Căutare

Share this article

Andrei Cerbu avea 7-8 ani când câștiga bani în spatele blocului nimerind cu o monedă de 100 de lei o groapă făcută în pământ. Dimineața venea cu 100 de lei de acasă, iar până după amiază câștiga 12 mii de lei, bani de care cumpăra semințe pe care ulterior le vindea la preț dublu. Azi are 30 de ani și este owner-ul singurului brand de mâncare stradală mexicană, de la noi.

A creat Mexican Bizniss acum 3 ani, după ce plictisindu-se teribil, a gătit pentru toți prietenii lui și majoritatea dintre ei l-au apreciat și încurajat să nu se oprească acolo.

Andrei Cerbu a terminat telecomunicații și avea o carieră de succes în față, însă, pe cât de profitabilă era, pe atât de nepotrivită pentru el părea. Așa că, într-o bună zi, gândindu-se să încerce lumea antreprenoriatului, și-a cumpărat o rulotă pe care a transformat-o în food truck. Nu știa nimic despre acest business, nici cum se face, nici de ce are nevoie, însă a învățat toate detaliile pe parcurs.

Azi Andrei Cerbu ne povestește cum a început aventura lui cu mâncarea mexicană, dar mai ales care sunt provocările pe care această pandemie i le-a adus în față, acum când festivalurile au fost anulate, iar industria HORECA aproape sugrumată.

Andrei Cerbu

Andrei, în ce constă business-ul tău?

Am două food truck-uri, un restaurant și o fabrică de mâncare.

Bănuiesc că food truck-urile au stat pe bară în perioada pandemiei…

Am încercat la început de pandemie – când nouă trebuia să ne înceapă sezonul cu festivalurile – să facem un proiect cu mai multe food truck-uri, să găsim o locație fixă și să creăm o mică comunitate: unul venea cu mașina, altul cu locația, altul cu gătitul. Nu a mers excelent, dar măcar am ieșit pe 0.

Păi și așa a fost bine, nu?

Bine, zero față de marfa pe care am cumpărat-o. Nu aveam nici unul angajați, lucram noi. După ce am ieșit din izolare am găsit alte soluții. Una dintre rulote am dus-o la Galați, unde am făcut-o zonă de street food. A prins foarte bine conceptul. Am început cu un coleg din Galați care face burger cu pește și cu food truck-ul nostru de mâncare mexicană a ieșit ceva destul de apreciat. Cealaltă rulotă am dus-o pe plaja de la Never Sea. Din cauză că nu s-a mai ținut festivalul Never Sea, organizatorii s-au adaptat, au transformat plaja într-una obișnuită și pentru că aveau nevoie de câțiva vendori ne-au ales și pe noi pentru că aveam un parteneriat foarte bun cu ei.

Mexican Bizness în Grădina Dorobanți

De ce în Galați?

Că de acolo sunt eu.

Și de aceea ai făcut și fabrica de mâncare acolo?

Da.

Ce înseamnă fabrica de mâncare?

De fapt e o fabrică de mâncare de câini. Imaginează-ți o caserolă care are într-o parte carne fiartă și în cealaltă legume fierte. Fără sare, fără condimente, poți să o mănânci și tu, doar că nu are gust.

Când ai venit tu în București?

În 2012 sau 2013.

La facultate?

Nu, facultatea am terminat-o în Galați.

Rulota cu mâncare mexicană a lui Andrei Cerbu, pe plaja Neversea

Și ce ai terminat? Bănuiesc că o facultate fără nici o legătură cu ce faci azi….

Telecomunicații. Da, eu am terminat telecomunicații și fac mâncare, iar fratele meu a terminat chimie alimentară și face programare.

Și cum ai ajuns tu la București?

Greu. 😀. În timpul facultății am încercat să fac tot felul de combinații ca să fac bani pentru că nu am fost chiar bogați și a trebuit să mă întrețin. Lucram în vânzări, vindeam suplimente, făceam orice. De exemplu, cu mașina lui taică-meu mergeam la tot felul de întâlniri cu oameni de business, la Brăila, dar nu pentru discuțiile în sine, ci pentru a-mi lăsa contactul și a le spune oamenilor că pot să livrez produse de la Carrefour Brăila, la Galați, noi neavând pe atunci un asemenea supermarket în oraș. Nu exista internet, whatsapp sau alte mijloace de comunicare, primeam 5-6 SMS-uri cu lista de cumpărături, luam minim patru comenzi și livram de la Brăila la Galați pentru un comision de 30 de lei. Am fost precursorul Uber sau Glovo 😀.

Asta în timpul facultății?

Da. Tot în timpul facultății mergeam la Liga Studenților din Galați, am prins gustul activismului studențesc și dacă la început îmi era rușine și să scot o fată în oraș, după acțiunile Ligii am ajuns să vorbesc cu Băsescu, cu Oprescu, cu manageri de la BCR, de la Vodafone… Am organizat un eveniment al Ligii Europene a Studenților, am strâns singur 145 de mii de euro sponsorizări, am văzut ce înseamnă networking-ul, am văzut ce lucruri se pot face și mi-am dat seama cum pot evolua acestea.

Întâmplarea a făcut ca după ce am terminat facultatea să fiu recrutat de Alcatel, pentru un job în Timișoara. Am stat un an acolo și apoi am venit să lucrez pentru o firmă de telecomunicații în București care m-a trimis să fac arhitectură de rețea pentru al doilea operator de telefonie din Franța, la Paris. După un an în Paris am prins și un job în Londra, iar apoi am schimbat către IT și m-am angajat la Microsoft, în București. Cumva am încercat să lucrez o vreme și în domeniul pentru care m-am pregătit.

Cum ai ajuns la mâncare?

Am stat trei ani la Microsoft și în ultimul an ajunsesem să mă plictisesc foarte tare. Îmi luasem un apartament cu patru camere în care stăteam singur și ca să evit depresia, după ce am vizitat toate cluburile și toate barurile, am început să chem lumea la mine și să gătesc pentru prieteni. Găteam destul de mult și de cele mai multe ori alegeam preparatele acestea latine, mai picante, iar toată lumea spunea: „bun tare!”.

Până la urmă m-am gândit să risc, să fac un business. Inițial am vrut să-i spun BunTare.ro, am înregistrat la OSIM „#buntare”, iar doamna de acolo mi-a spus că sunt primul care a înregistrat un # 😀.

Știam că vreau să fac bucătărie mexicană și din toate studiile de marketing am văzut că e mai bine să ai numele produsului în branding, așa că i-am spus Mexican Bizness.

Am luat un credit de nevoi personale și mi-am făcut prima rulotă, mi-am setat un target, așa cum învățasem eu din corporație și m-am pus pe treabă.

Dar tu nu aveai idee despre ce înseamnă un business cu mâncare?

Nimic, absolut nimic. Nu știam nici cum se prepară mâncarea, dar asta nu ar fi fost o problemă pentru că îți angajezi un bucătar și îți face el. Nu știam ce înseamnă să utilezi și să mobilezi un truck, cum să mergi la festivaluri, nimic.

Când se întâmpla asta?

În 2017.

Adică tu îmi spui că din plictiseală ai încercat antreprenoriatul, fără să știi nimic despre business?

Da. Am vrut să fac un business și l-am încercat pe acesta.

Ce au zis ai tăi?

Nu au nici o treabă, sunt plecat de mult de acasă.

Și prietenii? Nu a zis nici unul că ești nebun, că nu știi în ce te bagi?

Nu, toți au zis: „Bravo, frate!”.

Și când te-ai dat prima dată cu capul de pragul de sus? Că bănuiesc că așa a fost, altfel nu ai cum să pleci la drum fără să știi nimic….

În decursul timpului am avut și parte de multe țepe, însă eu consider că sunt un om norocos. Mi-am făcut prima rulotă, am estimat eu că sezonul începe prin aprilie și mi-am setat un target de șase luni, timp în care să mă pregătesc. Am început să cumpăr ce aveam nevoie de prin octombrie, ca să fiu gata până în aprilie. Prima rulotă a fost făcută cu oameni pe care eu i-am ajutat, fără să-mi fi dat seama de cât de important a fost ajutorul meu la momentul respectiv. De exemplu, în facultate, un fost coleg de-al meu a avut nevoie de un calculator și eu i-am dat unul pe care nu-l mai foloseam. El a ținut minte asta și când am avut nevoie m-a ajutat să-mi fac rulota în interior, cu instalația de apă, cu cea electrică. Apoi am adus rulota la București ca să mi-o vopsească cineva cu o tematică street-urban. După ce mi-am luat apartamentul mi s-a părut că una dintre camere nu prea are suflet și am adus pe cineva să-mi picteze pereții. M-am împrietenit cu el atunci și la final i-am mai dat comandă de o pictură pe un perete. Abia când i-am propus să-mi facă pictura pe rulotă mi-a spus că atunci când i-am dat a doua lucrare l-am ajutat să-și poată plăti trei rate la bancă și astfel nu i-a luat banca casa. Când a acceptat această nouă lucrare, el avea biletul cumpărat pentru Thailanda, urma să se mute acolo. A crezut că poate să-mi picteze rulota în două zile, însă a durat 16 zile și a pierdut biletul. Numai bine că a venit și a doua rulotă și i-am mai dat de lucru.

Dar ca să faci un business cu mâncare presupune foarte multe autorizații și mare bătaie de cap, nu?

Nu foarte multe autorizații, însă lucrurile se învață pe parcurs. Eu le-am învățat evitând amenzi.

Cum a fost când ai avut primii clienți?

Am organizat un eveniment de lansare, din nou fără să știu nimic despre ce înseamnă asta. Am închiriat o grădină, am adus un coleg de liceu care a pus muzică, am promovat totul pe Facebook și am avut noroc. De fapt, cu prima rulotă am avut foarte mult noroc. De când am ales echipamentele mi-am dat seama de asta, pentru că sunt foarte bune și îmi dau seama că am fost inspirat atunci când am făcut fiecare alegere.

M-au mai ajutat alți prieteni cu poze, cu branding și tot prietenii au fost și primii clienți.

Am angajat trei persoane, o casieră și doi bucătari cu ajutorul cărora am perfecționat rețetele.

Dar tu ai mâncat vreodată mâncare mexicană autentică?

Nu. Doar aici, în București, la restaurantele care spun că au mâncare autentică mexicană. Însă am studiat, am încercat să văd care sunt detaliile mici care fac diferența și am încercat și noi să le reproducem. Conceptul nostru nu e neapărat de mâncare mexicană autentică, ci mai mult de mâncare mexicană reinterpretată, dusă înspre gustul românesc. Noi punem foarte mult accentul pe calitate în ceea ce facem. De exemplu, în primul an am avut doar două produse: o friptură de vită cu cartofi la cuptor cu rozmarin și taco de vită și miel cu orez și legume. Dar toată lumea ne cerea burger și cartofi prăjiți. Așa că în anul doi ne-am propus să facem și noi ce se cere, dar am spus că dacă tot facem, atunci alegem să facem tot ce e mai bun. Așa că tăiam de mână cartofii, îi prăjeam, puneam parmezan pe deasupra și îi serveam cu un mujdei cu pătrunjel și busuioc, o invenție nemaipomenită. Mergeam la festivaluri cu o roată de parmezan și clienților nu le venea să creadă că noi avem parmezan adevărat. Pentru burger făceam o friptură de vită, nu carne tocată, pâinea o ungeam cu unt și ghimbir și umpleam cu guacamole…

Burgerii care l-au făcut celebru pe Andrei Cerbu

Cum îți plăcea ție să mănânci?

Exact. A fost ceva extraordinar și lumea ne-a ținut minte. Primul eveniment cu acest meniu l-am avut la Constanța și după două săptămâni, la Timișoara, au venit oameni care știau că mâncaseră de la noi, la mare: „Ăștia sunt ăia care fac cei mai buni cartofi prăjiți și cel mai șmecher burger”.

Când ai făcut a doua rulotă?

După primul an am ajuns într-un parc de distracții de pe lângă București, cu care am făcut un contract pentru a vinde acolo în weekend-urile în care nu aveam evenimente. Așa că acesta a fost un prilej bun să mai fac o rulotă. În business-ul acesta capeți un impact de încredere foarte mare atunci când ieși cu multe deodată. Dacă prima rulotă am făcut-o în șase luni, pe a doua am făcut-o în trei săptămâni, acum știind exact cum merg lucrurile. La finalul sezonului i-am propus owner-ului din parcul de distracții respectiv să facem un restaurant și l-am terminat până la începutul sezonului următor. Întâmplarea a făcut că s-a dovedit a fi o mare țeapă, așa că am ajuns în Grădina Dorobanți.

Era o afacere profitabilă înainte de pandemia asta?

Da.

Dar cum ai ajuns să faci fabrică de mâncare de câini?

Pentru că am câine și în general noi, proprietarii de câini, pentru că nu știm ce conțin bobițele acelea și conservele cu mâncare de câine, ne-am dori ca și animalele noastre să mănânce cât mai sănătos. Mi-a venit ideea aceasta de a produce o mâncare transparentă, o bucată de carne și legume.

Și câinii mănâncă legume?

Cum să nu? Mai ales dacă mai sunt amestecate și cu un sos pe bază de carne…

Și asta unde o vinzi?

Am vrut să o lansăm înainte de starea de urgență, însă Facebookul era plin de alte informații, motiv pentru care ne-am dat seama că nu are rost să inundăm și noi piața cu altceva, așa că urmează să o lansăm zilele viitoare. Vrem să facem un parteneriat cu Facultatea Veterinară din Cluj, vrem să finanțăm o linie de doctorat, vrem să avem și parte de cercetare în spate. Și vom încerca să vindem în marile lanțuri de magazine.

Dar fabrica poate fi folosită în multe scopuri. Linia de producție e dotată cu foarte multe tipuri de echipamente și deocamdată sunt în faza de teste și pentru ingredientele necesare rulotelor cu mâncare mexicană.

Chiar, de unde iei ingredientele?

Folosim totul proaspăt, de la diferiți furnizori. Carnea de vită, de exemplu, o luăm de la un măcelar pe care îl știm de foarte mult timp și care ne-a demonstrat mereu că e de încredere, oferindu-ne produse foarte proaspete.

Andrei Cerbu și pasiunea sa pentru gătit

Ce meserie au părinții tăi?

Tatăl meu e inginer mecanic, iar mama e profesoară de franceză.

Dar când erai mic ce voiai să te faci?

Musafir. De nevoie, fără să vreau am devenit foarte mercantil. Un singur talent am avut în viață: să joc la oac. Oac era o o groapă în pământ și noi aruncam cu moneda de 100 de lei, cu Mihai Viteazu și trebuia să nimerim gaura aia. Eram cel mai bun din cartier, mă duceam dimineața cu 100 de lei, iar după amiaza aveam 12-13 mii de lei, de îmi cădeau pantalonii de pe mine de la greutatea metalului din buzunare. 😀

Apoi mă duceam la Tanti Veta care vindea semințe, băteam la geam, cumpăram semințe de toți banii și le vindeam apoi în stația de tramvai la dublu preț.

Câți ani aveai?

7-8 ani.

Înseamnă că ai avut un alt mare talent în viață, acela de a ști să faci bani 😀

Asta nu am conștientizat pentru că nu mi se pare foarte complicat să ai ideea de a vinde semințe la dublu preț.

Dar cine gătea la tine în familie?

Maică-mea. Taică-meu era specialist în două feluri de mâncare: saramură și blatul de tort. Maică-mea gătea foarte bine, însă nu pot să spun că apetitul meu pentru bucătărie a venit datorită lor. Când m-am mutat în Timișoara am început să gătesc de nevoie. Stăteam cu doi colegi, cu unul găteam, iar celălalt doar degusta.

Acum mai gătești?

Când trebuie să înlocuiesc câte un coleg, da.

Andrei Cerbu lucrând cot la cot cu colegii lui

Cum crezi că se termină treaba asta cu pandemia pentru business-ul tău?

De terminat nu o să se termine, ca situație în sine.

Sunt voci care spun că 50% din HORECA nu o să mai scoată capul din asta.

E adevărat, poate chiar mai mult de atât. Noi, de exemplu, cei din domeniul street food, încercăm să ne ajutăm unii pe alții și împărtășim soluțiile pe care le-am găsit pentru a ne adapta situației.

Și pentru tine cum crezi că o să fie?

Dacă o să meargă bine până la finalul verii, vom ieși pe zero, vom supraviețui și vom putea vinde și anul viitor. Alții însă nu au fost așa norocoși.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO