Zoltan Gergely, șofer de TIR în timpul COVID: „Ca ilegaliștii ne-am văzut prima nepoată, născută în urmă cu o lună, ferindu-ne de poliție” - LIFE.ro
Sari la conținut

Zoltan Gergely este șofer de TIR, trăiește în Girona (Spania), iar de când țara a intrat în carantină a muncit fără oprire, cu conștiența faptului că este parte dintr-un plan esențial care ține alimentate marile lanțuri de magazine ale Europei. Nu a refuzat să plece în curse, a făcut doar excepție când a venit vremea să accepte o ieșire în Italia.

Cum arată Europa prin ochii unui șofer de camion în vreme de COVID-19 vom afla în câteva minute de lectură.

Ce se transportă în vreme de COVID-19?

Zoltan Gergely: Cel mai mult transportăm mărfuri alimentare, apă și ambalaje de tot felul. Piesele de mașini, materialele de construcție și alte produse industriale s-au oprit, fiindcă s-au cam oprit și fabricile.

Parcările goale ale Franței

Ce s-ar întâmpla oare dacă ați intra în izolare și s-ar opri transporturile?

Zoltan Gergely: Cred că ar fi prăpăd. Dacă se opresc transporturile, nici materiale medicale, nimic nu ar mai ajunge la oameni.

V-au făcut un instructaj în acest sens? Puteți refuza vreo cursă?

Zoltan Gergely: Nu ne-a făcut nimeni vreun instructaj în acest sens, dar am înțeles de la sindicate că avem dreptul să ne retragem dacă se întâmplă ceva sau considerăm că suntem în pericol. Iar firma nu are dreptul să ne dea afară.

Acum vreo două săptămâni, după o cursă în Elveția, mi-au trimis mesaj de la birou că stau cam rău cu încărcările și poate accept ca alternativă o cursă de Italia. Și am refuzat.

Observ că aveți niște sindicate puternice!

Zoltan Gergely: Destul de puternice. Sunt două confederații de forță aici, una dintre ele a mai făcut compromisuri cu patronatul, dar cealaltă, Comite de Empresa, cu care sunt și eu în legătură, este mai corectă.

Acum două săptămâni era vorba ca firma să apeleze la una dintre condițiile contractuale și să-mi impună să iau o săptămână din concediul de odihnă, dar a negociat sindicatul și patronii au renunțat.

Acum sunt în cursă, am descărcat niște lapte la Nantes, am încărcat din nou și merg spre Tours.

Cum se vede Europa izolată din cabina TIR-ului?

Zoltan Gergely: Cam sinistru. Șoselele pustii, parcările pustii. Acum vreo două săptămâni părea mai mare relaxarea. Poate doar Franța era mai restrictivă. În rest însă, în Germania, de pildă, toată lumea părea relaxată, nimeni cu mănuși, nimeni cu măști, ca și cum am fi fost într-o perioadă normală a anului. În Elveția la fel. Magazinerul de unde am descărcat mi-a dat mie măști dintr-o cutie, dar el nu avea una. Și nici colegii lui.

La noi, în Spania, așa ceva nu există. Dacă ieși pe-afară fără un motiv întemeiat, plătești amendă 600 de euro.

Cum vă explicați această relaxare a lor?

Zoltan Gergely: Cred că au o mare încredere în sistemul lor de sănătate sau sunt inconștienți. Nu știu ce să zic.

Vorbiți cu ei, le-ați spus?

Zoltan Gergely: Da, le spun dar se uitau la mine ca la o ciudățenie.

Chiar discutam despre asta cu un coleg care vine dintr-un oraș din Spania, complet izolat, un adevărat focar de infecție, cu victime din rândul medicilor, al asistenților medicali, Igualada. El locuiește acolo și, după vreo câteva zile de carantină și obișnuit cu drumurile, a cerut să plece. Și i-au dat voie. Dar când a ajuns în Germania, a fost șocat de relaxarea de acolo. El avea mănuși în mâini când a dat actele neamțului care îl aștepta, dar acesta din urmă nu avea nicio protecție. Și colegul meu a refuzat să ia actele înapoi. Atunci neamțul și-a pus niște mănuși din piele, iar asta l-a convins pe colegul meu.

Magazinele sunt goale în vreme de COVID-19

V-ați făcut test?

Zoltan Gergely: Nu am făcut test. Doar cei care sunt suspecți sau bolnavi au voie să facă testele.

Fiul meu, să tot fie vreo lună de zile, de când a avut niște simptome de gripă: temperatură, frisoane, durere de gât, iar când a sunat la medic, acesta i-a spus să stea acasă, să nu meargă la dispensar și numai dacă se simte rău să sune la numărul de urgență. Pesemne a fost o gripă banală, pentru că în câteva zile i-au trecut toate.

Altele sunt problemele lui acum: de mai bine de o lună de zile are restaurantul închis, și-a trimis oamenii acasă.

Care sunt riscurile la care vă expuneți și cum vă protejați?

Zoltan Gergely: Mă feresc de locurile aglomerate, nu mă mai opresc în benzinării, în parcări aglomerate, ci numai în locuri mai libere. Am avut în față un camion de Harghita, omul s-a oprit într-o parcare și face exerciții să se mai destindă. În mod normal, aș fi oprit și aș fi stat de povești cu el. Acum am trecut mai departe, nici măcar nu m-am oprit să-l salut.

Termometrul a început să facă parte din trusa de călătorie a lui Zoltan Gergely

De ce vă temeți?

Să nu iau virusul să-l duc acasă. Am termometrul cu mine, îmi iau temperatura, am mască, mănuși și mi le pun de fiecare dată când mă dau jos.

Zoltan Gergely: Am vorbit cu o doctoriță din Geneva, ea mi-a spus să îmi iau temperatura în fiecare zi și, dacă pot, cât de des, să iau băuturi fierbinți, ceai fiindcă ajută. Peste 50 de grade moare virusul. Sigur, eu nu pot să beau ceaiul atât de fierbinte, dar mă gândesc că la ceva tot ajută.

Pe lângă ceai mai bag și câte-o pălincă de 57 de grade și cred că izbutesc să scap. (râde) Am niște tratamente vechi, pălinca cu piper, și până în prezent nu am fost răcit deloc.

Benzinăriile Europei sunt pustii

Cine este Olivia?

Zoltan Gergely: Olivia este nepoțica mea. Drăgălașa. Mi-e dor de ea de nu mai pot. S-a născut acum o lună și nu am văzut-o decât pe telefon. Îmi trimitea fiică-mea poze cu ea și cam atât. Ștergeam ochii de lacrimi și mergeam mai departe. Nu ne despart decât 2 kilometri între casa mea și casa lor, dar este interzis.

Acum câteva zile însă nu am mai rezistat. Până la urmă e prima mea nepoțică și nu am strâns-o deloc în brațe după ce a venit pe lume.

Așa că m-am suit în mașină, soția mea în spate, unde am geamurile fumurii, și ne-am dus. Am o autorizație de circulație fiindcă sunt transportator, dar nu aveam voie să ies și cu nevastă-mea. Dacă te prind câte doi în mașină, amenda este 600 de euro. Nui ai voie să ieși decât singur, iar ieșirile trebuie să fie numai la medic, la farmacie sau la cel mai apropiat magazin.

Așa că am stat cu inima strânsă, ne simțeam ca ilegaliștii.

Am avut  noroc că am prins loc de parcare liber chiar în fața blocului, s-a dat repede din mașină nevastă-mea, apoi și eu și am ajuns la ei. Iar acele câteva minute cât am ținut-o pe umăr pe minunăția mică au făcut să merite toată „ilegalitatea” (râde).

Zoltan Gergely, șofer de camion în Europa

Cum credeți că vi se va schimba viața după această pandemie?

Zoltan Gergely: Sunt convins că oamenii vor relaționa altfel. Până acum era o permanentă alergare după bani și pierdeam cele mai dragi momente cu oamenii importanți din preajma noastră. Acum constați că nu poți face nimic cu banii dacă vine o nenorocire ca asta.

Ne-am promis că după ce se termină urgia, ne adunăm toți la un restaurant și chefuim o dată pentru nașterea micuței, apoi pentru a doua naștere a noastră, după această pandemie.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora