Women’s Golf Day – an inspirational day
Ce se întâmplă când doamnele se întâlnesc la golf în aer liber? Inspiraţie, energie bună, networking, distracţie pe cinste şi joc bun. Despre asta a fost Women’s Golf Day, un eveniment inspiraţional care, de mai bine de trei ani, cultivă pasiunea pentru golf în rândul doamnelor şi domnişoarelor. De ce? Pentru ca este un sport altfel care te invită să petreci timp în natură cu familia şi prietenii, să fii corect cu tine şi cu partenerii de joc, să respecţi natura, să îţi doreşti să devii tot mai bun şi nu în ultimul rând, să descoperi o pasiune.
Cei peste o sută de invitaţi au descoperit toate astea în seara de 13 iunie, la Stejarii Driving Range în cadrul evenimentului organizat de life.ro cu sprijinul Romanian Golf Association şi al Cătălinei Jigman, LadyCaptain, Lighthouse Golf. Treizeci de doamne jucătoare de golf şi treizeci de doamne şi domnişoare începătoare au participat în competiţiile organizate de Romanian Golf Association şi au câştigat numeroase premii oferite de sponsorii evenimentului. Jucătorii profesionişti de golf Santiago Munoz (Stejarii Golf Driving Range), Dimitri Chaynes (Lighthouse Golf din Bulgaria), Gabriel Toader (Champ du Golf) şi Andrei Bădiţă (Theodora Golf Club), au oferit primele noţiuni de golf doamnelor şi domnişoarelor interesate.
Pentru pasionatele de golf, organizatorii au pregătit concursul Drive, Pitch & Putt. Competiţia a presupus lovituri cu putterul de la 5 m pe green, lovitura de pitching cu scopul de a atinge gongul la o distanţă de 20 m, precum şi lovitura cu driverul, “longest drive”. Fiecare participantă a efectuat câte 3 lovituri la fiecare probă, sub supravegherea arbitrilor dedicaţi. La final, punctele au fost adunate, iar clasamentul a fost: Ioana Iavorschi pe locul al treilea cu 70 de puncte, Georgiana Vişan pe locul al doilea cu 70 de puncte, iar pe locul întâi s-a clasat Roxana Lungu cu un rezultat foarte bun de 125 puncte. Premiul pentru “longest drive” a fost câştigat tot de Roxana Lungu cu 3 lovituri excelente de 207 m, 195 m şi respectiv 206 m. Cel mai bun rezultat la proba de putting a fot obţinut de Lala (aşa cum o alintă prietenii) Mema, iar cel mai bun rezultat la proba de gong a fost marcat de Liliana Veseliu.
Pentru tabăra începătoarelor, organizatorii au pregătit o competiţie de putting ce a presupus 3 lovituri de putter pe green de la o distanţă de 2 m de steag. Cele mai bune rezultate au fost obţinute de Corba Lavini cu 30 de puncte (locul al treilea), Oana Mema cu 32 puncte (locul al doilea) şi Gavriluţ Marcela 36 de puncte (locul întâi).
Micuţele golferiţe cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani au participat la un concurs distractiv de putting pentru „noua generaţie de jucătoare”.
“Era Gentlemen’s Only Ladies Forbidden a apus. La nivel mondial se fac multe eforturi pentru atragerea doamnelor în golf pentru că benefiicile sale asupra minţii şi corpului nostru sunt nenumărate. Pentru ca bărbaţii au nevoie ca doamnele lor să le înţeleagă şi să împărtăşească această pasiune, să se bucure împreună de beneficiile lui la nivel social şi professional.” a spus Mihaela Kovacs, VP marketing şi PR în cadrul Romanian Golf Association în cadrul evenimentului.
“Mă bucur că, deşi nu avem încă un teren de golf complet în zona capitalei, companiile şi oamenii de afaceri au început să conştientizeze impactul economico-social al jocului şi vor să ne fie alături în demersurile de promovare ale acestui sport. Sperăm ca în viitorul apropiat să ne reunim pe un teren de golf la standarde europene în zona Bucureştiului.” A continuat Kovacs.
Multumim sponsorilor pentru că ne-au oferit încă o experienţă pe care nu o vom uita. Mulţumim doamnelor pentru energie si inspiratie.
Câteva imagini de la eveniment puteţi vedea în galeria de mai sus.
Acest eveniment a fost organizat cu sprijinul BRD Groupe Societe Generale, ALD Automotive, Arcadia Apartments Domenii şi Excellence Cars. Partenerii evenimentului sunt: Ivatherm, Crama Roternberg, Canah , Aqua Carpatica, Happy Tour, Leonidas, Theodora Golf Club şi Lighthouse Golf and Spa Resort.