A plecat în Marea Britanie pentru a învăța la Oxford School of Drama, dar s-a întors acasă pentru că a simțit că are „treabă aici”. Cum arată viața lui Liviu Romanescu
Liviu Romanescu este actor și regizor, absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București și al prestigioasei Oxford School of Drama. Experiența sa artistică se întinde atât în România, colaborând cu instituții importante precum Teatrul Național București, Teatrul Act, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis și Unteatru, cât și în Marea Britanie, unde a lucrat cu Soho Theatre Londra, Greenside Venues și alte spații de prestigiu, participând la festivaluri ca Edinburgh Fringe și Vault Festival Londra. Pe lângă activitatea teatrală, Liviu Romanescu a colaborat cu regizori remarcați în film, precum Ben Morris și Andrei Gruzsniczki, și este co-fondator al companiei Vanner Collective, prin care organizează turnee naționale și campanii sociale prin teatru. Din 2020, el conduce Festivalul de Teatru Tânăr Ideo Ideis ca director, iar în prezent este director artistic la Teatrelli București.
În interviu, Liviu Romanescu povestește cum teatrul a apărut în viața lui ca o formă vitală de libertate și expresie încă din clasa a V-a, redefinindu-i adolescența. Plecarea sa în Marea Britanie a fost un capitol de creștere personală, dar, simțind că are „treabă aici”, s-a întors în România, unde găsește un mediu creativ efervescent, deși marcat de lipsa de resurse și stabilitate financiară. Prin munca sa la Ideo Ideis, festival ajuns la 20 de ani, Liviu Romanescu promovează dezvoltarea curajului și a dialogului autentic în rândul adolescenților, construind un spațiu cultural viu, relevant și ancorat în comunitate.
Pentru Liviu Romanescu, arta este „una dintre puținele ancore de umanitate” în societatea actuală, iar viitorul festivalului este unul cu potențial internațional, care va pune Alexandria pe harta lumii culturale, încurajând generațiile tinere să construiască lumi mai bune prin expresie și implicare.
Ai descoperit teatrul în clasa a V-a, într-o perioadă în care viața ți-a fost schimbată radical. Îți mai amintești cum te-ai simțit atunci când ai urcat prima dată pe scenă?
Ce mi-a oferit trupa de teatru a fost un sentiment de libertate. Poate că schimbarea nu părea radicală din afară, dar pentru mine, teatrul a fost acea gură de aer proaspăt care mi-a redefinit adolescența.
Ai spus că teatrul ți-a oferit o formă de libertate pe care n-o întâlniseși până atunci. Cât de reală este această libertate, azi, pentru un actor în România?
Există libertate pentru creatori. Există, în mod evident, o presiune tot mai mare, un preț cu care vine această libertate, și cred că cel mai mare este cel al instabilității financiare. Apoi, lipsa de resurse, lipsa de sustenabilitate, lipsa de predictibilitate sunt obstacole reale.
Liviu Romanescu: „Plecarea în Marea Britanie a fost și un timp petrecut cu mine însumi, un timp asumat, un timp pentru care mă felicit și care a contat enorm”
Care au fost oamenii-cheie care te-au validat și care ți-au oferit curajul să crezi în tine, mai ales în anii adolescenței?
În perioada adolescenței, doamna profesoară Lotus Havârneanu a fost spiritul care a menținut vie flacăra trupei de teatru. Clar a fost unul dintre mentorii mei. Și în mulții ani de Ideo Ideis m-am gândit la ce putem aduce noi, artiștii, organizatorii, în susținerea acestor profesori care, din pură pasiune, susțin tinerii din trupele de teatru. Cum putem crea ecosisteme care să nu permită acestor coordonatori să se „consume” vreme de 2-3 generații.
Cum a fost să pleci în Marea Britanie, să înveți la Oxford School of Drama și să descoperi că ceea ce căutai… era de fapt în tine?
A fost o aventură, un capitol din viață care m-a crescut și care mi-a dat curajul de a căuta mai departe. Călătoritul mă încarcă, îmi place să descopăr lumi, să descopăr obiceiuri, oameni și practici diferite de cele pe care le cunosc. Plecarea în Marea Britanie a fost și un timp petrecut cu mine însumi, un timp asumat, un timp pentru care mă felicit și care a contat enorm.
Ai avut șansa să rămâi în UK și totuși ai ales să te întorci. De ce ai simțit că „ai treabă aici”, în România?
Din felul în care s-au așezat cărțile în acel moment, pur și simplu viața m-a chemat înapoi în Romania. Aici era ceva important de făcut. M-am bucurat de această întoarcere, să știi, mă bucur de ea și acum. A fost o decizie bună. Și sănătoasă.
Ce ai învățat despre industria de teatru românească în momentul în care te-ai întors? Și ce lipsește încă acestei industrii?
Descopăr de mulți ani, în continuu, un potential creativ extrem de mare în jur. Probabil că lipsesc resurse de a ieși în piața internațională, dar cred că în câțiva ani vom orienta și spre acea direcție. În acest moment, văd un mediu creativ extrem de efervescent. Și asta nu poate decât să mă bucure. Să vedem acum cum se așează dialogul dintre mediul creativ și mediul politico-administrativ. Aici este o provocare.
Liviu Romanescu: „Cred în puterea exemplului, cred în construcția de medii în care individul se poate dezvolta, cred în echipe care mișcă și modifică structuri”
Într-o societate în care mulți tineri visează la plecare, cum îi convingi că „se poate” și aici, în țară?
Cred în puterea exemplului, cred în construcția de medii în care individul se poate dezvolta, cred în echipe care mișcă și modifică structuri. Un astfel de exemplu este și IDEO IDEIS, și văd tinerii cum se întorc spre acest model de intervenție culturală. Îi văd cum vor să se implice. Deci, probabil, dacă ne vedem de treabă și construim cu sens și simț al responsabilității, tinerii se vor alătura.
Ai spus că munca de manager ți-a oferit empatie pentru fiecare rol din echipă. Ce înseamnă pentru tine să construiești „cu sens” un proiect artistic?
Din nou voi porni de la modelul IDEO IDEIS, acolo unde echipa caută în fiecare an modalitatea prin care activitățile pot să câștige relevanță pentru publicul tânăr și pentru comunitatea locală. Asta înseamnă să chestionezi, să te uiți la nevoi, să implici și să lași loc pentru dialog. „Sensul” vine cu schimbarea, atât în cel ce crează, cât și în privitor.
Citește și: Cum a ajuns Leta Popescu una dintre cele mai apreciate regizoare de la noi, deși a dormit buștean la primul spectacol în regia lui Dabija? De ce lasă „o primă impresie ciudată”? Și cum a ajuns să se împace cu orașul Cluj, deși spune că l-a „urât din tot sufletul”
Care a fost cea mai mare provocare în a trece de la actor la manager? Și care e cel mai frumos lucru pe care ți l-a adus această dublă perspectivă?
Poziția de actor vine cu o legătură strânsă cu ego-ul. Ca manager de echipă, însă, lucrezi cu și pentru ceilalți. Din „umbră”, însă, poate să vină o bucurie imensă, atunci când vezi cum munca „noastră” deschide drumuri altora. E frumos să vezi o echipă strălucind sub reușita unui eveniment. Și poți să vezi asta din ambele poziții.
Vanner Collective a abordat teme puternice precum bullyingul și limitele libertății. Cum alegi temele pe care le adresezi în spectacole?
Pornim de la ce ne consumă. Sau de la ce nu se spune. Ne uitam la ce au nevoie tinerii să audă, la ce au nevoie comunitățile să discute. Alegem temele cu încredere și construim cu responsabilitate.
Ideo Ideis a ajuns la 20 de ani. Ce simți, personal, când spui această cifră?
Recunoștință. E o viață de om. Și e greu să o pui în cuvinte. Simt că am crescut împreuna cu acest festival, că fiecare ediție a fost o etapă dintr-un drum lung, frumos, provocator. Simt mândrie, dar și responsabilitate pentru ce urmează.
Festivalul a pornit din Alexandria, un oraș mic, și a devenit un fenomen național. Ce face un loc mic să fie scena perfectă pentru ceva atât de mare?
Implicarea. Într-o comunitate mai mică, distanța se reduce. Publicul e aproape. Relația directă cu oamenii este mai vie. Poveștile circulă repede în Alexandria. Și fiecare act artistic, fie el pe scenă, pe o stradă pietonală sau într-un parc devine o întâmplare a comunității, nu doar un eveniment artistic. Pentru IDEO cultura nu e o extravaganță, ci un catalizator al legăturilor dintre oameni.
Cum a fost să preiei rolul de director al festivalului? Ce ai simțit prima dată când ți s-a propus?
Onorant. Și înfricoșător. Dar, mai degrabă, onorant. M-am simțit flatat, dar și responsabil. Ideo Ideis este un proiect de suflet, iar grija față de misiunea lui este uriașă. Mi-am zis că nu trebuie să fiu perfect, trebuie să fiu prezent.
Tema acestei ediții este „Oamenii ne fac să continuăm”. Cine sunt oamenii care te fac pe tine să continui, în ciuda dificultăților?
Începem cu echipa. Apoi, comunitățile – cea de tineri și cea locală. Aici sunt ancorele Ideo Ideis. La ele se adaugă comunitățile artistice alături de alumni Ideo, tineri care au trecut prin festival, iar acum sunt traineri, sunt artiști, sunt doctori, arhitecți, creatori în toate profesiile. Pentru ei și pentru comunitățile mici ce au curajul să viseze, Ideo Ideis se încăpățânează să rămână acest model de dezvoltare.
Spui că Ideo Ideis nu formează actori, ci oameni mai curajoși. Cum arată un adolescent curajos, în viziunea ta?
Cred că îndrăznește să spună „nu știu” sau „am nevoie de ajutor”. Curajul adevărat e blând și onest.
Ai afirmat că „cu cât pare tânărul mai bine îmbrăcat, cu atât riscul ca iubirea să lipsească din viața lui e mai mare”. Ce lipsește tinerilor de azi și cum poate arta să umple acel gol?
Pentru adolescenți, pentru tineri, și probabil este valabil și pentru adulți, spațiile în care să existe dialog fără judecată au fost esențiale. Și pe vremea mea, și acum, nevoia pare să fi rămas aceeași. An de an la IDEO IDEIS, întâlnirile dintre tinerii veniți din toată țara și artiști, fie ei mentori sau traineri, reprezintă punctele definitorii ale transformării viitorilor adulți. Dialogul autentic este esențial. În acel cadru de încredere, un simplu „te văd” sau „și eu am trecut prin asta” poate deveni o revelație pentru un adolescent. Aceste întâlniri nu doar inspiră, ci validează profund.
Ce-ai vrea să înțeleagă adolescenții care urcă pe scenă la Ideo Ideis? Ce e important pentru ei să audă, poate chiar și o dată în viață?
Nu trebuie să demonstrezi nimic. Exprimă ce ești.
Citește și: „Uneori simt că nu sunt luată în serios și știu precis că e vorba despre sexul meu, nu despre competențe sau experiență”. Ce spune actrița Denisa Nicolae despre feminitate, moștenirea libertății și spectacolul „Cassandra”
Într-o lume tot mai pragmatică, de ce e important să investim în artă, în festivaluri, în expresie artistică?
Pentru că ele creează spații de sens și de întâlnire pentru comunitate. Pentru că, în haosul cotidian, arta rămâne una dintre puținele ancore de umanitate.
Ai simțit vreodată că ceea ce faci este în zadar? Și dacă da, cum ai trecut peste acel sentiment?
Nu. Și mă țin departe de acel punct prin chestionarea continuă a ceea ce fac. De ce e nevoie de asta acum? E un drum.
Și, la final, Liviu Romanescu, cum îți imaginezi următorii 20 de ani ai festivalului? Ce visezi pentru această mișcare care a crescut generații?
Îmi doresc ca festivalul să rămână un organism viu. Un spațiu care să reflecte nevoile reale ale tinerilor. Și care să le dea încredere că pot construi lumi mai bune.
Următorii 20 de ani de IDEO IDEIS sper să vină cu o recunoaștere în plan internațional și cu o conectare a Festivalului la o rețea de dezvoltare a viitorilor adulți. Să punem Alexandria pe harta lumii.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
