Anda Andrei este româncă, dar mai ales una dintre cele mai talentate şi cunoscute arhitecte din lume în acest moment. Anda Andrei are un succes uriaş. Este ilustrarea perfectă a visului american: curaj, ambiţie, multă muncă, un strop de noroc. Vreme de aproape 30 de ani a fost supranumită „The Design Guru” a celebrului hotelier şi dezvoltator imobiliar Ian Schrager, părintele conceptului de Boutique Hotel. Alături de Ian şi Philippe Starck, şi-a pus amprenta pe nenumărate proiecte inovatoare. Şansa Andei a fost însuşi curajul ei şi al soţului său Lucian, curajul de a părăsi o Românie comunistă în care aripile lor de tineri arhitecţi dornici să creeze, să inoveze, nu se puteau întinde. Au îndrăznit, s-au aventurat în necunoscut fără bani, fără relaţii, având ca singură avere talentul, dorinţa de a reuşi, setea de libertate. Şi vise. Multe vise.
Pentru Anda Andrei visul a devenit realitate. Iar realitatea a însemnat decenii de muncă asiduă, privilegiul de a trăi experienţe creatoare printre cei mai buni, proiecte unice care îi poartă semnătura şi, mai recent, bucuria noii aventuri de a lucra pe cont propriu. Anda Andrei a acceptat să îi acorde Oanei Gharbi un interviu (via email) pentru life.ro.
Aţi părăsit România în 1981, când situaţia era cum nu se poate mai rea. Era nevoie atunci de mult curaj ca să trăieşti în România, dar emigrarea era un act de un curaj şi mai mare. Cum aţi găsit puterea necesară?
Ne plăcea să putem crea cu adevărat, să putem exprima ceea ce simţeam, să putem vedea alte lumi, iubeam arta necenzurată şi, mai presus de toate, iubeam libertatea. Când te trezeşti în fiecare dimineaţă fără nicio speranţă şi cu sentimentul că orice vis e imposibil de atins, asta îţi dă multă forţă şi curaj.
Prima oprire aţi făcut-o la Roma, dar apoi aţi continuat drumul către New York. Cum v-a primit Occidentul şi care au fost primii paşi în lumea liberă?
În 1981, împreună cu regretatul meu soţ, Lucian, ne-am mutat la New York cu 200 de dolari în buzunar. Fundaţia Tolstoi ne repartizase la un hotel pentru refugiaţi şi oameni fără adăpost în Flatiron District. Tot ce aveam ne-a fost furat din camera de hotel în a treia noastră zi în America. Camera aia era înfricoşătoare, extrem de sufocată de căldura şi incredibil de urâtă. Iar pentru un minut sau două, Roma ne apărea ca un soi de Paradis pierdut.
Dar în a cincea zi, am fost amândoi angajaţi ca arhitecţi în nişte companii foarte cunoscute. La sfârşitul primei noastre săptămâni la New York reuşit să închiriem un apartament foarte drăguţ cu un dormitor, iar apoi s-a întâmplat alt miracol: noii noştri vecini de pe stradă au aflat că nu aveam de niciunele şi fiecare ne-a adus câte ceva. Aşa că, după o săptămână în New York ne-am trezit într-un apartament complet mobilat şi cu un job la care să ne ducem a doua zi.
Timp de aproape trei decenii aţi lucrat cu Ian Schrager, omul de afaceri, hotelierul şi dezvoltatorul imobiliar cunoscut în întreaga lume ca fiind co-creatorul conceptului de Boutique Hotel. Cum au fost aceşti ani şi în ce fel v-au modelat profesional ?
Am lucrat cu Ian Schrager 29 de ani, la o lungă listă de proiecte inovatoare – Gramercy Park Hotel în New York City, The Delano în Miami Beach, The Mondrian – Los Angeles, St. Martins Lane şi Sanderson la Londra, Public Hotel la Chicago şi multe altele…
Îi voi fi veşnic recunoscătoare lui Ian pentru proiectele senzaţionale la care am putut să particip şi pentru că am putut colabora cu cei mai buni din lume: artişti, arhitecţi, designeri şi creatori. Fiecare proiect a fost o nouă provocare, mereu reinventând, mereu forţând-ne limitele şi neacceptând niciodată status quo-ul. Majoritatea oportunităţilor se prezintă în viaţă sub forma unei munci asidue. Au fost săptămâni şi luni grele, iar uneori părea aproape imposibil să ajungem la linia de sosire, dar odată ce reuşeam să deschidem un hotel… WOW, era cea mai puternică stare de beatitudine posibilă. Şi, deodată, toată munca aia grea căpăta valoare şi abia aşteptam să o luăm din nou de la capăt.
Aţi plecat de la Edition într-un moment al vieţii dumneavoastră în care majoritatea oamenilor nu mai au îndrăzneala să o ia de la capăt. Şi, cu toate astea, aţi făcut-o, aţi pornit pe cont propriu acum trei ani. Ce anume v-a împins în această direcţie?
Cum mă apropiam de 60 de ani, mi-am dat seama că e «acum ori niciodată», dacă e să mă apuc de altceva. Îmi plăcea ce făceam, dar voiam să îmi mai lansez o provocare mie însămi, înainte să mi se închidă toate uşile. A fost o decizie tare greu de luat, dar deciziile grele nu mi-au fost niciodată străine. Voiam să văd cum e să am propria mea afacere şi să iau singură toate deciziile creative.
Sunteţi un succes răsunător. Aţi început de la zero şi aţi triumfat. Oamenii deseori nu realizează că în spatele oricărui mare succes este enorm de multă muncă şi că norocul joacă un rol secundar. Spuneţi-mi, cum arată o zi din viaţa dumneavoastră?
Este adevărat. Norocul joacă un rol secundar şi, deseori, el apare deghizat în altceva. Iar munca multă nu pare deloc muncă atunci când iubeşti ceea ce faci. S-ar putea spune că muncesc tot timpul, dar asta face parte din stilul meu de viaţă.
Da, am multe întâlniri de lucru, desenez, merg pe şantier. Dar mă trezesc dimineaţa şi citesc reviste, mă uit la proiecte noi de design, sunt mereu interesată de artă, ador să merg la inaugurări şi îmi place să aflu tot ce e nou.
Arhitectura, ca şi medicina, şi ca, de altfel, multe alte domenii, au tendinţa de a fi dominate de bărbaţi. Dumneavoastră aţi reuşit să vă impuneţi. Cât de dificil a fost să spargeţi gheaţa, iar apoi să rezistaţi?
Da, este greu, şi sunt multe femei în industria asta, dar nu multe ajung să fie cunoscute sau recunoscute pentru talentul lor, în comparaţie cu bărbaţii. Aşa că trebuie să fii incredibil de determinată, să nu renunţi, să nu încerci să imiţi bărbaţii şi să continui să munceşti în condiţiile impuse de tine.
Aveţi vreun proiect cu care vă mândriţi mai mult decât cu celelalte? Poate unul care v-a solicitat mai mult decât restul?
Proiectul meu favorit este întotdeauna proiectul actual, deci Asbury Hotel şi 11 Howard îmi sunt cele mai dragi acum. Dar, dacă ar fi să aleg din trecut, The Delano este favoritul meu din acea perioadă. A fost cel mai greu proiect al meu şi, vreme de mulţi ani după terminarea lui, de câte ori intram în lobby, mă cuprindea emoţia.
Mai veniţi în România, după toţi aceşti ani de când aţi plecat ?
Veneam să îmi văd familia şi prietenii. Vin mai puţin acum, de când mama nu mai este. Dar voi reveni!
După Asbury Park, 11 Howard şi The Norm, care este următorul proiect Anda Andrei?
Tot luxul de a fi stăpâna propriei mele afaceri constă în faptul că acum pot să mă ocup de proiecte care mă pasionează cu adevărat şi pe care am capacitatea să le realizez. Revitalizarea iStar Asbury Park mai are încă multe proiecte în desfăşurare, iar ele urmează să fie puse în practică pe o perioadă de 10 ani. Cât despre ceea ce urmează, fiţi pe recepţie şi veţi vedea!
Puteţi descoperi proiectele Andei Andrei pe site-ul personal şi în Galeria Foto de mai sus.
