fbpx

Căutare

Share this article

Ana Fronius este mamă și soție, spune ea, însa eu, după ce am vorbit cu ea, am cunoscut-o ca fiind o femeie cu foarte multă încredere în ea, ca profesor, bucătar, manager, hairstilist, fotograf, șofer, psiholog, artist plus multe alte meserii.

Lupta contra infertilității nu mai este un subiect tabu de discutat, însă este un predicat la masa căruia te așezi cu înțelegere, empatie și cuvinte încurajatoare. Daca nu există solidaritate, nu vei reuși să cunoști oamenii care chiar știu să iubească necondiționat. Uneori și copiii care nu sunt biologici. Ana și Andy sunt doi tineri solari, de la înfățișare la acțiuni. Calzi, calmi și îndrăgostiți, așa au hotărât să meargă împreună pe același drum în urmă cu 11 ani când au spus „da” în fața lui Dumnezeu. Acel „da” a fost repetat la un deceniu, atunci când a existat întrebarea: vreți să adoptați 4 frățiori?

De aici se scrie povestea celor 6 care alcătuiesc familia Fronius. Familie care începe cu doi adulți care poartă un nume cu prima literă din alfabet, dar care se scrie cu Love, Grace, Joy și este completată de David.

Pentru ca această poveste să fie scrisă, Ana și Andy s-au mutat din Germania în România. Ei nu văd această schimbare ca pe un sacrificiu, ci ca un lucru firesc în drumul lor de a deveni părinții de care au nevoie 4 copii care vin în prezent cu un bagaj emoțional încărcat de traume.

Timidă de fire, Ana s-a deschis în fața noastră abia după ce s-a asigurat că cei 4 magnifici se descurcă în imediata ei apropiere.

Ana Fronius: „ am un copil sensibil, retras și mereu atent cu cei din jurul meu”

Cine este Ana, de unde vina Ana și mai presus, cum era ea în copilărie?

Sunt soție și oficial, de aproape un an, mamă a patru copii.

Eram un copil sensibil, retras și mereu atent cu cei din jurul meu. M-am născut în județul Cluj, dar la vârsta de 7 ani ne-am mutat în județul Sibiu.

Ai frați?

Fac parte dintr-o familie numeroasă și frumoasă. Sunt al treilea copil din 7. Cred că inconștient foarte mult impact au avut frații mei asupra mea. Sunt sigură că fără cei 6 frați ai mei nu aș fi devenit Ana de acum. Fiind cea mai mare fată, am fost mereu foarte responsabilă și grijulie cu surorile mele mai mici. Așa a și început să se nască în mine dorința puternică de a deveni mamă.

Citește și: Povestea impresionantă a unor părinți cu suflet mare: Și-au dorit doi copii blonzi cu ochi albaștri și au ajuns să adopte 3 fetițe de etnie romă

Mamă, foarte frumos, așa te-am și descoperit în social media. Până la a te visa mamă, nu te imaginai mireasă? Noi, femeile avem astfel de scenarii.

Nu-mi amintesc detalii, dar am visat mereu să mă mărit tânără și am fost mireasă la 21 de ani. Mă imaginam mamă a 3-5 copii. Mama mea a fost un exemplu bun pentru mine și am vrut să devin exact ca ea: o mamă iubitoare, o bună gospodină și soție deosebită.

Dorința de a deveni mamă a fost împlinită abia la vârsta de aproape 32 de ani. Mai întâi mamă de plasament, iar apoi, la vârsta de aproape 35 de ani, am devenit oficial mamă. 

Crăciunul în familia Fronius
Crăciunul în familia Fronius

Ce te visai în copilărie?

Eu de când mă știu îmi doream să devin mamă și soție. Fiecare șansă pe care am avut-o am folosit-o să petrec timpul cu copii mai mici și să-i învăț să vorbească, să umble sau să le port de grijă. Simțeam că am darul înnăscut de a fi mămică. 

Te-a impactat familia în care ai crescut. Simt asta din răspunsurile tale. Sunt curioasă, cu ce principii morale ai crescut?

Părinții mei sunt oameni credincioși și au pus mare accent pe iubirea de oameni și de Dumnezeu, dar să fim un exemplu bun și un ajutor pentru cei din jurul nostru.

Ana Fronius: „Planurile s-au schimbat după ce ne-am cunoscut și îndrăgostit după trei zile”

Cum a apărut iubirea în viața Anei?

După ce am terminat liceul am mers în Suedia pentru a mă stabili acolo. După șase luni m-am întors în România pentru a-mi vizita familia, dar din motive necunoscute de mine pe atunci, am simțit foarte puternic că nu ar trebui sa mă întorc în Suedia, ci să rămân în România. A fost un sentiment atât de puternic încât am știut că trebuie să însemne ceva. Așa că am rămas acasă. Iar după două luni de zile, Andy, soțul meu, a vrut să viziteze România pentru “ultima dată”, el locuind și fiind crescut în Germania. Dar planurile s-au schimbat după ce ne-am cunoscut și îndrăgostit după trei zile.

Nici el de fapt nu avea planificat să fie în acea perioadă în România, dar dintr-un banal accident făcând sport, a fost nevoit să amâne anumite examene pentru armata germană. Așa a avut timp pentru a vizita România. 

Cu ce te-a cucerit Andy?

Cu inima lui bună, respectul față de cei din jurul lui și viziunea pentru viitorul lui. Era (și încă este) un băiat foarte gentleman și cu totul diferit față de cei pe care îi cunoscusem până atunci.

Cum a fost cererea în căsătorie?

Mi s-a părut foarte romantic. În seara din 07.07.2006 m-a dus la plimbare pe un deal din apropiere de unde se vedea în același timp atât luna cât și apusul de soare. Am știut că  suntem sortiți unul pentru celălalt așa că nu am ezitat să-i spun DA! Iar nunta am avut-o exact un an mai târziu în 07.07.2007. 

Cum a fost nunta?

Am avut parte de o nuntă mare și frumoasă alături de cei dragi. 

Starea civilă am sărbătorit-o în Germania împreună cu prietenii soțului alături de familiile noastre. Iar nunta în sine în România.

Ana Fronius: „ Când am început să-mi doresc copii, simțeam că aceștia vor fi rodul dragostei noastre.”

Ideea de copii vine firesc după nuntă, oare? Ce înseamnă să îți dorești copii?

Când am început să-mi doresc copii, simțeam că aceștia vor fi rodul dragostei noastre. Simțeam că familia noastră nu era completă fără copii. Cu atât mai grea ne-a fost suferința din primii ani de infertilitate.

Familia Fronius completă
Familia Fronius completă

Ce lecții trebuie să înveți până ajungi să fii mamă?

Cred că cel mai important lucru este să știm să NU ne punem mereu pe primul loc ci să știm a iubi în așa fel încât să putem face anumite sacrificii fără a face apoi reproșuri sau fără a aștepta ceva în schimb. Altfel viața de mamă ar putea deveni foarte frustrantă.

Cum și când a apărut cuvântul adopție în viața voastră de cuplu?

Andy, soțul meu, de la începutul căsniciei spunea că ar dori să adoptăm măcar un copil după ce îi vom avea pe cei 3-5 ai noștri.

Gândul de adopție pentru mine era unul străin și înspăimântător. 

Dar după câțiva ani de luptă cu infertilitatea, am ajuns amândoi la concluzia că adopția ar fi calea spre care am vrea să mergem pentru a deveni prinți. Simțeam că fertilizarea in vitro (FIV) nu e neaparat calea pe care ar trebui să o luăm noi pentru a avea copii. Știam că sunt mulți copii pe lumea aceasta care abia așteaptă să aibă părinți. 

Ana Fronius: „ După aproape 10 ani de căsnicie și infertilitate, dintre care și aproape 5 ani de așteptare pe lista de adopții, am fost sunați și întrebați dacă am vrea să adoptăm patru frățiori”

De asta ați decis să vă întoarceți în România?

Da! După aproape 10 ani de căsnicie și infertilitate, dintre care și aproape 5 ani de așteptare pe lista de adopție (în străinătate durează mai mult), am fost sunați și întrebați dacă am vrea să adoptăm patru frățiori. 

Primul gând și prima reacție a fost una omenească, să refuzăm. Dar ne-am lăsat timp de decizie în care ne-am rugat mult ca să știm ce să decidem. Dumnezeu a lucrat la inimile noastre și ne-a dat curajul de care am avut nevoie pentru a parcurge pașii necesari spre a deveni părinții celorlalți copii ai noștri.

Familia Fronius fericită
Familia Fronius fericită

Cât a durat procesul de adopție?

A durat mai mult decât ne așteptam. Cam trei ani de zile. Dar aceasta și pentru faptul că noi luasem copiii în plasament destul de repede după ce au fost abandonați și ei încă nu erau “adoptabili”.

Cine v-a sprijinit în acest demers?

Am lucrat direct cu Protectia Copilului. Nu a fost nevoie de avocat sau ajutor special.

Ce au spus apropiații despre „proiectul” dumneavoastră de a deveni părinți?

Părerile erau tare împărțite. Majoritatea ne-au avertizat și au spus că nu ar trebui sa facem acest lucru. Nu erau împotriva adopției în sine, dar le era teamă că nu o să facem față cu patru copii deodată. Le-am înțeles îngrijorarea și am știut că nu din răutate ne avertizau de greutățile care ar putea veni odată cu adopția a patru copilași traumatizați.

Ana Fronius: „A fost un drum lung și șlefuitor. Ni s-a pus mult răbdarea la încercare”

Ce a însemnat procesul de adopție? Din punct de vedere emoțional?

A fost un drum lung și șlefuitor. Ni s-a pus mult răbdarea la încercare. Cel mai greu era pentru noi să gestionăm emoțiile și teama că ar exista posibilitatea să nu putem adopta copiii pentru că cineva de la Protectia Copilului ar considera că le-ar fi mai bine copiilor cu cineva din rudele îndepărtate ale lor. Ceea ce nu a fost cazul, având în vedere familiile din care făceau parte.

Cum s-a ajuns să fie 4?

Sunt patru frățiori care au fost abandonați și nu am vrut să-i despărțim. 

Cum a fost acomodarea cu toții? Treptat?

Desigur, nu a fost ușor sa avem dintr-o dată atâția copii. Mai ales copii cărora nu le-a fost ușor în viață până atunci și au adus cu ei anumite bagaje emoționale.

La început am avut doar fetele, iar după câteva luni ni s-a alăturat și băiețelul, care a fost părăsit în alt oraș. A durat mai mult făcutul actelor de plasament pentru el. La început eram frustrați de acest lucru, dar uitându-ne în urmă, credem că și întârzierea micuțului a fost îngăduită de Dumnezeu. Poate nu am fi făcut atât de bine față dacă i-am fi avut pe toți patru deodată.

Ana și doi dintre magnifici
Ana și doi dintre magnifici

Cum a fost viața Anei și a soțului la început în formatul de 6?

A fost o schimbare drastică. Dar am avut prieteni și familie care ne-au fost alături și ne-au ajutat cum au putut mai bine cu gătitul și când aveam nevoie chiar și cu baby-sitting pentru câteva ore. Ne prindeau tare bine acele ore pentru a ne încărca bateriile și pentru a investi in relația noastră de cuplu. Nu am vrut nicidecum să punem relația noastră în pericol, ceea ce li se întâmplă multor familii tinere sau familiior adoptive. 

Iar faptul că în primul an am fost ajutați mult cu gătitul, am avut timp să ne ocupăm mai intens de educarea copiilor și totodata să petrecem timp cu ei pentru a “lucra” la relația dintre noi. Aveam de recuperat ani de zile.

Ana Fronius: „ Am învățat și noi ca parinti să jonglăm mai bine provocările zilnice, iar copiii s-au învățat cu regulile familiei”

Cum e viața dumneavoastră acum?

Plină! Cu patru copii între vârstele de 10 ani și jumătate și aproape 6 ani, nu e niciodată plictisitor, ci mereu o aventură. 

Dar în niciun caz nu mai e la fel de stresantă ca la început. Am învățat și noi ca parinti să jonglăm mai bine provocările zilnice, iar copiii s-au învățat cu regulile familiei și acum că sunt mai mari, înțeleg mai bine de ce trebuie anumite lucruri făcute într-un anumit fel. Sau de ce avem regulile pe care le avem.

Cum gestionați vorbele din exterior?

Ne-am învățat deja că nu putem fi “trecuți cu vederea” și mereu se uită lumea la noi. Cel mai tare ne deranjează când ni se adresează întrebări cu privire la adopție de față cu copiii. Întrebări de genul: de ce au fost abandonați? Nu i-au mai vrut părinții? 

Cele mai amuzante întrebări la început erau: dacă rămâi însărcinată chiar după ce adopti, ce te faci? De parcă copiii biologici nu ar fi putut fi în aceeași familie cu copiii adoptați.

Mai primim și întrebări sau remarci foarte rasiste, dar considerăm că acele persoane nu merită timpul sau energia noastră.

Aniversare în familia Fronius
Aniversare în familia Fronius

Este România țara potrivită pentru creșterea celor 4 minunați?

Nu suntem siguri de acest lucru. Luăm în considerare întoarcerea în Germania sau Elveția unde copiii au șanse mai bune în viață pentru că lumea de acolo nu e atât de rasistă și nu se uită atât de mult la culoarea feței. 

Este Ana un zid în fața răutăților?

Eu așa sper! Cel puțin încerc să-mi protejez copiii de vorbele oamenilor răi și să-i învăț să nu devină ca ei, ci din contră, să devină respectuoși și la rândul lor să-i iubească pe cei din jur.

Ana Fronius: „Consider că avem libera alegere să decidem cu privire la viața noastră”

Dumnezeu ne scrie viața și noi o edităm, sau doar suntem pioni?

Consider că avem libera alegere să decidem cu privire la viața noastră. Fiecare decizie pe care o luăm deschide șanse și căi noi. De aceea, noi ca familie încercăm ca alegerile pe care le facem să nu fie făcute doar din sentimentele de teamă sau egoism. Dacă am fi ascultat primele gânduri și sentimente când am fost întrebați dacă am vrea sa adoptăm patru frățiori, viața noastră și a copiilor ar fi decurs cu totul diferit.

Ne era teamă de eșec și că nu o să putem face față provocărilor. Dar am ales să ascultăm mai adânc în inima noastră, nu doar de gândurile noastre omenești. 

Totuși, cred că Dumnezeu îngăduie anumite lucruri în viața noastră pentru a ne modela și a deveni tot mai plăcuți lui. Dar ne lasă să decidem ce vrem să facem cu și în viața noastră.

Ana și David
Ana și David

Cum vă strigă picii?

De la început au vrut sa ne spună Mami și tati sau Mami und Papi (vorbim mult germană cu ei).

Ce sfat aveți pentru copiii dumneavoastră acum?

Să aleagă să-L iubească pe Dumnezeu, pe cei din jurul lor și automat viața devine mai frumoasă.

Are Ana vreun regret?

Da. Regret că prea mult mi-a păsat de vorbele rele ale oamenilor. Mi-a fost întotdeauna teamă de fiecare pas pe care îl fac pentru a nu fi criticată sau vorbită de rău. Dacă aș putea, aș da timpul înapoi să schimb acest lucru în viața mea.

Ana Fronius: „Toate lucrurile lucrează împreună înspre binele celor ce se încred în Dumnezeu”

După ce motto vă ghidați?

Toate lucrurile lucrează împreună înspre binele celor ce se încred în Dumnezeu. Este de fapt un verset din biblie (Romani 8:28). Acesta ne-a dat puterea să trecem de perioada grea de infertilitate și să avem curajul să adoptăm copilașii. 

Ce e fericirea?

Fericirea vine dintr-o inimă mulțumitoare.

Cu ce ne hrănim inima, aceea iese înafară.

De multe ori la masă sau seara înainte de culcare practicăm cu copiii exercițiul inimii mulțumitoare. Fiecare spune câteva lucruri pentru care este mulțumitor în acea zi. Sunt sigură că acest exercițiu o sa aibă impact pozitiv asupra vieții copiilor și a noastră.

David adoptat
David adoptat

Când plânge Ana?

Când simt că m-am zbătut mult, dar rezultatele au luat o întorsătură neașteptată. Asta se întâmplă când mi se pare că eșuez în educarea copiilor.

Cum ar fi viața Anei fără cei 4 magnifici și magul (soțul)?

Fără aventuri. Și foarte probabil plictisitoare și lipsită de scop.

Ana Fronius: „Foarte probabil o să putem ajuta multe familii care trec prin experiențe asemănătoare cu ale noastre”

Cum te vezi peste 10 ani?

În 10 ani fata cea mare ar avea 20 de ani, iar cel mic aproape 16 ani. Asta ar însemna că doi copii ar fi la facultate iar cei doi mici la liceu.

Cred că o sa fie o nouă etapă în viața noastră în care o să fim mai liberi, mai înțelepți, și mai plini de curaj. Foarte probabil o să putem ajuta multe familii care trec prin experiențe asemănătoare cu ale noastre. 

Poate sună ciudat, dar vă mai gândiți la un nou copil?

Avem o viață plină și parcă nici nu apucăm să ne mai gândim la a extinde sau nu familia. 

Dar încet ne simțim mai “puternici” și probabil pe viitor nu ne-ar fi teamă sau greu să mai avem un copil. Fie biologic sau adoptat.

Familia Fronius
Familia Fronius

Ce sfat aveți pentru cuplurile care nu pot avea copii?

Ani de zile am suferit din cauza infertilității și nu mă simțeam bine în preajma mamelor cu copii. Mai ales mi se părea foarte nedrept când aflam despre câte o fata/femeie care din greșeală a rămas însărcinată. Aproape am lăsat loc amărăciunii să-mi ghideze viața.

Dar pentru că am decis că viața se întâmplă acum și aici, nu doar în viitor, am ales să-mi permit să mă bucur de lucrurile frumoase de care am parte în prezent în viață. 

Nu uitați să vă bucurați și de viața de cuplu. Și aceasta este o viață frumoasă dacă alegem să o facem frumoasă.

Ana Fronius: „Îndrăzniți și faceți demersurile necesare pentru a adopta!”

Dar pentru cei care s-au gândit să adopte?

Nu va fie teamă și nu așteptați prea mult. Nu o să vă simțiți niciodată “pregătiți”.

Îndrăzniți și faceți demersurile necesare pentru a adopta.

Procesul de adopție durează. Și dacă simțiți că totuși adopția nu este pentru voi, vă puteți retrage dosarul.

Dar cel mai important cred că este să fiți amândoi, atât soțul cât și soția de acord cu pasul adopției. O să vină perioade mai șlefuitoare și grele (care de altfel se pot întâmpla și cu copiii biologici) și totodată pot veni și reproșurile din partea celui care nu a fost de acord cu adopția. Asemenea situații pot duce la despărțirea cuplului. 

Fronius în cercetarea naturii
Fronius în cercetarea naturii

Vreau să îmi spuneți un cuvânt pentru fiecare copil, care să îl reprezinte.

Când am adoptat copiii, am ales sa le punem câte un al doilea prenume pe lângă prenumele care îl aveau și l-am păstrat. Considerăm că noile nume li se potrivesc bine și că îi reprezintă și pe ei, dar într-un fel, pe toți laolaltă descriind prezentul și viitorul nostru ca familie.

Cea mare se numește Hope (speranță), a doua fată Grace (har), a treia Joy (bucurie) iar cel mic, băiatul David (preaiubit, drag). 

Dumnezeu a pus speranță (Hope) în inimile noastre și prin harul Lui (Grace) a lăsat bucuria (Joy) și iubirea (David) să inunde viețile noastre.  

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO