Amintiri din copilărie, povești de dragoste și crâmpeie de soare și veselie din viața actriței Monica Bîrlădeanu

Monica Bîrlădeanu, una dintre cele mai cunoscute actrițe din România, a impresionat atât prin talentul său pe ecran, cât și prin frumusețea și carisma sa. Cariera sa a început în televiziune, dar foarte curând a reușit să pătrundă și în industria cinematografică internațională. Cu roluri în filme precum „Moartea domnului Lăzărescu” sau apariția în serialul american „Lost”, Monica a demonstrat că are un talent incontestabil, reușind să se impună pe plan global. De-a lungul carierei sale, a câștigat aprecierea criticilor și a publicului, construindu-și o imagine de succes în România și în afara granițelor.

Un capitol important din viața Monicăi Bîrlădeanu este relația sa cu Dr. Valeriu Gheorghiță, cunoscut pentru rolul său esențial în campania de vaccinare împotriva COVID-19. Cei doi au fost destul de discreți în privința vieții lor personale, preferând să păstreze detaliile relației departe de ochii publicului. Cu toate acestea, la începutul lunii octombrie 2024, Monica Bîrlădeanu și Dr. Valeriu Gheorghiță și-au unit destinele într-o ceremonie restrânsă. Evenimentul a avut loc într-un cadru privat, iar detaliile despre nuntă au rămas în mare parte confidențiale.

Relația lor este văzută ca fiind una echilibrată și solidă, ambii parteneri având cariere de succes în domenii diferite. Monica și Valeriu și-au protejat întotdeauna intimitatea, punând accent pe sprijinul reciproc și pe viața lor personală, departe de agitația mass-media. Această căsătorie marchează un nou început pentru cuplu, care continuă să inspire prin discreție și devotament.

Articol modificat pe 7 octombrie 2024

Monica Bîrlădeanu: „Cred că pe la 19 ani, când un fotograf mi-a propus să pozez pentru o linie de pijamale, am devenit conștientă că oamenii mă consideră frumușică”

Nu cred că mai există cineva care nu o știe pe Monica Bîrlădeanu. Cu toții am admirat-o, am invidiat-o și am visat să trăim măcar puțin din mirajul vieții ei. Puțin știm însă cum a fost construită această poveste de viață și de carieră, de unde își are rădăcinile și cum arată suma experiențelor ce au format-o pe Monica Bîrlădeanu cea de azi.

Am încercat să o cunoaștem puțin și într-un interviu de câteva minute am descoperit câteva lucruri înduioșătoare din copilăria și familiei ei.

Iar legat de carieră, ultimul film în care aveți prilejul să o vedeți (din cele 25 în care a jucat până acum) este „Taximetriști”, o comedie românească ce promite să devină extrem de apreciată de critici. Așadar, mergeți la cinema și până începe filmul, citiți acest interviu cu Monica Bîrlădeanu.

Monica, știu că ai o relație specială cu filmul Taximetriștii. Îmi povestești, te rog?

Cred că te referi la faptul că am văzut piesa înainte de pandemie și mi-a plăcut enorm de mult. Am mers cu Elvira Deatcu și Adrian Titieni s-o vedem pe Vicky Raileanu, colega și prietena mea din „Vlad”, jucând în piesa asta și eu am plecat absolut încântată de ea. Nu știu dacă asta a contat în alegerea mea pentru rolul Anișoara, că n-am discutat cu Bogdan Olteanu lucrul acesta, dar m-am bucurat tare când mi s-a propus să fac parte din proiect.

Spune-mi câte ceva despre rolul pe care l-ai jucat și cum ți-ar plăcea să fie primit de public?

Anișoara e prima clientă a serii în taxiul lui Liviu, o femeie care se crede în vreun film sau ceva, după cum îi ordonă lui Liviu să urmărească nu știu ce mașină. Puțin excentrică și supralicitându-și misiunea, mi s-a părut adorabilă, când am citit de fapt ce finalitate aveau toate aceste mișcări misterioase.

Taximetriștii vine după o perioadă de pandemie, în care tuturor ne-a lipsit interacțiunea și mai ales producțiile noi de film. Cum a fost pentru tine perioada asta?

Perioada asta a fost cu siguranță una de reconectare. M-am bucurat de seri împreună cu prietenii pe terase, de cinema și mers la teatru, lucruri pe care nu le mai credeam posibile în 2020.

Citește și: Cu Andi Vasluianu despre Taximetriști, meseria de tâmplar și multe alte amintiri din adolescență: „E foarte greu să te arăți cu toate bunele și relele pentru oamenii care sunt în public, pentru că ne e frică să nu fim dați afară din trib și atunci suntem obligați să facem frumos”

Mi-ar plăcea să te întorci puțin în urmă cu vreo 30 de ani și să-ți amintești cum te visai tu la vârsta respectivă? Cum îți imaginai că va fi viața pentru tine?

La vârsta aia cred că eram convinsă că voi fi educatoare, pentru că eram într-a 8-a și mă pregăteam să dau admitere la Liceul Pedagogic. Îmi imaginam că voi fi un fel de mamă, educatoare/ învățătoare care ajută la formarea anuală a 30 de copii. Nimic din toate astea nu s-au întâmplat.

Hai să vorbim puțin mai mult despre copilărie, te rog. Cum ai descrie familia ta, dacă ai încerca sa scrii autobiografia?

O familie modestă din Iași, care locuia la etajul 3 al unui bloc cu 4 etaje dintr-un cartier muncitoresc, cu 3 copii pe care îi găseai mai mereu la joacă în fața sau în spatele blocului, în jurul bătătorului de covoare. Tatăl era un om extrem de îndemânatic, căruia îi plăcea să repare, nu să arunce, iar mama- educatoare, o femeie care pleca zilnic de la cei 30 de copii de la grădiniță, să ajungă și să gătească prânzul pentru cei trei de acasă. 

Duminica se mergea la slujbă în maximă discreție (că deh, asta era problematic în comunism) și apoi mâncam mereu prânzul împreună, prânz care era favoritul meu.

Care sunt mirosul și sunetul care îți amintesc instantaneu de copilărie?

Cred că orice piesă de Boney M. combinat cu mirosul de plăcintă de mere la cuptor mă duc direct acasă, în copilărie. 

Și care e amintirea aia funny care s-a povestit la toate întâlnirile de familie: „Monica când era mică….”?

Monica când era mică mâzgălea pereții cu creioanele colorate. La somația furioasă a mamei să mărturisim care dintre noi a comis „opera de artă” pe pereții dormitorului, evident că Monica spunea „Nu știu, mama!”. Însă când mama se întorcea 10 minute mai târziu, fals entuziastă, cu întrebarea: „Dar cineee a pictat așa frumos pereții noștri?”, atunci Monica evident sărea repede: „Euuu, mamaaaa!”

Citește și: O zi din viața unui infecționist cu Dr. Valeriu Gheorghiță: „Starea de bine poate să fie înșelătoare”

Ce meserie aveau părinții tăi?

Tatăl era operator chimist, mama educatoare.

Ai început cariera în showbizz printr-una de model. Când ai conștientizat frumusețea ta? Și cum ți se părea atunci acest atu al tău?

Cred că pe la 19 ani, când un fotograf mi-a propus să pozez pentru o linie de pijamale, am devenit conștientă că oamenii mă consideră frumușică. Mediul în care mă învârteam până atunci nu era deloc preocupat de frumusețe sau lucruri de genul ăsta, așa că nu avusesem parte de confirmări până atunci. Îți spun sincer că nu mi se părea în niciun fel, prioritățile mele erau altele, ca de exemplu cum să obțin un job part-time bănos, care să mă susțină în facultate. Modelingul s-a întâmplat sa fie unul dintre ele.

Erai adolescenta curtată de toți băieții din școală? Îți amintești prima dragoste din liceu?

Nu, chiar deloc. Aveam un prieten care nu mai era la liceu așa că nu am trăit nicio poveste de dragoste adolescentină la școală. Și nici în facultate.

Cum ai gustat celebritatea? Îți amintești cum te simțeai tu cu tine după ce ai devenit cunoscută de la TV?