5 lucruri pe care le-am învăţat din The Crown despre monarhia britanică - LIFE.ro
Sari la conținut

5 lucruri pe care le-am învăţat din The Crown despre monarhia britanică

Dacă în ultimii ani Regina Elisabeta a II-a a mai făcut unele concesii când vine vorba de alegerile amoroase ale membrilor familiei regale, în urmă cu mai bine de o jumătate de secol nu era la fel de înţelegătoare.
Share this article

Unul dintre cele mai urmărite seriale de pe platforma Netflix, The Crown, ar putea avea o influenţă teribilă asupra felului în care va fi privită de acum înainte monarhia britanică. Deşi vorbim despre un film de ficţiune, mulţi dintre cei care îl urmăresc tind să considere că faptele prezentate acolo sunt cât se poate de reale, iar de când a fost dat publicităţii interviul dat de prinţul Harry şi Meghan Markle lui Oprah Winfrey, cu atât mai mult. Acesta a şi fost, probabil, unul dintre motivele pentru care Ministrul britanic al Culturii a cerut să fie precizat în mod clar înaintea difuzării că serialul este o ficţiune. Sigur, un alt motiv ar putea fi valul de reacţii negative faţă de prinţul Charles apărut după publicarea sezonului 3. În orice caz, serialul are şi rolul de a prezenta şi adevăruri istorice, aşa că am făcut o listă cu lucruri pe care le-am învăţat din The Crown despre monarhia britanică.

Prinţesa Margaret, împiedicată să se căsătorească cu omul pe care îl iubea

Dacă în ultimii ani Regina Elisabeta a II-a a mai făcut unele concesii când vine vorba de alegerile amoroase ale membrilor familiei regale, în urmă cu mai bine de o jumătate de secol nu era la fel de înţelegătoare. Aşa se face că în momentul în care sora reginei, prinţesa Margaret, a anunţat-o că se va căsători cu iubitul său, Peter Townsend, Elisabeta a II-a i-a interzis categoric acest lucru. Townsend era divorţat, prin urmare era considerat nepotrivit. Lui Margaret i s-a pus în vedere să aleagă: dragostea sau banii şi dreptul de a urca pe tron. Iar prinţesa a luat decizia aşa cum fusese crescută, cu simţul datoriei faţă de familie şi ţară.

Regina Elisabeta a II-a și prințesa Margaret, foto: thecut.com

Legăturile fostului rege Eduard al VIII-lea cu Hitler

Abdicarea regelui Eduard al VIII-lea pentru a se putea căsători cu femeia pe care o iubea, Wallis Simpson, pare o nimica toată în faţa acuzaţiilor de colaborare cu naziştii şi prietenia cu Adolf Hitler. Istoricul Rohan Butler a descoperit în arhivele Ministerului de Externe britanic mai multe documente secrete care ar fi dovedit nu doar relaţia apropiată dintre cei 2, ci şi un parteneriat menit să îl readucă pe Ducele de Windsor pe tron.

Ducele de Windsor, foto: history.com

Mama prinţului Philip s-a călugărit

Soacra reginei Marii Britanii a avut ea însăşi o viaţă demnă de film. Strănepoata reginei Victoria, prinţesa Alice de Battenberg s-a născut la castelul Windsor, fără să poată auzi vreodată. Deşi a fost surdă încă de la naştere, aceasta a învăţat să citească pe buze şi a reuşit să facă acest lucru chiar în mai multe limbi. A învăţat şi să vorbească, inclusiv în limba germană. S-a căsătorit cu prinţul Andrew al Greciei şi Danemarcei şi a avut 5 copii: 4 fete şi un băiat, prinţul Philip. Forţată să părăsească Grecia, prinţesa Alice s-a refugiat o vreme în Franţa, apoi a fost internată într-un sanatoriu eleveţian, după ce a fost diagnosticată cu schizofrenie. A repetat constant că diagnosticul este greşit, iar după 2 ani a reuşit să plece din sanatoriu. S-a întors în Grecia, a înfiinţat un ordin ortodox de călugăriţe şi şi-a vândut toate bunurile pentru a sprijini misiunea caritabilă a acestuia. După lovitura de stat din Grecia, din 1967, prinţesa Alice a acceptat invitaţia fiului său de a merge să locuiască la Palatul Buckingham, unde a şi sfârşit din viaţă 2 ani mai târziu.

Prințul Philip și prințesa Alice, foto: mirror.co.uk

Prinţul Charles, la un pas de moarte în avalanşă

Sezonul 5 din The Crown a venit cu un episod ce prezintă o tragedie în care prinţul Charles şi-a pierdut unul dintre cei mai apropiaţi prieteni şi ar fi putut şi el să aibă acelaşi sfârşit. El şi prinţesa Diana erau în iarna lui 1988 la schi, în Alpii elveţieni, cu un grup de prieteni. Charles şi câţiva dintre prietenii lor au ignorat avertizările de avalanşă şi au ieşit pe pârtie, fiind prinşi de alunecarea de zăpadă. Maiorul Hugh Lindsay a murit, iar Patricia Palmer Tomkinson a avut ambele picioare rupte, în timp ce prinţul Charles şi ceilalţi însoţitori au scăpat, inexplicabil, fără nicio zgârietură. Tot ei au fost cei care au săpat cu mâinile goale în zăpadă, ca să îi scoată la suprafaţă pe cei 2.

Foto: insider.com

Unchiul prinţului Philip a fost ucis de IRA într-un atac cu bombă

Lordul Mountbatten, cel care a fost ca un tată atât pentru prinţul Philip, cât şi pentru prinţul Charles, ceva mai târziu, a fost asasinat de către membri ai Armatei Republicane Irlandeze. O bombă a fost amplasată în 1979 pe barca acestuia de pescuit, aflată la Mullaghmore, în Irlanda. A sărit în aer ucigându-l pe el, un nepot, un angajat al acestuia şi soacra fiicei lui iar IRA a revendicat atacul, pe care l-a catalogat drept un act de răzbunare pentru tragediile din urmă cu 7 ani, când mai mulţi soldaţi britanici au ucis mai mulţi protestatari irlandezi neînarmaţi.

Foto: irishtimes.com

Acestea sunt doar 5 lucruri pe care le-am învățat din The Crown despre monarhia britanică, iar serialul, în ciuda faptului că este unul de ficțiune, respectă multe dintre adevărurile istorice și continuă să scoată la lumină amănunte mai puțin știute despre viața și istoria reginei Elisabeta a II-a și a familiei sale, pusă la încercare în repetate rânduri de evenimente, dar mai ales de regulile impuse.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora