Andreea Carețu (Miez): „Mi-a luat destul de mult să capăt curaj să îmi pot imagina un astfel de viitor, cu mine la cârma unei brutării”

Andreea Carețu (Miez): „Bunica mea, mama tatălui, gătea foarte bine fel de fel lucruri, inclusiv o diversitate de prăjituri care au rămas peste ani rețete de familie. Mi-o imaginez uneori lângă mine atunci când fac ceva foarte bine la brutărie sau în bucătăria mea”

De unde ai moștenit această pasiune pentru pâine, mai ales că la tine aceasta se prepară după metoda străveche a dospirii îndelungi cu maia naturală?

Nu am moștenit-o de la cineva. Fascinația am căpătat-o mai degrabă citind cărți pe acest subiect și începând să-mi imaginez cu toate simțurile o pâine așa cum nu am gustat-o niciodată, dar pe care ceva din mine a regăsit-o într-un imaginar colectiv.

Miez nu înseamnă doar pâine, ci și patiserie și, mai ales, niște prăjituri foarte gustoase. Cine se ocupă de toate aceste rețete?

Marea majoritate a rețetelor au reieșit după efortul meu din primii ani, când toată viața mea se desfășura în atelier. Unele lucruri au ieșit din prima, pentru altele (cum ar fi foietajele) am făcut luni de teste înainte de a scoate produsele în magazin. Multe produse au pornit de la rețete din cărți, altele de la nostalgii pentru perioada în care am locuit la Berlin. Mai sunt și excepții. Eclerele, de pildă, sunt la modul concret rezultatul efortului fostei noastre colege, Sorina (Mus Mus Cakes). Acolo eu doar mi-am imaginat niște combinații de gusturi, dar ea a reușit să facă să funcționeze acele combinații. 

Citește și: Laura Eremia, femeia care și-a făcut curaj să-și spună propria poveste: de la durerea de a avea o fetiță cu o boală genetică rară, la împlinirea pe care o trăiește atunci când creează prăjituri fără zahăr și mâncăruri low carb, vitale pentru dieta copiilor cu boli grave

Care a fost prăjitura copilăriei tale? Și cine o făcea?

Bunica mea, mama tatălui, gătea foarte bine fel de fel lucruri, inclusiv o diversitate de prăjituri care au rămas peste ani rețete de familie. Nu pot să spun că mă fixasem pe una anume. Cum o vedeam relativ rar pentru că locuiam în orașe diferite, tot ce ieșea din mâinile ei părea miraculos. Din păcate ea s-a dus prematur dintre noi la câteva luni după ce eu și familia mea ne mutaserăm în București. Aveam doar 16 ani atunci, așa că nu am ajuns să învăț să gătesc direct de la ea. Dar aceste repere de gust pe care le-am moștenit de la ea îmi sunt un dar tare de preț și mi-o imaginez uneori lângă mine atunci când fac ceva foarte bine la brutărie sau în bucătăria mea.

Încerci să dai mai departe copiilor tăi pasiunea ta pentru mirosul de pâine caldă și pentru gustul delicios al pâinii?

Vrând-nevrând copiii mei cresc într-o casă în care se găsesc mereu dulciuri, pâine bună și mâncare pregătite de mine și de partenerul meu. Pe măsură ce copiii cresc începem să avem iarăși timp să gătim ca pe vremuri, adică mai variat și mai sofisticat decât în perioada cu ei foarte mici, când de abia reușeam să gătim cele mai simple paste. E o tendință naturală a copiilor să vrea să ajute, să se implice în treaba adulților. Cred că inevitabil vom da mai departe o parte măcar din pasiunea mea și a partenerului meu pentru mâncarea bună, pentru ingrediente proaspete și de calitate.