrebat de ce m-au bătut nemții 😀. Mai în glumă mai în serios, tata vede ce fac eu acum ca un fel de joacă și mă mai întreabă uneori: „Hai când te apuci și tu de ceva mai serios, de rachete, de avioane, de lucruri serioase?” 😀. Dar acesta e stilul lui și sunt singur că e mândru de mine.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO