8 tipsuri inteligente care te pot ajuta să-ţi gestionezi stresul - LIFE.ro
Sari la conținut

8 tipsuri inteligente care te pot ajuta să-ţi gestionezi stresul

Probabil te-ai săturat să tot auzi sfaturi despre cum să gestionezi stresul şi aşa mai departe. Dar, trebuie să recunoşti, atunci când acesta te afectează, simţi nevoia să te agăţi de orice care te poate scoate din ape tulburi.
Share this article

Probabil te-ai săturat să tot auzi sfaturi despre cum să gestionezi stresul şi aşa mai departe. Dar, trebuie să recunoşti, atunci când acesta te afectează, simţi nevoia să te agăţi de orice care te poate scoate din ape tulburi. Stresul poate apărea oricând, la oricine, iar noi trebuie să ştim cam ce putem face pentru a-l putea îndepărta. Larry Kubiak, psiholog şi director al serviciilor psihologice la centrul de sănătate comportamentală al Tallahassee Memorial Healthcare, din Florida, ne oferă – via everydayhealth.com – câteva repere la care am putea apela oricând ne confruntăm cu stresul sau anxietatea.

1. Priveşte problema în perspectivă. Este foarte important să-şi pui întrebarea dacă problema cu care te confrunţi momentan (dezamăgire, lipsa banilor, îngrijorare de orice alt fel) poate să rămână astfel la nesfârşit. Atâta vreme cât nu este vorba de o problemă de sănătate iremediabilă, cel mai probabil, răspunsul va fi ”nu”. Aşa încât, specialiştii recomandă să respiri profund şi să încerci să mergimai departe. Menţinerea lucrurilor în perspectivă este crucială pentru gestionarea stresului, spune Larry Kubiak.

2. Fă o listă cu soluţii şi vino cu un plan. Oricare ar fi problema pe care trebuie să o rezolvi, ajută enorm să-ţi faci o listă cu toate soluţiile posibile, din care să o alegi apoi pe cea mai potrivită ţie. Faptul că ai opţiuni şi că există un plan, poate reduce considerabil stresul.  „Împarte sarcina în părţi mai mici, astfel încât să poţi realiza de ce anume ai nevoie într-o oră, o zi, o săptămână, astfel încât problema să devină mai uşor de gestionat”, sugerează Kubiak.

3. Accepă că există lucruri dincolo de controlul tău. Unele situaţii se petrec pur şi simplu dincolo de controlul nostru şi trebuie să învăţăm să le facem faţă şi să le acceptăm. Totuşi, controlul asupra modului în care reacţionezi la situaţii stresante stă cu totul în mâinile tale. Aşa că, rămâi calm, înainte de toate, şi acceptă, dacă e cazul, sprijinul emoţional al celorlalţi, care te poate ajuta enorm în gestionarea stresului.

Foto: Istock

4. Oferă-ţi o pauză de relaxare. Ştiu că ai mai auzit asta de zeci de ori, dar specialiştii insistă asupra faptului că pauzele şi practicarea unei activităţi relaxante pot face miracole. Stresorii de zi cu zi te pot face ferfeniţă înainte să-ţi dai seama, aşa că te poţi trata cel puţin cu o activitate relaxantă în fiecare zi. Ascultă muzică, meditează, scrie într-un jurnal, fă o baie cu bule sau stai pur şi simplu întins pe iarbă! Să-ţi acorzi aceste mici momente de relaxare este foarte important pentru prevenirea şi gestionarea stresului.

5. Încearcă să faci sport. Am mai scris despre cât de important poate fi sportul pentru mentalul nostru, acesta fiind una din cele mai bune metode de gestionare a stresului. Nu contează dacă faci fitness, yoga, Tai Chi, Pilates sau arte marţiale (deşi cele enumerate mai sus sunt vestite pentru rolul pe care îl au în eliminarea stresului şi a stărilor negative), important este să faci exerciţiile cu regularitate. „Exerciţiile pot ajuta la reglarea şi disiparea într-un mod productiv a acelor produse chimice din creier care ne provoacă stres”, spune Kubiak.

6. Fii deschis şi exprimă-ţi sentimentele. Poate că, cel puţin pentru cei care comunică mai greu cu ceilalţi, aceasta este partea cea mai grea dar este şi una extrem de eficientă. Nu trebuie să spui lumii întregi ce anume simţi sau cu ce fel de nemulţumiri te confrunţi, dar e important să vorbeşti despre asta cu prietenii, familia, colegii. Acest lucru înseamnă, nu neapărat că aştepţi sfaturi, ci că te descarci pur şi simplu.

7. Să ai aşteptări rezonabile de la viaţa de zi cu zi. În toată această ecuaţie privind stresul şi metodele de combatere a acestuia, lucrul de care nu trebuie să uiţi niciodată (şi care e miezul propriei tale existenţe) e stima de sine. De fapt, lucruile pot deveni grave în momentul în care ţi-ai pierdut această stimă. De aceea, specialiştii ne sfătuiesc să o îngrijim ca pe o mare comoară, învăţând, în primul rând, cât de benefică poate fi rostirea unui ”nu”. Poţi refuza liniştit orice solicitare în plus venită de la serviciu sau familie, atâta vreme cât dăruirea de sine (care e un lucru nobil) poate neglija respectul faţă de tine. Este valabil şi în cazul în care eşti tentat să-ţi asumi responsabilităţi mai mari, cum ar fi o maşină nouă sau o casă mai mare: atâta vreme cât acest lucru ţi-ar îngreuna enorm situaţia provocându-ţi un stres imens, e indicat să te mai gândeşti o dată înainte de a lua o astfel de decizie.

Foto: Istock

8. Rezolvă-ţi problemele înainte ca acestea să se transforme în crize. Se spune că problemele sunt întotdeauna mai uşor de manevrat înainte ca acestea să devină calamităţi. Da, dar când îţi dai seama că trebuie să faci ceva ca lucrurile să nu o ia pe alt făgaş? Ţine, evident, de fiecare în parte, cât de atent este la impactul pe care îl are stresul asupra lui. Este clar că nu poţi evita tot timpul stresul, ar fi chiar stupid să-şi propui asta. Dar este incredibil de benefic, ca atunci când simţi că te afectează, să faci ceva. Şi poţi începe cu aceste 8 tipsuri sugerate de psihologul Larry Kubiak.
 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora