Depresia nu înseamnă slăbiciune. Alex Andronic vorbește deschis despre lupta sa de 8 ani cu această boală încă neînțeleasă de mulți - Pagina 7 din 7 - LIFE.ro
Sari la conținut

Numai asta şi mi se pare extrem de copleşitor.

Este, şi este foarte scary. Nu-ţi doreşti chestia asta. Dar este atât de puternică dorinţa în momentul în care se întâmplă, şi atât de iraţională, pe de o parte, dar pe de altă parte, destul de raţională. Nu ştiu dacă ţine de noroc, dacă sperietura este suficient de mare în momentul în care ai gândul. Poate asta te salvează, habar n-am. Trăieşti cu această nesiguranţă tot timpul. Trăieşti tu, trăiesc şi cei din jurul tău pentru că din momentul în care ştiu că s-a întâmplat o dată se poate întâmpla oricând. Atât ei, cât şi tu trăiţi într-o neputinţă pentru că nu ai ce să faci. Doar să speri că şi data următoare o să fie la fel şi că nu o să duci la bun sfârşit.

Nici nu ştiu ce să spun acum. Poate decât că sper să mai avem ocazia să mai stăm de vorbă astfel.

Şi eu sper acelaşi lucru. Sunt conştient de faptul că este o perioadă mai nasoală şi că la un moment dat voi fi capabil să ajung la un punct mai OK al vieţii mele. (n.r.: stă şi se gândeşte un pic) Uite, acum am avut un fel de revelaţie! Cred că ajută faptul că nu mă forţez… să nimic. Nu-mi neg trăirile. Am avut lungi perioade în viaţă în care le negam, trăiam cumva într-o minciună. Acum nu le mai neg şi nu mă mai forţez să mă opresc din plâns, din gândit, din orice simt că am nevoie să fac. Îmi dau voie să consum ce simt că am de consumat în momentul respectiv. Dacă-mi vine să plâng, plâng. Dacă-mi vine să urlu, urlu. Dacă-mi vine să înjur, înjur. Îmi dau seama că nu vreau să mai internalizez absolut nimic.

Ce mă bucur că ai vorbit despre asta pentru că suntem învăţaţi mai toţi să ne ascundem sentimentele.

Da, asta e o mare problemă. Inclusiv oamenii care nu au depresie sau alte boli psihice îşi ascund, în general, sentimentele de teamă că vor fi judecaţi sau cine ştie ce. Sunt mulţi oameni cărora le e ruşine să plângă. E drept că asta se întâlneşte mai mult la bărbaţi.

Vorbeai tu mai devreme de autoeducaţie. Inclusiv pe tot ceea ce înseamnă inteligenţă emoţională, eu m-am autoeducat. Mi-am dat seama că faptul că plâng nu mă face mai puţin bărbat, nu mă face mai puţin om, nu mă face mai slab. Sunt pur şi simplu nişte reacţii pe care nimeni n-ar trebui să le ignore şi nici să le internalizeze.

Voi nu aveţi voie să plângeţi pentru că sunteţi bărbaţi, noi suntem isterice pentru că plângem.

Exact, trecem dintr-un stereotip în altul. Dacă stăm să ne gândim la prevenţia în ceea ce priveşte depresia, cred că ăsta ar fi primul pas, să nu mai internalizăm nimic, să nu ne mai negăm sentimentele şi emoţiile.

Citeşte şi: „Depresia cred că încă mă domină. Am învățat să trăiesc cu ea, dar cu tratament, doar așa o pot controla”, Liudmila, cititoarea care ne-a mărturisit cum e viața cu depresie și anxietate – LIFE.ro
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora