„Am dat un apartament în Titan pentru o căsuță mică în Creta, foarte aproape de malul mării”. Cum arată viața unei familii care a ales să plece din București și să mute în Creta

Radu, cum ați plecat în Creta? De unde și până unde a venit treaba asta?

Simo a vrut foarte mult să mergem în Grecia. Și era foarte nemulțumită de ce se întâmpla în România. Scurtă paranteză, nu pot să zic că aveam o situație grea în România. Din contră. Aveam o casă foarte frumoasă în afara Bucureștiului. Prieteni cu care ne simțeam foarte bine, dar Simo era chitită pe Grecia. Și am zis să încercăm. 

Am ales Creta pentru că este cea mai mare insulă a lor și ne-am gândit că ar fi cea mai bună variantă dacă vrem să stăm aici pe termen lung. Aici găsești toate serviciile pe care ți le poți imagina, de la supermarketuri până la spitale recunoscute internațional sau școli foarte bune. Pe când, dacă am fi ales o insuliță din asta super turistică, cu trei pescari și o barcă, oricât de frumos ar părea, mai ales în sezon, nu prea ai ce să faci, în afară de pescuit (râde). Când ai o viață confortabilă și un copil trebuie să te gândești și la lucrurile astea.

Apoi, Creta din punct de vedere turistic este, din nou, o variantă excepțională. Sunt foarte la sud, iar asta înseamnă că sezonul este foarte lung și poți închiria la undeva la 100 de zile pe an. Cam asta se calculează aici. Și atunci ne-am gândit să combinăm lucrurile și să încercăm să dezvoltăm și această mică afacere. 

Cât de complicat este și cât durează să-ți cumperi o casă în Creta

Cât de ușor a fost să găsiți casele pe care le aveți în Creta?

Am venit pe insulă, am văzut un milion de proprietăți. Am făcut un top 10. După, un top 3 și apoi am ales prima căsuță. Am negociat și apoi am așteptat. Lucrurile durează foarte, foarte mult. Practic după ce găsești o casă și semnezi un precontract lucrurile mai durează cam un an. Deci, dacă vrei aventura noastră cu Creta a început acum mai bine de cinci ani.

Prima casă pe care am luat-o era bătrânească, nu veche, nu ruină, dar ponosită. Am investit în ea mult timp și mulți bani ca să o aducem la stadiul de închiriere, să ne placă nouă și apoi să o putem și închiria.

Citește și: Povestea româncei Nicoleta Chițan care s-a mutat cu câinele în Zanzibar: „Viața mea din România… nu pot să spun că trăiam cu adevărat, mai mult supraviețuiam”

Când spui că te-ai dus acolo, ai fost doar tu la început sau v-ați dus toți?

Nici nu mai știu cum a fost exact (râde). La început, când am văzut proprietățile, am fost toți trei. Când am început să lucrăm la casă cred că am venit doar eu cu doi meșteri, să facem grosul – gresie, băi. Apoi au venit și ei ca să facem împreună partea de design interior pentru care Simona și sora ei, Ioana, au foarte multă experiență. Așa că, împreună, toți trei ne-am hotărât la culori, mobilă, finisaje. Și, între timp, ne rămăsese gândul la locul doi din topul nostru, o căsuță foarte drăguță, la cinci minute de mers cu mașina de prima. Mai ales că nu era foarte scumpă. Așa că, ne-am gândit serios să o cumpărăm. 

Cât de scumpe au fost casele?

În perioada respectivă, Simona și-a vândut fostul ei apartament din București, în Titan. Și, ca să-ți faci o idee, am dat acel apartament din Titan pentru o căsuță mică în Creta, foarte aproape de malul mării. Sigur lucrurile s-au mai schimbat acum pe piața imobiliară. Casa era, din nou, ponosită. Dar aveam experiență deja de la prima și de la casa din România pe care tot eu am făcut-o. 

Ideea este că atunci când m-am apucat să o amenajez, am ajuns la pereții de piatră. Era fix o casă tipic grecească, de piatră, veche, de prin 1930. Superbă, dar a fost o amenajare foarte grea, totul de la zero, de la instalații sanitare, electric, tot. Și, pe la final, a apărut pandemia de coronavirus. Eu eram în România pentru că ne-am hotărât să luăm de aici multe lucruri pentru casă – chiuvete, baterii, electrocasnice.