10 parcuri din Bucureşti mai puţin celebre, perfecte pentru plimbări liniştite
Ce poţi face în capitală când e vremea frumoasă? O plimbare prin parc. Doar că aşa gândesc mulţi dintre locuitorii oraşului şi de multe ori ajungi să mergi umăr la umăr pe aleile înguste ale parcurilor supraaglomerate. Există însă alternative frumoase şi mult mai libere. Am făcut o listă cu 10 parcuri din Bucureşti mai puţin celebre, dar ideale pentru plimbări relaxante, indiferent de vreme şi vremuri.
Parcuri din Bucureşti mai puţin celebre: Ioanid (Parcul Ion Voicu)
Situat pe locul fostului afluent al Dâmboviţei, pârâul Bucureştioara, parcul Ioanid a fost amenajat la iniţiativa unuia dintre primii librari din capitală, George Ioanid. El a cumpărat terenul mlăştinos, tot el a fost cel care a decis să planteze acolo mai mulţi copaci şi flori. Ulterior Primăria s-a ocupat de amenajarea lui, acesta fiind proiectat astfel încât să amintească de grădinile pariziene. Numele parcului devenit între timp monument istoric a fost schimbat în Ion Voicu în 2003, în onoarea violonistului care a locuit într-una dintre casele care înconjoară zona verde.
Parcuri din Bucureşti mai puţin celebre: Grădina Icoanei
Grădina Icoanei are o istorie comună cu Parcul Ioanid, fiind ridicată pe fosta baltă a Bulindroiului, cea din care izvora Bucureştioara. După astuparea pârâului şi asanarea bălţii, Primăria a decis amenajarea unei grădini, iar parcul a fost inaugurat în 1873. Micuţ, cochet, parcul este acum înscris pe lista monumentelor istorice ale capitalei.
Parcul Luigi Cazzavillan
Mic, ferit şi liniştit, parcul ce poartă numele jurnalistului italian, corespondent de război şi fondator al celebrului ziar Universul se află în apropiere de Cişmigiu, dar ascuns printre casele la fel de vechi ca şi el. A fost amenajat în 1905, într-o simetrie rar întâlnită şi este dominat de bustul lui Cazzavillan, care a locuit la câţiva paşi de aici. Nu este locul ideal pentru plimbare dacă ai un target mare de paşi de realizat într-o zi. Este în schimb un loc perfect pentru a avea câteva sau mai multe clipe de linişte, într-o zonă istorică a Bucureştiului.
Parcul Floreasca
Proiectat la începutul anilor `60 pe locul fostei gropi Floreasca, parcul cu acelaşi nume a apărut după ce autorităţile din acea vreme au decis să dărâme toate imobilele din zonă şi să mute locuitorii în alte cartiere. Se dorea transformarea mahalalei mizere şi sărace într-o zonă modernă, numai bună pentru promenadă. S-a pus gazon pe o suprafaţă generoasă, s-au plantat copaci şi arbuşti şi s-au adus sculpturi realizate de artişti ai vremii. În 2008 parcul a fost reamenajat complet, având acum şi 4 locuri de joacă pentru copii, precum şi un teren de minigolf.
Parcuri din Bucureşti mai puţin celebre: Bordei
Aflat mulţi ani pe prima pagină a ziarelor din cauza disputelor legate de dreptul de proprietate, parcul Bordei a fost până la urmă trecut în domeniul public, iar acum este o oază de linişte pentru cei care îl aleg pentru plimbări. Situat pe malul lacului Floreasca, parcul a fost amenajat în 1936, dar în anii `80 a fost considerat zonă de protecţie de grad zero din cauza apropierii de reşedinţa prezidenţială a lui Nicolae Ceauşescu şi nu a mai fost folosit. A fost reamenajat în 2008, când au fost plantaţi 2000 de arbuşti şi 15.000 de flori, a fost creat un loc de joacă pentru copii, un loc pentru fitness, iar lacul a fost populat cu raţe şi lebede albe şi negre.
Parcul Romniceanu
Aflat în Cotroceni, în apropierea Universităţii Naţionale de Apărare, parcul a primit numele de la Mihail Romniceanu, doctor licenţiat în drept, administrator al Băncii Naţionale, profesor şi politician. Îngust, dar lung, parcul de aici este o minune pe timp de vară, când arborii vârstnici îţi oferă umbra şi răcoarea mult râvnite. În zona centrală există şi un loc de joacă, dar şi o fântână arteziană placată cu marmură.
Parcuri din Bucureşti mai puţin celebre: Operei (Parcul Venus)
Aflat chiar lângă Opera Naţională Bucureşti, parcul este ridicat pe locul unde a fost odinioară stadionul celei mai valoroase echipe de fotbal din perioada interbelică, Venus Bucureşti. Are loc de joacă pentru copii, zonă de fitness, dar şi o grădină care pe timpul verii devine, datorită vegetaţiei, de-a dreptul luxuriantă.
Parcul Plumbuita
Neobişnuit de mare pentru lista noastră cu parcuri din Bucureşti mai puţin celebre, Plumbuita merită pus pe listă pentru plimbări relaxante şi lipsite de aglomeraţie. Amplasat pe malul lacului cu acelaşi nume, parcul a fost amenajat ca zonă de agrement în 1977 şi refăcut în urmă cu câţiva ani. Pe lângă aleile asfaltate, locurile de joacă, teren de fotbal şi fântâni arteziene, aici găseşti şi 2 obiective importante din punct de vedere arhitectural: mănăstirea Plumbuita, ridicată în secolul al XVI-lea de Petru cel Tânăr şi palatul Ghika Tei, ridicat în 1822 de domnitorul Grigore Dimitrie Ghica.
Parcul Kiseleff
Amplasat de o parte şi de alta a şoselei Kiseleff, parcul a fost amenajat după 1832, anul în care a fost contruită şoseaua prin pădurea aflată atunci în zonă. Wilhelm Mayer, arhitectul peisagist care şi-a pus amprenta pe amenajarea parcului Cişmigiu, a realizat şi planul pentru parcul Kiseleff. Are şi locuri de joacă şi loc de promenadă şi este absolut minunat în zilele toride de vară.
Parcuri din Bucureşti mai puţin celebre: Izvor
Aflat chiar lângă Palatul Parlamentului, pe malul drept al Dâmboviţei, parcul Izvor se află pe locul fostei mănăstiri Mihai Vodă, distrusă de comunişti în numele modernizării Bucureştiului. Vreme de mulţi ani zona a fost abandonată şi abia după anii 2000 s-a început amenajarea ei. S-a pus gazon, s-au plantat arbori şi arbuşti şi a fost ridicat şi un loc de joacă generos, sub forma unui castel din poveşti. Amenajarea târzie îşi spune însă cuvântul în ceea ce priveşte umbra, puţine fiind locurile în care te poţi adăposti de soare.