Adina Apostol, supravieţuitoare a incendiului din Colectiv, despre bucuria de a deveni mamă şi viitorul în România: „Nu trebuie să uităm deloc ce-a fost pentru că uite ce se întâmplă în fiecare zi. Eu merg în faţă, dar mă uit mereu în spate”

Tu ai observat diferenţe vizibile între sistemul sanitar din 2015 şi cel de acum?

Eu nu prea am văzut atunci ce s-a întâmplat pentru că eram în comă. Ştiu doar că am avut foarte mare noroc cu medicii din Elias. Asta ştiu de la părinţii mei. Dacă medicii de acolo nu erau atât de conştincioşi – ştiau de bacterii, ştiau de riscul ăsta, părinţii mei n-au intrat niciun moment la mine, să mă vadă la Terapie Intensivă, mă vedeau printr-un geam de sticlă – cumva au încercat să ne păzească de ce era mai rău.

Şi cu toate astea tu tot ai luat o grămadă de bacterii.

Am luat multe. Acum nu ştiu dacă au fost toate din Elias sau şi din alte părţi, dar am avut 9 bacterii multirezistente. În Belgia multe dintre ele erau eradicate. Încercau să facă cocktail-uri de antibiotic. Puneam câte 2-3 antibiotice, le schimbau la câteva ore dacă nu îmi scădea febra sau nu mă simţeam mai bine.

Tu cum ai ajuns în Belgia?

Am ajuns acolo în momentul în care s-a dat drumul la plecări. Nu am avut cunoştinţe, pile sau bani. Pe 5 au venit nişte israelieni şi eu eram într-o operaţie destul de lungă, nu eram stabilă şi nu am putut fi transferată. Nu am fost stabilă nicio clipă, nicio zi până au venit belgienii şi asta cred că a fost soarta mea. Ei m-au ales şi au decis să mă transfere.

I-au întrebat pe părinţii mei dacă sunt de acord să mă transfere. Ai mei voiau să mă transfere oriunde. Tata se gândea să vândă apartamentul ca să mă trimită pe mine din ţară.

Cum a fost pentru tine, dar cum a fost şi pentru ei!

Pentru mine a fost cum a fost că am fost în comă, n-am simţit mare lucru. La mine a fost greu după ce m-am trezit. Dar ei, cât am fost săptămâna aia în comă, în România, au îmbătrânit cel puţin 10 ani. Îţi dai seama, dacă ajungi să te gândeşti să pui apartamentul la vânzare ca să îţi salvezi copilul… Apartamentul nostru era cam o lună jumătate de spitalizare în Belgia, cu Terapie Intensivă şi tot ce am avut eu.

Ţi-au povestit de zilele alea?

Da, şi ei şi prietenii care m-au vizitat pe la spital şi fratele meu. De fapt, au venit pe la spital că pe mine nu m-au putut vizita. Mi-au povestit că era un vacarm acolo, un haos total, că nu puteau afla nimic despre mine. Mereu li se spunea că e prognostic rezervat, că nu ştiu dacă trec peste noapte, că o să vadă dimineaţa. Ei au stat non-stop acolo. Se mai ducea câte unu, pe rând, să facă un duş şi se întorceau.

Să nu treacă nimeni prin aşa ceva, niciodată! Să nu mai treacă!

Acum ai şi tu o fetiţă minunată. Îţi proiectezi ceva legat de viitorul ei sau iei lucrurile aşa cum sunt?

Iau fiecare zi aşa cum e, nu vreau să îmi fac planuri. Vreau să fie independentă, eu doar să o ghidez, să îi arăt calea bună din punctul meu de vedere. Dacă ea consideră că e alta, să facă cum crede ea că e mai bine pentru ea. Momentan vreau doar să ne bucurăm de ea aşa cum e.

Ce ai vrea să înveţe de la tine?

Nu ştiu, că eu nu credeam că pot să fiu o mamă bună, că am fost cam zvăpăiată de felul meu. Anul viitor, când se apropie ea de un an, vrem să o luăm frumos în spate, în rucsăcel şi să mergem pe munte. Ne gândim că i-ar prinde tare bine.

Ce să înveţe de la mine? Să fie puternică, cred că ăsta e cel mai important lucru. Şi să nu asculte de gura lumii, să nu plece urechea. O să o învăţ să nu o intereseze ce zice vecinul sau cine ştie cine. Nu, nu vreau să se gândească la ce spun alţii, ci să-i fie ei bine. Să fie ea fericită, împlinită că ea e cel mai important om din viaţa ei.

Ideea este că trebuie să mergem înainte. Nu trebuie să uităm deloc ce-a fost pentru că uite ce se întâmplă în fiecare zi. Eu merg în faţă, dar mă uit mereu în spate. N-am cum să uit momentele alea şi nici nu vreau. Pe de altă parte oamenii care sunt într-un impas trebuie să vadă că e loc şi de mai bine. Trebuie să treci peste norii ăştia care vin.

Citeşte şi: Dr. Felix Popescu, medicul care a făcut transplant de păr răniţilor de la Colectiv: „Sunt sigur că oricare, dacă ar fi avut ocazia, i-ar fi ajutat” – LIFE.ro